DOXOLOGIE, doxologii, s. f. Cântare liturgică închinată sfintei Treimi. – Din ngr. doxologhía.

TREIME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg. 2. Grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate. ♦ (În religia creștină, mai ales în sintagma Sfânta Treime) Uniune spirituală a celor trei ipostaze divine (Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Duhul Sfânt) reprezentând un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime.

SFÂNT adj., s. 1. adj. (BIS.) ceresc, divin, dumnezeiesc, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sânt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. adj. (BIS.) (înv. și pop.) sânt. (~ul duh.) 3. s. (BIS.) sfânta treime = trinitate, (pop.) troiță. 4. s., adj. (BIS.) (pop.) sânt, (înv.) preacuvios, preafericit, preapodobnic, (latinism înv.) sanct. (~ul Gheorghe.) 5. s. v. Maica Domnului. 6. s. (mai ales la pl.) v. mucenic. 7. s. sfântul părinte v. papă. 8. adj. (BIS.) bisericesc, religios, (pop.) sânt. (Carte ~.) 9. adj. (BIS.) sacru, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 10. s. (BIS.) sfânta scriptură = biblie, scriptură. 11. adj. divin, sacramental, sacru. (Lucrurile ~.) 12. s. (BIS.) sfânta sfintelor = sanctuar. (~ la iudei.) 13. adj. v. sacru. 14. adj. sacru, solemn. (Un jurământ ~.) 15. adj. v. inviolabil. 16. adj. desăvârșit, perfect. (~ nevinovăție!)

TRINITATE s. 1. (BIS.) sfânta treime, (pop.) troiță. 2. treime, triadă, trio, (pop.) troiță. (Formau o ~ nedespărțită.)

TROIȚĂ s. v. sfânta treime, triadă, trinitate, trio.

Sfânta Treime adj. + s. f.

TRINITATE ~ăți f. 1) Unitate tainică a celor trei fețe ale divinității (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh) care întruchipează pe Dumnezeu; Sfânta Treime. 2) fig. Reunire a trei persoane sau a trei lucruri care constituie o unitate; troiță. [G.-D. trinității] /<lat. trinitas, ~atis, fr. trinité

TRINITARIAN, -Ă s.m. și f. (Bis.) 1. Nume dat celor care acceptă dogma trinității. 2. Călugăr din ordinul monahal al Sfintei Treimi, înființat în sec. XII în scopul eliberării creștinilor căzuți în captivitate la musulmani; trinitar; mathurin. // adj. Referitor la trinitarieni, care aparține trinitarienilor. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / cf. engl. trinitarien].

doxastar s.n. (înv.) carte de rugăciuni cuprinzând doxologiile (cântări închinate sfintei treimi).

TRINITARIAN, -Ă s. m. f. 1. nume dat celor care acceptă dogma trinității. 2. călugăr din ordinul monahal al Sfintei Treimi, înființat în sec. XII în scopul eliberării creștinilor căzuți în captivitate la musulmani; trinitar. (< engl. trinitarian)

TRINITATE s. f. 1. Sfânta Treime. 2. grup de trei divinități, trei persoane sau lucruri care formează o unitate. (< fr. trinité, lat. trinitas)

adorare, adorări s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Atitudine profund religioasă, însoțită de ritual și gesturi, prin care se exprimă dependența și supunerea totală față de Dumnezeu ca domn atotputernic și atotțiitor, constituind cultul suprem care se cuvine numai persoanelor Sfintei Treimi; divinizare, venerare, cinstire, închinare. – Din adora.

antitrinitarism s. n. Doctrină religioasă apărută în sec. 2 în Asia Mică, reluată în sec. 16 în Apus, în sec. 17 în Rusia și centralizată între protestanții raționaliști în timpul prezent, care neagă dogma creștină a Sfintei Treimi, adică adevărul că Dumnezeu este unul, închinat în trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. – Din fr. antitrinitarisme.

IISUS HRISTOS (Iisus reprezintă forma gr. a numelui ebraic Ioshua „Mântuitorul”, iar Hristos, forma gr. a numelui ebraic Messiah, „unsul lui Dumnezeu”), întemeietorul creștinismului. Potrivit Evangheliei, s-a născut în Bethlehem, în anul 4, înainte de era creștină. Ca urmare a poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul din cauza nașterii lui Mesia, „Regele Iudeilor”) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, Iosif și Maria s-au refugiat cu el în Egipt, revenind după trei ani, în Nazaret, unde Iisus Hristos și-a petrecut copilăria și tinerețea până la vârsta de 30 de ani. Înainte de a-și începe misiunea de predicator, a fost botezat de profetul Ioan în râul Iordan. Înconjurat de 12 ucenici, Iisus Hristos a propovăduit o nouă învățătură despre Împărăția lui Dumnezeu, rezumată în „Predica de pe munte” (susținând că Dumnezeu este Tatăl lui, că El este fiul lui Dumnezeu, că are Duhul Sfânt, că domnește asupra Legii). Din această cauză a fost urmărit și prigonit de autoritățile religioase, fiind acuzat de blasfemie. A făcut numeroase minuni (vindecări de bolnavi, învieri de morți). În ultima săptămână a vieții sale pământești, după ce a celebrat, împreună cu cei 12 ucenici, Cina cea de Taină și a instituit sfânta euharistie, a fost prins, prin trădarea lui Iuda Escarioteanul, în grădina Ghetsimani (de pe Muntele Măslinilor), unde se retrăsese pentru a se ruga împreună cu apostolii. Dus în fața sinedriului, Iisus Hristos a fost condamnat la moarte, sentință acceptată și de Pilat, care, deși l-a găsit nevinovat, a cedat în fața mulțimii fanatizate. Iisus Hristos a fost răstignit pe Golgota, între doi tâlhari. După moartea sa, apostolii au plecat în N Galileii, dar s-au întors la vestea că Iisus Hristos a înviat după trei zile (în dimineața celei dintâi zile a săptămânii). Iisus Hristos a stat de vorbă cu apostolii, pe care i-a trimis să propovăduiască Evanghelia la toate semințiile lumii și să le boteze în numele Sfintei Treimi, spre iertarea păcatelor, dându-le pentru aceasta puterea Duhului Sfânt. La 40 de zile după Înviere, Iisus Hristos s-a înălțat la cer, de unde va reveni pe pământ pentru Judecata de Apoi. Potrivit învățăturii creștine, face parte din Sfânta Treime, fiind Fiul lui Dumnezeu (alături de care este coetern), Logosul întruchipat de Duhul Sfânt și al Fecioarei Maria, Dumnezeu și om în același timp, cele două firi, divină și umană, neamestecându-se. Biserica i-a închinat opt praznice, unele cu dată fixă (Nașterea Domnului – 25 dec.; Tăierea împrejur – 1 ian.; Botezul Domnului – 6 ian.; Întâmpinarea Domnului – 2 febr.; Schimbarea la Față – 6 aug.) și altele cu dată variabilă (Intrarea în Ierusalim – Duminica Floriilor, Învierea Domnului și Înălțarea Domnului).

Dumnezeu s. m. 1. Numele impropriu dat ființei supreme, spirituală, personală și eternă, care are plenitudinea perfecțiunilor și nu este condiționat de nimeni și nimic din afara Lui. El este „Tatăl atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”, care ființează în trei persoane (ipostase): Tatăl, Fiul și Sfântul Duh (Sfânta Treime). El nu poate fi definit și nici cunoscut în ființa și dumnezeirea Sa decât numai prin lucrările și manifestările Lui în lume (Ioan 1, 18), pe care o guvernează și îi poartă de grijă. ◊ Expr. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! A nu avea niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic. A (se) ruga (ca) de toți dumnezeii = a implora. Parcă a apucat pe Dumnezeu de (un) picior = se spune despre cineva peste care a dat un mare noroc. Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! = exclamație de spaimă, de durere, de mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! = exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! = exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (dorești etc)! 2. Divinitate, zeu. – Din lat. dom(i)ne deus.

energie, energii s. f. 1. Capacitate a unui sistem de a efectua lucru mecanic în trecerea dintr-o stare în altă stare. 2. Forță, putere, vigoare, tărie; capacitate de a acționa. 3. (La pl.) Energii divine necreate = lucrările lui Dumnezeu, izvorând din ființa Sa și fiind comune persoanelor Sfintei Treimi, prin care Dumnezeu se lasă împărtășit oamenilor. ♦ Disputa sfântului Grigore Palama (†1359) cu teologii scolastici latini Varlaam și Achindin despre lucrările lui Dumnezeu, despre har și despre relația dintre acestea și ființa lui Dumnezeu, constituind o dezvoltare târzie a teologiei bizantine. – Din fr. énergie, lat. energia. (< gr. energhia).

epifanie, epifanii s. f. 1. (Grecism) Manifestare a lui Dumnezeu prin întruparea Fiului Său. ♦ Arătarea Sfintei Treimi cu ocazia botezului lui Iisus Hristos, în Iordan, de către Ioan; p. ext. arătare. 2. Sărbătoare creștină (praznic împărătesc cu dată fixă) la 6 ianuarie, orânduită în amintirea botezului Domnului în Iordan de către sf. Ioan Botezătorul și pentru a marca începutul activității Sale publice; botezul Domnului, Bobotează, teofanie; arătarea Domnului. 3. Denumire pentru tema iconografică „Închinarea magilor”, la începutul creștinismului botezul Domnului fiind sărbătorit o dată cu nașterea Sa. – Din gr. epifania.

epistolă, epistole s. f. 1. (Înv.) Scrisoare. 2. Gen literar în versuri, aparținând poeziei didactice. 3. Scriere în gen epistolar, cu o introducere și încheiere, în care apostolii prezintă unele învățături religioase și moral-sociale sau pastorale etc. și care sunt cuprinse în Noul Testament. ◊ Epistola lui Ieremia = carte apocrifă a Vechiului Testament, atribuită prorocului Ieremia. Conține 72 de versete și reprezintă o copie a scrisorii sale către iudeii care urmau să fie trimiși în captivitate în Babilon, pentru a le face cunoscute sfaturile pe care Dumnezeu i le-a încredințat lui. Epistolele sobornicești = șapte epistole cu conținut general din Noul Testament, și anume: Iacov, I și II Petru, I, II și III Ioan și Iuda, adresate bisericilor în ansamblul lor. Epistolele pauline = cele 14 epistole scrise de sf. apostol Pavel. Epistolele captivității = epistolele sf. Pavel scrise între anii 61 și 63 d. Hr., din captivitatea de la Roma, unor bis. particulare: efeseni, filipeni, coloseni și lui Filimon. Epistolele pastorale = cele trei epistole ale lui Pavel adresate episcopilor Timotei și Tit (I și II Timotei și Tit), care cuprind sfaturi și îndemnuri pastorale. – Din lat. epistola. ◊ Epistola către romani a sf. apostol Pavel, carte a Noului Testament, reprezentând scrisoarea pe care Pavel o trimite din Corint locuitorilor Romei în anul 58 d. Hr. Cuprinde 16 cap., în care se vorbește de calea unică a dobândirii dreptății lui Dumnezeu cu roadele ei, de raportul dintre lege și har, de vina îndepărtării iudeilor de la mântuire, precum și de îndemnuri la ascultare față de păstori etc. ◊ Epistola întâi către corinteni a sf. apostol Pavel, epistolă scrisă de autor din Efes în anul 56 d. Hr., cuprinzând 16 cap., în care se vorbește de răscumpărarea prin Hristos și crucea Lui, de feciorie și căsătorii mixte, de bis. și sf. euharistie, de bogăția harismelor, de învierea lui Hristos și cea de obște. ◊ Epistola a doua către corinteni a sf. apostol Pavel, epistolă scrisă din Macedonia în anul 57 d. Hr. și având 13 cap. Cuprinde învățături dogmatice despre Sfânta Treime, judecata obștească a tuturor oamenilor la a doua venire a lui Hristos, taina mirungerii, precum și învățături morale, ca: adevărata libertate există numai în credința creștină, despre post și milostenie. ◊ Epistola către galateni a sf. apostol Pavel, epistolă scrisă locuitorilor provinciei Galatia în anul 54-55 d. Hr. din Efes în semn de dragoste pentru ei, care la început îi erau foarte atașați. În cele 6 cap. el combate activitatea iudaizanților, care încercau să întoarcă de la credință pe galateni și și căutau să șubrezească activitatea și demnitatea lui, numindu-i „apostoli mincinoși”. Se dau totodată sfaturi pentru colecte. ◊ Epistola către efeseni a sf. apostol Pavel, epistolă scrisă din Roma, în prima sa captivitate, în anul 62-63 d. Hr. Cuprinde 6 cap. și este adresată locuitorilor orașului Efes din Asia Mică. Conține învățături dogmatice, ca: existența cetelor îngerești, cele trei condiții ale mântuirii (harul, credința și faptele bune), împăcarea omului cu Dumnezeu prin jertfa Sa pe cruce, unirea și pacea între oameni, unitatea întregii Bis., taina nunții creștine ca analogie a unității dintre Hristos și Bis. etc., precum și învățături morale, prezentând convertirea neamurilor ca o „înviere din morți”. ◊ Epistola către filipeni a sf. apostol Pavel, epistolă (4 cap.) scrisă din Roma în anul 62-63 d. Hr. Bis. din Filipi, prima bis. înființată de Pavel în Europa. Este o epistolă personală, cu multe date biografice, în care arată speranțele, dar și deziluziile sale. Învățăturile morale privesc adevărata viață creștină, reprezentată prin blândețe, rugăciune și fapte bune, iar cele dogmatice se referă la existența ierarhiei bisericești cu cele trei trepte (episcop, preot și diacon), la întruparea Mântuitorului și la calea mântuirii. ◊ Epistola către coloseni a sf. apostol Pavel, epistolă scrisă din Roma în anul 62-63 d. Hr. și adresată Bis. din Colose din Asia (oraș azi dispărut). Cuprinde 4 cap., în care Hristos este înfățișat ca icoană a dumnezeirii, centrul universului, creatorul lumii și mântuitorul ei, cap al Bis., iar aceasta trupul Lui. Pavel combate totodată erezia iudeo-gnostică privind cultul îngerilor, considerați mai presus de Hristos, și încheie cu sfaturi morale și de viețuire în Hristos. ◊ Epistola întâi către tesaloniceni a sf. apostol Pavel, epistolă scrisă din Corint în anul 52 d. Hr. locuitorilor din Tesalonic, care începuseră să se divizeze. În cele 8 cap. el își exprimă bucuria și speranța pentru statornicia lor în credință și îi îndeamnă la o viață creștină demnă de chemarea lor și la ascultarea de păstorii lor sufletești. ◊ Epistola a doua către tesaloniceni a sf. apostol Pavel, epistolă scrisă din Corint în anul 52 d. Hr. acelorași locuitori din Tesalonic (3 cap.), îndemnându-i să nu se lase amăgiți de ereticii care-i tulbură în legătură cu a doua venire a Domnului, eveniment care va avea loc după venirea lui Antihrist, punându-i totodată în gardă împotriva celor care pretindeau că au „duh prorocesc” și care scriau epistole false în numele lui. ◊ Epistola întâi către Timotei a sf. apostol Pavel, epistolă scrisă din Macedonia în anul 65 d. Hr. episcopului Efesului Timotei, în care, în cele 6 cap., îi dă îndemnuri și sfaturi pastorale privind: apărarea dreptei credințe față de eretici și învățătorii mincinoși, grija pentru cult și pentru buna păstorire a Bis. lui Hristos etc. ◊ Epistola a doua către Timotei a sf. apostol Pavel, epistolă scrisă din Roma în anul 66 d. Hr. (4 cap.), care este ultima scriere a lui Pavel și care reprezintă testamentul său spiritual. În ea îl îndeamnă pe episcop să fie ferm față de învățătorii mincinoși, fără să intre cu ei în discuții zadarnice, și-l sfătuiește să aprindă și mai mult harul primit de la el prin hirotonie, păstrându-și neclintit credința. ◊ Epistola către Tit a sf. apostol Pavel, epistolă scrisă din Ahaia (sau, după alții, din Filipi) în anul 65 d. Hr. către episcopul Tit din Creta. În cele 3 cap. apostolul îi scrie că l-a rânduit episcop ca să sfințească preoți în fiecare cetate, cărora el să le fie pildă. Îl îndeamnă apoi la o viață curat creștină, întărind și apărând credința și evitând disputele zadarnice cu ereticii. ◊ Epistola către Filimon a sf. apostol Pavel, epistolă scrisă din Roma în anul 62-63 d. Hr. și trimisă lui Filimon, persoană apropiată apostolului. Epistola conține numai 25 de versete și este prilejuită de fuga sclavului său Onisim, cuprinzând idei moral-sociale privind felul cum vede creștinismul pe sclavi, ca oameni liberi și frați în Hristos. De aceea îi cere lui Filimon să-l ierte pe Onisim și să-l primească înapoi ca pe un frate. ◊ Epistola către evrei a sf. apostol Pavel, epistolă scrisă din Roma în anul 63 d. Hr., în care, în cele 13 cap. ale sale, Hristos este înfățișat ca Fiul lui Dumnezeu și creator, ca „apostolul și arhiereul mărturiei noastre”. Pavel arată în continuare superioritatea descoperirii Noului Testament față de cel vechi, a legii celei noi față de legea lui Moise, a preoției lui Hristos, care e arhiereu și preot în veac. Îndeamnă la tărie în credință și la ascultare față de păstori. ◊ Epistola sobornicească a sf. apostol Iacov, epistolă scrisă din Ierusalim în anul 61 d. Hr. de către Iacov, primul episcop al Ierusalimului și rudă (văr) cu Iisus. În cele 5 cap. ni se arată că faptele bune ale omului sunt absolut necesare pentru mântuirea sa, nefiind suficientă numai credința. Tot în această epistolă găsim instituită taina sfântului maslu (slujbă pentru iertarea păcatelor și vindecarea celor bolnavi), precum și învățături morale. Autenticitatea epistolei, deși tăgăduită de Luther și de toți protestanții și neoprotestanții pentru că le infirmă ereziile, este confirmată chiar de întâia epistolă sobornicească a sf. apostol Petru. ◊ Întâia epistolă sobornicească a sf. apostol Petru, epistolă scrisă din Babilon în anul 63-64 d. Hr., care conține, în cele 5 cap. ale sale, sfaturi pastorale date păstorilor bisericilor și o seamă de învățături dogmatice de prim ordin, constituind puternice argumente în luptele hristologice, antitrinitare, soteriologice și eshatologice. Ea mai cuprinde: conlucrarea Sfintei Treimi în opera de mântuire, jertfa de răscumpărare a lui Iisus, edificiul spiritual al Bisericii, preoția împărătească, judecata viitoare, păstorii și turma. ◊ A doua epistolă sobornicească a sf. apostol Petru, epistolă scrisă din Roma în anul 67 d. Hr. Conține 3 cap., în care se vorbește despre scara virtuților creștine, a doua venire a Domnului, schimbarea lumii actuale prin foc și apariția de „ceruri noi și pământ nou în care locuiește dreptatea” (3, 7-13) etc. ◊ Întâia epistolă sobornicească a sf. apostol Ioan, epistolă de o deosebită frumusețe, scrisă de sf. apostol și evanghelist Ioan, în care, în cele 5 cap. ale sale ni se înfățișează Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu, care a luat parte, preexistând fiind, la facerea lumii, s-a întrupat și a scos pe oameni din întunericul păcatului. Dumnezeu este lumină, fiind adevărul și sfințenia absolute și în același timp este dragoste, pentru că din iubire pentru neamul omenesc s-a jertfit pe cruce, răscumpărându-ne păcatele. ◊ A doua epistolă sobornicească a sf. apostol Ioan, epistolă (13 versete) în care sf. apostol și evanghelist Ioan ne arată că iubirea către Dumnezeu stă în păzirea poruncilor lui; totodată îi îndeamnă pe creștini să se ferească de așa-zișii amăgitori, care nu credeau în întruparea lui Iisus Hristos. ◊ A treia epistolă sobornicească a sf. apostol Ioan, epistolă (15 versete) în care sf. apostol și evanghelist Ioan afirmă dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, păstrarea adevăratei credințe, ferirea de eretici și importanța predicii orale. ◊ Epistola sobornicească a sf. apostol Iuda, epistolă scrisă din Palestina aproximativ în anii 64-66 d. Hr. de către Iuda, „ruda Domnului”, numit și „fratele lui Iisus”, care era frate cu Iacov, autorul primei epistole sobornicești, și care nu trebuie confundat cu Iuda Iscariotul, care L-a vândut pe Mântuitor și apoi s-a spânzurat. Este alcătuită dintr-un singur cap. (25 versete) și conține învățături despre judecata obștească la a doua venire a Domnului și îndemnuri pentru a ne feri de eretici și a ne păstra dreapta credință.

Grigorie Taumaturgul (†270 sau 271), sfânt, n. în Neocezareea Pontului. Înzestrat cu talent oratoric, a studiat retorica și dreptul roman la Cezareea, unde l-a cunoscut pe Origen, al cărui elev a devenit. Din cauza persecuțiilor împăratului Maximian s-a refugiat trei ani la Alexandria, apoi s-a reîntors la Cezareea, unde a fost numit episcop. A fost persecutat și în timpul lui Decius (249-251 d. Hr.) și s-a remarcat prin viața sa sfântă și prin înțelepciune, dar mai ales prin darul minunilor sale, cu care a fost învrednicit încă pe timpul vieții. A luptat prin viu grai și prin scris împotriva ereziilor timpului său și pentru fundamentarea dogmei Sfintei Treimi. Este sărbătorit la 17 noiembrie.

hetimasie, hetimasii s. f. Denumire curentă în iconografia bizantină pentru „Tronul pregătirii” din cadrul compoziției „Judecata de apoi”. Hetimasia este un tron pe care se află evanghelia, Sfântul Duh și o cruce și reprezintă un simbol al celei de-a doua veniri a lui Iisus, deci al judecății de apoi, dar și al Sfintei Treimi. Se numește și tronul hematisiei. – Din fr. hématisie, it. etimasia.

Ioan Botezătorul, sfânt, fiul Elisavetei și al preotului Zaharia, numit și Înainte-mergătorul, pentru că a anunțat venirea lui Iisus. S-a retras în pustie încă din copilărie. Și-a început activitatea predicatorială și a botezului în anul 26 d. Hr. Când Iisus a venit la el și a fost botezat, a avut loc descoperirea Sfintei Treimi (epifania sau teofania), după care Ioan Îl anunță pe Iisus ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu. A fost închis de Irod și i s-a tăiat capul în urma vicleșugului Irodiadei cu ajutorul fiicei sale, Salomeea. Bis. a închinat lui Ioan Botezătorul șase sărbători: zămislirea lui (29 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), întâia și a doua aflare a capului (24 februarie) și a treia aflare a capului său (25 mai).

întrupare, întrupări s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare. ♦ (Bis.) Doctrină de credință promulgată la Sinodul de la Niceea din anul 325 d. Hr., potrivit căreia a doua persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, „S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”. Întruparea constituie marea taină a credinței creștine, care a provocat o mulțime de controverse, precum și erezii. – Din întrupa.

logos, logosuri s. n. 1. Termen folosit în filozofia antică pentru a denumi ordinea cosmică, rațiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinității. 2. (În teologia creștină) Rațiunea sau sensul divin care subzistă în creaturi ca suport al existenței lor. ♦ Cuvântul lui Dumnezeu (Dumnezeu-Fiul), a doua persoană a Sfintei Treimi, care a venit în lume întrupându-se, așa cum au anunțat prorocii Vechiului Testament, Dumnezeul-Fiul întrupat fiind Iisus Hristos. 3. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din fr. logos, gr. logos.

primichir, primichire s. n. (Înv.) 1. Sfeșnic cu o singură lumânare, simbolizând unitatea lui Dumnezeu în Sfânta Treime. 2. Ajutor al unui prelat în timpul slujbei bisericești, purtător al primichirului, care era în același timp și superiorul cântăreților în strană. [Var.: primicer, primicer s. m. < lat. primicerius] – Din gr. primikirios.

sabelianism s. n. Doctrină eretică a lui Sabellius, condamnat în anul 261, care susținea că cele trei persoane ale Sfintei Treimi nu sunt decât trei aspecte ale unei singure persoane. Se mai numește modalism. – Din Sabellius (n. pr.).

sfeșnic, sfeșnice s. n. Suport special pentru lumânări. ♦ Obiect de cult folosit în biserică ca suport pentru lumânări, cu unul, două, trei sau șapte brațe (cel cu o lumânare simbolizează unitatea dumnezeirii, cel cu două cele două firi ale Mântuitorului, cel cu trei Sfânta Treime, iar cel cu șapte cele șapte daruri ale Sfântului Duh). [Var.: șfeșnic, feșnic s. n.] – Din sl. švestĭnikŭ.

sfânt, -ă, sfinți, -te adj., subst. 1. Adj. Epitet dat divinității, întruchiparea supremei perfecțiuni și purități. ◊ Sfântul Duh v. duh. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ Care ține de divinitate sau de religie. ◊ Sfântul Sinod v. sinod. Sfântul Munte v. Athos. ♦ Locurile sfinte = locurile menționate în Biblie ca fiind acelea în care a trăit și a propovăduit Iisus Hristos. ◊ Sfântul giulgiu v. giulgiu. ◊ Sfântul mormânt = mormântul unde a fost îngropat Iisus Hristos. ◊ Sfânta Sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. ◊ Sfânta Scriptură v. Biblia. ◊ Sfântul aer = epitaf. ◊ Sfânta evanghelie v. evanghelie ◊ Sfântul Graal v. Graal. ◊ Sfânta masă = pristol, jertfelnic. ◊ Sfânta Treime v. treime. ◊ Sfânta Vineri v. vineri. ◊ Sfânt mărturisitor v. mărturisitor. ♦ Care constituie un obiect de cult sau de venerație. ♦ (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii (de ex. sfântul soare). ♦ Desăvârșit, infailibil, perfect (de ex.: Ce-am vorbit e sfânt). ♦ (Substantivat, urmat de un subst. introdus de prep. „de”, exprimând superlativul) Strașnic, zdravăn (de ex.: O sfântă fr bătaie). 2. S. m. și f. Persoană sanctificată de către Biserică după moarte. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 4. S. m. pl. Mucenici. 5. S. f. pl. (În superstiții) Iele. – Din sl. sventŭ.

teofanie, teofanii s. f. 1. Formă de apariție, revelație, întrupare sau manifestare senzorială a unei divinități în fața oamenilor. 2. (Art.) Sărbătoare creștină din primele trei secole în cinstea arătării Sfintei Treimi la râul Iordan, când s-a botezat Iisus Hristos, prăznuită la 6 ianuarie; epifania. – Din gr. theofaneia.

trinitarian, -ă, trinitarieni, -e, adj., s.m și f. 1. Adj. Care aparține trinitarienilor (2), privitor la trinitarieni; trinitar. 2. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența Sfintei Treimi; trinitar. 3. S. m. pl. Membri ai ordinului călugăresc catolic al „Sfintei Treimi”, înființat în 1198 de Jean de Matha și Félix de Valois pentru răscumpărarea creștinilor robiți de sarazini; trinitari. – Din engl. trinitarian.

troiță, troițe s. f. 1. (În religia creștină) Unitatea mistică a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Duhul Sfânt; Treime, trinitate. 2. Monument votiv de lemn (sau piatră), de forme variate de la cruce până la construcții de tipul unei capele (împodobit cu diferite picturi, inscripții etc.), așezat la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment deosebit. ♦ Icoană alcătuită din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale de cea din mijloc; triptic. 3. (În sintagma) Sfânta Troiță = numele popular al sărbătorii Sfintei Treimi, care are loc la 50 de zile după Paști. [Acc. și: troiță] – Din sl. troica.

ORTODOXÍE (< fr.) s. f. 1. Confesiune creștină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiția, cultul și organizarea bisericească fixate prin cele șapte sinoade ecumenice din sec. 4-8, reprezentând credința comună a bisericii din primul mileniu și tradiția apostolică menținută prin intermediul teologiei patristice și neopatristice; p. ext. Biserica ortodoxă; religia ortodoxă. În anul 1054 are loc Marea schismă, care va însemna separarea canonică și întreruperea comuniunii liturgice între Constantinopol și Roma. Cauzele acestei despărțiri, au fost, în primul rând, de ordin religios, creștinii răsăriteni neadmițând supremația Papei și învățăturile bisericii apusene privitoare la Purgatoriu, la purcederea Sfântului Duh și de la Fiul (Filioque), la folosirea azimei (pâinea nedospită, considerată o rămășită a Paștelui iudaic și simbol al morții, spre deosebire de pâinea dospită folosită de ortodocși, care reprezintă sufletul în trup, elementul incoruptibil), la euharistie etc. O. cinstește în persoana lui Iisus Hristos victoria asupra morții și începutul (nepătruns de mintea omului) creației renăscute, transfigurate. Esența teologiei ortodoxe o constituie dogma Sfintei Treimi; aceasta are o mare importanță pentru viața duhovnicească a credincioșilor, deoarece, așa cum persoanele Sfintei Treimi există una în alta, într-o unitate de ființe, tot așa și creștinii formează o comunitate de credință, de nădejde și de iubire în Dumnezeu. O. reprezintă religia de stat în România, Grecia, Armenia, Serbia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Georgia, Belarus, Macedonia, Ethiopia, Rep. Moldova, Cipru. Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române a fost recunoscută de sinodul de la Constantinopol în 1885. ◊ Duminica ortodoxiei = prima duminică din postul Paștelui. 2. Conformitate cu principiile tradiționale ale unor doctrine, concepții etc.

IPOSTÁS (< fr.) s. n. Persoană ♦ (în creștinism) Fiecare dintre persoanele Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), având o esență comună, dar atribute personale distincte.

LUNGEȘTI, com. în jud. Vâlcea, situată în SE Piem. Oltețului, pe râul Mamu; 3.765 loc. (2000). Viticultură. Centru de ceramică populară. În satul Stănești-Lunca se află bisericile Adormirea Maicii Domnului (1536, cu picturi murale originare, aparținând lui Pârvu Mutu, ctitorie a boierilor Buzești, rectitorită de Constantin Brâncoveanu în 1696; în pronaos se află mormântul stolnicului Stroe Buzescu) și Sf. Nicolae (1696-1699), precum și biserica de lemn Sfânta Treime (1833).

EPIFANÍE (în gr. „apariție”, „arătare”, cf. it. epifania) s. f. 1. Apariția sau manifestarea divinității, a lui Dumnezeu. ♦ În creștinism, manifestarea lui Dumnezeu prin întruparea Fiului și prin arătarea Sfintei Treimi cu ocazia botezului lui Iisus, în râul Iordan. 2. Sărbătoare creștină celebrând nașterea după trup a lui Iisus, închinarea magilor și păstorilor, botezul în Iordan și prima minune săvârșită de Iisus la nunta din Cana Galileii. În sec. 4, Biserica Romei a fixat sărbătoarea Nașterii Domnului la 25 dec., păstrându-se pentru e., vechea dată (6 ian.). 3. Manifestarea sau irumperea sacrului în sfera profanului; fenomen specific tuturor religiilor. 4. P. ext. Manifestare sau percepere neașteptată a esenței sau semnificația unui lucru.

FLOREȘTI 1. Com. în jud. Cluj, pe Someșu Mic; 6.3036 loc. (1995). Creșterea nurcilor. 2. Com. în jud. Mehedinți; 2.931 loc. (1995). Biserica Sf. Nicolae (1832-1835) în satul Zegujani; biserică de lemn (1777) în satul Peștenuța. 3. Com. în jud. Prahova; 7.575 loc. (1995). Expl. de petrol. Fabrică de anvelope și camere de aer; reparații de mașini și utilaje (Călinești). Stație de c. f. Bisericile Adormirea Maicii Domnului (1640-1646) și Sfânta Treime (1887) în satele Călinești și Florești.

DUHUL SFÂNT (SFÂNTUL DUH), al treilea ipostas al Sfintei Treimi, alături de Tatăl și Fiul. Doctrina despre D. S. a fost fixată de cel de-al doilea sinod ecumenic (Constantinopol, 381). D. S. poartă diferite denumiri: D. Tatălui, D. lui Hristos, D. Domnului, D. adevărului, Mângâietorul. Potrivit învățăturii creștine, i-a inspirat pe profeți, apostoli și pe scriitorii cărților „Noului Testament” și lucrează asupra Bisericii. În iconografie, D. S. este reprezentat ca un porumbel pogorându-se peste Iisus botezat, ca nor luminos când are loc Schimbarea la față a Domnului, în chip de limbi de foc la Cincizecime.

ONITSHA [onítʃə], oraș în S Nigeriei (Anambra), port pe stg. fl. Niger; 350,3 mii loc. (1991). Nod rutier. Piață agricolă (ulei de palmier, manioc, cola). Ind. textilă și alim. Fabrici de mobilă, încălțăminte și mase plastice. Catedrala catolică Sfânta Treime (1935) și catedrala anglicană a Tuturor Sfinților (1952).

POBORU, com. în jud. Olt, situată în SV piemontului Cotmeana, pe cursul superior al râului Plapcea; 2.433 loc. (2003). Nod rutier. Expl. de petrol și gaze naturale. Centru de țesături populare și de confecții a pieselor de port popular. În satul Seaca se află mănăstirea Seaca-Mușetești, cu biserica Adormirea Maicii Domnului, care păstrează picturi murale interioare din 1854, ctitorie din anii 1515-1518 a marelui clucer Manea Perișanu; bisericile Sfânta Treime (1886) și Sf. Nicolae (1800), în satele P. și Albești; biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1812), în satul Cornățelu. În satul Seaca există rezervația forestieră Seaca-Optășani (124 ha) alcătuită predominant din gârniță, nai rar gorun, cu exemplare de arbori seculari.

PODGORIA, com. în jud. Buzău, situată în zona de contact a Câmpiei Române cu Subcarpații Buzăului, pe râul Râmnic; 3.305 loc. (2003). Centru viticol. Satul P. apare menționat documentar în 1593. Până la 1 ian. 1965 satul și com. P. s-au numit Jideni. Bisericile Adormirea Maicii Domnului (1817), Sfinții Voievozi (1843) și Sfinții Voievozi (1859), în satele P., Coțatcu și Oratia. În satul Coțatcu se află mănăstirea Podul Bulgarului (de maici), cu biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1940) și biserica de lemn Sfânta Treime (1951).

PONOARELE, com. în jud. Mehedinți, situată în NNE pod. Mehedinți; 2.979 loc. (2003). Centru de manifestări etnofolclorice (Sărbătoarea liliacului, anula în luna mai), de țesături și cusături populare. Biserica Sfânta Treime (1887), în satul Gărdăneasa; bisericile de lemn Sf. Nicolae (1766) și Sfinții Îngeri (1792, refăcută ulterior din zid), în satele P. și Proitești. Rezervație botanică (20 ha) supranumită „pădurea cu liliac” (Syringa vulgaris). Pe suprafețele calcaroase se dezvoltă și unele plante rare, cum sunt Cirsium acaule, Acnatherum calamagrostis ș.a., și trăiesc unele reptile sudice (Lacerta viridis, Vipera ammodytes ș.a.). În satul P. se află „Podul Uriașilor” („Podul lui Dumnezeu” sau „Podul natural de la P” – o boltă naturală cu o deschidere de 25 m, o lungime de 61 m, o lățime de 8 m și o înălțime de 9,7 m, peste care trece o șosea). Acest pod natural, care reprezintă resturile tavanului unei peșteri prăbușite, este declarat monument al naturii.

POPEȘTI 1. Com. în jud. Argeș, situată în C. Găvanu-Burdea, pe cursul superior al râului Teleorman; 2.451 loc. (2003). Expl. de petrol. Biserica Sf. Nicolae (1836-1843), în satul Palanga. 2. Com. în jud. Bihor, situată în zona Dealurilor Barcăului, pe râul Bistra; 8.522 loc. (2003). Stație finală de c. f. (în satul P.). Expl. de lignit (în satele Cuzap, Varviz, Vărzari, Voivozi) și de șisturi și nisipuri bituminoase (în satul Budoi). Satul P. apare menționat documentar în 1435. 3. Com. în jud. Iași, situată în zona de contact a Câmpiei Jijiei cu Pod. Central Moldovenesc; 4.193 loc. (2003). În satul P., menționat documentar în 1476, se află o biserică de zid cu hramul Sfinții Voievozi (1776, reparată în 1937 și 1947), una de lemn cu hramul Sfânta Treime (1700, cu pridvor adăugat în 1920 și tencuită la interior în 1947) și conacul „Cantacuzino-Pașcanu” (începutul sec. 18, cu transformări ulterioare care i-au dat o înfățișare neoclasică); bisericile Sfinții Voievozi (1785) și Sf. Nicolae (1857), în satul Doroșcani; bisericile Sfinții Împărați Constantin și Elena (1833) și Sf. Dumitru (1835), în satele Hărpășești și Obrejeni. 4. Com. în jud. Vâlcea, situată în NE Piemontului Oltețului, pe râul Luncavăț; 3.285 loc. (2003). Biserica de lemn cu dublu hram – Buna-Vestire și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1757), în satul Urși. 5. Com. în jud. Vrancea, situată în zona de contact a Subcarpaților Vrancei cu Câmpia Râmnicului, la poalele de SE ale Dealului Deleanu; 3.084 loc. (2003). Centru viticol. 6. Sat care aparține orașului Mihăilești, jud. Giurgiu, pe terit. căruia au fost descoperite urmele unei așezări fortificate geto-dacice (sec. 2-1 î. Hr.), identificată ipotetic cu Argedava – important centru politic și reșed. unei căpetenii geto-dacice.

PRUNDENI, com. în jud. Vâlcea, situată în SE piemontului Oltețului, pe dr. văii Oltului; 4.777 loc. (2003). Stații de c. f. (în satele Călina și Zăvideni). Expl. de balast (Zăvideni). Hidrocentrală (38 MW), în satul Zăvideni, întrată în funcțiune în 1979. Mat. de constr.; produse alim. Viticultură. Pe terit. satului Călina au fost descoperite vestigii din Epoca bronzului, din Hallstattul târziu și din sec. 2-3. Biserica de lemn Sfinții Voievozi (sec. 18) și bisericile de zid Adormirea Maicii Domnului (1815, renovată în 1890) și Sfânta treime (1842, renovată în 1881), în satul Zăvideni.

IOAN DAMASCHINUL (c. 675-749), teolog bizantin, ultimul Sfânt Părinte al Bisericii. Adversar al iconoclasmului și susținător al cultului icoanelor, s-a remarcat ca polemist, orator, dar mai ales ca imnolog; cu el se încheie epoca patristică. A sistematizat dogmele Bisericii creștine și a luat poziție critică față de erezii („Izvorul cunoașterii”, „Cele trei tratate contra iconoclaștilor”, „Despre Sfânta Treime”, „Contra ereziei nestoriene”, „Dialog contra maniheilor”). Opera sa principală este „Dogmatica”, iar ca imnograf „Octoihul”. Prăznuit la 4 dec.

Sfânta Treime s. propriu f., g.-d. Sfintei Treimi

doxologie f. cântare liturgică de laudă și de preamărire a sfintei Treimi. [Gr. mod.].

consubstanțial a. care e din una și aceeaș substanță, vorbind de cele trei fețe ale sfintei Treimi.

persoană f. 1. ființă, un bărbat sau o femeie: o persoană amabilă; 2. persoană civilă (juridică), se zice de Statul și de unele așezăminte considerate de lege ca indivizi: comunele sunt persoane civile; 3. Gram. rolul vorbelor în cuvântare, subiectul verbului: pronume de a treia persoană; 4. una din fețele Sfintei Treimi: cele trei persoane divine.

treime f. 1. a. treia parte; 2. trinitate: sfânta-Treime; 3. sfânta-Treime, sărbătoare ce cade la 51 de zile după Paști; 4. triadă: a lumii puternică treime, regi, filozofi și papa AL.

troiță f. 1. sfânta Treime; 2. icoană cu două obloane lăturașe zugrăvite cu sfinți: o candelă lumina o veche troiță de lemn OD.; 3. fam. număr de trei persoane: troiță nedespărțită de surori CR. [Slav. TROIȚA, trinitate].

unitar a. care tinde la unitate, la centralizare în politică. ║ m. pl. sectă în Ardeal care nu crede în sfânta Treime.

Sărbători f. pl. iată pe cele principale: sărbători împărătești, cele în onoarea Mântuitorului și a sfintei Fecioare; ele sunt în număr de 12 și anume: Nașterea Născătoarei de Dumnezeu, Înălțarea sfintei Cruci, Intrarea în Biserică, Nașterea Mântuitorului, Botezul Domnului, Întâmpinarea Domnului, Buna-vestire, Schimbarea la față, Adormirea Maicii Domnului, Intrarea Domnului în Ierusalim, Înălțarea Domnului, Pogorîrea Duhului Sfânt și Sfânta Treime; sărbători mobile, cari nu revin anual la aceeaș dată, ca Paște, Rusalii, etc.; sărbători naționale, cele ținute în amintirea unor însemnate evenimente istorice: Proclamarea Independenței și a Regatului (10 Maiu), Unirea Principatelor (24 Ianuarie) și ziua Eroilor (în ziua Înălțării); sărbători școlare, când școalele au vacanță: toate sărbătorile împărătești și cele naționale, toate duminicile de peste an, apoi: 30 Ianuarie, 23 Aprilie, 21 Maiu, 8 Septemvrie, 26 Octomvrie, 8 Noemvrie, 6 Decemvrie, vacanța Crăciunului, a Paștilor, vacanțiile mari din Iulie și August, precum și ziua Patronului școalei; sărbători superstițioase, cele rămase din timpurile de idolatrie și ținute de popor, mai ales la țară: Rusalii, Foca, Ilie, Pălie, Pantelii, Răpotini, Drăgaica, Paparudele, Circovii, Pilipii, Ciurica, etc. (v. aceste nume).

simbol n. figură sau semn destinat a reprezenta o idee morală: oamenii din toate cele fac icoană sau simbol EM.; simbolul credinței, crezul în sfânta Treime.

slavă f. 1. glorie: slavă Domnului; 2. cântare bisericească în lauda sfintei Treimi; 3. înălțime: ridicam casa în slavă CR.; slava cerului, empireu, eter: faptul zilei ’n slavă se repede EM. [Slav. SLAVA, glorie].

TREIME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg. 2. Grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate. ♦ (În creștinism, mai ales în sintagma Sfânta Treime) Unitate spirituală a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Fiul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, reprezentând un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime.

RUBLIOV, Andrei (1360/1370-c. 1430), pictor rus, cel mai important reprezentant al picturii medievale ruse. Format în ambianța pictorului Theofan (Grecul), R. a dezvoltat tradițiile vechilor școli de pictură de la Rostov și Suzdal, realizând o sinteză artistică de o nobilă puritate. În colaborare cu Theofan (Grecul) și Daniel Ciornîi a executat frescele catedralei Buna Vestire din Kremlinul Moscovei (1405), apoi, numai cu Daniel Ciornîi, a decorat Biserica Adormirii din Vladimir (1408). Celebru ca iconar, R. este autorul mai multor icoane care impresionează prin frumusețea ideală a tipurilor, prin muzicalitatea desenului, prin coloritul delicat și luminos. Principalele sale opere se păstrează la Galeria Tretiakov („Sfânta Treime”) și la Muzeul Rubliov din Moscova. Canonizat (1988) de Biserica Orodoxă Rusă.

DOXO- „opinie, părere, glorie, credință”. ◊ gr. doxa „părere, glorie, doctrină” > fr. doxo-, germ. id. > rom. doxo-. □ ~graf (v. -graf), s. m., (în Grecia antică) autor care culegea părerile filozofilor și le expunea pe probleme; ~logie (v. -logie₁), s. f., cîntare liturgică închinată Sfintei Treimi; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., sistem de determinare și măsurare statistică a opiniei publice în legătură cu o anumită chestiune.

bogomilism sn [At: DA ms / E: Bogomil + -ism] Doctrină a unei secte dualiste apărută în sec. X în Bulgaria și răspândită în țările balcanice și în Rusia, care contesta Sfânta Treime, existența umană a lui Hristos, respingea riturile ortodoxe, botezul și nu accepta autoritatea bisericii.

doxologie sf [At: GHEORGACHI, LET. III, 308/9 / V: (înv) ~ghie sf (S și: ~csologhie) / S și: docso~ / Pl: ~ii / E: ngr δοξολογία] (Înv) Cântare liturgică închinată Sfintei Treimi.

ipostat am [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ați / E: ngr ὑποστάτης] (Tlg; înv; d. Sfânta Treime) Identic în ceea ce privește natura sa. corectat(ă)

logos sn [At: DIONISIE, C. 167 / Pl: ~uri / E: ngr λόγος] 1 (Fam; irn) Discurs. 2 (Flz) Termen folosit în filozofia materialistă antică pentru a denumi ordinea cosmică, rațiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinității. 3 (Tlg) Cuvânt al lui Dumnezeu, persoana a doua a Sfintei Treimi.

luminător², ~oare [At: PSALT. (1651), ap. GCR I, 154/20 / V: (înv) ~iu a / Pl: ~i, ~oare / E: lumina + -tor] 1 a Care luminează (1). 2 sf (Bis; înv; îs) Lumina cea în trei ~toare Sfânta Treime. 3 smf (Fig) Persoană care învață, călăuzește etc.

treime [At: LB / V: (îrg) trii~, (reg) trăi~ / Pl: ~mi / E: trei¹ + -ime] 1 nf Număr egal cu a treia (3) parte dintr-o unitate. 2 sf Semn grafic care reprezintă a treia (3) parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. 3 sf Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg Si: (înv) trimirie (1), (reg) treiță. 4 sf Grup de trei persoane sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate Si: triadă (1), trinitate (3), (pfm) troiță (2). 5 sf (Bis; șîs Sfânta ~) Uniune spirituală a celor trei ipostaze divine (Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Duhul Sfânt), reprezentând un singur Dumnezeu Si: trinitate (1), troiță (1). 6 sf (Bis; îas) Sărbătoare religioasă închinată Sfintei Treimi (5), care are loc în a doua zi de Rusalii.

trinitarian, ~ă [At: M. D. ENC. / P: ~ri-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: eg trinitarian, ger Trinitarier] (Liv) 1 smf Credincios creștin care acceptă dogma trinității (1) Si: trinitar (3). 2 sm Membru al ordinului călugăresc al Sfintei Treimi Si: trinitar (4). 4 a Care aparține trinitarienilor (1-2). 5-6 a Privitor la trinitarieni (1-2).

trinitate sf [At: POLIZU / E: lat trinitas, -atis, fr trinité] 1 (În religia creștină) Sfânta Treime Si: treime (5). 2 (Pex) Dogmă a Sfintei Treimi. 3 Treime (4).

slavă sf [At: COD. VOR² 72^v/16 / Pl: slăvi, (îvp) ~ve / E: slv слава] 1 Ansamblu de calități, merite etc. deosebite, care impresionează profund și unanim, trezind mare admirație, respect adânc etc. Si: glorie (2), grandoare (1), măreție, mărire, splendoare, strălucire, (rar) grandiozitate. 2 Prețuire profundă și unanimă a unei persoane, a unei manifestări, a unui eveniment etc., datorită unor mari merite, unor calități deosebite etc. Si: cinste (17), cinstire (9), celebritate (1), faimă, onoare, prestigiu, renume, reputație, vază. 3 Slăvire (1). 4 (Îlv) A da ~ sau a aduce ~ (și cinste ori și închinare) (cuiva) A slăvi (1). 5 (Îe) ~ (sau ~va) Domnului (sau, rar, lui Dumnezeu, Maicii Domnului), ~ ție, Doamne! Formulă prin care cineva își exprimă satisfacția și mulțumirea pentru reușita unei acțiuni, pentru depășirea unei dificultăți etc. 6 (Înv) Cântare bisericească în cinstea Sfintei Treimi. 7 (Bis) Măreție a divinității. 8 (Înv; ccd; cu valoare de pp) Grație... 9 (Înv) Ceremonie (2). 10 (Înv; îe) A face ~ (cuiva) A primi (pe cineva) cu toate onorurile și cu toată cinstea cuvenită. 11-12 Întindere cosmică nesfârșită în care se află aștri sau parte din aceste spațiu cu formă aparent emisferică, văzută deasupra orizontului Si: boltă cerească, firmament, (rar) arc ceresc, (înv) boltire (2), (îrg) crângul cerului, crugul cerului. 13 Înveliș gazos care înconjoară pământul Si: aer (9), atmosferă (1), cer³ (4), spațiu (12), văzduh, zări, (liv) eter (2), (înv) tărie. 14 (Îlav) În ~ În direcția cerului Si: în sus. 15 (Îe) A ridica casa în ~ A face gălăgie foarte mare. 16 (Reg) Furtună (4).

!Sfânta Treime s. propriu f. art., g.-d. art. Sfintei Treimi

treime s. f., g.-d. art. treimii; pl. treimi (dar: Sfânta Treime s. propriu f. art.)

lumină s.f. A I 1 (urmat de determ. în gen. care indică sursa) rază, strălucire, <rar> senin, străluminare, <înv. și pop.> lume, răsfrângere, vedere, <reg.> zare, <înv.> luceafăr, luceală, luceață, lucoare, smiclire, <latin.; înv.> luce, <fig.> bătaie. Îi orbea lumina soarelui. Paharele sclipeau în lumina candelabrului aprins. 2 (electr.) lumină electrică = curent electric, electricitate, energie electrică, <reg.> vilon. Lumina electrică a fost întreruptă timp de câteva minute. 3 (chim.) lumină de var = (art.) lumina lui Drumond. Lumina de var este o lumină albă intensă, obținută prin atingerea unei plăci de var cu vârful unei flăcări mici de gaz detonant; (art.) lumina lui Drumond= lumină de var. 4 (fiz.; pop.) v. Watt. 5 (entom.; reg.) lumină-de-pădure v. Licurici (Lampyris noctiluca). 6 (fiz. ; impr.) v. Lumen. II 1 (astron.; înv. și reg.) v. Lună. 2 (astron.; înv. și reg.) lumină nouă v. Lună nouă. 3 (pop.) v. Lumânare. 4 (bis..; reg.) lumină de stat v. Toiag. 5 (reg.) v. Foc. 6 (astron.; înv.) v. Lunație. Lună sinodică. 7 (înv.) v. Lună. 8 (poetic) v. Flacără. Flamă. Pară¹. Văpaie. Vâlvătaie. 9 (poetic) v. Flăcăraie. Pară¹. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. III (reg.) 1 (la moara de apă) <reg.> grindă, podoimă¹, posadă¹, punte. Pe lumină se sprijină capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare. 2 (la cumpăna fântânii) v. Prăjină. 3 (reg.; și lumină de gheață) v. Țurțur. B I 1 (mineral.; rar) v. Diamant. 2 (anat.; înv. și pop.; și, art., lumina ochiului) v. Bulbul ochiului (v. bulb). Glob ocular. Globul ochiului (v. glob). 3 (mai ales în pictura bisericească; înv. și pop.) v. Aură. Aureolă. Halo. Nimb. 4 (anat.; pop.; și, art., lumina ochiului, lumina ochilor) v. Pupilă. 5 (poetic; adesea cu determ. „apei”, „mării”) v. Luciu². Oglindă. II fig. 1 (și, art., lumina ochiului, lumina ochilor) vedere. Orbii au ochii lipsiți de lumină. Cu cât îmbătrânește, lumina ochilor i se stinge. 2 (anat.) ochi¹. Sub bretonul lung al fetei două lumini albastre te fascinează. 3 licăr, licărire, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, <fig.> foc, rază, scăpărare, străfulgerare, <fig.; reg.> strelici. îndrăgostiții nu-și pot ascunde lumina din priviri. 4 strălucire. Orice urmă de lumină i-a pierit de pe chip. III fig. 1 cultură, cunoștințe (v. cunoștință), instrucție, învățătură, pregătire, studii (v. studiu), <fig.> carte. Îi întrece pe toți în privința luminii. Deși este foarte isteț, nu are prea multă lumină. 2 înțelepciune. Lumina acestui bătrân este recunoscută. 3 călăuzitor, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, <fig.> guru, luceafăr, luminător. Savantul i-a fost lumină în primii ani de cercetare. 4 (relig. creștină; nm. pr.) Lumină de la Lumină = Lumină din Lumină = Fiul lui Dumnezeu (v. fiu), Fiul Omului (v. fiu), Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, Învățătorul (v. învățător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mielul Domnului (v. miel), Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Mielușelul Domnului (v. mielușel), Mielușelul lui Dumnezeu (v. mielușel), Nazareeanul (v. nazareean), Nazarineanul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), <fig.; înv.> Leul (v. leu¹). Ne închinăm Luminii din Lumină. 5 (rar) v. Iluminare. Revelație. 6 (înv.) v. Cărturar. Dascăl. Erudit. Învățat². Savant. 7 (relig. creștină; înv.) v. Sfânta Treime (v. sfânt). Trinitate. Troiță. C (tehn.; rar) v. Interstițiu.

SĂLCUȚA, com. în jud. Dolj, situată în N C. Desnățui, pe cursul mijlociu al râului Desnățui; 2.436 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.) au fost descoperite vestigiile unei așezări din Neoliticul mijlociu (milen. 4-3 î. Hr.) în care s-au găsit unelte din os, piatră și aramă, căni cu toartă, castroane, oale cu două toarte, străchini cu decor pictat spiralat-meandric, figurine din os și lut ars (reprezentând o divinitate feminină legată de cultul fertilității, și alta de forma unui cap de cal stilizat) etc. Toate aceste urme materiale definesc o cultură materială de sine stătătoare, cunoscută sub numele de Cultura Sălcuța, cu o largă arie de răspândire în Oltenia și în partea de E a Munteniei. În satul S., atestat documentar în 1540, se află bisericile Sfinții Voievozi (1848) și Sf. Nicolae (1850), în satul Plopșor există o biserică cu dublu hram – Sf. Treime și Sfinții Împărați Constantin și Elena (1840, renovată în 1904), iar în satul Tencănău, biserica Sf. Dumitru (1849-1852).

SLĂTINEANU 1. V. Măgura Slătioarei. 2. Com. în jud. Olt, situată în N C. Romanați, pe dr. văii Oltului, pe malurile lacurilor de acumulare Arcești și Slatina; 2.719 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.). Nod rutier. Expl. de balast. Hidrocentrală (53 MW), intrată în funcțiune în 1986. Bisericile Sf. Treime (1805) și Sfinții Voievozi (1854), în satul S. 3. Com. în jud. Vâlcea, situată în depr. subcarpatină olteană, la poalele NV ale Măgurii Slătioara, la confl. râului Cerna cu Pârâu Plopilor; 3.566 loc. (2005). Nod rutier. Moară de cereale. Centru de ceramică populară nesmălțuită, de culoare roșie, decorată simplu cu humă albă. În satul S. se află o biserică de lemn cu dublu hram – Buna Vestire și Cuvioasa Parascheva (sec. 18) și o biserică de zid cu hramul Nașterea Maicii Domnului (1705, cu picturi murale interioare din 1802); în satul Gorunești există biserica Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (1781, cu fragmente de picturi murale datând din 1807), iar în satul Milostea, biserica de lemn Cuvioasa Parascheva (1906). În perimetrul com. S. se află rezervația geomorfologică Măgura Slătioarei (769 m alt.) cu aspect de cuestă (abruptă spre N), afectată de ravene. 4. Codrul secular ~ v. Stupilcani.

MĂGURELE 1. Com. în jud. Ilfov, situată în Câmpia Română, pe stg. văii Ciorogârla; 8.608 loc. (2000). Ferme legumicole și zootehnice. Aici se află Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”. Complex turistic. Com. M. a fost declarată oraș la 18 apr. 1989 și apoi trecută din ou în categoria comunelor la 22 iam. 1990. Până la 17 febr. 1968, satul și com. M. s-au numit Oteteleșanu, iar între 23 ian. 1981 și 12 apr. 1996, a făcut parte din Sectorul Agricol Ilfov. Bisericile Sfinții Împărați Constantin și Elena (sec. 18), Sf. Treime-Gherman (1797), Sfinții Ioachim și Ana (sec. 19), în satele M., Alunișu și Vârteju. 2. Com. în jud. Prahova, în Subcarpații Prahovei, pe râul Teleajen; 4.919 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.). Pomicultură. Prelucr. fructelor. În satul Coada Malului a fost descoperit (1932) un tezaur dacic (sec. 1 î. Hr.) alcătuit dintr-o pereche de fibule, o brățară spiralică, fragmente dintr-un lănțișor ș.a. Han (sec. 19).

HORODNICENI, com. în jud. Suceava; 3.810 loc. (1998). Bisericile Pogorârea Sfântului Duh (1539) și Sf. Treime (1856), în satele Horodniceni și Rotopănești.

AGHIOS (pl. -ioase) sn. 1 ⛪ Cîntare de laudă la liturghie spre slava sf. Treimi și care începe cu cuvintele „Sfinte Dumnezeule”; imnul triumfal sau cîntarea de biruință la liturghie, la care poporul răspunde „sfînt, sfînt, sfînt Domnul Savaot” ¶ 2 proverb familiar: a trage un ~, a trage (la) aghioase, a) a cînta tare, mai ales cu glas monoton; b) a sforăi, a horcăi tare în somn: de veselie, trase niște aghioase c’un glas tîrît de amuți gălăgia șezătoarei (DLVR.); tu, gogimite flăcău în putere, să-i tragi la aghioase, și eu... să moțăiu deșteaptă (CAR.); i-a cîntat popa ~ul, a murit [gr. άγιος].

MIHĂILEȘTI 1. Oraș în jud. Giurgiu, situat în Câmpia Găvanu-Burdea, pe dr. văii Argeșului; 7.108 loc. (2000). Țesătorie de mătase; prod. alim. Ferme de creștere a bovinelor și păsărilor. Lac de acumulare (1.013 ha), construit în anii ’80. Vestigii din epocile bronzului și fierului și din perioada geto-dacică (în satul Popești). Declarat oraș la 18 apr. 1989. Biserica Sfinții Voievozi (1714) și conac (sec. 19); bisericile Sf. Treime (1688-1689), Adormirea Maicii Domnului (sec. 17) și Sf. Nicolae (1870), în satele Popești, Novaci și Drăgășani. 2. Com. în jud. Buzău, în V Câmpiei Bărăganului, pe râul Sărata și pe malul lacului Amaru; 3.634 loc. (2000). Creșterea porcinelor.

SANKT-PETERSBURG (SANKT-PETERBURG) (între 1914 și 1924 s-a numit PETROGRAD, iar între 1924 și 1991, LENINGRAD), oraș în V părții europene a Federației Ruse, situat pe țărmul de E a G. Finic, în delta fl. Neva, la 640 km NV de Moscova. Aflat la c. 7° S de Cercul polar, S.-P. este renumit pentru „nopțile albe” din a doua jumătate a lunii iun., când lumina difuză se menține până după miezul nopții; 4,6 mil. loc. (2002), al doilea mare oraș al Federației Ruse, după Moscova. Important nod de comunicații. Aeroportul Pulkovo. Poret fluvio-maritim. Legat cu M. Albă și Volga printr-un sistem de canale. Metrou (din 1955). Hidrocentrală. Centrală nucleară. Rafinărie de petrol. Constr. navale (spărgătoare atomice de gheață, tancuri petroliere, vase de pescuit, ș.a.), constr. de utilaje grele, material rulant feroviar, reactoare nucleare, generatoare electrice, turbine, refrigeratoare, mașini-unelte, mașini tipografice, aparate TV și de radio, armament, echipamente electrice și electronice, aparate optice ș.a. Ind. chimică (cauciuc sintetic, superfosfați, mat. plastice, fire și fibre sintetice), metalurgică, de prelucr. a lemnului și a cauciucului, cosmetică, farmaceutică, textilă, pielăriei și încălțămintei, porțelanului, a celulozei și hârtiei, confecțiilor, tipografică și alim. Universitate (1819); Academie de Arte (1757); Academie militară medicală (1798); Institut de mine (1773); Institut politehnic (1899). Teatrul „Mariinski” (fostul Teatru de operă și balet „Kirov”, 1860), Conservatorul „Rimski-Korsakov” (1862), Teatrul dramatic „Pușkin”, Teatrul Mic, Filarmonică; celebră școală de coregrafie. Biblioteca Academiei de Științe; Biblioteca publică „Saltîkov-Șcedrin”, fundată ca bibliotecă imperială de țarina Ecaterina a II-a, cu o clădire construită în anii 1791-1795 care adăpostește astăzi c. 12 mil. volume; Observatorul astronomic Pulkovo; Muzeul „Pușkin”; Muzeu naval; Muzeu etnografic ș.a. Grădină botanică; Grădină zoologică. Parcul Taurida (sec. 18); Grădina „Mihailovski” (30 ha). Cimitirul Tikvin al fostei mănăstiri Aleksandr Nevski în care sunt înmormântați Dostoevski, Musorgski, Ceaikovski, Rimski-Korsakov ș.a. Structura urbanistică a S.-P. se caracterizează prin spații vaste, cu bulevarde foarte largi (cel mai mare este Nevski Prospekt) care se intersectează perpendicular în piețe imense, dominate de palate maiestuoase și monumente istorice și de arhitectură, multe dintre ele realizate după planurile unor arhitecți italieni. Orașul S.-P. a suferit mari pagube de pe urma inundațiilor catastrofale din anii 1777, 1824 și 1924 provocate de revărsările fl. Neva, fapt care a impus construirea unor diguri în lungime de c. 30 km, cât și a unor canale de drenaj, traversate de c. 600 de poduri, ceea ce i-a atras denumirea de „Veneția Nordului”. Pod peste Neva (sec. 19). Monumente: Palatul de Iarnă „Ermitaj”, construit în anii 1732-1736, ca reșed. a familiei imperiale, a fost reconstruit în perioada 1754-1762, după planurile arhitectului italian Bartolomeo Rastrelli, în stil baroc, având 1057 de camere. Distrus de un incendiu în 1837, palatul a fost refăcut până în 1839, acoperișul lui fiind mărginit de 176 de statuete. În prezent, o aripă a acestui palat adăpostește muzeul „Ermitaj”, cu colecții de sculpturi antice grecești și romane, de artă islamică, renascentistă, de artă barocă, picturi aparținând maeștrilor impresioniști ș.a. În piața Palatului de Iarnă se află Columna lui Aleksandru, realizată în 1830-1834 din granit monolit (50 m înălțime), cea mai mare de acest fel din lume. Fortăreața lui Petru I cel Mare, ridicată în 1703 pe ins. Vasilievski din delta fl. Neva, transformată în muzeu, în 1922; catedrala Sf. Isaac, construită în stil clasic rusesc, în anii 1818-1858, după planurile arhitectului Auguste Montferrand, dominată de o masivă cupolă din aur înaltă de 102 m și cu un diametru de 27 m; catedrala Kazan (1801-1811); catedrala Sf. Treime, construită după planurile lui Ivan Starov; catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ridicată în anii 1714-1733 după planurile arhitectului italian Domenico Trezzini (123 m înălțime). Aici se află mormintele lui Petru I cel Mare, Ecaterinei a II-a și Aleksandru II; bisericile Buna Vestire (1720) și luterană (1833-1838); biserica romano-catolică Sf. Ecaterina (1763-1783); complexul de clădiri Smolnîi, format din catedrală (1748) – construită după planurile lui Bartolomeo Rastrelli – și clădirea Institutului Smolnîi, ridicată în 1806-1808 după planurile arhitectului italian Giacomo Quarenghi; Palatul de Vară, construit în 1710-1714, în stilul barocului rusesc, după planurile lui Domenico Trezzini. Grădina care îl înconjură a fost amenajată în 1704, conținând 250 de statui și busturi aparținând maeștrilor venețieni; Palatul de marmură (1768-1785); clădirea Primăriei (1754); Palatul Iusupov, unde a fost otrăvit Rasputin și apoi împușcat în dec. 1916; Palatele nobiliare Stroganov (1754), Șuvalov, Anikov ș.a.; clădirea menajului (1804-1807); statuia ecvestră a a lui Petru I cel Mare, turnată în bronz în 1782 de Étienne Falconet; cartierul Amiralității, construit în 1704, reconstruit în 1806-1823 și restaurat după al Doilea Război Mondial după planurile arhitectului rus Andreian Zaharov, dominat de un turn de 73 m înălțime. În apropiere se află localitățile Petrodvoreț și Țarskoe Selo, reședințe de vară ale țarilor Rusiei. Turism dezvoltat. Centrul istoric și grupurile de monumente alăturate au fost incluse (în 1990) în Patrimoniul cultural universal. În 1703, țarul Petru I cel Mare a cucerit această zonă de la suedezi, construind o fortăreață și întemeind așezarea Sankt-Petersburg, care în 1712 a devenit reședința imperială și, totodată, capitala Imperiului Rus (până în 1917). În cel de-al Doilea Război Mondial orașul a rezistat eroic unui îndelungat asediu („Blocada Leningradului”) (sept. 1941 – ian. 1944) al trupelor germane în timpul căruia au murit peste 1 mil. de oameni V. și Leningrad (2).

MELINEȘTI, com. în jud. Dolj, situată în zona Dealurilor Amaradiei, pe râul Amaradia; 4.279 loc. (2000). Expl. de petrol. Prelucr. artistică a lemnului. Bisericile Sfinții Voievozi (1774), Schimbarea la Față (1812), Adormirea Maicii Domnului (1854), Sf. Treime (1895) și Sf. Ioan Botezătorul (1899), în satele Negoiești, Bodăiești, Godeni, Valea Mare și Bodăieștii de Sus. Conac (1695-1705), în satul Negoiești.

PETROȘANI 1. Depresiunea ~, depresiune intramontană, de origine tectonică, situată în V Carpaților Meridionali, între M-ții Retezat, Șureanu, Parâng și Vâlcan, la 550-650 m alt. Axată pe cursul superior al Jiului, depresiunea are formă triunghiulară, alungită pe direcția SV-NE, pe o lungime de 45 km și o lățime ce variază între 3 km în V și 9 km în E. Supr.: c. 160 km². Comunică cu depr. Hațeg-Pui prin pasul Merișor și cu Depresiunea Subcarpatică Olteană prin pasul Lainici. Relief reprezentat prin terase și piemonturi de eroziune care fac trecerea spre zona montană înconjurătoare. Climă răcoroasă (media anuală 6°C). Însemnate zăcăminte de cărbune. Numeroase așezări cu profil minier; ca bazin carbonifer este cunoscută și sub denumirea de Valea Jiului. 2. Municipiu în jud. Hunedoara, pe Jiul de Est, în depresiunea cu același nume; 46.472 loc. (2003). Important centru carbonifer pentru exploatarea și prelucr. huilei. Constr. de utilaj minier; prefabricate de beton, mobilă, cherestea. Fabrică de tricotaje. Aparataj electrotehnic. Universitate tehnică pentru minerit. Teatrul dramatic „I.D. Sârbu” (1948). Muzeul mineritului (1961). Biserica Sf. Treime (1940-1944); biserică romano-catolică (1880); biserică de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18). Localit. P. a luat ființă în sec. 17 prin stabilirea în această zonă a unor păstori veniți din Țara Hațegului și este menționată documentar în 1850. Declarată oraș în 1930 și municipiu la 17 febr. 1968.

PSKOV, oraș în NV Federației Ruse, situat pe țărmul SE al lacului Pskov, în zona de confl. a râului Pskov cu Velikaia Reka, la 249 km SV de Sankt-Petersburg; 202,7 mii loc. (2002). Nod de comunicații. Constr. de aparataj electrotehnic și de mașini, ind. textilă (in, cânepă, bumbac), a încălțămintei, alim. și de prelucr. a lemnului. Important centru comercial și meșteșugăresc. Muzeu (1876) cu colecții de icoane, cărți vechi ș.a. Teatru dramatic. Filarmonică. Monumente: Kremlin (sec. 12-17), mănăstirea Mirojski (sec. 12), catedralele Schimbarea la Față (1156) și Sf. Treime (sec. 14, reconstruită în 1682-1699), bisericile Sf. Arhanghel Mihail (1339), lângă oraș, Sfinții Apostoli Petru și Pavel (1373, reconstruită în 1540), Sf. Gheorghe (1494), Adormirea Maicii Domnului (1521), Ilinsk a fostei mănăstirii omonime (1677), palat (1693-1695) ș.a. Fundat în sec. 9 și menționat documentar în 903 cu numele Pleskov. Sub protecția Novgorodului în sec. 11-12; ocupat de Cavalerii Teutoni în 1240-1242. Între 1348 și 1510 – capitala republicii feudale P., iar în 1510 a fost alipit la statul centralizat rus. Rol important în lupta de apărare împotriva atacurilor livonienilor, polono-lituanienilor și suedezilor.

SABELLIANÍSM, erezie răspândită în sec. 3 d. Hr. de preotul roman Sabellius, care susținea că dumnezeirea nu este treime, ci o monadă ce se manifestă ca Tată în creație, ca Fiu în răscumpărare și ca Duh Sfânt în sfințire; excomunicat de papa Calixtus I.

SÂNPAUL 1. Com. în jud. Cluj, situată în zona dealurilor Clujului, pe râul Valea Mare; 2.623 loc. (2005). În satul S., menționat documentar în 1295, se află biserica de lemn Sf. Treime (1722, cu picturi interioare din 1788), în satele Sumurduce și Șardu câte o biserică de lemn cu același hram – Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, datând din 1715 și, respectiv, 1752, iar în satul Berindu, biserica de lemn Înălțarea Domnului (1752, pictată în 1841). 2. Com. în jud. Mureș, situată pe râul Mureș, la poalele colinelor Mădărașului și ale dealurilor Târnăvenilor; 4.104 loc. (2005). Halte de c. f. (în satele S. și Chirileu). Balastieră. Moară de cereale. Fermă legumicolă. În satul S., menționat documentar în 1332, se află o biserică romano-catolică (sec. 14, cu unele refaceri din sec. 18), capela „Haller” (1745-1760) și un castel din sec. 13, stăpânit de-a lungul timpului de diferite familii nobiliare (la începutul sec. 17 a întrat în posesia familiei Haller, care l-a renovat în 1610 și l-a stăpânit până în 1674). Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril (sec. 18), în satul Sânmărghita.

PĂUCA, com. în jud. Sibiu, situată în pod. Secașelor; 2.187 loc. (2003). În satul P., menționat documentar în 1309, au fost descoperite vestigiile unei așezări neolitice (milen. 3 î. Hr.), în care s-au găsit vase ceramice pictate, figurine antropomorfe ș.a. În satul P. se află o biserică ortodoxă, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18) și o biserică evanghelică (1804), iar în satul Presaca, biserica de lemn Sf. Treime (sec. 18).

SCOARȚA, com. în jud. Gorj, situată în depr. Târgu-Jiu-Cărbunești, la poalele de NE ale dealului Bran; 4.959 loc. (2005). Stație (în satul Copăcioasa) și halte de c. f. (în satele Scoarța și Budieni), inaugurate la 1 iul. 1888. În satul Budieni se află biserica Sfinții Trei Ierarhi (1832), iar în satele Piteștii din Deal, Copăcioasa, Lazuri, Colibași, Lintea și Bobu, bisericile de lemn Sf. Treime (1700), Buna Vestire și Izvorul Tămăduirii (1719, renovată în 1797 și 1870), Duminica Tomei (1740), Sf. Nicolae (1781), Sf. Gheorghe (1798) și Nașterea Maicii Domnului-Gorgaia (ante 1860).

TREIME ~i f. 1) Fiecare dintre părțile (egale) ale unui întreg, împărțit în trei; a treia parte dintr-un întreg. 2) Unitate constituită din trei elemente. ◊ Sfânta ~ unitate tainică în credința creștină a celor trei fețe ale divinității (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh) care întruchipează pe Dumnezeu; trinitate. /trei + suf. ~ime

troiță sf [At: PSALT. 337 / P: tro-i~ / V: (reg) trăi~, trui~ / A și: ~oiță / Pl: ~țe, (rar) ~ți / E: slv троица] 1 (În religia creștină) Treime (5). 2 Treime (4). 3 Cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripții și uneori încadrată de o mică construcție), așezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un anumit eveniment Si: (reg) rugă¹. 4 Icoană formată din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale de cea din mijloc. 5 (Rar; îs) Sfânta ~ Sărbătoare în religia creștină ortodoxă, care are loc în a doua zi de Rusalii.

SALZBURG [záltsburk] 1. Oraș în NV Austriei, centrul ad-tiv al landului cu același nume, situat pe cursul inf. al râului Salzach, la poalele m-ților Alpi, dominat de înălțimile Kapuzinerberg la E și Mönchsberg la V; 142,6 mii loc. (2001). Nod feroviar. Aeroport. Ind. constr. de mașini, chimică, textilă, de prelucr. a lemnului și alim. Fabrică de instrumente muzicale. Faimos centru cultural, turistic și unul dintre marile centru muzicale ale Europei (aici are loc anual, din 1917, Festivalul internațional „Mozart”). Universitate (1622). Muzeul memorial „Mozart”. Monumente: Mănăstire (sec. 8); fortăreața Hohensalzburg (1077), construită de arhiepiscopul Gebhard; bisericile Sf. Petru (sec. 12), Sf. Treime (1694-1702), a Ursulinelor, construit după planurile arhitectului J.B. Fischer von Erlach în anii 1699-1705 și franciscană (sec. 13), în stil gotic; catedrală (1614-1628); palatele Hellbrunn (1613-1619) și Mirabell (1606), reconstruit după planurile arhitectului Johann Lukas von Hildebrandt în anii 1721-1727. Centru istoric al orașului a fost inclus (în 1996) în Patrimoniul cultural universal. Fundat în anul 696 pe locul anticei așezări Juvavum. Arhiepiscopie (din 798), titularul acestei demnități a devenit principe al Sfântului Imperiu Romano-German în 1278, iar orașul sediul unui puternic principat. ecleziastic. A suferit grave distrugeri în timpul bombardamentelor Aliaților în al Doilea Război Mondial. 2. Lan în Austria; 7,2 mii km²; 520,2 mii loc. (2003). Centrul ad-tiv: Salzburg. Expl. forestiere, de min. de fier și zinc. Izvoare cu ape minerale. Pomicultură. Creșterea animalelor. Turism.

tróiță, troițe, s.f. 1. Cruce mare (de lemn sau de piatră) așezată la răspântii; răstignire: „Această sfântă troiță au plătit Petîr Ion și fecioru-său Gheorghe și noru-sa, Bizău Marie; 1822” (Bârlea, 1909: 168). 2. Cruce funerară. ■ Din a doua jumătate a sec. XX, în Maram., semnificația primară a troițelor s-a minimalizat, accentul căzând pe caracterul funerar (sub influența și notorietatea de care s-a bucurat „Cimitirul Vesel” din Săpânța). 3. (în expr.) A sta troiță = a sta nemișcat: „Și cu mâinile troiță se roagă” (Memoria, 2001: 33). – Din vsl. troica „treime, trinitate” (Șăineanu, DEX, MDA).

SFÎNT adj., s. 1. adj. (BIS.) ceresc, divin, dumnezeiesc, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sînt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. adj. (BIS.) (înv. și pop.) sînt. (~ duh.) 3. s. (BIS.) sfinta treime = trinitate, (pop.) troiță. 4. s., adj. (BIS.) (pop.) sînt, (înv.) preacuvios, preafericit, preapodobnic, (latinism înv.) sanct. (~ Gheorghe.) 5. s. (BIS.) Sfînta Fecioară = madona (art.), născătoarea (art.), preacurata (art.), preanevinovata (art.), preasfînta (art.), precista (art.), Fecioara Maria, Maica Domnului, (înv.) bogorodnița (art.), preacinstita (art.). 6. s. (mai ales la pl.) mucenic, sfințișor, (reg.) bradoș, brăduleț, brînduș. (De 9 martie se mănîncă ~i.) 7. s. (BIS.) sfîntul părinte = papă, pontiful roman, pontiful Romei, suveranul pontif. 8. adj. (BIS.) bisericesc, religios, (pop.) sînt. (Carte ~.) 9. adj. (BIS.) sacru, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 10. s. (BIS.) sfînta scriptură = biblie, scriptură. 11. adj. (BIS.) divin, sacramental, sacru. (Lucrurile ~.) 12. s. (BIS.) sfînta sfintelor = sanctuar. (~ la iudei.) 13. adj. sacru. (Numele ~ al patriei.) 14. adj. sacru, solemn. (Un jurămînt ~.) 15. adj. intangibil, inviolabil, sacru, (livr.) sacramental, sacrosanct, (rar) sacral. (Drept ~.) 16. adj. desăvîrșit, perfect. (~ nevinovăție!)

PĂRÍNTE (lat. parens, -ntis) s. m. 1. Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată; (la pl.) tata și mama în raport cu copiii. ♦ Strămoși, străbuni. 2. Întemeietor al unui neam; inițiator, fondator al unei științe, al unei mișcări culturale etc. ♦ Părinții Bisericii = învățătorii și scriitorii vechii Biserici creștine, ca martori și reprezentanți cu autoritate ai tradiției doctrinare a Bisericii, care pe baza scripturilor și a tradiției au elaborat ansamblul doctrinelor creștinismului. Ei nu sunt doar episcopi și scriitori, ci se disting prin valoarea doctrinei lor, prin sfințenia vieții lor și aprobarea Bisericii. Epoca P.B. începe în sec. 2 cu părinții apostolici și se încheie în sec. 7 și 8 cu Grigorie cel Mare, în Occident, și Ioan Damaschin, în Răsărit. ◊ Părinții Apostolici = grup de scriitori creștini care au fost ucenici direcți ai sfinților apostoli ori ai ucenicilor acestora au înregistrat ultimele ecouri ale generației apostolice și ale căror scrieri au fost considerate multă vreme egale în rang cu cele canonice din „Noul Testament”, unele fiind chiar introduse temporar în canon (Clement Romanul, Ignatie Teoforul, Policarp, Barnaba ș.a.). Noțiunea și titlul de p. a. au apărut în sec. 17, la savantul francez Jean B. Cotelier, care a editat pentru prima oară împreună acele scrieri. ◊ Părinții Capadocieni (sau Neonicenieni) = părinți ai Bisericii care și-au desfășurat activitatea literară și pastorală în Capadocia (Vasile de Cezarea, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa) și au explicat „dogma de la Niceea”, raportul dintre substanța divină unică și cele trei persoane ale Treimii. Cu ei sunt stabilite definitiv doctrinele de bază ale creștinismului și terminologia trinitariană. V. și patristică. 3. Preot, călugăr.

sfînt, -ă adj. (vsl. sventŭ, bg. svet, rus. svêat. Latinu sanctus a rămas numaĭ în sînt-, sîn-. V. sînt- și sfet). Al luĭ Dumnezeu, al religiuniĭ: sfînta Treime, sfînta biserică a luĭ Hristos. Foarte moral, foarte curat la suflet: om sfînt, vĭată sfîntă, sfînta Fecioară, sfințiĭ martirĭ. Demn de mare respect, suveran, imaculat: sfĭnta dreptate. Fig. Suveran, foarte eficace: chinina e un medicament sfînt contra frigurilor, apa e cea maĭ sfîntă băutură. Iron. Zdravăn, țeapăn: o sfîntă de bătaie, o sfîntă de frică. Adv. Ca un sfînt, bine, adevărat: sfînt a-ĭ vorbit! Subst. Ființă divinizată de biserică și căreĭa ne închinăm: sfîntă Maria, sfîntu Petru. Sfințișor (de aluat). F. pl. Pop. (în descîntece ș.a.). Zîne care fac rău. Sfîntu soare, epitet respectuos adresat soareluĭ. Domnu sfînt, Dumnezeŭ. Ferească (saŭ: ferit-a) sfîntu, ferească (sau: ferit-a) Dumnezeŭ! A te fura sfîntu, a adormi (V. aghios). A te vedea sfîntu, a o păți, a-țĭ merge răŭ (cînd facĭ răŭ): să nu puĭ mîna, că te vede sfîntu! Sfînta sfintelor, sanctuaru templuluĭ luĭ Solomon. Prov. După cum e sfîntu, și tămîĭa, daĭ fiecăruĭa atențiune după puterea luĭ. Pînă la Dumnezeŭ, te mănincă sfințiĭ, pînă să obțiĭ dreptatea de la autoritatea supremă, te nimicesc subalterniĭ. – Pl. sfințĭ, sfinte.

biserică, biserici s. f. 1. Așezământ sfânt întemeiat prin jertfa lui Hristos pe cruce și prin învierea Sa din morți pentru sfințirea și mântuirea oamenilor. Este una, sfântă, sobornicească și apostolească, alcătuită din totalitatea celor botezați, care se împărtășesc din aceleași sfinte taine (bis. văzută), și din îngeri și drepții adormiți întru Domnul (bis. nevăzută). Este condusă în chip tainic de Iisus Hristos, iar în chip văzut de ierarhia bisericească. ♦ Biserica Ortodoxă Română = bis. care cuprinde pe toți credincioșii de religie ortodoxă din România și din diaspora. Este autocefală și unitară în organizarea sa și păstrează unitatea dogmatică, canonică și culturală cu Bis. ecumenică a Răsăritului. Are conducere sinodală ierarhică și este organizată ca Patriarhie. V. și Patriarhia Română. Biserica anglicană v. anglicanism. Biserica episcopală v. anglicanism. Biserica reformată v. calvinism. Biserica evanghelică v. luteranism. Biserica de scietologie v. scientologie. 2. Local destinat celebrării cultului creștin. ♦ Biserici din București demolate în timpul regimului comunist (anul din paranteză indică întemeierea ei): în 1977: Bis. Enei (1724); în 1984: Schitul Maicilor (1726), Postăvari (sec. 16), Spirea Veche (sec. 18), Izvorul Tămăduirii (sec. 18), Cotroceni (1687); în 1985: Pantelimon (1813), Sf. Mina (începutul sec. 20), Sf. Nicolea-Sârba (sec. 17); în 1986: Sf. Nicolae (1711), Complexul M-rii Văcărești (1711), Sf. Paraschiva (sec. 19), Sf. Vineri (1644), Olteni (1722), Sf. Spiridon Vechi (1646), Bradu Stoica (1809), Sf. Treime Dudești (1804). – Din lat. basilica.

TOAST (< engl toast, scurt discurs; bucata de pîine prăjită ce se punea în cana cu bere, la ospăț) Scurt discurs rostit de cele mai multe ori la masă, în cinstea cuiva. Ex. Toastul președintelui Nicolae Ceaușescu, cu prilejul vizitei sale în Statele Unite ale Americii: Domnule președinte, Doamnă Carter, Doamnelor și domnilor, Este pentru mine și soția mea, pentru colaboratorii care mă însoțesc, o deosebită plăcere sa fim oaspeții dumneavoastră în această seară, să vizităm din nou Statele Unite ale Americii, să ne întîlnim cu mulți cetățeni ai patriei dumneavoastră. Am avut astăzi primele discuții asupra unui cerc larg de probleme. Am ajuns la o serie de concluzii comune, în primul rînd în legătură cu necesitatea unei colaborări mai largi între țările noastre, cît și la acțiuni mai susținute în direcția păcii, a democratizării relațiilor internaționale, a asigurării dreptului fiecărui popor de a trăi liber, de a se dezvolta corespunzător năzuințelor sale. Ați vorbit, domnule președinte, de faptul că mulți cetățeni din Statele Unite sînt veniți din Europa sau din alte state ale lumii. Eu nu mă pot lăuda că în România sînt mulți cetățeni care au venit din alte părți, pentru că aproape de 2 050 de ani – ținînd seama că în 1980 vom sărbători 2 050 de ani de la constituirea primului stat dac – românii au stat și vor sta pe acele meleaguri, au luptat pentru a fi liberi, și vor fi întotdeauna liberi! Desigur, istoria țărilor noastre este diferită și din alte puncte de vedere. Statele Unite sînt o țară dezvoltată, o țară mare! România este o țară mai mică, încă în curs de dezvoltare, dar animată de dorința de a face totul, bazîndu-se pe munca poporului său, pentru a-și asigura o dezvoltare cît mai largă, accesul la cuceririle științei și civilizației, pentru a asigura oamenilor o viață demnă, liberă și independentă. Cred că, în ciuda acestor deosebiri istorice, îndeosebi cele de orînduire socială, sînt multe lucruri care pot fi comune celor două țări și popoare – dorința de progres, dorința ca toate cuceririle geniului uman să fie puse în slujba fericirii popoarelor, și, fără nici o îndoială, dorința de a face totul ca minunatele cuceriri ale științei și tehnicii să nu servească distrugerii și războiului, ci să slujească progresului, bunăstării fiecărui popor, a tuturor popoarelor. Cred că aceasta constituie rațiunea supremă a omului însuși. Aceasta constituie problema fundamentală a drepturilor omului – de a ști să fie liber și să respecte libertatea altuia, de a ști să facă totul ca atît el, cît și semenii săi să se bucure de tot ceea ce creează mai bun civilizația. (Vii aplauze) Desigur, asupra unor probleme putem, pe drept cuvînt, să avem principii filozofice diferite. Și nu este nimic rău în aceasta. Dar noi, în România, pornim de la faptul că tot ceea ce realizăm trebuie să servească bunăstării poporului, să ajute omului să-și făurească o viață mai demnă, mai echitabilă, împărțind – cum spune românul – puținul care îl avem în așa fel încît fiecare să se poată bucura de ceea ce s-a creat în țară. Ați vorbit în seara aceasta de campania dumneavoastră electorală, de felul cum ați fost ales președinte al Statelor Unite. Desigur, este un lucru minunat că ați putut învinge obstacolele – și, astfel, în fruntea Statelor Unite să fie un fermier. Eu sînt tot fiu de țăran: am muncit și la cimp și în fabrici. Deci și în România, în fruntea statului este un fiu de țăran și muncitor – și poate tocmai de aceea poporul român înțelege bine că ceea ce realizăm este pentru el însuși, fiind hotărît să facă totul pentru a-și asigura o viață tot mai demnă. (Aplauze puternice) Dealtfel, dacă țin bine minte, unul din primii președinți ai Statelor Unite, Abraham Lincoln, a fost muncitor, iar întemeietorul socialismului științific, Marx, a vorbit despre „acest fiu cinstit al clasei muncitoare” – cum îl numea el – considerîndul un exemplu de felul cum oamenii muncii se pot ridica la cele mai înalte răspunderi în conducerea statului. Desigur, cînd vorbim de drepturile omului este bine să reamintim de toate acestea pentru că drepturile omului încep prin dreptul la muncă, dreptul la învățătură, la cultură, dreptul la o viață liberă, dreptul de a lua parte la conducerea statului, fără nici un fel de discriminare, și inclusiv dreptul de a avea orice credință religioasă sau convingere filozofică. Noi respectăm pe deplin și considerăm că aceste drepturi sînt sfinte – ca să spun așa – că trebuie făcut totul pentru ca ele să se afirme în toate statele lumii și să constituie baza unei colaborări egale între toate națiunile. Iată de ce ne pronunțăm împotriva războiului, pentru dezarmare și, în primul rînd, pentru dezarmarea nucleară. Iată de ce considerăm că trebuie să facem totul pentru ca lumea sa nu mai fie împărțită în blocuri militare opuse, ci să se realizeze relații noi, de egalitate, fără blocuri militare. Iată de ce ne pronunțăm pentru o soluție politică în Orientul Mijlociu. Am salutat inițiativa președintelui Sadat – și sperăm că Israelul va răspunde în mod corespunzător acestei inițiative, că toate statele din această zonă vor acționa pentru a se ajunge la o pace trainică și justă. Din aceleași motive, dorim ca în Europa să se realizeze relații noi, să înfăptuim prevederile documentelor de la Helsinki. Dar, fiind multe „coșuri”, dorim să li se acorde atenție tuturor, și mai cu seamă problemelor de ordin militar, pentru că pe continentul european, de unde au venit și mulți cetățeni americani, sînt concentrate cele mai multe armate și cel mai modern armament. Și dumneavoastră știți că Europa este prea mică pentru ca să mai fie loc și pentru armate și armamente – care ar trebui înlăturate. De aceea, acordînd atenție tuturor „coșurilor”, dăm cea mai mare importanță dezangajării militare și dezarmării. Din aceleași motive, sprijinim mișcările de eliberare din Rhodesia și Namibia, lupta majorității din Africa de Sud, a acestor popoare care au dreptul de a fi libere, de a-și hotărî soarta și de a participa la conducerea proprie. În fine, n-aș putea să nu vorbesc de faptul ca două treimi din omenire este săracă, în timp ce o treime este relativ bogată, pentru că și din aceștia nu toți sînt bogați. Aceasta ne impune nouă să facem totul, să fim alături de cei săraci, de țările în curs de dezvoltare, ajutîndu-le să obțină progrese economico-sociale mai rapide, pentru că numai astfel se poate asigura ca toate națiunile să se bucure de cuceririle civilizației. Am saluta cu multă satisfacție dacă Statele Unite ar sprijini activ soluționarea, într-o formă nouă, a acestor probleme, dacă, într-adevăr, ar face mai mult pentru aceste două treimi din omenire care trăiesc în sărăcie. Desigur, am în vedere nu numai Statele Unite, ci toate țările dezvoltate, pe toți aceia care pot și trebuie să acționeze pentru soluționarea într-o formă nouă a acestor probleme vitale pentru viitorul omenirii. Știm bine că aceste probleme nu se pot soluționa doar de cîteva țări, fie ele chiar mari, ca Statele Unite. Este necesar ca toate popoarele să-și unească eforturile pentru a se ajunge la soluții care să corespundă năzuințelor fiecărei națiuni. Avem convingerea că, în ciuda greutăților existente, popoarele vor reuși să soluționeze probleme într-o formă nouă, să realizeze o lume mai dreaptă și mai bună. Dorim ca vizita și convorbirile noastre să identifice noi domenii de colaborare între România și Statele Unite, precum și noi posibilități de a contribui la soluționarea problemelor complexe care preocupă întreaga omenire. În încheiere, doresc să vă mulțumesc, încă o dată, pentru ospitalitatea de care ne bucurăm pe pămîntul țării dumneavoastră. Doresc să toastez pentru o bună colaborare între România și Statele Unite! Pentru o politică internațională democratică! Să urez poporului american prosperitate și pace! În sănătatea dumneavoastră, domnule președinte, și a doamnei Carter! Și vă aștept cu multă bucurie în România! În sănătatea dumneavoastră, a tuturor. (Aplauze).

MIJLOCIRE s. f. Acțiunea de a m i j l o c i și rezultatul ei. 1. (Învechit) Intervenție, mediere, meditație; amestec. Sfintele voastre mijlociri cătră dătâtoriu de viiațâ. MINEIUL (1 776), 151^r1/38. Să înștiințeze logofețiia, ca să se facă mijlocirea ce să cuvine, spre împlinirea dreptului mănăstirii (a. 1833). DOC. RC. 524. Oprește ceea ce este mai dărăpănător căsătoriii, adică mijlocirea de streini în trebile soților. MARCOVICI, D. 167/1. Dau soartei mulțămire Că a făcut mijlocire A împlini dorul meu. PANN, F. II, 125/5. Rucsanda. . . îi hărăzi dragostea care au fost refuzat-o chiar după mijlocirea părintelui ei. ASACHI, S. L. II, 7. Prieteșug !. . . Ce amoriu viu și puternic aprinzi cu-a ta mijlocire. CONACHI, P. 81. S-au votat statutele și apoi s-au înaintat la Viena pentru mijlocirea prea înaltei aprobări. BARIȚIU, P. A. III, 32. După îndurata mijlocire a cuviosului episcop, soborul în unire hotărăște. NEGRUZZI, S. I, 232, cf. PONTBRIANT, D., LM. .Se rugară de dînsa, ca să intre ea la împăratul cu mijlocire de iertare. ISPIRESCU, L. 120, cf. DDRF. N-am nevoie de mijlocirea d-tale, pentru a afla ce doresc oamenii mei ! REBREANU, R. I, 296. ◊ L o c. p r e p. Prin mijlocirea . . . = prin intermediul. . ., cu ajutorul. . ., (învechit) prin mijlocul. . . Acest domn luînd întîiu domniea prin mijlocirea grecilor (a. 1769). GCR II, 81/15. Firească zicem putearea aceaia . . . prin mijlocirea căriia fieștece om măcar și neînvățat și de tot prost știe și a lăuda pre priiaten. MOLNAR, RET. 10/1. Să-și înalță duhul prin mijlocirea faptilor și a năravurilor bune. DRĂGHICI, R. 156/21. Rodul viței este lăsat spre veselie. . . Mai lesne amorezul prin mizlocirea lui De la a sa iubită cîștigă-orice favor. NEGRUZZI, S. II, 179. Înrîurirea directă a d-lui Shelley și mai cu seamă a lui Edgar Poe se simte mai mult asupra lui Baudelaire și numai prin mijlocirea acestuia asupra marei treimi Jules Laforgue, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud. PETICĂ, O. 371. Prin mijlocirea comitetului de ocîrmuire, ei și-au împărțit administrația țârii. OȚETEA, T. V. 245. Prin mijlocirea fetei, el află multe. POPESCU, B. III, 81. 2. (învechit, rar) Partea din mijloc (II), centrală, a unei suprafețe sau a unui spațiu. Într-aceste 2 steale chendrul, adecă ținta a mijlocirii cîtinții ceriului să înmijloceadză. CANTEMIR, ap. GCR I, 323/12. Jilțurile dă Jos, Dumbrava dă Sus. . . să cuvine să să socotească după asemănarea așezării. . . care să să asemene cu mijlocirile județului dumitale (a. 1819). DOC. EC. 225. ♦ (Regional, în sintagma) Mijlocire de loc = mijlocul, jumătatea drumului de parcurs; (regional) miază cale. Pe drum mergea . . . Pe la o mijlocire de loc S-a-ntîlnit cu Moisi-Prooroc. PAMFILE, S. T. 13. 3. (Învechit) Mijloc (II 2). Smerenia iaste o mijlocire putincioasă, pentru ca să iai aceaia ce poftești. ANTiM, ap. GCR II, 7/4. Domnul multe sfaturi bune pentru folosul păcii i-au dat, arătîndu-i mișlocirea cu care s-ar putea face prea lesne (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 133/5. Mortul ce vezi supt acest ceriu iaste prorocul Solomon, căruia voiu să-i stăpînesc peceatea, căci cu această mijlocire mă voi face domn a toată lumea (a. 1 783). GCR II, 131/15. Au fost siliți amîndoi domnii a cerca mijlociri prin care să se poată apăra de turci. ȘINCAI, HR. II, 249/13. Căuta în tot chipul, ca să poată găsi o mijlocire, ca să facă un lucru care să nu fi mai fost altă dată în țara aceasta (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 263/6. Cu luarea mierei se ia mijlocirea de-a hrăni vermuleții. ECONOMIA, 180/3. Trebuie să gîndeascâ de moarte, pentru că singură aceasta iaste mijlocirea ca să se poată ținea întru nevinovăție. MAIOR, P. 6/7. Mijlocire, cum putem apăra dobitoacele să nu capete păduchi. CALENDARIU (1814), 181/5. Toate mijlocirile sînt slobode, vrînd cineva a împlini voințele dumnezeilor. BELDIMAN, N. P. I, 181/3. Despre mijlocirile spre apărarea stupilor de albinele jefuitoare. TOMICI, C. A. 95/15. Să bucura că au găsit o mijlocire ca să-i slujească de apărare împotriva frigului. DRĂGHICI, R. 67/22, cf. 100/8. Aceasta să-ți fie o lesne mijlocire prin care nemurirea să agonisești. ARHIVA R. I, 68/5. Fățarnicul să-nchină cu buzele pătate, Iar inima-i vicleană gonește mijlociri Să guste-n resfâțare-și ce altor nu-s iertate Să-ncarce pe săracul cu mii de asupriri. MUREȘANU, P. 51/14. 4. (Învechit) Mijloace. V. m i j l o c (II 4). Pre unii dintre preoții noștri, carii pentru lipsa mijlocirilor și a școalelor n-au destulă învățătură, prealuminații domnii pămîntești îi asupresc. ȘINCAI, HR. III, 290/5. Toate neamurile au din firea sa de a să putea procopsi; iară ca să să procopsească, e de lipsă mișlocirile, privilegiul, slobozenia la învățătură (sec. XIX). CAT. MAN. I, 460. – Pl.: mijlociri. - Și: (învechit) mizlocíre, mișlocíre s. f. – V. mijloci.