ALBĂSTRIOR, -OARĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv a lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior.

AZUR s. n. (Livr.) Culoare albastră deschisă; p. ext. albastrul cerului. – Din fr. azur, lat. azzurum.

AZURIU, -IE, azurii, adj. (Adesea substantivat) Albastru deschis; bleu. – Azur + suf. -iu.

BLEU adj. invar., s. n. Albastru-deschis; azuriu. [Pr.: blö] – Din fr. bleu.

HELIOTROP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, întrebuințate în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).

MIERIU¹, -IE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

mieriu (albastru-deschis, de culoarea mierii) adj. m., f. mierie; pl. m. și f. mierii

AZUR ~uri n. 1) Culoare albastru-deschisă. 2) Albastrul cerului. /<fr. azur, it. azzurro

AZURIU ~ie (~ii) Care este de culoarea cerului; albastru-deschis; ca azurul; bleu. /azur + suf. ~iu

BLEU [pr.: blö] adj. invar. Care este de culoarea azurului; albastru-deschis. [Art. bleul] /<fr. bleu

PERUZEA ~ele f. 1) Mineral opac, de culoare albastră-deschisă sau verzuie, întrebuințat ca piatră semiprețioasă; turcoază. 2) Piatră semiprețioasă din acest mineral; turcoază. /<turc. peruze

TURCOAZĂ ~e f. 1) Mineral opac, de culoare albastră-deschisă sau verzuie, întrebuințat ca piatră semiprețioasă; peruzea. 2) Piatră semiprețioasă din acest mineral; peruzea. [Sil. -coa-; Var. turcoaz] /<fr. turquoise

AZUR s.n. 1. Albastrul cerului; cer senin. 2. Culoare asemănătoare seninului cerului; albastru-deschis. [Pl. -uri. / < fr. azur, cf. it. azzurro, pers. azur].

AZURIU, -IE adj. (adesea s.) Albastru-deschis, ca azurul. [azur + -iu, cf. fr. azuré].

BLEU adj.invar. Albastru-deschis; azuriu. [Pron. blö. / < fr. bleu].

mahut, mahuturi, s.n. (înv.) postav fin, negru sau albastru deschis.

șarăriu, -ie, adj. (reg.) albastru-deschis.

turchez, turchează, turchezi, turcheze, adj. (reg.) albastru-deschis, azuriu; (ochi) căprui; (s.f.) albăstreală pentru rufe.

albastru-deschis adj. m., pl. albaștri-deschis, art. albaștrii-deschis; f. albastră-deschis, pl. albastre-deschis

TURCOAZ adj. invar. De culoare albastră deschis sau verzuie (ca peruzeaua). [< fr. turquoise].

AZUR I. s. n. 1.. albastrul cerului. 2. culoarea albastru-deschis. II. adj. ca azurul. (< fr. azur)

BLEU [pron. BLÖ] adj. inv., s. n. (de) culoare albastru-deschis; azuriu. (< fr. bleu)

LAVAND, -Ă I. adj., s. n. (de) culoare albastru-deschis. II. s. f. 1. plantă perenă din familia labiatelor, cu frunze și flori odorante; levănțică. 2. parfum, esență de lavandă (1). 3. (cinem.) pozitiv intermediar alb-negru, în contratipare. (< fr. lavande, it. lavanda)

ACVAMARIN s. n. Varietate de beril de culoare albastră-deschisă sau verzuie, folosită ca piatră prețioasă. – It. acquamarina.

ALBĂSTRIOR, -OARĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv a lui albastru²; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or].

AZUR s. n. Culoare albastră-deschisă; p. ext. albastrul cerului. – Fr. azur (lat. lit. azzurum).

AZURAT, -Ă, azurați, -te, adj. (Rar) Colorat în albastru-deschis. – Din azur + suf. -at (după fr. azuré).

AZURIU, -IE, azurii, adj. (Adesea substantivat) Albastru-deschis. – Din azur + suf. -iu.

BLEU adj. invar. Albastru-deschis; azuriu. [Pr.: blö] – Fr. bleu.

ADONIS, adoniși, s. m. 1. Nume care se dă (după un personaj legendar din Antichitate) unui tânăr foarte frumos. 2. Fluture cu aripile de culoare albastră-deschis. – Din fr. adonis.

CRISOCÓL (< fr.; {s} gr. khrysos „aur” + kolla „clei”) s. n. Silicat de cupru hidratat, întîlnit în zonele de oxidare a zăcămintelor de cupru din regiunile aride. Are aspect de gel opalescent, este albastru deschis pînă la negru, cu luciu de ceară. Minereu de cupru (36%).

deschís, -ă adj. adj. Neînchis, desfăcut, descheĭat: ușă, cutie, haĭnă deschisă. Întins, larg: cîmp deschis. Fig. Sincer, franc: om, caracter deschis. Luminos, clar: ceru e albastru deschis. Bine dispus, senin, nu posomorît: azĭ eștĭ maĭ deschis la față. Adv. Francamente, sinceramente: a vorbi deschis.

LAZURÍT (< fr. {i}; {s} lat. lazuli „azuriu, albastru deschis”) s. m. Aluminosilicat și sulfat natural de sodiu și de calciu din grupa feldspatoizilor, opac, de culoare albastră-intens, care cristalizează în sistemul cubic; este utilizat ca piatră de ornament și în vopselărie. Sin. lapislazuli, lapis.

havaíŭ, -íe (turc. [d. ar.] havaĭi, aerian, azur, d. hava, aer; ngr. havâs). Rar azĭ. Azur, albastru deschis. V. mĭeriŭ.

lagivérde adj. (turc. lağiverd, lağuverd, lazulită, lağuverdi, azur, d. pers. lazvard, lazurd, lagurd; ngr. lazuvérdi, lazúri, de unde rom. lazúr și rus. pol. lazur; mlat. lazurius, lazulum, it. azzurro, fr. azur, sp. azul. V. azur). Vechĭ. Azur, albastru deschis.

*lazulítă f., pl. e (d. lazuli din lapis-lazuli). Min. O peatră opacă de un albastru deschis foarte frumos și cu puncte auriĭ, care-s bucățele de pirite feruginoase.

turchéz, -eáză adj., pl. ejĭ, eze (d. it. turchese; fr. turquoise, peruzea). Sud. Ca peruzeaŭa, azur, albastru deschis (Ĭov. 91). – În Trans. și -ghez. V. vînăt și înturchezez.

azur n. albastru deschis: eterul și cu marea unesc azurul lor BOL.

biniș n. V. beniș: îmbrăcat cu biniș de postav albastru deschis FIL.

mieriu a. albastru deschis. [Etimologie necunoscută].

zof n. 1. od. materie de lână fină și ușoară: giubea de zof albastru deschis FIL.; 2. azi, Mold. pere de zof, cele mai timpurii, fața albă, gust dulce. [Turc. SOF].

silur m. mică plantă cu florile de un albastru deschis cu o pată galbenă înăuntru (Euphrasia stricta). [Origină necunoscută].

ALBASTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus).

ALBĂSTRIOR, -OARĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv al lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior.

AZUR s. n. Culoare albastră-deschis; p. ext. albastrul cerului. – Din fr. azur, lat. azzurum.

AZURIU, -IE, azurii, adj., s. n. 1. Adj. Albastru-deschis; bleu. 2. S. n. Culoare azurie (1). – Azur + suf. -iu.

BLEU, (2) bleu-uri, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Albastru-deschis; azuriu. 2. S. n. Culoare bleu (1). [Pr.: blö] – Din fr. bleu.

COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea niciun plan, nicio ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).

HELIOTROP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

ACVAMARIN s. n. Varietate de beril de culoare albastră-deschis sau verzuie, întrebuințată ca piatră prețioasă.

MIERIU¹, -IE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (-deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

BLEU adj. invar. Albastru-deschis; azuriu. Cei doi copii blonzi au fost îmbrăcați în pijamale bleu. SAHIA, U.R.S.S. 9. – Pronunțat: blö.

AZUR s. n. Culoare albastră-deschisă (ca cerul); albastrul cerului. Azurul se deschide larg, Fug norii speriați în lături. BENIUC, V. 11. Cade foaie după foaie Peste-azurul de pe boltă. MACEDONSKI, O. I 204. Ochii lui albaștri ca azurul... dovedeau curaj. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ (Adjectival, rar) Din tainica pădure Apare luna mare cîmpiilor azure. EMINESCU, O. I 63.

AZURIU, -IE, azurii, adj. De culoarea azurului; albastru-deschis. [Rîurile] scoborîndu-se din naltele piscuri... șerpuiesc... desfășurînd undele lor azurii, sub razele călduroase ale soarelui. ODOBESCU, S. 1 23. În baie azurie Sicilia se scaldă. ALECSANDRI, P. III 75. ◊ (Substantivat) Urme scămoșate de nori albicioși împietriseră în liniștea văzduhului, pătînd din loc în loc azuriul cerului. MIHALE, O. 441.

DESCHIS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte (pentru a permite accesul în interiorul spațiului respectiv). Primăvara intră pe fereastra deschisă cu miros de gaz și cu praf care scrîșnește nisipos în dinți. C. PETRESCU, A. 341. Mîine dimineață cînd ăi pleca... să nu lași ușa de la drum deschisă. CARAGIALE, O. III 66. Fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise ale ferestrelor cu gratii. EMINESCU, N. 51. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «spre» sau «în») Care dă înspre... Uși deschise spre grădină. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate, permițînd accesul în interior. Peste zaplazul înalt se vedea ușa odăii deschise. CARAGIALE, P. 37. ◊ Fig. Cum? Cînd lumea mi-e deschisă, a privi gîndești că pot Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedece de-un ciot? EMINESCU, O. I 146. ◊ (Teatru) Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării spectacolului (înainte de terminarea actului și coborîrea cortinei). ◊ Expr. A avea (sau a ține) casă deschisă = a fi primitor, a avea mereu musafiri. ♦ (Mai ales despre vehicule) Fără capotă, coș sau acoperiș, neacoperit (permițînd accesul liber în interior). Camion deschis. ♦ (În expr.) Scrisoare deschisă = text, de obicei cu ton polemic, redactat în formă de scrisoare și dat publicității. 3. Fig. Sincer, lipsit de fățărnicie. Fire deschisă. ▭ Numai printr-o autocritică curajoasă, deschisă și cinstită se pot educa adevăratele cadre. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 43. Străinul avu un rîs deschis, cald. CAMILAR, TEM. 6. E bun la veselie, deschis cu flăcăii. SLAVICI, la TDRG. ◊ Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis sau cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Fiindcă era din fire om cu inima deschisă... împrăștia veselie oriunde se afla. CARAGIALE, P. 160. Deschis la minte = deștept. Era urît la chip, dar deschis la minte. SBIERA, P. 140. Cu pieptul deschis = fără sfială, fără teamă, plin de curaj. Se înfățișară înaintea boierului. Bogătașul, mîndru și cu pieptul deschis; săracul, umilit și strîns la piept de sta să-i crape sumanul. ISPIRESCU, L. 177. ◊ (Adverbial) Spune-mi-o deschis ca să aflu tot ce n-am știut pînă astăzi. BARANGA, I. 214. 4. (Mai ales despre părți ale corpului) Care nu mai e împreunat sau strîns. a) (Despre ochi) Neacoperit de pleoapă, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care stă treaz. Pe lîngă iști doi ochi, mai am unul la ceafă, care șede pururea deschis. CREANGĂ, P. 5. Cînd a veni cerbul aici la izvor să beie apă, și s-a culca ș-a dormi cu ochii deschiși, cum i-i feliușagul, tu îndată ce li-i auzi horăind... să-i zbori capul. id. ib. 225. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. Și vouă și mie ne revine sarcina să avem ochii deschiși. DEMETRIUS, C. 37. b) (Despre mînă) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. c) (Despre brațe) Întinse și depărtate între ele pentru a cuprinde ceva, a îmbrățișa pe cineva. ◊ Loc. adv. Cu brațele deschise v. braț. ♦ (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. d) (Despre răni) Care supurează, sîngerează. 5. (Despre drumuri, terenuri etc.) Care se întinde pe o mare distanță, pe care se poate circula nestingherit, neîngrădit. Drumul ieșea la un loc deschis, între mărăcinișuri înalte și dese. DUMITRIU, N. 203. Ieșim voioși la cîmp deschis. IOSIF, PATR. 17. ◊ Oraș deschis = oraș care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat în caz de război, fiind nefortificat sau declarînd statul respectiv că nu-l va apăra. 6. (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de alb decît de negru; luminos, clar. Păr blond-deschis, de aur și mătasă, Grumazii albi și umeri coperea. EMINESCU, O. IV 77. Fusta... de atlaz albastru deschis. NEGRUZZI, S. I 17. 7. (În opoziție cu secret, în expr.) Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicare de mîini. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care participă, pe lîngă membrii organizației respective, și persoane din afară. 8. (Fon., în expr.) Vocală deschisă = vocală în timpul articulării căreia maxilarele sînt mai îndepărtate unul de altul decît în timpul articulării unei vocale închise, iar canalul dintre limbă și palat este mai larg. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. – Variantă: (regional) deșchis, -ă adj.

HORTENSIE, hortensii, s. f. Plantă ornamentală cu flori mari, fără miros, de culoare albă, roz, violetă sau albastru-deschis (Hydrangea hortensis). – Variantă: ortenzie s. f.

ALBASTRU. Subst. Albastru, culoare albastră; albastrul cerului, vineția cerului; albăstrime, albăstreală, sineală (pop.), albăstriu; azur (livr.), violet, indigo, vînăt, vinețiu. Adj. Albastru, albăstrior (dim.), de culoare albastră, de culoarea cerului (senin), turcoaz (livr.), turchez (pop.), mieriu (reg.), mierior (dim., reg.), albăstrel (dim.), albăstriu, albăstrui; bleumarin, ultramarin; albăstrit, siniliu (pop.), sinilit (reg.), civit (pop.), albastru-închis; vînăt, vinețel (dim.), vîlced (reg.), învinețit, vinețit; vinețiu, livid; violet, viorel (rar), vioriu, violaceu, viorint (rar), mov, liliachiu, lila (livr.), indigo, toporășiu (rar); albastru-deschis, bleu, azuriu, havaiu (înv.). Vb. A se albăstri (fig.), a înălbăstri; a se învineți, a se face vînăt, a vîlcezi (reg.), a învineți. A albăstri, a sinili (reg.).

Adenophora bulleyana Diels. Specie cu flori albastre-deschis, cîte 3, infundibuliforme, cu stilul lung, exert. Tufă cu tulpini erecte, înaltă de cca 100 cm. Frunze bazale pețiolate, cele din vîrf nepețiolate, lunguieț-ovate pînă la lanceolate, pe margini dentate.

Ageratum houstonianum Mill. (syn. A. mexicanum Sims). Specie care înflorește de la sfîrșitul primăverii pînă la venirea gerului. Flori albastre-deschis sau gri-albastre, tubuloase, în capitule mari, grupate în corimbe terminale. Papus cu 5 solzi, mai rar peste 6, dentat sau cu smoc de peri (mustăți). Frunze cordiforme sau ovate, crestate, cu vîrf bont, opuse, pețiolate. Plantă anuală sau bienală, semitufă înaltă pînă la 0,60 m, ramificată în partea superioară.

Ajuga genevensis L. Specie cu tijă florală erectă, inflorescență rară, cu flori de un albastru-deschis pînă la închis, uneori roz sau albe. Frunze opuse, crestat-dentate. Plantă perenă, erbacee, păroasă, tulpină erectă cu 4 muchii.

Ajuga pyramidalis L. Specie care înflorește vara. Flori (caliciul campanulat, pîslos), mici, violete sau albastre-deschis, acoperite de bractee lungi, roșii-închis, în spic compact ca o piramidă. Frunze ovate, mari, persistente, ușor-dințate, scurt-pețiolate, aspru-pubescente. Plantă perenă.

Allium caeruleum Pali. (syn. A. azureum Ledeb.; A. coerulescens Don.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albastre-deschis, pedunculate, în umbelă compactă. Plantă înaltă pînă la 60 cm. Frunze radicale, triunghiulare, înguste, lungi pînă la 25 cm.

Ampelopsis brevipedunculata (Maxim.) Trautv. Specie care înflorește vara. Frunze lat-ovat-cordiforme, lungi pînă la 12 cm, ascuțite, trilobate, adînc-zimțate, verzi-închis, partea inferioară mai deschis și păroase. Ramuri maro-violete. Arbust cățărător, lăstarii tineri ia început cu peri aspri. Fructe rotunde, cca 8 mm diametru, la început verzi, apoi albastre-deschis pînă la violet.

Ampelopsis humulifolia Bunge. Specie care înflorește vara. Frunze lat-ovate, late pînă la 12 cm, cu 3-5 lobi adînc-dințați, partea superioară lucioasă și glabră, partea inferioară albăstruie. Creștere înaltă. Lăstarii tineri glabrii sau cu peri lungi. Fructe puține la un loc. 8 mm diametru, deseori galbene-deschis cu părți albăstrui sau numai unicolore, galbene sau albastre-deschis.

Anchusa italica Retz. (syn. A. azurea Mill.) Specie care înflorește vara-toamna. Flori (caliciul partit pînă la bază, lacinii liniare cu vîrf ascuțit, aspru-pubescente) albastre-deschis, pedunculate, dispuse într-o inflorescență cimoasă, mare, foarte ramificată. Frunze lungi pînă în 30 cm, lanceolate, ondulate, îngustate în pețiol, cele dinspre vîrf mai mici, nepețiolate. Plantă bienală, înaltă pînă la 150 cm, cu peri ascuțiți, lipsiți de flexibilitate, îndepărtați. Tulpină ramificată in treimea superioară.

Anemone albana Stev. (syn. Pulsatilla albana Bereht. et Presl.). Specie care înflorește la mijlocul primăverii. Flori roșii-maro-închis, alburii, galbene sau albastre-deschise. Frunze duble, tripenate. Plantă înaltă pînă la 15 cm.

Aquilegia transsilvanica Schur. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (albastre-liliachii sau albastre-deschis) mari, solitare, dispuse terminal. Frunze verzi-cenușii. Tulpină puțin ramificată în treimea superioară.

Arctotis stoechadifolia Berg. Specie care înflorește vara-toamna. Flori radiale (albe, la bază puțin galbene, pe partea exterioară violete, cele ale discului albastre-deschis) dispuse în capitule, pe pedunculi lungi. Plantă înaltă pînă la 0,70 m, ramificată de la bază, erectă, pubescentă, păroasă. Frunze adînc-lobate, alb-pîsloase.

Aster brachytrichus Franch. Specie care înflorește la sfîrșitul primăverii-începutul verii. Flori (radiale, albastre-deschis, înguste, cele centrale, galbene) dispuse în calatidii singulare, foliolele involucrului liniare, păroase, imbricate, La vîrful unor tije înalte pînă la 35 cm, păroase. Frunze bazale, oblong-spatulate, îngustate în pețiol, margini întregi, păroase.

Aster canus Waldst. et Kit. Specie care înflorește vara-toamna. Flori (radiale, albastre-deschis, cele centrale, galbene) dispuse în calatidii pînă la 3 cm diametru, cu foliolele involucrului lanceolate, imbricate. Tulpină înaltă pînă la 1 m, păroasă. Frunzele bazale lanceolate eu 3 nervuri, marginea întreagă.

Browallia demissa L. (syn. B. americana B. elata L.). Specie care înflorește vara-toamna. Flori (albastre-deschis în interior, la bază cu pete albe-gălbui) în axa frunzei, singulare sau în grup. Plantă anuală (pînă la cca 65 cm înălțime), cu tulpina erectă, ramificată, glabră sau pubescentă. Frunze alterne, pețiolate, glabre, de obicei ovate, cu vîrf ascuțit.

Delphinium ajacis L. Specie care înflorește vara-toamna. Flori albastre, roz, albe sau pestrițe, numeroase, neregulate, cu un pinten lung de 1,7 cm (caliciul cu sepale pețiolate, aurii, violacee sau albastre-deschis, corolă trilobată), dispuse în raceme, scurt-păroase, peduncule scurte. Frunze alterne, cele superioare sesile, cele inferioare pețiolate, adînc-divizate, laciniate. Tulpini (cca 40-110 cm înălțime) groase, fistuloase, glabre sau puțin păroase, erecte, simple sau puțin ramificate spre vîrf. Fructe, capsule solitare, pubescente. Plante anuale.

Dianella ensifolia (L.) Red. Specie cu flori albicioase sau albastre-deschis, dispuse în paniculă mare. Fruct, bacă albastră. Frunze lungi de cca 55 cm. Plantă cca 1,80 m înălțime.

Dianella laevis R. Br. (syn. D. strumosa Lindl.). Specie care înflorește vara. Flori albastre-deschis (stamine galbene-deschis), dispuse în paniculă. Fruct, bacă albastră. Plantă înaltă de cca 0,75 m.

Didiscus caeruleus (Grah.) DC. [syn. Trachymene caerulea Grah.; Huegelia caerulea (Grah.) Rchb.]. Specie care înflorește primăvara-toamna. Flori (cca 6 cm diametru) albastre-deschis, în umbelă. Frunze (cca. 7,5 cm lungime) alterne, tripartite, cu foliole liniare, la vîrf cu 2-3 crestături. Frunzele de 1 a bază cu pețiol de cca 9 cm lungime, cele de la vîrf nepețiolate. Tulpină erectă (cca 0,50-0,60 m înălțime), ramificată, pubescentă, glanduloasă. Specie anuală.

Disa longicornu L. Specie care înflorește vara. Flori (labei în formă de limbă, pinten ușor îndoit) albastre-deschis, cîte una singură pe o tulpină înaltă de cca 15 cm. Frunze în formă de rozetă, la baza plantei.

Eritrichum nanum Schrad. Specie care înflorește vara. Flori sesile, albastre-azurii sau albastre-deschis (tub floral scurt, alb), așezate în cime scorpioidale. Frunze mătăsos-pubescente, gri-verzi, în rozetă, formează mici pîlcuri de iarbă. Plantă cca 5 cm înălțime, cu rădăcini pivotante, negre.

Eritrichum rupestre Bunge (syn. E. strictum Decne.). Specie care înflorește în iun.-iul. Flori albastre-deschis, cca 5 mm diametru. Frunze lanceolate, în rozete cu peri aspri. Tulpină, cca 18 cm înălțime.

Eupatorium sordidum Less. (syn. Hebeclinium ianthinum Hook.; Eupatorium ianthinum Hemsl.). Specie care înflorește primăvara. Flori albastre-deschis sau lila, parfumate, în capitule reunite în corimbe dense. Frunze opuse (10-20 cm lungime, pe partea inferioară verzi-deschis sau violete-purpur, pîsloase, pe cea superioară verzi-închis, glabre, pețiolate, ovate, alungit-ovate, cu vîrf ascuțit, dentate, baza nedentată. Tufă (cca 0,90 m înălțime) cu tulpină erectă, verde, ramificată și lujerii tineri cu peri moi, purpur.

Felicia amelloides Voss (syn. Agathaea caelestis Cass.). Specie originară din Africa de S. înflorește aproape tot anul. Flori (cele radiale albastre-deschis, cele ale discului galbene, sepale aspru-pubescente, lanceolate, cu o singură. nervură) dispuse în capitul singular, de 3-4 cm diametru, lung-pedunculat. Frunze opuse, alungit-rotunde sau ovat-alungite, cu vîrf bont, scurt-pețiolate sau,fără pețiol, pubescente. Plante, cca 55 cm înălțime, anuale sau perene.

Felicia tenella Nees (syn. F. fragilis Cass.). Specie originară clin Africa de S. înflorește în iun.-iul. Flori (cele radiale albastre-deschis, cele ale discului galbene) dispuse în capitule cu diametru de 1-2 cm, lung-pedunculate. Frunze liniare, păroase pe margini, cu vîrf tare. Plante (cca 28 cm înălțime) pubescente, erecte, anuale sau perene.

Geogenanthus undatus Mildbr. et Strauss (syn. Dichorisandra undata Koch et Lind.). Specie cu flori albastre-deschis cu marginea păroasă, în inflorescențe mici, pubescente. Plante, cca 30 cm înălțime, neramificate, lăstarii roșietici poartă în vîrf cîteva frunze (cca 11 cm lungime, 8 cm lățime), lat-ovate, vîrf ascuțit, ondulate, pe partea superioară cu dungi verzi-deschis de-a lungul nervurii principale, pe cea inferioară roșii, cu un pețiol lung de 1-1,5 cm.

Gilia capitata Dougl. Specie care înflorește în iul.-aug. Flori albastre-deschis, tub floral de aceeași lungime cu laciniile corolei și ale caliciului. Diviziunile corolei îngust-lunguiețe sau liniar-lanceolate. Flori în număr mare, dispuse în buchete dense, în vîrful lujerilor lungi. Plantă anuală, 30-80 cm înălțime. Tulpină puțin ramificată, aproape glabră. Frunze dublu- sau triplu-penate cu segmente filamentoase.

Globularia meridionalis Schwarz (syn. G. bellidifolia Ten.). Specie care înflorește în mai-iun. Capitule cu flori albastre-deschis. Plante tîrîtoare, formînd covoare. Frunze mici, ascuțite, pieloase.

Heliotropium europaeum L. Specie care înflorește vara. Flori (caliciul cu 5 diviziuni, corolă infundibuliformă cu 5 lobi obtuzi, 5 stamine) albe sau de un albastru-deschis, sesile, dispuse în spice, cele laterale deseori singulare, cele terminale cîte 2. Fructe nucule, rugoase, păroase. Plantă erbacee, anuală. Tulpină erectă. Frunze ovate, întregi, cu peri scurți și rigizi.

Heteranthera zosterifolia Mart. Specie a cărei inflorescență are două flori, albastre-deschis. Frunze liniar-lanceolate, nepețiolate, deseori submerse. modificată

Houstonia caerulea L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori cu corolă albastru- deschis, lila-deschis sau albicioasă, cu mijlocul galben, singulare pe un peduncul subțire. Frunze lanceolate, nedentate, lungi de cca 1 cm, uneori cu peri pe margine, dispuse pe o tulpină erectă, glabră, cu lăstari filamentoși, înaltă de cca 30 cm.

Iris bakeriana Foster. Specie care înflorește iarna-primăvara, devreme. Flori (foliolele exterioare ale periantului sînt albastre-deschis cu reflexe violete, catifelate, sau albe cu nervura mediană galbenă-oranj, la vîrf uneori cu pată mov, cele interioare la fel de lungi, lanceolate, lila) dispuse singular, la vîrful unei tulpini cilindrice mai scurtă decît frunzele. Frunze înguste. Bulb mic, alungit. Plantă înaltă pînă la 20 cm. Merg bine în seră. Afară necesită, poziție însorită, drenaj bun și protejare iarna cu un înveliș de paie sau frunze. Pentru forțat, la. ghivece se plantează un număr mare de bulbi, în funcție de mărimea ghiveciului.

Isotoma axillaris Lindl. [syn. I. senecioides A. DC., Laurentia axillaris (Lindl.). Wimmer]. Specie care înflorește vara-toamna. Flori mari, lung-pedunculate, albastre-purpur, albastre-deschis, în exterior verzi-gălbui, în axa frunzei. Frunze liniare, penate. Cultivată este tufă (pînă în 30 cm înălțime), anuală, glabră, ramificată de la bază.

Callicarpa americana L. Specie ce înflorește vara. Flori albastre-deschis, foarte mici. Fructe (4 mm) violete, în buchete mici. Arbust (cca 3 m înălțime) în formă de tufă. Frunze ovat-alungite pînă la ovat-eliptice, dentate, caduce, pe partea inferioară pîsloase și glanduloase, pe cea superioară pubescente.

Campanula persicifolia L. Specie ce înflorește vara. Flori (cca 3 cm diametru) cu petale răsfirate, albastre-deschis, caliciu cu laciniile lanceolate, dispuse cîte 2-3 pe un pedicel, în ciorchine. Frunze mărunt-serate, rigide, cele inferioare oblong-ovate, îngustate în pețiol, cele tulpinale liniar-lanceolate. Plantă (cca 50-60 cm înălțime) glabră cu tulpini erecte, folosită pentru borduri.

Ceanothus coeruleus Lag. (syn. C. azureus Desf.). Specie ce înflorește în iul.-oct. Flori albastre-deschis.

Chirita hamosa R. Br. (syn. Didymocarpus hamosus Wall.). Specie care înflorește în iun.-iul. Floare albă, cu buza albastră-deschis, buza de jos prelungită. Frunze (cca 17 cm lungime, 11 cm lățime) opuse, ovate sau eliptice, vîrf ascuțit, la bază rotunjite, puțin pubescente. Tulpină erectă (cca 20- 50 cm înălțime), puțin pubescentă.

CICERBITA Wallr., CICERBITA, fam. Compositae. Gen originar din Europa, America de N, Nepal, cca 20 specii, erbacee, erecte, perene, înalte, cu tulpina fistuloasă. Flori albastre-deschis dispuse în capitule. Frunze, de obicei, penat-lobate la bază, cu 3 lobi mari, terminali. Fruct plat, glabru, mal ascuțit spre vîrf.

Coprosma acerosa A. Cunn. Specie cu flori terminale, pe ramuri scurte, cele femele singulare,; cele mascule singulare sau cca 4, fără caliciu, cu 4 stamine. Tufă tîrîtoare, deseori formează covoare sau puțin erectă (0,30-1 m înălțime), cu ramuri pe sol sau jumătate erectă, galbenă-maronie. Frunze liniare, lungi de 2 cm și late de 1-2 mm. Fruct rotund sau lunguieț, albastru-deschis, transparent.

Cyananthus delavayi Franch. Specie care înflorește vara. Flori cilindrice sau campanulate, albastre-deschis, 2-3 cm lungime. Plantă tîrîtoare (15-20 cm lungime) gri-pubescentă. Frunze mici, nepețiolate, rotunjit-dentate.

LATHYRUS L., SÎNGELE VOINICULUI, MĂZĂRICHE DE GRĂDINĂ, fam. Leguminosae. Gen cu peste 100 de specii originare din America de S și din emisfera nordică, plante erbacee, anuale sau vivace, unele cu tulpini urcătoare (depășind 2,5 m), altele pitice (15-20 cm înălțime). Flori (caliciu cu 5 foliole, corolă, cu 5 petale, 1 mai mare numită stindard, 2 aripioare, 2 unite formează carena, 10 stamine) cu miros plăcut și culori variate, de la alb curat la roșu- închis, de la albastru-deschis la albastru-închis și portocalii de diferite nuanțe, înflorirea. este bogată și de lungă durată. Frunze prevăzute cu stipele, Cu foliole puține, deseori fără cîrcei. Fruct, păstaie dehiscentă, turtită, netedă.

Lobelia erinus L. Specie care înflorește primăvara tîrziu-toamna. Flori foarte multe, albastre-deschis, roșii-violete, albe sau bleu cu ochiul alb sau galben, pe pedunculi axilari sau terminali. Frunze dințate, cele inferioare invers-ovate, cele superioare lanceolate. Plantă anuală, înaltă pînă la 25 cm, cu habitus tîrîtor (Pl. 46, fig. 273).

Lupinus nanus Dougl. Specie cu flori fără miros (stindard alb cu puncte albastre-deschis, aripile albastre-deschis și albicioase, spre vîrf purpur-roșietice), deseori în verticile, reunite în raceme. Frunze pețiolate, 7-9 foliole lanceolate sau liniar-lanceolate. Plantă ramificată de jos, înaltă pînă la 30 cm.

Mertensia lanceolata (Pursh) DC. Specie care înflorește primăvara. Flori (corolă campanulată cu 5 lacinii scurte) pendente, albastre-deschis, într-an ciorchine rar. Frunze liniar-lanceolate sau oblong-spatulate, cu peri pe margine. Plantă erectă (25-35 cm înălțime), simplă.

Myosotis alpestris hort. (syn. M. sylvatica Hoffm.), specie care înflorește primăvara- vara. Ramificațiile axilare se termină prin raceme scorpioide, compuse din numeroase flori mici, albastre-deschis, cu gîtul galben. Frunze ovat-lanceolate. Tufe (cca 10-30 cm înălțime) bienale pînă la vivace, aspru-păroase.

Myosotis caespitosa Schultz (syn. M. rehsteineri Wartin.), specie care înflorește primăvara tîrziu. Flori (corolă cu 5 crestături) mici, albastru-deschis. Frunze oblonge, cu vîrf bont, pubescente. Se cultivă pe marginea apelor. Plantă vivace, înaltă pînă la 5 cm, cu tulpină cilindrică.

Myosotis scorpioides L. (syn. M. palustris Lam.), specie care înflorește primăvara-vara. Flori (caliciu cu 5 dinți, egali, alipit-păros, corolă cu diviziuni ovate, cu diametru de cca 8 mm, stilul nu depășește lungimea caliciului) albastre-deschis cu gîtul alb, pe un penduncul fără bractee. Frunze oblong- lanceolate, alterne. Plantă aproape glabră, perenă, cu rizom repent, tulpină unghiulară, înaltă pînă la 40 cm. Are o mulțime de forme care pot fi folosite și ca flori tăiate.

Nigella damascena L. Specie care înflorește din vară pînă în toamnă. Flori (cârpele concrescute, stigmate îndepărtate) solitare, terminale, albastre-deschis sau albe, înconjurate de un involucru verde, multifidat, cu lacinii liniare. Frunze erbacee, verzi-închis, de cîteva ori penat-partite cu segmentele fine. Plantă anuală cu tulpină dreaptă, ramificată (cca 55 cm înălțime).

Nolana acuminata Miers (syn. N. lanceolata Miers). Specie care înflorește din vară pînă toamna. Flori (corolă cu 5 lacinii, caliciul campanulat cu 5 lacinii lanceolate) tabulare, albastre-deschis,. în interior, la bază, albe-gălbui, cu nervuri purpur și pete galbene-verzui, singulare, în axa frunzei. Frunzele radicale în rozetă, cele caulinare opuse, lanceolate, cuprinzînd puțin tulpina. Plantă anuală, pubescentă, ramificată, cu rădăcină pivotantă.

Nymphaea elegans Hook. Specie cu flori cu diametrul pînă la 15 cm, parfumate, albastre-deschis, în interior galbene-albicioase. Frunze (pînă la 18 cm diametru) subțiri, rotunde, verzi-închis cu pete roșii. Tijă subțire, maro-deschis. Este cea mai rezistentă dintre speciile care nu rezistă iarna.

Orthrosanthus multiflorus Sweet. Specie ce înflorește în iun. Flori albastre-deschis, lung-pedunculate (cca 40-50 cm lungime). Frunze liniare, lungi pînă la 45 cm, 3-4 mm lățime.

OSTROWSKYA Regel, OSTROVSCHIA, fam. Campanulaceae. Gen cu o singură specie originară din U.R.S.S., plantă erbacee, perenă, cu rizomi: Ostrowskya magnifica Regel. înflorește vara. Flori (5-9 sepale, stil și stigmat foarte gros, 5-9 petale, 7 stamine libere, ovar cu 9 loji) mari, albastre-deschis, mătăsos- lucioase, campanulate, lung-pedunculate. Frunze (pînă la 14 cm lungime) ovate, dentate, glabre, scurt-pețiolate, în verticil, cele dinspre vîrful tulpinii alterne. Tulpină (cca 0,90 m înălțime) neramificată, glabră.

PLUMBAGO L., FLOAREA AMORULUI, tam.Plumbaginaceae. Gen originar din Africa de S, cca 9 specii, anuale, vivace sau frutescente. Tulpină foliată. Flori albastre-deschis, înfloresc vara și toamna (caliciu adînc-5-partit, erbaceu, glandulos, corolă infundibuliformă, 1 stil, 5 stigmate) dispuse în ciorchini. înfloresc vara-toamna.

Plumbago capensis Thumb. Specie care înflorește în apr.-oct. Flori numeroase, albastre-deschis (caliciul pubescent, glandulos, cu tubul de 3 ori mai scurt decît cel al corolei; aceasta are limbul întins, adînc- partit în 5 lobi, 1 stil, 1 stigmat), dispuse în spice, la vîrful ramurilor. Frunze verzi, scurt-pețiolate, alungit-eliptice sau lanceolat-spatulate, alterne, întregi, pe partea inferioară cu slozi mici, albi, ca și ramurile tulpinii. Arbust erect cu ramuri de cca m lungime, subțiri, uneori cățărătoare sau pendente. Fruct, capsulă membranoasă (Pl. 60, fig. 341).

STOKESIA L’Herit., STOCHESIA, fam. Compositae. Gen care are o singură specie: S. laevis (Hill) Greene (syn. S. cyanea L’Herit.). Originară din America de N. înflorește vara tîrziu-toamna. Flori albastre-deschis, sau închis pînă la roșii-purpur, rar albe (involucrul globulos, foliolele externe lanceolate, la bază cu peri spinoși, cu aspect de frunze), cele ale discului regulate, tubuloase, cele radiale cu limb lat cu 5 crestături în capitule cu diametrul pînă la 10 cm, reunite într-o paniculă umbelată, terminală. Plantă erbacee, perenă, ramificată, pînă la 45 cm înălțime. Frunze lanceolate, alterne, verzi-închis, cele caulinare scurt-pețiolate, cele radiale pețiolate și nedentate, iar cele dinspre vîrf cu cîțiva dinți la bază. Fruct cu 3-4 muchii, papus format din 4-5 solzi înguști.

Streptocarpus caulescens Vatke. Specie care înflorește vara. Flori albastre-deschis, pendente (caliciul cu peri asprii și sepale liniare, corala cu 2 buze), dispuse pe pedunculii din axa frunzei, bifurcați. Frunze opuse, lung-pețiolate, rotund-ovate, la bază îngustate în pețiol, nedentate, pe partea inferioară lînoase, pe cea superioară pubescente. Toată planta este pubescentă. Tulpină cu noduri, erectă, ramificată, pînă la 65 cm înălțime.

GLAUCO- „verde-albăstrui”. ◊ gr. glaukos „verzui, albastru spre verde” > fr. glauco-, engl. id. > rom. glauco-. □ ~lit (v. -lit₁), s. n., varietate de scapolit, de culoare albastră deschis.

Veronica gentianoides Vahl. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albastre-deschis, dispuse în racem, cele bazale dispuse în rozetă, lat-lanceolate. Frunze glabre, întregi sau puțin dințate, cele tulpinale lanceolat-ascuțite, mai mici. Plantă perenă cu tulpini simple, ușor-pubescente, pînă la 0,50 m înălțime.

Veronica anagallis L. Specie cu flori albastre-deschis (caliciul cu 4 lacinii), dispuse în raceme, cu pedunculii la subsuoara frunzelor. Frunze glabre, sesile, lanceolate sau ovate, crenat-serate. Tulpină glabră, unghiulară, deseori fistuloasă. Plantă perenă, pentru locuri inundabile, umede.

Vinca minor L. Specie care înflorește primăvara. Flori albastre-violete sau albastre-deschis, roșii, rar albe (tub floral infundibuliform, caliciul infundibuliform cu laciniile lanceolate, glabre), lung-pedunculate, solitare, la subsuoara frunzelor. Frunze opuse, eliptice sau oblong-ovate, pețiolate, glabre, verzi-închis, lucioase, pînă la 4,2 cm lungime. Plantă pînă la 15 cm înălțime, lujeri lungi, repenți, la noduri dezvoltînd rădăcini, la bază lemnificate.

Viola hirta L. Specie care înflorește primăvara. Flori albastre-deschis, violete, la bază albe sau roz. Pinten drept, subțire, cu vîrf curbat. Fructe, capsule sferice, pubescente. Toate frunzele sînt radicale, ovat-triunghiulare, cu baza cordiformă, crenat-serate, verzi-pal, pubescente, pețiolate, stipele lanceolat, pedunculi lungi, în partea din mijloc cu 2 frunze. Plantă mică, erbacee, perenă, fără stoloni.

Wahlenbergia hederacea (L.) Rchb. (syn. Campanula hederacea L.). Specie care înflorește din mai pînă toamna tîrziu. Flori (5 sepale îngust-lanceolate, petale ovale cu vîrf ascuțit) albastre-deschis, cu nervuri mai închise, solitare, lung-pedunculate, terminale. Frunze lung-pețiolate, glabre, verzi-deschis. Plantă erbacee, pînă la cca 35 cm înălțime, tîrîtoare, glabră. Tulpina, la noduri, dezvoltă rădăcini.

Westringia fruticosa Druce (syn. Cunila fruticosa Willd.; Westringia rosmariniformis Sm.). Specie care înflorește în mart.-aug. Flori aproape sesile, albastre-deschis cu baza albicioasă, în interior fin-pubescente, dispuse în axa frunzei. Frunze lanceolate cu margine rulată, pe partea superioară glabre, lucioase, pe cea inferioară argintii. Tufă pînă la 1 m înălțime.

acvamarin sn [At: DEX² / Pl: ? / E: it acquamarina] Varietate limpede de beril de culoare albastru-deschis sau verzuie, folosită ca piatră prețioasă.

baloș, ~ă sn, a [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~e / E: nct] 1-2 (Îrg) (Culoare) care este albastru deschis, spre alb.

bleu² sn, ain^[1] [At: BRĂESCU, M. B. 85 / P: blö / Pl: ~ri / E: fr bleu] 1-2 (Culoarea) albastru-deschis Si: azuriu. corectat(ă)

brândușă sf [At: ODOBESCU, S. III, 173 / V: -uș sm / Pl: ~șe, ~și / E: nct] 1 (Îs) ~ galbenă Plantă din familia iridiacee cu flori galbene Si: șofran brun, șofran galben, șofrănel galben (Crocus moesiacus). 2 (Șîc ~ de-primăvară, ~-de-munte, ~-albastră) Plantă din familia iridiacee cu flori albastre Si: nuscea, șofran, șofran de primăvară (Crocus heuffelianus). 3 (Șîs ~ albă, – mică) Plantă din familia iridiacee cu flori albe sau albastru-deschis Si: șofrănel (Crocus variegatus). 4 (Șîc ~de-toamnă, ~șa morților) Plantă din familia liliacee cu flori roșietice și liliachii Si: bălură, brândușele, brândușiță, brânduște, ceapa ciorii, crinu mâții, ghicitoare, viorele de toamnă, ruscea de poiană, șofran (Colchichum autumnale). 5 (Bot; reg) Lăcrămioare (Convallaria majalis). 6 (Bot; reg) Ghiocel (Galantus nivalis).

călțun sm [At: TETRAEV. (1574) 204 / V: colțon, col~ / Pl: ~i / E: ngr ϰαλτσύνι] (Reg) 1 Încălțăminte de sărbătoare (asemănătoare cu cizmele) cu tureac scurt, având deasupra o frunză de piele roșie. 2 (Pan) Gheată grosolană, lucrată din piele, din pănură sau din lemn. 3 Un fel de ciorapi fără talpă (asemănători cu ghetrele sau cu jambierele) Si: călțunaș (1). 4 Încălțăminte de lână (asemănătoare cu pâslarii) care se purta prin casă sau prin curte. 5 (Șîc ~ul-Doamnei) Plantă erbacee din familia rozaceelor, înaltă de 10-15 cm, cu flori galbene cu vinișoare violete Si: comanacul-ciobanului, condurul-doamnei, cerențel (2), crânceș, cuișoriță, hreaniță, papucii-doamnei, rădiche, ridichioară (Geum rivale). 6 (Șip; îc) ~ul-popii Plantă erbacee de talie mică, din familia violacee, cu tulpina întinsă pe pământ, glabră sau puțin pubescentă, cu frunzele cordiforme sau reniforme, cu florile inodore, albastre-deschis sau violete și fructul capsulă oblongă ascuțită Si: atlanac, atlângicuri, călțunași (4) albaștri, micșunele, tămâioare, toporași, viorele (Viola silvestris). 7 (Bot; reg; îac) Viorele sălbatice (Viola canina). 8 (Bot; reg; îac) Greghetin (Geranium pratense). 9 (Bot; reg; lpl) Canale (Impatientis balsamina).

clopoțel smn [At: BIBLIA (1688), 59 / V: (reg) ~țăl (Pl: ~țăi), cloco~, clocoțăl (Pl: clocoțăi) sm / Pl: ~ei, (îvr) ~e / E: clopot + -el] 1-2 (Șhp) Clopot (1) (mic). 3 Clopot (1) mic (cu mâner) care se agită cu mâna pentru a anunța ceva sau care se agață de gâtul unor animale. 4 (Lpl) Zurgălăi. 5 (Înv; lpl) Mici păhăruțe de sticlă ce se atârnau în cerdac pentru ca, agitate de vânt, să producă sunete plăcute. 6 (Înv; îe) A avea gura (ca un) ~ A fi vorbăreț. 7 (Înv; îe) A trage ~ele după cineva A trage clopotul cel mic la moartea unui copil. 8 (Înv; îe) A umbla cu ~ul A colinda. 9 (Înv; fig; îs) Pisică cu ~ței Persoană impmdentă, care-și trădează planurile. 10 (Fam) Penis. 11 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 12 (Îrg) Dans popular asemănător cu o polcă. 13 (Bot; Trs; șîf ~e) Lăcrămioare (Convallaria majolis). 14 (Bot; reg) Vinețele (Centaurea axillaris). 15 (Buc; lpl; șîf ~ele) Plantă ierboasă subalpină, cu flori albastre-roșietice (Campanula abietina). 16 (Bot; Buc; lpl) Ciucure (Aegylops cylindricci). 17 (Lpl) Plantă ierboasă cu tulpina păroasă, cu flori mari albe, albastre sau trandafirii (Campanula medium). 18 (Buc; lpl) Plantă ierboasă cu flori albastre (Campanula pseudolanceolata). 19 (Lpl; șîf ~e) Plantă ierboasă cu numeroase flori albastre (Campanula rapanculus). 20 (Buc; lpl) Plantă ierboasă târâtoare, cu flori albastre-violete (Campanula rapunculoides). 21 (Buc; lpl) Ghiocei (Galanthus nivalis). 22 (Buc; lpl; șîc) ~ței-cornuți Căldărușă (Aquilegia vulgaris). 23 (Buc; lpl; șîf ~e) Căldărușă (Aquilegia nigricans). 24 (Bot; reg; lpl) Trifoi roșu. 25 (Bot; Buc; lpl; șîc ~-muntenesc) Plantă ierboasă cu flori mici albastre deschis sau violete (Campanula patula). 26 (Lpl; șîf ~e) Mică plantă ierboasă cu flori albastru deschis (Campanula alpina). 27 (Buc; lpl) Luște. 28 (Bot; îf ~e) Cădelniță. 29 (Bot; îf ~e) Păpădie (Taraxacum officinale). 30 (Bot; îf ~e) Coada-cocoșului (Polygonatum latifolium). 31-32 Plantele Campanula latifolia și Campanula cervicaria. 33 (Bot; îc) ~ței-de-primăvară Brebenei. 34 sm (Lpl) Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). 35 sm (Bot; lpl; îf clocoței) Rutișor (Thalictrum aquilegifolium). 36 sm Planta Campanula macrostachya. 37 sm (Bot; lpl; îf clocoței) Călin (Viburnum opulus). 38 sm (Bot; îc) ~ței albi sau clocoțăi de omăt Ghiocei (Galanthus nivalis). 39 (Reg; îc) ~ei de câmp Planta Campanula persicifolia. 40 (Reg; îc) ~-galben Planta Forsythia. 41 (Bot; reg; îc) ~ de pădure Oușor (Streptopopus amplexifolius). 42 (Bot; reg; îf ~e) Degetar (Digitalis grandiflora). 43 (Bot; reg; îf) Lăcrămiță (Maianthemum bifolium). 44 (Bot; reg; îf ~e) Coada-cocoșului (Polygonatum multiflorum). 45 (Bot; reg; îf ~e) Coada-cocoșului (Polygonatum odoratum). 46 (Bot; reg; îf ~e) Coada-cocoșului (Polygonatum verticillatum). corectat(ă)

coadă sf [At: PRAV. 49 / Pl: ~de, cozi (înv) / E: ml coda] 1 Apendice terminal al coloanei vertebrale a corpului vertebratelor. 2-3 Smoc de păr (sau de pene) care acoperă coada (1). 4-5 Păr (sau penaj) crescut în prelungirea cozii (1). 6 (Pop; pex; îs) ~ de vită Vită (slabă). 7 (Îla) Cu ~ Codat. 8-9 (D. competitori; îlav) La (sau în) ~ Pe cel din urmă loc sau printre ultimii. 10 (Îlav) De la ~ De la sfârșit spre început. 11 (Reg; îs) ~ de câine^[1] Om de nimic. 12 (Rar; d. păr sau mustăți; îla) ~ rățoiului Cârlionțat. 13 (Pfm; îla) (Get-beget) (de) ~da vacii Neaoș. 14 (Pfm; d. câini sau alte animale; îe) A da din ~ A se gudura. 15 (Pfm; d. oameni; îae) A linguși pe cineva. 16 (Îvp; îe) A fâțâi ~da (ca vulpea) A se comporta într-un mod care denotă viclenie. 17 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) ~da ori a da cu ~da A se amesteca în chestiuni care nu-l privesc (provocând complicații). 18 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) dracul ~da A se ivi neînțelegeri sau complicații într-o situație sau stare de lucruri. 19 (Pfm; îae) A (se) urzi o intrigă. 20 (Pop; îe) A se apuca de ~ sau a încăleca pe (la) ~da calului A începe ceva într-un mod greșit. 21 (Pfm; îe) A călca (pop, șarpele sau pe cineva) pe ~ A supăra. 22-23 (Îvp; îe) Din opincă Exprimă zădărnicia sau netemeinicia unei lucrări. 24 (Pfm; îe) A(-i) lega (cuiva) o tinichea (sau tinicheaua, reg, bășica ori tigva) de ~ A(-i) atribui cuiva (pe nedrept) fapte, lucruri reprobabile spre a-l compromite. 25 (Pfm; înv; îae) A concedia (nejustificat). 26 (Pfm; îe) A pune ~da pe (sau la) spinare A o rupe la fugă. 27 (Pfm; îe) A-și face ~da colac A se sustrage de la o răspundere. 28 (Pfm; îlav) Cu ~da între picioare (sau, reg, între vine) Rușinat. 29 (Pfm; îe) A scurta (sau a tăia) cuiva din ~ A tempera pornirile cuiva. 30 (Pfm; îe) A scăpa scurt din ~ A scăpa dintr-o mare primejdie dificil și cu pagube. 31 (Pfm; îe) A ține (sau a ridica) ~da sus ori a ședea cu ~ îmbârligată A se mândri (nejustificat). 32 (Pfm; îe) A nu avea nici cap, nici ~ sau a fi fără cap și ~ A nu avea nici o logică. 33 (Pfm; îae) A fi alcătuit fără ordine. 34 (Pfm; îe) A trage mâța (sau dracul) de ~ A o duce greu material. 35 (Pfm; irn; îe) A umbla câinii cu covrigii (sau colacii) în ~ A te bucura de bunăstare fără nici un efort. 36 (Reg; îe) ~da-i grasă! Exprimă credința că cel mai important e finalul. 37 (Pfm; îe) A prinde prepelița (sau purceaua) de ~ A se îmbăta. 38 (Pfm; îe) A (o) lua (ceva) de ~ A se pune pe treabă. 39 (Pfm; d. femei; îe) A-și vedea de ~da măturii (sau tigăii) A se ocupa (numai) de treburile gospodărești. 40 (Pfm; îe) A fi (sau a rămâne) scurt în ~ A o păți. 41 (Pfm; îe) A-i atârna (cuiva) de ~ A atribui cuiva o vină. 42 (Pfm; îae) A porecli. 43 (Pfm; îe) A strânge mâța de ~ A constrânge^[2]. 44 (Pfm; îe) A înnoda ~da la câini (sau câinii în ~) A fi viclean. 45 (Pfm; îae) A vagabonda. 46 (Pfm; îae) A sta degeaba. 47 (Pfm; îe) A trage la (sau sub) ~ A avea relații sexuale. 48 (îrg; d. vaci, îe) A sta în ~ A fi foarte slabă. 49 (Pfm; îe) A o da de ~-n vale A eșua într-o acțiune. 50 (Pfm; îae) A sărăci. 51 Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc. 52 Loc pe unde se scurge apa dintr-un râu într-un iaz. 53 Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul pentru a obține ceva. 54 (D. oameni, îe) A face ~ A se așeza la rând, așteptând să obțină ceva. 55 Parte dinapoi, mai îngustă, a corpului unor animale. 56 Partea dinapoi (prelungită) a obiectelor de vestimentație (mai ales feminine) Si: trenă. 57 (Pfm; îe) A se ține de ~da cuiva sau, rar, a se ține (sau a umbla) ~ după cineva A căuta cu insistență compania cuiva. 58 Părul (femeilor) crescut și împletit Si: (pop) cosiță. 59 Prelugire luminoasă a cometelor. 60 Fâșie îngustă din cârpă sau hârtie pusă la zmeu pentru a-l echilibra în aer. 61 (Rar) Mână. 62 (Fam; îe) ~ de topor Persoană folosită de dușman împotriva grupului din care ea face parte. 63 Parte terminală a unui obiect, fenomen etc. 64 (Pfm; îe) A-i ieși (cuiva) (sau a avea) venin la ~ A-și arăta (în final) răutatea. 65 (Ast; pop; îc) ~da-câinelui^[3] sau ~da-căruței Stea din Constelația Taurului. 66 (Pop; îc) ~da-guzganului Boală pe care o fac la coadă caii. 67 (Pfm; îe) A împleti ~ (sau cosiță) albă A rămâne sau a îmbătrâni nemăritată. 68-69 (Pfm; îe) A avea ~ lungă, minte scurtă A nu fi (prea) inteligent. 70 (Pfm; îe) A rămâne la ~da sapei A scăpăta. 71 (Pfm; d. copii sau tineri; îae) A nu continua studiile. 72 (Îe) A trage cu ~da ochiului A privi pe furiș. 73 (Îe) A face cu ~da ochiului A face (cuiva) un semn discret din ochi. 74 (Fig) Persoană de rang inferior. 75 (Pfm; îe) A pune (sau a scoate) ~ (sau cozi) cuiva A bârfi pe cineva. 76 (Pfm; îae) A batjocori pe cineva. 77 (Pop; îs) ~da carului sau ~da trăsurii Partea dinapoi a trăsurii, ca o treaptă, pe care se stă Si: (pop) codirlă, șireglă. 78 (Înv; îs) ~da oștii (sau, înv, ~da obuzului ori taberii) Ariergardă. 79 (Îs) ~da-ochiului Unghiul extern al ochiului. 80 (Îs) ~da mesei Loc unde stau cei ce nu se bucură de onoruri. 81 (Înv; îs) ~ de mare Golf. 82 (Înv; pex; îas) Ocean (1). 83 (Îvr; șîe) ~ la gură Zăbală. 84 (Înv; îe) ~ de mătase Panglică pentru prins părul în coadă (56). 85 (Fig; îe) Minciună cu ~ Minciună sfruntată. 86 (Îlav) La ~ Pe ultimul loc. 87 (Îoc de frunte; îla) De ~ Nu prea bun. 88 (Spc; șip) Pleavă (resturi). 89 Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină ori de creangă Vz peduncul. 90 (Bot; reg) Pipirig (Equisetum hiemale). 91 (Bot; reg; îc) ~da-alor-de-vânt Brădișor (Lycopodium clavatum). 92 (Bot; reg; îc) ~da-boului Comaci. 93 (Bot; reg; îae) Coada-vacii. 94 (Bot; reg; îc) ~da-buhaiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îc) ~da-calului (sau ~-goală, ~da-iepei, ~da-mânzului, ~da-șopârlei) Plantă erbacee din familia equisetaceelor, care crește prin fânețe și câmpuri umede, cu două feluri de tulpini, una fertilă, gălbuie, terminată într-un spic, și o alta sterilă, verde, ramificată Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, bota-calului, bota-cucului, brădac, brădișor, brăduleț, brăduștean, codăie, codăie, iarbă-de-cositor, mânzoaică, nodățică, opintici, părul-porcului, peria-ursului, perie-ursească, șirușliță (Equisetum arvense). 96 (Bot; reg; îae; șîc ~da-iepei, ~da-mânzului) Barba-ursului (Equisetum silvaticum). 97 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia equisetacee, care crește prin locuri umede sau mlăștinoase, cu tulpini fertile alb-roșietice și tulpini sterile albe sau verzui Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, brad, brădac, brădișor, codâie-de-a-mare, părul-porcului (Equisetum telmateja). 98 (Reg; îae; șîc ~da-mânzului) Plantă acvatică din familia hippuridacee, cu tulpina dreaptă și cu frunze lineare, dispuse în verticile, cu flori hermafrodite mici și verzui Si: (reg) brăduț-de-apă, iarba- sasului,porob, silhă (Hippuris vulgaris). 99 (Bot; reg; îae) Briofita (Mnium affine). 100 (Bot; reg; îc) ~da calului-de-râturi Luioane (Equisetum pratense). 101 (Bot; reg; îc) ~-de-căprioară Cupe (Gentiana acaulis). 102 (Reg; îc) ~da-câinelui Planta Linaria intermedia. 103 (Reg; îc) ~da-cocoșului Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze scurt pețiolate, ovale, acoperite cu peri moi, cu stamine glabre și flori, care crește în păduri umbroase și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoși, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum latifolium). 104 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze amplexicaule, cu stamine păroase și 3-5 flori, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum multiflorum). 105 (Reg; îae; șîc ~da-racului) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze alterne ovale, cu flori albe verzui dispuse câte trei și fructe boabe albastru-închis, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoș, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum odoratum). 106 (Reg; îae) Plantă erbacee glabră din familia liliaceelor, cu flori mici, alb verzui, cu periant alb roz și fructele boabe roșii, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțel (Polygonatum verticillatum). 107 (Bot; Buc; îc) ~da-cucului Mușchi ce crește în locuri umede în tufe verzi cu rețele de fire ruginii (Mnium affine). 108 (Bot; reg; îc) ~-de-stea Iarbă neagră (Calluna vulgaris). 109 (Bot; reg; îc) ~da-găinii Iarbă-moale. 110 (Bot; reg; îc) ~-de-găină Rocoină. 111 (Reg; îc) ~-grasă Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 112 (Bot; reg; îc) ~da hălor din vânt Struțișori (Selaginella helvetica). 113 (Bot; reg; îc; șîc ~da-lupului, ~da-vacii) ~da hulpii Bătrâniș (Erigeron canadensis). 114 (Reg; îc) ~da-ielelor Sâlnic (Glechoma hirsuta). 115 (Reg; îc) ~da-iepurelui Plantă erbacee păroasă din familia gramineelor, care crește în zone alpine și subalpine, cu foi rigide în partea superioară și verzi în cea inferioară, cu un spic verde (Sesleria heuffleriana). 116 (Reg; îc) ~da-leului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în locuri necultivate, cu tulpina ramificată, cu frunzele inferioare în cinci lobi iar cele superioare trilobate, cu flori mici roz în corolă Si: talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). 117 (Reg; îc) ~da-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în tufișuri și pe marginea drumurilor, cu tulpina ramificată, frunzele triangular-ordiforme și flori mici albăstrui-violacee dispuse în verticile multiflore Si: urechea-porcului (Salvia austriaca). 118 (Bot; reg; îae; șîc ~da-vacii) Lumânărică (Gentiana asclepicidaea). 119 (Bot; reg; îc) ~da-mâței (~-de-baltă). Specie de mușchi din familia sphagnaceelor, care crește prin locuri mlăștinoase și prin turbării, alb-gălbui, cu frunzele mici, dese, fără nervură Si: (reg) bungeac, penița-bungeacului (Sphagnum acutifolium). 120 (Bot; reg; îae) Briofita (Sphagnum palustre). (Bot; reg; îae; șîc ~da mâței-de-baltă) Briofita Sphagnum cuspidatum. 121 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Bumbăcariță (Euriophorum vaginatum). 122 (Bot; reg; îae) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 123 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Papanași (Trifolium arvense). 124 (Bot; reg; îc) ~da mâței-de-baltă Briofita Sphagnum cymbifolium. 125 (Bot; reg; îae) Briofita Sphagnum fimbriatum. 126 (Reg; îc) ~da-lupului- vânătă, ~da-mielului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește pe coline aride și câmpii nisipoase, cu frunze gălbui crenate, cu flori mari galbene dispuse într-un spic lung și des Si: lumânărică, lumânare (Verbascum phoeniceum). 127 (Reg; îae; șîc ~da-mâței) Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește prin fânețe nisipoase și pășuni uscate, cu tulpini sterile pe pământ și florifere ascendente, cu frunzele pețiolate, cu flori albastru-deschis, dispuse în raceme axilare și fructul capsulă obovală Si: (reg) bobolnic, bobornic, coada-mâței, șopârliță, ventricea, ventrilică (Veronica prostata). 128 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 129 (Bot; reg; îc) ~da-oii Hreniță (Lepidium campestre). 130 (Reg; îae) Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 131 (Reg; îc) ~da-păunului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 132 (Bot; reg; îc) ~da-pisicii Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 133 (Bot; reg; îc) ~da-popii Spânz (Helleborus purpurascens). 134 (Bot; reg; îc) ~da-priculicilor Barba-popii (Aruncus vulgaris). 135 (Reg; îc) ~da-dracului, ~da-racului Plantă erbacee din familia rozaceelor, care crește prin locuri umede, cu frunze întrerupt-penatifide, foliole lunguiețe dințate, verde-argintii și flori solitare mari, galbene Si: argentină, argindeană, argințică, argințel, buboasă, buruiană, forostoi, iarba-gâștii, iarba-sclintiturii, iolut, sclintită, prititoare, scrintea, scrintee, scrintitoare-de-baltă, scrânteală, scrintitoare, scrintitură, troscot, vintricea, zolotnic (Potentilla anserina). 136 (Bot; reg; îae) Turiță mare (Agrimonia eupatoria). 137 (Bot; reg; îae) Ochiul boului (Chrysanthemum leucantheum). 138 (Bot; reg; îae) Drețe (Lysimachia nummularia). 139 (Bot; reg; îc) ~da-raiului Peliniță (Artemisia annua). 140 (Reg; îc) ~da-rândunicii Plantă erbacee din familia marcantiaceelor, care crește prin locuri umede, pe ziduri și prin pietriș, cu talul cărnos, verde, poros, pe a cărui suprafață se văd organele de reproducție asexuată formate în lame verzi și organele de reproducție sexuată, reprezentate de pedunculele laterale Si: (reg) călbează, fierea pământului, mușchi de baltă, mușchi de fântână, mușchi de mlaștină (Marchantia polymorpha). 141 (Bot; reg; îae) Nemțișori (Consolida regalis). 142 (Pop; îae) Fluture mare, frumos colorat, cu o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și Papilio podalirius). 143 (Bot; reg; îc) ~da-schimbării Umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). 144 (Reg; îc) ~-solzoasă Planta Aegilops incurvata. 145 (Bot; reg; îc) ~da-șopârlei Barba ursului de bahne (Equisetumpalustre). 146 (Bot; reg; îae) Șopârliță (Veronica orchidaea). 147 (Reg; îc) ~da-șoricelului Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă, frunzele penate și păroase, cu flori albe sau roz-trandafirii în corimb Si: (reg) sorocină, șereșină, tormac-alb (Achillea collinci). 148 (Bot; reg; îae; șîc ~da-șoarecelui, ~da hârcelui, ~da hârțului, Ban, ~da-sorocinii) Brădățel (Achillea millefolium). 149 (Reg; îae) Planta din familia compozitelor Achillea neilreichii. 150 (Bot; reg; îae) Pâinea-lui-Dumnezeu (Achillea pannonica). 151 (Bot; reg; îae) Sorocină (Achillea setacea). 152 (Bot; reg; îae) Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 153 (Bot; reg; îae) Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 154 (Reg; îc) ~da-șoricelului-de-munte Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește prin pășunile pietroase din zonele subalpine, cu tulpina păroasă, frunze auriculare și florile albe (Achillea distans). 155 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește în regiunile montane, cu tulpina păroasă, frunze sesile, auriculate și florile roșietice, mai rar albe, în capitule (Achillea tanacetifolia). 156 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee țepos-păroasă din familia boraginaceelor, care crește prin pășuni, câmpuri și fânețe uscate, cu tulpina ramificată erectă, frunze lanceolate, cu flori albe în spice geminate, cu staminele mai lungi decât corola și cu fructele nucule Si: capul-șarpelui, ursoaică (Echium altissimum). 157 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului, ~da-mielului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor care crește pe coline aride sau câmpii nisipoase, cu frunze crenate, flori mari galbene și cu două stamine glabre păroase Si: captalan-de-cel-galben, corobatică, corovatic, corovatică, cucuruz-galben, cucuruzoi, lipan, lipean, lumănarea-Domnului, luminea, lumânare, lumânărică, lumânărică-Domnului, pur, rănzișoară (Verbascum phlomoides). 158 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri uscate, la marginea pădurilor, cu frunze mari și flori galbene, fără miros, dispuse într-un racem terminal simplu Si: lipan, pur (Verbascum thapsiforme). 159 (Reg; îae; șîc ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri umede din zonele montane, cu tulpină înaltă, frunze bogate, cu flori mari, albastre sau alb-gălbui, solitare Si: ciucurică, corobatică, corovatic, lemnul-Domnului, lipan, luminare, luminea, lumănarea-Domnului, lumânărica-Domnului, pur (Verbascum thapsus). 160 (Reg; îae) Planta Verbascum chaixii. 161 (Bot; reg; îae) Praz (Allium porum). 162 (Bot; reg; îae) Pur (Allium rotundum). 163 (Bot; reg; îae) Jale-de-câmp (Salvia nemorosa). 164 (Bot; reg; îae) Jale² (Salvia pratensis). 165 (Bot; reg; îae) Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). 166 (Bot; reg; îc) ~da-vânătorului Saschiu (Vinca minor). 167 (Reg; șîc) ~da-șoarecelui, ~da-vulpii Plantă erbacee din familia graminaceelor, care crește prin livezi și fânețuri, cu rizom târâtor, tulpina erectă, frunzele superioare alungite și florile verzi dispuse în spicule uniflore ovale (Alopecurus geniculatus). 168 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopercus lagurifomis). 169 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopecurus pratensis). 170 (Bot; reg; îae) Știr (Phleum paniculatum). 171 (Bot; reg; îae) Știr roșu (Amaranthuspaniculatus). 172 (Reg; îc) ~da-zmeului Mică plantă erbacee veninoasă din familia araceelor care crește prin mlaștini, cu rizom gros, târâtor, cu frunze glabre, lucitoare, cordiforme și fructe bace roșii Si: (reg) iarba-șarpelui, scălcele, scălciuțe, tămâiță (Calla palustris). 173 (Bot; reg; îc) Cinci-coade Căldărușă (Aqulegia vulgaris). 174 (Orn; pop; îs) ~-făloasă Codobatură. 175 (Orn; pop; îc) ~-roșie (sau roșă) Codroș. 176 (Ic) ~ de rândunică Cep la capătul^[4] unei bârne sau al unei scânduri, tăiat în forma cozii de rândunică. 177 (Îae) Formă de încheiere a lemnelor de construcție. 178 (Îc) ~-de-șoarece Ferăstrău ascuțit pentru făcut găuri și tăiat cercuri. 179 (Îc) ~-de-vulpe Ferăstrău care taie părțile lemnului ce nu pot fi tăiate cu ferăstrăul încordat. 180 (Reg) Chișiță. 181 (Îrg) Teren din apropierea unui izvor. 182 (Îrg) Terenul de unde începe o vale, o râpă etc. 183 (Îrg) Teren ce se întinde între un izvor și un deal. 184 (Îvp; îc) ~da veacului Sfârșitul lumii. 185-186 (Fig) Partea (sau persoana) cea mai puțin importantă. 187 (Pfm; la oameni și cai) Penis. 188 (Îvp; îlav) De când nemții cu ~ De demult. 189 (Îvp; îe) A se ține de ~da albiei A se chinui să fie în rândul lumii. 190 (Îvp; îe) A pune (sau a scoate) ~ (ori cozi) A batjocori. corectat(ă)

ențură sf [At: GHEȚIE, R. M. / V: enzu~ / Pl: ? / E: cf ințură, ghințură, ger Enzian] (Bot) 1 Plantă cu tulpina înaltă, cu frunze mari, eliptice și cu flori mari, galbene Si: ghințură (Gentiana lutea). 2 Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, adunate într-un buchet în vârful tulpinei Si: (pop) ghințură (Gentiana cruciata). 3 Plantă erbacee cu frunze eliptice și cu flori gălbui cu puncte brune (Gentiana punctata). 4 Plantă erbacee cu proprietăți medicinale (Gentiana verna). 5 Plantă erbacee cu flori albastre-deschis, dispuse în ghemulețe (Gentiana carpatica).

exân, ~ă a [At: ALR SN IV, h. 1217/325 / V: eigsin / Pl: ~i, ~e / E: mg égszin[kék]] (Trs) Albastru deschis.

heliotrop [At: PANȚU, PL.² / P: ~li-o~ / Pl: ~e (1-2), ~i (3) / E: fr heliotrope] 1 sn (Chm) Sare de sodiu, folosită drept colorant în industria textilă. 2 sn (Glg) Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie, cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă. 3 sm (Bot) Plantă aromatică, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosită în cosmetică și cofetărie (Heliotropum europaeum). 4 sns Ulei eteric extras din heliotrop (3).

mahut sn [At: (a. 1693) ap. ȘIO II, 74 / Pl: ~uri / E: tc mahut] (Înv; șîs postav ~) 1 Postav fin de culoare neagră sau albastră-deschis. 2 Bucată de mahut (1).

mieriu¹, ~ie a [At: CANTEMIR, IST. 369 / V: ~rău, ~râi, ~râu, mereu, mirâu, miriu / A și: mie~ / Pl: ~ii / E: mier + -iu] 1 (Reg) De culoare albastră, variind între albastru-deschis și albastru-închis, până la violet Si: (reg) mierior, mierui², mieru. 2 (Pop; îs) Bubă ~ie Furuncul care apare mai ales la încheieturile degetelor de la picioare și în podul palmei Si: (reg) bubă-albastră, bubă-vănătă. 3 (Reg) Verde.

șarăriu, ~ie a [At: CIAUȘANU, V. 200 / Pl: ~ii / E: șar² + -ăriu] (Olt) Albastru-deschis. corectat(ă)

vânăt, ~ă [At: BIBLIA (1688), 57²/32 Pl: vineți, vinete, (înv) vineți sf / E: ml venetus, -a, -um] 1 a Care are culoare albastru-închis (cu reflexe violete) Si: (reg) viorint¹ (2), (îvp) pătlăginiu, (reg) vinicios Vz vânăcios (1), vînătoi (1). 2 a De culoarea plumbului bătând în negru (cu reflexe violete). 3 a (D. culoare) Care are o nuanță particulară, obținută prin combinarea albastrului și a cenușiului. 4 a (Înv; îs) Hârtie ~ă Hârtie inferioară calitativ celei veline. 5-6 sfa, a (Reg; șîs strugure ~) (Soi de struguri) cu boabele de culoare vînăt(1)-închis, bun producător de vin. 7 a (Reg; îs) Humă ~ă Varietete de humă care se găsește în coastele dealurilor și ale râpelor, folosită, în loc de var, la spoitul caselor Si: (reg) humoaie. 8 a (Reg; îs) Bubă ~ă Excrescență care apare mai ales la încheietura degetelor de la picioare și în podul palmei Si: (reg) bubă albastră, bubă mierie. 9 a (Reg; îas) Cancer (1). 10 a (D. ochi) Care are irisul albastru-închis, cu reflexe violete. 11 a (D. ochi) Care are sclerotica mov. 12 a (D. ochi) Care are cearcăne. 13 a (D. lumină, foc, fenomene meteorologice) De culoare albastru-intens cu reflexe violete sau roșietice. 14 a (Trs; d. mărfuri; îe) A fi în focul ~ A fi foarte scump. 15 a (D. elemente ale naturii, peisaje, momente ale zilei etc.) Care este întunecat (din cauza ceții, a depărtării etc.). 16 a (D. elemente ale naturii, peisaje, momente ale zilei etc.) Care provoacă tristețe (prin aspectul întunecat, posomorât) Si: deprimant, dezolant. 17 a (D. nori) Cenușiu-închis, care anunță sau aduce vreme urâtă, cu precipitații abundente. 18 a Cenușiu-alburiu cu reflexe albastre sau violete. 19 a Cenușiu (-închis). 20 a Albastru deschis. 21 a (Ban; Trs; d. ochi) Căprui. 22 sn (Îvr) Țesătură de culoare vânătă (3). 23 sf (Îvr) Haină făcută dintr-o țesătură de culoare vânătă (1). 24 a (D. ființe sau părți ale corpului lor) Care a căpătat o culoare vânătă (1) (din cauza frigului, a unei lovituri, a unei boli etc.) Si: vinețiu (14), (reg) vâlced¹ (1). 25 a (Spc; d. oameni) Cu obrazul de culoare vânătă (1) (de frig, de mânie etc.) Si: învinețit, livid, vinețiu (15), (reg) vâlced¹ (2). 26 a (Reg; d. oameni) Cu obrazul fără culoare Si: palid. 27 a (D. pielea, părul, blana unor animale sau d. penele unor păsări) Cenușiu (bătând în albastru). 28 a (D. animale sau păsări) Care are pielea, părul, blana sau penele de culoare cenușie (bătând în albastru). 29 smf Cal sau iapă de culoare cenușie (bătând în albastru). 30 smf (Mun; Trs) Bou sau vacă cu părul de culoare cenușie (bătând în albastru). 31 sf (Reg) Oaie cu lâna de culoare cenușie (bătând în albastru). 32 sf (Mun; Olt) Găină cu penele de culoare cenușie (bătând în albastru). 33 sf Plantă de cultură din familia solanaceelor, cu tulpina ramificată, cu frunzele mari, ovale sau alungite, cu florile violete și cu fructele comestibile, ovale, mari și cărnoase, de culoare violetă, neagră sau roșiatică Si: pătlăgea vânătă, pătlăgică vânătă, (reg) gadină, tomadele (Solanum melongena). 34 sf (Prc) Fructul vinetei (33). 35 sn Culoare intermediară între albastru și cenușiu-închis (cu reflexe violete). 36 s (Reg) Cearcăn la ochi. 37 sfp (Bot; reg) Dumitrițe (Aster salignus). 38 sfp (Bot; reg) Petunii (Petunia hybrida). 39 sma (Euf) Drac (1).

ventrilică sf [At: COTEANU, PL. 13 / V: (înv) vin~, (reg) vindr~ / Pl: ~ici / E: vintre + -ilică] 1 Plantă erbacee, folosită în medicină, cu tulpina târâtoare la bază și ridicată spre vârf, acoperită cu peri aspri, cu frunzele obovale, îngustate într-un pețiol scurt, cu florile albastre-deschis, albe sau trandafirii Si: șopârliță, veronică (1), ventricea (2), (reg) mătrice, strătorică, buruiană-de-cel-pierit (Veronica officinalis). 2 (Bot) Șopârliță (Veronica latifolia). 3 Plantă erbacee, folosită în medicină, cu tulpina culcată sau agățătoare, cu flori mari, albastre, care cresc la subsuoara frunzelor Si: ventricea (1) (Veronica persica). 4 (Bot) Bobornic (Veronica prostrata). 5 Plantă erbacee, folosită în medicină, cu tulpina târâtoare sau ascendentă, adesea ramificată de la bază, cu frunzele galbene-verzui, cu florile mai ales albe cu dungi albăstrii (Veronica agrestis). 6 Plantă erbacee, folosită în medicină, cu tulpina simplă, cu florile albastre, care crește prin fânețe și prin pășuni (Veronica spicata).

scânteioară sf [At: POLIZU / P: ~te-ioa~ / V: (reg) ~eo~, schin~, schinti~ / Pl: ~re / E: scânteie + -ioară] 1-2 (Șhp) Scânteiuță (1-2). 3 (Bot) Scânteiuță (5) (Anagallis arvensis). 4 Plantă erbacee cu tulpină ramificată, noduroasă, cu flori de culoare albastru-deschis, cultivată ca plantă ornamentală Si: (reg) atârnătoare, cheița-raiului, ghețișoară (Commelina communis). 5 Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori de culoare galbenă, care crește pe coaste stâncoase (Gagea saxatilis). 6 (Bot; reg) Bănuți (9) (Bellis perennis). 7 (Bot; reg) Arșinic (1) (Lychnis calcedonica). 8 (Bot; reg; îf schintioară) Garoafă (1) (Dyanthus caryophyllus). 9 (Bot; reg) Săbiuță (4) (Gladiolus imbricatus). 10 (Bot; reg) Lipscănoaie (Coreopsis tinctoria). 11 (Bot; rar; lpl) Buruiană-de-cinci-degete (Potentilla recta).

silur sm [At: LB / Pl: ~i / E: ger Silur] 1 Plantă din familia scrofulariaceelor, cu tulpina verticală, cu flori albastru-deschis, cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc Si: buruieniță, buruienuță, dințură, studelniță, dragostea-fetei, floare-de-ochi, mângâierea-apelor (Euphrasia stricta). 2 Plantă din familia scrofulariaceelor, cu tulpină verticală, cu flori albe, linii violete și cu o pată galbenă la mijloc Si: buruieniță, buruienuță, dințură, studelniță, dragostea-fetei, floare-de-ochi, mângâierea-apelor (Euphrasia rostkoviana).

zof s.n. Sortiment de stofă de lînă fină, care se fabrica în sec. 18-19. Avea... giubea de zuf albastru-deschis (FIL.). • pl. -uri. și sof s.n. /<tc. sof.

MAHUT s. n. (Învechit; și în sintagma postav-mahut) 1. Un fel de postav fin de culoare neagră (TDRG) sau albastră-deschis (DDRF). Patru coți de postav mahut ce s-au făcut conteș agăi (a. 1693). ap. ȘIO II₁, 74. Iaste și aici... o ladă cu 2 dulăm[i] și cu patru conteșă mahut, toate nuao (a. 1734). IORGA, B. R. 423. 2. Bucată, val de mahut (1) 26 atlase și 3 mahuturi (a. 1693). ap. ȘIO II₁, 74. Toți boierii... avea dar de la domnu cîte un postav mahut și cîte un atlaz florintin. GHEORGACHI, CER. (1762), 297.- Pl.: mahuturi. – Cf. tc. m a h u t „cunoscut, convențional”.

bleu [bleœ] adj.invar., s.n. (De) culoare albastru-deschis; azuriu. ◊ Bleu petrol v. petrol. • pl. -uri. /<fr. bleu.

MIERÍU¹, -ÍE adj. (Regional) De culoare albastră, care variază între albastru-deschis și albastru-închis pînă la violet; (regional) mierui², mieru. Ochii mierîi în giur împregiur ca cum ar fi cu siurmea văpsiți. CANTEMIR, IST. 369, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., LB, BARCIANU, V., CIHAC, II, 595, CONV. LIT. XX, 1013. Îl tivesc cu primă (petea, panllică) mierie. MARIAN, NU. 251, cf. ALEXI, W., TDRG, PASCU, S. 224. După culoare, ochii pot fi negri, căprii sau căprui, albaștri, mierii (sau merii), verzi. CANDREA, F. 42. Și uneori, cînd e apa merie, mai ales acuma primăvara, se dă bine și prinz. BRĂTESCU-VOINEȘTI, ap. CADE. Fața cerului sau mierie (vînăt), fața nucului (brun) . . . se produc prin amestecarea altor culori vegetale. PĂCALĂ, M. R. 512. Și de-i deochiat de ochi căprii, și de-i deochiat de ochi negri, și de-i deochiat de ochi mierii – descîntecul din gura mea, leacul de la Dumnezeu ! REBREANU, I. 403, cf. DR. V, 406, PRIBEAGUL, P. R. 57. Nori galbeni în turmă răzleață Pe mieria pustă colindă. BENIUC, C. P. 31. Păseruică cam mnierie, Spune-i la badea să vie. MARIAN, O. II, 20. Mîndrulițo, ochi nerii, Albă ești și nu-mi trebui. MAT. FOLK. 1033. Mîndruluț, cu ochi mnerii, Aș hi vrut să nu te ști. ȚIPLEA, P. P. 71. De-o h'i deot'iat ot' oacheș, De-o h'i deot'iat of mnerîi,. . . Io nu le-am descîntat. CANDREA, Ț. O. 51. Cucuie, peanâ mierîie, Spune mîndrului să vie. BÎRLEA, C. P. 28. Socule. . . mai mult floare albă nu-i face, nici boabe merii nu-i coace. ȘEZ. XX, 83, cf. PODARIU, FL. 91. De ti-o diot'at boreasă cu ochi mnerîi. . . Nimnică să nu-s hiie. ALRT II 154, cf. ALR i 32, 1 233, 1483, 1 484, ALR II/I h 245, ALR II, 3 402, 3 403, 4 394, A I 36. ◊ Bubă mierie = un fel de furuncul care apare mai ales la încheieturile degetelor de la picioare și în podul palmei; (regional) bubă-albastră, bubă-vînătă. Bubă mierie, Bubă de 99 feluri, Bubă cu 9 guri, Nu te înălța. MARIAN, D. 307. ♦ Verde. Cf. DDRF, ALR I 29/280, 298, 348. - Accentuat și: miériu. - Pl.: mierii. - Și: mierîu, -îie (CANTEMIR, IST. 369, LB, CONV. LIT. XX, 1013, CANDREA, Ț. O. 51, ALR I 29, 31, 32, 1233, 1484), mieráu (LET. i 26/20, REV. CRIT. IV, 338, ALR I 29/305, 32/302, 305, 1233/227, 243), mierîi, -îie (ALR I 32/98, 129, 269, 285, 1 233/227, 243), miríu, -ie (TDRG, GOROVEI, C. 65), mirîu, -íie (TDRG, ALR I 32/354), mereu, -éie (COȘBUC, B. 130) adj. – Mier + suf. -iu.

FUSTĂ (pl. -te) sf. 1 👕 Partea îmbrăcămintei femeilor care se poartă de la talie în jos, foi: fusta ei de atlaz albastru deschis NEGR. ¶ 2 Aceeași îmbrăcăminte, de pînză, de mătase, etc., purtată la oraș dedesubtul foilor (🖼 2258) ¶ 3 Fig. iron. Femeie: prin protecție de fuste EMIN. [ngr. φοϋστα; comp. și bg. fusta].

COADĂ (pl. -de și cozi) sf. 1 Prelungirea din partea dinapoi a corpului animalelor ce ține de șira spinării și cu care aceasta se termină (🖼 1310); Ⓕ: a da din ~, a se gudura, a se linguși ; (P): minciuna cu ~ (ISP.), minciună mare, sfruntată; cu coada între picioare, rușinat, umilit; a scăpa scurt de ~, a scăpa teafăr, fără multă vătămare; 👉 CÎINE ; d’aia n’are ursul ~, de- aceea se ’ntîmplă așa, nu e de mirare atunci că iese rău; get-beget coada vacii, neaoș; a-și băga coada undeva, a se amesteca unde nu-i e treaba; și-a băgat dracul coada între ei, i-a învrăjbit diavolul; a trage pe dracul de ~, a duce un traiu plin de lipsuri, de neajunsuri ¶ 2 🐦 Penele mai lungi deasupra șezutului, la păsări; (P) F: a prins prepelița de ~, s’a îmbătat ¶ 3 🐟 Partea mai subțiată de la capătul de jos al corpului peștilor sau șerpilor: cu doi pești în oală și cu coadele afară, nu se poate (ZNN.); a sărit parc’ar fi călcat pe ~ de șarpe (DLVR.); de aci, Ⓕ: a călca pe cineva pe ~, a-l atinge unde-l doare, a-l vătăma rău cu vorba ¶ 4 🔧 ~-de-rîndunică, cep de formă specială făcut de tîmpIar sau de dulgher, spre a-l vîrî într’o scobitură, cînd vrea să îmbine două bucăți de lemn (🖼 1311) ¶ 5 Părul dinapoia capului, împletit și înnodat cu panglici. ce atîrnă pe spate sau se înfășoară pe creștetul capului (🖼 1312): părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate (EMIN.); de cînd Nemții (sau Muscalii) cu ~, din vremea de de-mult (locuțiune rămasă din timpul ocupațiunii Olteniei, cînd Austriacii purtau coade) (🖼 1313) ¶ 6 🔧 Mînerul sau partea de care se apucă cu mîna (la diferite unelte): coada securii, toporului, lingurii, tigăii, etc.; (P): cu lingura îți dă dulceață și cu coada-ți scoate ochii (PANN); 👉 TOPOR ¶ 7 🌿 Partea unui vegetal de care se leagă frunza, floarea sau fructul: ~ de cireașă; ~ de trandafir ¶ 8 💫 Urmă luminoasă ce însoțește corpul unei comete: s’au arătat o stea pe cer cu ~, de s’au văzut multe zile (NEC.) ¶ 9 👕 Partea dinapoi a unei rochii, a unei mantii, ce se tîrăște pe pămînt: temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor (NEGR.) ¶ 10 👕 Pulpană a fracului: purtau... frac cafeniu deschis cu coadele lungi pînă la glezne (I.-GH.) ¶ 11 ⛹ Fășia de hîrtie sau de cîrpă atîrnată la partea de jos a unui zmeu: Un zmeu cu ~ lungă și cu sbîrnăitoare (DON.) ¶ 12 🚝 Partea dindărăt a unui tren, capătul opus locomotivei : am găsit din norocire un vagon de clasa a doua la coada trenului (CAR.) ¶ 13 Partea dindărăt a unei trăsuri boierești, unde stă feciorul ¶ 14 Capătul sau partea de jos, dinapoi sau din urmă, în opoz. cu „frunte”: coada mesei; coada oștii; a sta în ~; vorb. de persoane, cel ce ocupă rangul din urmă: a ajuns coada cap; mai bine cap la sat decît ~ Ia oraș; mai bine fruntea cozii decît coada frunții ¶ 15 🫀 Extremitatea, unghiul din afară la fie-care ochiu; a se uita, a trage cu coada ochiului, a privi pe furiș ¶ 16 Sfîrșit: coada veacului, cei din urmă ani ai veacului ¶ 17 pl. Rămășițe de lepădat; ceea ce cade de la grînele vînturate sau trecute prin ciur, pleavă ¶ 18 🌿 În legătură cu un alt nume, în spec, de animal, formează o mulțime de numiri de plante: COADA-BOULUI = LUMÎNARE; - COADA-CALULUI¹, plantă acuatică care poartă flori mici și verzi afară din apă (Hippuris vulgaris) (🖼 1314); -COADA-CALULUI² = BARBA-URSULUI¹; - COADA-COCOȘULUI, plantă ierboasă, cu flori albe ce atîrnă în jos, întrebuințată de popor ca leac contra podagrei; numită și „cerceluși”, „clopotele”, „cocoș”, „iarbă-de-dureri” sau „pecetea- lui-Solomon” (Polygonatum officinale, pol. mul- tiflorum) (🖼 1315); -COADĂ-DE-GĂINĂ = ROCOINĂ 1; -COADA-IEPEI = BARBA-URSULUI¹; – COADA-LEULUI = TALPA-GÎȘTEI¹; – COADA-LUPULUI¹ = LUMÎNARE; – COADA-LUPULUI² = LUMÎNĂRICĂ; – COADA-MIELULUI¹, plantă cu frunze lucitoare și flori violete (Verbascum phoeniceum) (🖼 1316); – COADA-MIELULUI² mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori de un albastru-deschis, cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata) (🖼 1317); – COADA-MIELULUI³ = LUMÎNARE 2 ; -COADA-MÎNZULUI¹ = BARBA-URSULUI¹; -COADA- MÎNZULUl² = COADA-CALULUI¹; – COADA-MÎȚEI¹, plantă ierboasă cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum) (🖼 1318); -COADA-MÎȚEI² = PAPANAȘI 2; - COADA- MÎȚEI-DE-BALTĂ, nume dat unor mușchi de coloare albă-gălbuie, ce cresc prin locurile umede, unde contribue, în mare parte, la formarea combustilului numit turbă (Sphagnum cymbifolium);-COADA-PRICULICILOR = BARBA-POPEI: - COADA-RACULUI, plantă ierboasă, cu flori mari, frumoase, de coloare galbenă (Potentilla anserina) (🖼 1319); – COADA-ȘOARECELUI , COADA-ȘORICELULUI, COADA-HÎRȚULUI (Băn. „sorocină”), plantă ierboasă, cu flori albe dispuse în capitule, întrebuințată de popor ca leac contra tusei sau pentru curățirea sîngelui (Achillea millefolium) (🖼 1320); -COADA-VACII¹, plantă țepoasă, cu flori albe, ce crește pe lîngă drumuri (Echium altissimum); -COADA-VACII², plantă ierboasă, cu flori violete; numită și „jale” (Salvia silvestris) (🖼 1321); -COADA-VACII³ = BĂTRÎNIȘ; – COADA-VACII⁴ = LUMÎNARE 2 ;-COADA-VACII⁵ – LUMÎNĂRICĂ 2; -COADA-VULPII, plantă ierboasă, cu flori verzi, ce crește prin livezi și finețe; numită și „codină” (Alopecurus pratensis) (🖼 1323); -COADA-ZMEULUI, plantă ierboasă, veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, care face niște bobițe roșii (Calla palustris) (🖼 1322); - CINCI-COADE – CĂLDĂRUȘĂ 3 ¶ 19 🐦 COADĂ-ROȘIE = CODROȘ ¶ 20 Băn. 🐦 COADĂ-FĂLOASĂ = CODOBATURĂ [lat. coda].

COLȚUN sm. 1 Mold. Bucov. 👞 = CIORAP: scoate picioarele din papuci și rămîne în ~i (CAR.) ¶ 2 🌿 COLȚUNII-POPII¹, mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori nemirositoare de un albastru deschis sau violete (Viola silvestris) (🖼 1392); -COLȚUNII-POPII² – VIORELE-SĂLBATICE.

COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal a părții posterioare a corpului animalelor, avînd scheletul format din prelungirea coloanei vertebrale; părul care acoperă acest apendice. ♦ Expr. A da din coadă = (despre animale) a mișca coada încoace și încolo; fig. (despre oameni) a se linguși pe lingă cineva. A-și vîrî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. își vîra (sau și-a vîrît) dracul coada, se spune cînd într-o situație se ivesc neînțelegeri, intrigi, motive de discordie. A călca (pe cineva) pe coadă = a atinge (pe cineva) unde-l doare, a-l supăra, a-l jigni. A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca lăsînd totul baltă; a o șterge. A pleca (sau a fugi, a ieși, a se duce, a se întoarce etc.) cu coada între picioare = a pleca umilit, fără izbîndă. A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mîța (sau pe dracul) de coadă = a trăi greu, a nu avea nici strictul necesar. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș. ♦ Partea dindărăt, îngustată, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui etc.). ♦ Smoc de pene (lungi) crescute pe regiunea terminală a coloanei vertebrale a păsărilor. ♦ Expr. (Fam.) A prinde prepelița de coadă = a se îmbăta. 2. Părul sau o parte din părul capului omenesc (azi numai al femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. ♦ Expr. Coadă lungă, minte scurtă, se spune pentru a lua în derîdere inferioritatea intelectuală atribuită în mod tendențios femeilor. De cînd (cu) nemții cu coadă = de demult. 3. Partea care leagă fructul, frunza sau floarea de lujer sau de creangă; peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se tîrăște pe jos) a unor veșminte (mai ales a celor purtate de femei, v. trenă). ♦ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține scai de cineva. ♦ Prelungirea luminoasă a cometelor. ♦ Fîșie de cîrpe (înnodate) sau de hîrtie care atîrnă de partea de jos a unui zmeu, spre a-i menține echilibrul cînd se înalță și cînd plutește în aer. 5. Partea unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mîner. ♦ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a-și vedea de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește de unealtă în mâna dușmanului, ducînd o activitate dăunătoare colectivității din care face parte; trădător. 6. Partea de jos sau de dinapoi cu care se termină ceva; bucată de la sfîrșitul unui lucru. V. sfîrșit, margine, extremitate. ♦ Loc. adv. La (sau în) coadă = la locul cel din urmă, cel mai disprețuit. De la coadă = de la sfîrșit spre început. ♦ Expr. A se tîrî (sau a fi) în coada maselor (sau masei) = a se coborî la nivelul păturilor înapoiate ale masei, transformîndu-se într-un apendice al mișcării muncitorești spontane și negînd rolul de conducere al partidului. A nu avea nici cap, nici coadă = a fi în contra ordinii firești a lucrurilor, a nu avea nici un înțeles, ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Expr. A trage cu coada ochiului = a arunca o privire pe furiș, pentru a observa ceva sau a face semn cuiva. A face cu (sau din) coada ochiului = a face semn cu ochiul. ♦ Partea unde se îngustează un lac sau un iaz; locul unde se scurge apa dintr-un rîu în eleșteu. 7. Șir lung de oameni care așteaptă înaintea unui ghișeu, într-un magazin etc. să le vină rîndul. ♦ Expr. A face coadă = a sta într-un șir de oameni, așteptînd să-i vină rîndul. 8. Compuse: coada-calului = plantă erbacee caracterizată prin două tipuri de tulpini, una fertilă și alta sterilă. (Equisetum arvense); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară ca leac contra podagrei (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori albastre-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mîței = plantă erbacee cu flori mici, roșietice (Chaiturus Marrubiastrum); coada-mîței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbui, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari, de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee ale cărei flori albe sau trandafirii se folosesc în medicină (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă țepoasă, cu flori albe, care crește pe lingă drumuri (Echium altissimum); b) (Bot.) jale; coada-vulpii = plantă erbacee cu flori verzi (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, cu fructele în forma unor bobițe roșii (Calla palustris). – Lat. coda (= cauda).

BUCHET, buchete, s. n. 1. Mănunchi de flori aranjate (și legate) împreună. ♦ P. gener. Grup de obiecte de același fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) publicate sau executate laolaltă. 2. Aromă de vin. 3. Mică plantă erbacee cu flori violet-deschis sau albastre-purpurii (Geranium pusillum). – Din fr. bouquet.

BUCHET, buchete, s. n. 1. Mănunchi de flori aranjate (și legate) împreună. ♦ P. gener. Grup de obiecte de același fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) publicate sau executate laolaltă. 2. Aromă (specifică) a vinurilor de calitate superioară. 3. Mică plantă erbacee cu flori violete-deschis sau albastre-purpurii (Geranium pusillum). – Din fr. bouquet.

Microglossa albescens (DC.) C. B. Clarke. Specie care înflorește spre sfîrșitui verii. Flori (cele radiale, albastre-violete-deschis, cele ale discului, galbene) în capitule așezate în ciorchine terminal, compus. Frunze (6-14 cm lungime) lanceolate, nedentate sau slab-dentate, pe partea inferioară gri-pîsloase. Semiarbust (pînă la 1,10 m înălțime) cu ramuri erecte sau tîrîtoare, pîsloase.

Myosotis dissitiflora Baker, specie ce înflorește în mart.-mai. Flori la început roz, pe măsură ce se deschid devin albastre. Tulpini mai mult întinse, 25-30 cm înălțime, aspru-păroase. Frunze oblong-lanceolate. Anuală pînă la vivace. Are multe forme divers colorate.

Scabiosa japonica Miq. Specie care înflorește toamna. Flori albastre, violete-deschis, în capitule lung-pedunculate, terminale sau axilare. Frunze cu pețioli scurți, adînc-divizate, cu lobi înguști. Plantă sub formă de tufă păroasă, pînă la 65 cm înălțime, vivace.

azur, ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 30 / Pl: sn -uri, a -i, ~e / E: fr azur, lat azzurum] 1-2 a, sn (Care are) culoarea albastru-verzui deschis. 3-4 a, sn (Care are) culoarea cerului senin. 5 sn (Pex) Vopsea de culoarea azur (2).

vioriu, -ie adj., s.n. 1 adj. (de obicei în contexte poet.) Care este de culoare violet- deschis; liliachiu, albastra-violet, (pop.) viorel. E prelungă la chip, codalbă, cu ochii viorii (DELAVR.). 2 s.n. Culoare viorie. Se cufundară măreț în vioriul amurgului (SADOV.). • sil. vi-o-. pl. -ii. /vioară² + -iu.

ALBASTRU I. adj. 1 De coloarea cerului senin, vînăt: floare albastră; ~ ca cerul; ~ ca floarea de cicoare; ~ închis; ~ deschis; ochi albaștri; proverb: cine n’are ochi negri sărută și albaștri, la nevoie, omul se mulțumește cu ce are ¶ 2 💎 PIATRĂ-ALBASTRĂ 👉 PIATRĂ ¶ 3 Mold. 🩺 Ⓟ Bubă albastră, bubă ce se face la încheieturile degetelor (HASD.) ¶ 4 Fig. Ⓟ 👕 Haină albastră, haină orășenească, ciocoiască ¶ 5 Ⓕ. A cînta de inimă albastră, a cînta de jale. II. sbst. Albăstrime: ~ul cerului, mării; proverb: a trăi (sau a duce) ca verde cu ~ (ZNN.), a trăi rău cu cineva. III. ALBASTRĂ (pl. -stre) sf. 1 🌿 = ALBĂSTRIȚĂ ¶ 2 pl. Ⓕ Ⓟ 👕 Haine orășenești, ciocoiești, de străini: îmbrăcați în ~ (JIP.) [lat. *albaster < albus].

ZIGOPTERE s. f. pl. Ordin de insecte cu corpul colorat în albastru sau verde-deschis cu reflexe metalice și două rânduri de aripi transparente: libelulele. (din fr. zygoptères)

DAFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze lucioase și aromatice, totdeauna verzi (Laurus nobilis); laur. Simți în nări mireasmă de ulei de dafin. SADOVEANU, Z. C. 140. În drum e o căscioară. Închisă, părăsită. Un dafin o umbrește Sub leasa-i înflorită. MACEDONSKI, O. I 18. Dumbrăvi de dafin cu întunecoase cărări, cu lacuri albastre. EMINESCU, N. 59. Deschide-te, dafin, acum pentru mine, Să m-adăpostesc. BOLINTINEANU, O. 85. ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale arborelui descris mai sus, întrebuințate în bucătărie ca condiment. Mirosul foilor de dafin, acum galbene ca tutunul de Havana, se răspîndi puternic și plăcut. GALACTION, O. I 120. ♦ (La pl. sau, rar, în expr. foi de dafin). Frunzele acestui arbore, cu care se împodobeau în antichitate învingătorii; fig. glorie, biruință, succes. Da, pe tatăl meu, slăvitul, mult iubitu-l-ai, spătare, Și cules-ați împreună dafini mulți. DAVILA, V. V. 151. Mi se pare că întru atîta se cam mărginesc foile de dafin ce am putut culege în cariera mea cinegetică. ODOBESCU, S. III 22. Căci războiul e bici groaznic, care moartea îl iubește, Și ai lui sîngerați dafini națiile îi plătesc. ALEXANDRESCU, P. 134.

TIVI¹, tivesc, vb. IV. Tranz. 1. A face un tiv. Adio, scumpă și neprețuită, modistă!... care-mi îndulcești viața și-mi tivești basmalele! ALECSANDRI, T. I 75. Colo sus la scăpătat Este-un cort mare rotat, Împăturat e în patru, Cu postav roșu tivit. BIBICESCU, P. P. 302. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui, a înconjura (cu un chenar). Deschise ochii mari, albaștri, tiviți cu gene negre, și-l privi țintă. SADOVEANU, O. VII 35. Vezi luna-n cingătoarea Aprinsei bolți albastre, Argintul ei tivește Și pragul casei noastre. GOGA, P. 38. Însuflețirea răsăritului se lăsa peste tot, tivea norii cu vișiniu. MACEDONSKI, O. III 48. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sînt tivite. EMINESCU, O. IV 119. ◊ Refl. Apele s-au tivit cu margini vinete de gheață. C. PETRESCU, S. 53. ◊ Refl. pas. Cînd se ară... bucata arată se tivește cu o brazdă. PAMFILE, A. R. 63. 2. A detașa prin așchiere, cu ferăstrăul, marginile scîndurilor brute.

Alona coelestis Lindl. Tufă cu ramuri subțiri, pubescente, frunze mici (lungi pînă la 3,5 cm), liniare. Flori (corola, cu 5 diviziuni, are marginile purpur-deschis pînă la albastru, restul alb-gălbui, caliciul cu 5 diviziuni, ușor-pubescent) în formă de trompetă, terminale.

Anagallis monelli D. Specie care înflorește vara. Flori cu diametrul pînă la 2,5 cm, multicolore. La subspecia Unifolia (L.) Maire var. monelli (L.) Knuth, flori albastre, strălucitoare, în ciorchine; la var. granăiflora florile sînt albastre, roz, roz-deschis etc. Tulpini lemnificate la bază (cca 35 cm înălțime). Frunze (oblong-lanceolate), cîte 3 în verticil. Plantă bienală, poate fi cultivată și ca anuală. Puțin rezistentă în zone reci.

Bacopa amplexicaulis (Pursh) Wettst. (syn. Herpestis amplexicaulis Pursh.). Specie cu flori albastre, rareori lila-deschis, singulare, la subsuoara frunzelor lucioase, ovate sau rotunde, nedentate. Plantă erbacee, tîrîtoare sau puțin erectă, tulpină pubescentă.

Marshallia caespitosa Nutt. Specie care înflorește primăvara-vara. Florile discului cilindrice, albe sau roz-deschis cu antere albastre. Frunze (11-12 cm lungime, 1-1,5 cm lățime) liniar-glabre, așezate în verticil. Tulpini (35-45 cm înălțime) neramificate, pubescente, înfrunzite numai în partea de jos.

vinețiu, ~ie [At: KLEIN, D. 456 / V: (înv) ven~ a, (reg) vânăție sf / Pl: ~ii / E: vânăt + -iu] 1 a De o culoare care se apropie de vânăt (1). 2 a Care bate în vânăt. 3 a Care are reflexe vinete. 4 a Care este vânăt-deschis. 5-6 sfa, a (Mol; șîs poamă ~ie) (Soi de struguri) cu boabele de culoare vânătă, bun producător de vin. 7 a (D. ochi) Care are irisul de culoare vineție (1). 8 a (D. ochi) Care are sclerotica mov. 9 a (D. ochi) Care are cearcăne (9). 10 a (D. lumină, cer, flăcări etc.) Care este de un albastru stins, cu reflexe violete sau roșietice. 11 a (D. elemente ale naturii, peisaje etc.) Care este întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 12 a (D. elemente ale naturii, peisaje etc.) Care provoacă tristețe prin aspectul posomorât, întunecat. 13 a (Pex; d. elemente ale naturii, peisaje etc.) Deprimant. 14 a (D. ființe sau părți ale corpului lor) Vânăt (24). 15 a (D. oameni) Vânăt (25). 16 a (D. pielea, părul, blana unor animale sau d. penele unor păsări) Cenușiu-deschis (bătând în albastru). 17 a (D. animale sau păsări) Care are pielea, părul, blana, respectiv penele de culoare cenușie-deschis (bătând în albastru). 18 smf Cal sau iapă cu părul de culoare cenușie (bătând în albastru). 19 sf (Pop) Albastrul cerului. 20 sf (Pop; pex) Atmosferă (1). 21 sn Culoare vineție (1).

VID², -Ă, vizi, -de, adj. (Fiz.; despre un spațiu) Care nu conține materie ponderală. ♦ (Rar) Deșert, gol. Cu ciocul spintec pînza-albastră Și cerurile le deschid. De-acolo url-un glas de tunet: «Vedeți că cerul este vid?». BENIUC, V. 11. ♦ Fig. (Despre ochi) Fără expresie, șters. Ochii vizi [ai domnului Hube] înconjurați de niște ochelari cu cercuri negre... priveau fără să adune soarele în ei. ANGHEL, PR. 79.

GOODENIA Smith, GODENIA, fam. Goodeniaceae. Gen originar din Australia, cca 98 specii, ierburi, semitufe sau tufe. Flori (sepale libere) singulare, în spice sau paniculă terminală, galbene, purpurii sau albastre. Capsulă care se deschide în 2 clape, rar în 4.

Streptocalyx vallerandii Mez. Specie cu flori albastre-violete, sepale roșii deschis dispuse într-o paniculă densă, cilindrică, pînă la 0,50 m lungă în vîrful unui peduncul cu frunze pînă la 10 cm lungi. Frunze dispuse într-o rozetă densă, la bază late, cca 95 cm lungime, 4 cm lățime, spinoase, cu vîrf spinos.

măzăriche sf [At: CALENDARIU (1814), 181/20 / V: (îrg) ~zer~, mazar~ / Pl: ~chi / E: mazăre] 1-2 (Șhp) Măzărică (1-2). 3 Plantă cu flori purpurii, cu frunzele terminate printr-un cârcel ramificat și cu fructul alungit Si: (reg) borceag, măzărea (3), măzărică (5), măzărice (3), măzăroi (3), măzăruică (3) (Vicia sativa). 4 Plantă cu flori mari de culoare albă sau violet și cu frunzele terminate printr-un cârcel Si: (reg) borceag, măzărea (4), măzărică (6), măzărice (4), măzăroi (4) (Vicia silvatica). 5 Plantă cu flori de culoare violet-deschis, cu frunzele terminate printr-un vârf țepos sau printr-un cârcel Si: bobușor; măzărea (5), măzărice (5), măzăroi (5) (Vicia lathyroides). 6 Plantă agățătoare, cu frunze perechi, terminate într-un cârcel și cu flori roșii, galbene sau violete Si: măzărea (6), măzărice (6), măzăroi (6) (Vicia dumetorum). 7 (Bot; reg) Cosiță (Vicia hirsuta). 8 (Reg) Planta Vicia saepium. 9 (Șîc ~zer~-păroasă) Plantă păroasă cu flori liliachii, așezate pe un spic lung (Vicia villosa). 10 (Bot; reg) Lintea-pratului (Lathyrus pratensis). 11 (Bot; reg) Bob-de-țarină (Lathyrus platyphyllos). 12 (Bot; rar) Năut (Cicer arietinum). 13 (Bot; reg; îc) ~-neagră sau ~a-cucului Orăstică (Orobus niger). 14 (Bot; reg; îae) Mălurici (Orobus variegatus). 15 (Reg; îc) ~-sălbatică Plantă cu tulpina întinsă și foarte rămuroasă, cu frunzele de culoare verde-deschis și cu florile albastre. 16 (Csc) Precipitație atmosferică sub formă de mici bobițe de gheață Si: măzărică (8) Vz grindină. 17 (Med) Cisticercoză.

MĂZĂRÍCHE s. f. 1. Diminutiv al lui m a z ă r e (II). PUȘCARIU, L. R. I, 200, cf. L. ROM. 1960, nr. 2, 21. 2. Numele mai multor plante din familia leguminoaselor: a) plantă cu flori purpurii, cu frunzele terminate printr-un circel ramificat și cu fructul alungit; (Munt.) borceag (Vicia sativa). Cf. BRANDZA, FL. 541, BARCIANU, GRECESCU, FL. 185, PANȚU, PL., SIMIONESCU, FL. 325 ; b) plantă cu flori mari de culoare albă sau violet și cu frunzele terminate printr-un cîrcel; (regional) borceag, măzărică (Vicia silvatica). Cf. PĂCALĂ, M. R. 21, PANȚU, PL. ; c) plantă cu flori de culoare violet-deschis, cu frunze terminate printr-un vîrf țepos sau printr-un cîrcel; bobușor (Vicia lathyroides). Cf. GRECESCU, FL. 184, PANȚU, PL. ; d) plantă agățătoare, cu frunze perechi, terminate printr-un cîrcel și cu flori roșii, galbene sau violete (Vicia dumetorum). Cf. BRANDZA, FL. 543, PANȚU, PL. ; e) (regional) cosiță (Vicia hirsuta). Cf. BRANDZA, FL. 544 ; f) (Vicia saepium). PĂCALĂ, M. R. 21 ; g) (și în sintagma măzeriche păroasă. BRANDZA, FL. 77, SIMIONESCU, FL. 326) plantă păroasă cu flori liliachii, așezate pe un spic lung (Vicia villosa). Cf. GRECESCU, FL. 188 ; h) (regional) lintea-pratului (Lathyrus pratensis). Cf. BRANDZA, FL. 80, PANȚU, PL. ; i) (regional) bob-de-țarină (Lathyrus platyphyllos). Cf. BRANDZA, FL. 544, PANȚU, PL. j) (rar) năut (Cicer arietinum). Cf. BARCIANU. Gozurile și golgotinele de care. . . trebuie plivite. . . holdele sînt. . . rapița, macul cel păseresc, măzerichea, ciormăiagul, neghina. ECONOMIA, 47/2. Adună niște notreț în care mai cu samă o iarbă ce se zice măzăriche. CALENDARIU (1814), 181/20, cf. LB, NEGRUZZI, S. I, 101. Bobul grîului. . . fără de neghină sau măzăriche. I. IONESCU, P. 535. [Sămînța] nu este curată de neghină, de măzăriche și de alte buruiene rele. id. D. 288, cf. BARONZI, L. 138. O îmbrățișai. . . gătind-o cu păpădie și cu mlădițe de măzăriche. DELAVRANCEA, T. 33. Fînul de leandră, de mărgărintă, de trifoi cu vlăstare învoalte, de măzăriche vîrtojită, să mișca ușor în valuri. id. S. 59. Buruienele de care cu greu se poate curăți grîul și care-i aduc mai mare stricăciune sînt: neghina și măzărichea. DAMÉ, T. 55, cf. ȘEZ. XV, 83. O mulțime de buruieni sau buruian, printre cari însemnăm neghina, măzărichea. PAMFILE, A. R. 94. Stătea nemișcat, urmărind parcă numai chinul unei furnici care ducea încotrova un grăunte de măzăriche. V. ROM. martie 1954, 39, cf. H II 11, 142, III 243, VII 480, X 20, 67, 141, 534, XI 267, 327, XII 24, 476, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR SN I h 143, ALRM SN I h 101, ALR I 1 953. ◊ Compuse: (regional) măzăriche-neagră sau măzărichea-cucului = a) orăstică (Orobus niger). Cf. BRANDZA, FL. 86, 546, GRECESCU, FL. 193, PANȚU, PL. ; b) mălurici (Orobus variegatus). PANȚU. PL. ; măzăriche-sălbatică = plantă cu tulpina întinsă și foarte rămuroasă, cu frunzele de culoare verde-deschis și cu florile albastre, neidentificată mai de aproape. Cf. H III. 66. 3. (Cu sens colectiv) Precipitație atmosferică sub formă de mici bobițe de gheață. V. g r i n d i n ă. Cf. COSTINESCU. Vîntul vuia de te lua groaza; măzărichea răpăia în fereastră. DELAVRANCEA, S. 16. Începuse a ninge, cădea o măzăriche tare ca plumbul. CONTEMPORANUL, VI₂, 294. Te-au apucat vijelii și te-au spulberat viscolele cu măzăriche ale sfârșiturilor de toamnă. SADOVEANU, O. II, 51. Măzărichea este formată din fulgi de zăpadă aglomerați și lipiți între ei. CIȘMAN, FIZ. I, 561, cf. ALR SN III h 796, ib. h 797, ALR I 1 253. 4. (Med.) Cisticercoză. Cf. BIANU, D. S., ENC. VET. 639.- Pl.: măzărichi. – Și: (învechit și regional) măzeríche, mazaríche s. f. - De la mazăre.

FÎȘIE, fîșii, s. f. 1. Bucată lungă și subțire (de pînză, de piele sau de altă materie), uneori tăiată sau sfîșiată dintr-o bucată mai mare. Călcau cu iuțeală pe o fîșie de tulpan întinsă, fără d-a se cufunda. ODOBESCU, S. I 136. ◊ Fig. Luminile caselor scunde strecurau prin geamurile aburite fîșii subțiri de aur. SADOVEANU, O. IV 152. Jos, spre miazăzi, se deschisese o fîșie de cer albastru. REBREANU, R. I 77. O fîșie nesfîrșită Dintr-o pînză pare calea, Printre holde rătăcită. COȘBUC, P. I 220. ♦ (Rar) Filon. Între roci masive, strîns încleștate una de alta, fîșii abia perceptibile de aur te fac să citești ca în palmă destinul clocotit al oamenilor. BOGZA, Ț. 9. 2. Bucată de pămînt lungă și îngustă, de obicei cultivabilă. Are o fîșie de pămînt pentru grădină. – Variantă: fășie (SAHIA, N. 40, GÎRLEANU, N. 151, EMINESCU, O. I 132, TEODORESCU, P. P. 241) s. f.

Decaisnea fargesii Franch. Specie care înflorește în mai-iun. Flori galbene-verzui, în ciorchine lung, în axa frunzei. Fruct (este consumat în China), păstăi albastre, ca fasolea, pendente. Frunze (cca 0,55 m lungime), pe partea inferioară, verzi-albastre, pe cea superioară, verzi-deschis, caduce, pe o tufă înaltă de 2-3 m cu ramuri albăstrui.

Ipomoea hederacea (L.) Jacq. [syn. Convolvulus hederaceus L,.; Pharbitis hederacea (L.) Choisy]. Specie ce înflorește vara-toamna. Flori (sepale aproximativ 1/2 din lungimea tubului corolei) infundibuliforme, albastre-azurii și ceva mai deschise în partea inferioară, dispuse 1-3 pe un peduncul scurt. Frunze lung-pețiolate, ovat-cordiforme, deseori trilobate, cu lobi laterali mai mici și ascuțiți. Plantă volubilă cu tulpină înaltă de 2-3 m, pebescentă.

Cibotium schiedei Cham. et Schlecht. (syn. Dickosonia schiedei Bak.). Specie cu frunze tripenate, pendente, pe partea inferioară cu un luciu albastru, pe cea superioară verzi-deschis, lucioase, foliolele lungi, lanceolate, cu vîrf ascuțit, dentate, crestate pînă la nervura principală, pețiolii pubescenți sau pîsloși, transformați la baza frunzei în peri aurii. Trunchi de cca 5,5 m înălțime în țara de origine.

OENOTHERA L., LUMINIȚĂ, fam. Oenotheraceae. Gen originar din zonele subtropicale ale Americii, peste 100 specii, anuale, bienale sau vivace, erbacee, cîteva lemnoase, de obicei erecte, ramificate, înfrunzite, cu frunze alterne, lobate sau penate. Flori (4 sepale, 4 petale invers-ovate de 1 cm diametru, sesile, 8 stamine, ovar cu 4 loji, tub floral lung) care se deschid seara, galbene, roșii, albe, albastre sau panașate, mari, în formă de cupă, în axa frunzei, solitare, rar cîte 2. Fruct, capsulă.

VEDERE, vederi, s. f. I. 1. Faptul de a vedea; percepere cu simțul văzului. Acesta era lucrul pe care-l simțea: o liniște, o încredere, la vederea făpturii vînjoase cu umerii pătrați, cu fața negricioasă, matură. DUMITRIU, N. 149. La vederea acestei minunății, toți au rămas încremeniți. CREANGĂ, P. 229. Văzînd negura de gelozie ce se răspîndise pe fața mea întru vederea unui ofițer de lănceri. NEGRUZZI, S. I 39. ◊ Loc. adv. La vedere = în văzul tuturor, în public. Tomșa apăru la vedere, cu penele de cocor la gugiuman. SADOVEANU, O. VII 132. Dacă ești aicea, ce nu te-arăți mai la vedere? CARAGIALE, O. III 28. (Expr.) A scoate la vedere = a expune (pentru a atrage cumpărători). O bătu pe șold... ca pe o juncană, scoasă la vedere în tîrgul de vite. C. PETRESCU, Î. II 173. Din vedere = (numai) privind. Meșteșugul vreme cere, nu se-nvață din vedere. PANN, P. V. II 14. (Expr.) A cunoaște (sau a ști) pe cineva din vedere = a cunoaște pe cineva după înfățișare, fără a-i ști numele. O cunosc din vedere. ◊ Loc. prep. În vederea... = în scopul...; pentru... Principalul este să pregătiți poporul în vederea zilei cînd va fi chemat să facă dovada patriotismului său. VORNIC, P. 136. ◊ Expr. A avea (pe cineva) în vedere = a se interesa de aproape (de cineva), a avea grijă (de cineva); a ține în evidență. Ne-am înțeles... Mă ai în vedere. C. PETRESCU, Î. II 125. La doi miniștri a intrat cu diplomele desfăcute și amîndoi i-au făgăduit că... îl vor avea în vedere. VLAHUȚĂ, O. A. 219. A avea ceva în vedere = a avea o intenție, a-și face un plan. A pune cuiva în vedere = a comunica cuiva o hotărîre (în special a-l avertiza). A scăpa din vedere v. scăpa. A trece cu vederea = a nu ține seama, a nu lua în seamă. Asemine întîmplări vă supără de a le asculta. Dar iată că voi trece cu vederea. DRĂGHICI, R. 26. (Cu pronunțare regională) Să trecem cu viderea... schimbarea iute a literilor. RUSSO, S. 58. A pierde (pe cineva sau ceva) din vedere v. pierde (8). A fi scump la vedere v. scump (4). La bună vedere! formulă de salut la plecare. Poate să-i salute el atuncea elegant: La bună vedere, domnilor! SADOVEANU, P. M. 158. ♦ Întîlnire (pusă la cale de părinți sau de pețitori) între doi tineri pentru mijlocirea unei căsătorii. Nici n-apucă Mănăilă și gospodina lui s-aducă la vedere pe feciorul lor. SADOVEANU, N. F. 91. Mă mir că nu te umilește gîndul că sora ta e dusă așa, în complicitatea tuturor, la vedere. C. PETRESCU, C. V. 173. Într-o zi, o pețitoare l-a adus la vedere. BASSARABESCU, V. 5. ♦ (Învechit, în expr.) Dintr-o vedere = dintr-o privire. Prieteșug! dar din ceriuri... ce te naști dintr-o vedere. CONACHI, P. 81. 2. (Concretizat) Simțul văzului; (uneori la pl.) ochi, privire. Avea vederea slăbită de tot, nu putea citi. C. PETRESCU, Î. II 95. Am pierdut vedere, Lacrămele-mi tac. HELIADE, O. I 72. A venit poruncă-n țară Să meargă feciorii iară... Și rămîn măicuțele... Stingîndu-și vederile, Vărsînd lăcrimuțele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323. ◊ Expr. Scurt de vedere = miop. Învățatul d-tale, uitîndu-se prea de-aproape la un rac. Știi că e scurt de vedere, – racul l-a apucat cu foarfeca piciorului. HOGAȘ, M. N. 24. A lua (sau a fura cuiva) vederile (sau ochii, văzul) v. lua (II 3), fura (3). înfățișare, chip, aspect. În strai de domn moldovean, cu contăș scump și gugiuman de sobol, era frumos la vedere. SADOVEANU, O. VII 155. 3. Priveliște, peisaj. De-aici în colo... alt tablou, altă vedere ți se deschide. VLAHUȚĂ, O. AL. II 32. Pe-albastrul orizont Apare-un nor de vase plutind spre Helespont, Vedere minunată ce nici un muritor N-a cunoscut în viață. BOLINTINEANU, O. 234. Această vedere de vii, case, grădini și peste toată balta mulțime de luntri cu pînză este o frumusețe deosebită. GOLESCU, Î. 161. ♦ (Familiar) Fotografie înfățișînd un peisaj; carte poștală ilustrată. II. Părere, idee, concepție; convingere. I-ar trebui o mai largă vedere și o mai justă înțelegere a detaliilor caracteristice. CAMIL PETRESCU, U. N. 409. Va să zică sfaturile și vederile lor erau bune; știu ei ce fac, îi vor binele. BASSARABESCU, S. N. 158. Forma polemicii e una din cele mai nemerite forme literare și științifice pentru limpezirea unor principii, unor vederi. GHEREA, ST. CR. II 8. ◊ Expr. Punct de vedere v. punct (II 2). Lărgime de vederi v. lărgime.

ARISTEA Soland., ARISTEA, fam Iridaeeae. Gen originar din Africa de S și ținuturile tropicale ale Africii, cca 35 specii. Flori albastre, mai rar albe, care se deschid numai pentru cîteva ore. Petale egale așezate în formă de cerc, stamine libere prinse la baza florii, stil filamentos. Fruct ovat sau oblong.

Dirca palustris L. Specie care înflorește primăvara. Flori mici, galbene-deschis. Fruct verde sau roșiatic, eliptic. Frunze eliptice (cca 7 cm lungime) nedentate, verzi-deschis, în tinerețe pubescente, partea inferioară albastră. Tufă (cca 1,80-2,20 m înălțime), cu ramuri elastice.

FREESIA Klatt, FRESIA, fam. Iridaceae. Gen originar din Africa de S, 2 specii, erbacee, perene, cu tuberobulbi mici, piriformi, alungiți sau aproape sferici, protejați de un înveliș pergamentos. Rădăcini subțiri care pătrund adîn.c în sol. Frunze așezate pe 2 rînduri, înguste, liniar-lanceolate, sesile, cu nervuri paradele. Flori constituite pe tip 3, alogame, hermafrodite, protogine, grupate, cca 12, într-o inflorescență în formă de spic unilateral. Tijă florală subțire, uneori curbată. Inflorescențe decorative, plăcut mirositoare, cu o gamă destul de mare de culori și nuanțe, de la cele mai închise (albastru, violet, mov, roșu) la mai deschise (roz, galben, crem). și apoi la albul imaculat. Flori simple sau invoalte de mărimi diferite. Fruct, capsulă trivalvulară cu cca 15 semințe brun-roșiatice, colțuroase sau rotunde.

Heliocereus speciosus Britt. et Rose. Specie cu flori galbene sau maronii cu reflexe carmin sau albastre, lungi de 10-15 cm, infundibuliforme, larg-deschise. Arbuști (cca 90 cm lungime) drepți sau tîrîtori, verzi pe corp cîteva coaste cu protuberanțe. Spini subțiri, galbeni-maro.

Orychophragmus violaceus (L.) O. E. Schulz (syn. O. sonchifolius Bunge; Moricandia sanchifolia Ledeb.). Specie cu flori (cca 3 cm diametru) albastre-lavand, în ciorchine terminal. Frunze verzi-deschis, dentate, cele de la bază lung-pețiolate, cele spre vîrf scurt-pețiolate sau sesile.

Romulea bulbocodium (L.) Geb. et Maur. Specie care înflorește în mijlocul primăverii. Flori sesile, violete-deschis, la baza gălbui, în exterior cu dungi albastre (stil mai lung ca anterele), se deschid numai la soare. Plantă, 15-16 cm înălțime, cu frunze înguste, erbacee.

Senecio cruentus (Masson) DC. (syn. Cineraria cruenta Masson; C. hybrida hort.). Specie care înflorește în mart.-mai. Flori simple sau învoalte, dispuse în capitule numeroase formînd o paniculă corimbiformă, cele radiale cu un colorit foarte variat, violet, violet-roșiatic, liliachiu, de la roz-deschis pînă la purpuriu-închis, de la albastru-pal pînă la indigo-închis, galben, alb, unicolor, bicolor sau tricolor, în nuanțele arătate mai sus, cele ale discului purpurii, rar galbene. Plantă erbacee, vivace, ce se tratează ca bienală, originară din Insulele Canare. Tulpină lipsită de flexibilitate, dreaptă, ramificată, pînă la 1 m înălțime. Frunze mari, pe dos păroase, alterne, dentate pe margini, rombice sau ușor cordate, pețiolul la bază lărgit.

SIAMÉZ, -Ă (< n. pr. Siam) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Thailandei (Siam). Mai trăiesc în Malaysia, Uniunea Myanmar ș.a. 2. Adj. Care aparține siamezilor (1), privitor la siamezi. ◊ Frați siamezi sau surori siameze = gemeni care la naștere au corpurile lipite total sau parțial, adesea având și unele organe comune. Primii asemenea gemeni s-au născut în Siam (1911), de unde și denumirea. În cele mai multe cazuri gemenii s. nu supraviețuiesc. La cei rămași în viață operația de separare este foarte dificilă, cu grad mare de risc și nu se poate realiza decât atunci când nu sunt implicate organe de importanță vitală, mulți gemeni s. fiind condamnați să-și petreacă întreaga viață în această situație. S--au înregistrat și unele reușite spectaculoase, inclusiv în cazul unor surori s. din România operate în străinătate. Pisică s. = rasă de pisici originară din SE Asiei, de culoare brună-închis pe cap, spate și labe, brună-deschis pe piept și pântece și cu ochii albaștri.

siamez, ~ă [At: CADE / P: si-a~ / Pl: ~i, ~e / E: Siam + -ez cf fr siamois] 1-2 smf Persoană care face parte din populația de bază a Siamului sau este originară de acolo. 3 smp Populația de bază a Siamului. 4-5 a Care aparține Siamului sau siamezilor (3). 6-7 a Privitor la Siam sau la siamezi (3). 8 a Originar din Siam. 9-10 smf, a (Șîs frați ~i sau surori ~e, gemeni ~i) (Gemeni) născuți cu corpurile unite total sau parțial Si: (înv) gemeni siamoieni. 11 smf, a (Fam; fig; lpl) (Doi prieteni) nedespărțiți. 12 a (Îs) Pisică ~ă Specie de pisică originară din Extremul Orient, cu blană mătăsoasă, de culoare brun-închis pe cap, pe spate și pe labe și brun-deschis pe piept și pe pântece, cu ochi albaștri și cu coadă scurtă.

Deinanthe caerulea Stapf. Specie care înflorește vara. Flori în umbelă terminală, violetă-deschis, cu diametrul de 4 cm, cărnoase, cu stamine gri-albastre. Arbust cca 0,40 m înălțime. Frunze (cca 18 cm lungime) ovate.

Scabiosa atropurpurea L. Specie care înflorește vara-toamna. Flori parfumate, roșii-închis, catifelate, albastre, carmin, roz sau stil purpur, stigmat alb, stamine deschise la culoare în contrast cu petalele. Frunze alungit-eliptice, dințate sau crestate, cele tulpinale adînc-divizate cu lobii liniar-lanceolați. Plantă ușor pubescentă cu tulpină de cca 1 m înălțime, ramificată, anuală sau bienală.

BOLLEA Rchb. f., BOLEA, fam. Orchidaceae. Gen originar din Columbia, 5-7 specii, orhidee terestre și epifite, cu frunze (lungi de 25-35 cm) lung-lanceolate. Tulpină semierectă. Petalele exterioare și interioare ovale, cu vîrf bont, ondulate, roz-deschis, petalele laterale la bază mai deschise, labei oval, cu marginile rulate în exterior, auriu, violet-albastru.

birmanez, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. Birman. 2 s.f. Rasă de pisici care este originară din Birmania, cu ochii albaștri și cu blana lungă și deasă, de culoare maro-deschis, cu extremitățile maro-închis; pisică care face parte din această rasă. • pl. -i, -e. /birman + -ez.

Bollea coelestis Rchb. f. (syn. Zygopetalum coelestis Rchb. f.). Specie care înflorește vara. Flori de 8-10 cm diametru (petale ovale cu vîrf ascuțit, albastre-violete, la bază și pe margini ondulate, de culoare mai deschisă și vîrf galben, labei oval, ascuțit, scurt, cu marginile rulate în exterior), pe o tulpină semierectă, de 20 cm înălțime. Frunze numeroase, lungi de 28-32 cm, lat-lanceolate, cu vîrf ascuțit.

limpede adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „nedeslușit”; despre peisaje, contururi, panorame, imagini etc.) clar, deslușit, distinct, evident, lămurit, precis, <înv.> apriat, chiar, <fig.> curat. După ridicarea ceții, în față, apare imaginea limpede a muntelui. 2 (în opoz. cu „întunecat”, „cețos”, „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) albastru, clar, curat, înseninat, pur², senin, străveziu, <livr.> limpid, <rar> lucid, <înv. și pop.> viu, <reg.> despăienjenit, liber, tistaș, <înv.> luciu², seninat², seninos, <poetic> dalb, lin², <fig.> spălat². Cerul a devenit limpede după furtună. 3 (despre lumină sau despre surse de lumină) clar, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, străluciu, <înv. și reg.> sticlit, strălucios, vederos, sclipos, <reg.> stelos, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit², străluminat. Farul împrăștie o lumină limpede. 4 (despre stări atmosferice, zile sau momente ale zilei etc.) luminos, senin, <înv. și reg.> luced, <poetic> dalb, <fig.> alb. Când s-a trezit, era o zi limpede. Zorii se revarsă limpezi peste oraș. 5 (în opoz. cu „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) clar, cristalin, curat, netulburat, pur², transparent, <rar> lamur, limpetos, pelucid, <înv. și pop.> viu, <pop.> vioară¹, <reg.> rouros, tistaș, viorintă, <înv.> chiar, lichid, limpeziu. Din stâncă iese un izvor cu apa limpede. 6 (despre culori sau, p. ext., despre ceea ce este colorat) clar, deschis, luminos, <înv.> limpeziu. În această dimineață cerul este de un albastru limpede. 7 (despre ochi, privire) clar, luminos, pur², <fig.> curat, senin. Fetița are ochii mari și limpezi. 8 (în opoz. cu „răgușit”, „voalat”; despre sunete, voce) clar, nealterat, pur², <poetic> viu, <fig.> argintiu, argintos, cristalin, curat, <fig.; rar> senin. Soprana are vocea limpede. 9 (despre acțiuni, stări, situații etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, <livr.> obvios, <rar> direct, ostensibil, <fig.> marcat², străveziu. Dă semne limpezi de oboseală. Starea proastă a sănătății lui era limpede. 10 (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; mai ales fig.; despre senzații, sentimente, stări sufletești, atitudini etc. ale oamenilor) clar, deslușit, evident, fățiș, manifest, vădit, vizibil, <rar> aparent, <înv.> lămurit, vegheat², <fig.> conturat. Supărarea lui este limpede. Afișează o bucurie limpede că afacerile îi merg bine. 11 fig. (despre modul de viață al oamenilor, despre momente din viața lor etc.) bun, calm², lin², liniștit, netulburat, pașnic, plăcut, tihnit, <fig.> senin, <fig.; înv.> seninos. Toți își doresc o bătrânețe limpede, fără griji. 12 fig. (în opoz. cu „ilizibil”, „indescifrabil”; înv.; despre scrisul de mână sau, p. ext., despre manuscrise, texte) v. Citeț. Clar. Deslușit. Lizibil. II adj. (adesea fig.) 1 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informații, concepții, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, deslușit, explicit, expres², inteligibil, lămurit, net², precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, <fig.> luminos, transparent, <fig.; rar> neted, <fig.; înv.> luminat². Are o reprezentare limpede a întregului proiect. 2 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) clar, lucid, pătrunzător, profund, rațional, <fig.> luminos, subțire, treaz. Este considerat un om cu mintea limpede. 3 (despre afirmații, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, <rar> direct, <fig.> palpabil. Mărturiile martorilor au fost limpezi pentru judecători în luarea deciziei finale. 4 (despre oameni) clar, coerent, deslușit. Trebuie să fim foarte limpezi când facem o demonstrație. III adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ale percepției, ale distingerii) bine, clar, deslușit, distinct, lămurit, <pop.> luminat², <reg.> răzvedit. Aude limpede cel mai fin zgomot. 2 (în legătură cu vb. ca „a judeca”, „a gândi”,„a socoti”⁷) clar, lucid, rațional. Judecă limpede faptele când trebuie să ia o hotărâre. 3 (în legătură cu vb. ca „a ști”, „a pricepe”, „a se încredința” etc.) exact, precis, <fig.> perfect. Știe limpede ce trebuie să facă. 4 clar, evident, vădit, <înv. și reg.> acurat. În această chestiune are limpede dreptate. 5 aievea, clar, deslușit, explicit, expres², lămurit, răspicat, <reg.> lișteav, nilvan, pur², <înv.> apriat, chiar, <fig.> curat. I-a repetat limpede cum trebuie să procedeze.