primichir, primichire s. n. (Înv.) 1. Sfeșnic cu o singură lumânare, simbolizând unitatea lui Dumnezeu în Sfânta Treime. 2. Ajutor al unui prelat în timpul slujbei bisericești, purtător al primichirului, care era în același timp și superiorul cântăreților în strană. [Var.: primicer, primicer s. m. < lat. primicerius] – Din gr. primikirios.