ZBÂRNÂI, zbârnâi, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A produce un sunet asemănător cu bâzâitul insectelor, cu vibrarea unei coarde, a unui motor etc.; a bâzâi, a zumzăi. 2. (Despre vânt; la pers. 3) A șuiera, a vâjâi. 3. (Rar; despre oameni) A-și arăta nemulțumirea murmurând; a bombăni, a cârti. [Var.: zbârnăi vb. IV] – Zbârn + suf. -ăi.

zbărnăi v vz zbârnâi

zbărnâi v vz zbârnâi

zbânăi v vz zbârnâi

zbârăi v vz zbârnâi

zbârâi v vz zbârnâi

zbârnăi v vz zbârnâi

zbârnăit², ~ă a vz zbârnâit²

zbârnăit¹ sn vz zbârnâit¹

zbârnâi [At: CANTEMIR, I. I. I, 215 / V: (rar) zbărnăi, (reg) ~năi (S și: sbârnăi), ~râi, ~nii, ~răi, zbăr~, zdârnăi, zdârnâi, (îvr) zbânăi / Pzi: zbârnâi și (reg) ~năiesc; 3 ~noaie / E: zbârn + -îi] 1 vi (D. insecte) A produce un zgomot vibrant și continuu, caracteristic zborului Si: a bâzâi (1), a zâzâi, a zumzăi (1), a zbârâi (1), (rar) a zumbăi (2), (pop) a bombăni (1), zuzui (1) (îrg) a zuăi, (reg) a bornăi (1), a vâjâi, a zbângăi (1), a zbăngăni, a zunui, a zvoni (2). 2 vi (D. obiecte, mai ales d. coarde, fus, motoare etc. aflate în mișcare) A produce, prin vibrare, un sunet caracteristic Si: a zumzăi (3), (reg) a zbângăi (1), a zbăngăni (rar) a zvoni (2). 3 vi (Fig) A răsuna. 4 vi (Fam; spc; d. sonerie, telefon) A suna. 5 vi (Fig; d. sunete, cuvinte, cântece, glas) A produce vibrații monotone (puternice, stridente, neplăcute) Si: a zbârâi (2). 6 vt (C. i. sunete, cântece) A emite (4) (în mod neplăcut) Si: a zbârâi (6). 7 vi (Reg; îe) A-i zbârnâi (cuiva) a ceva A-i fi (cuiva) gândul la ceva Si: a zbârâi (7). 8 vi (Fig; reg) A se răspândi producând neplăcere. 9 vi (D. vânt) A vâjâi. 10 vi (Reg; fig; d. oameni) A cârti (1). 11 vi (Pex) A blestema (1).

zbârnâit², ~ă a [At: C. PETRESCU, C. V. 341 / V: (reg) ~năit / Pl: ~iți, ~e / E: zbârnâi] 1 (Rar; d. sonerie) Care sună continuu și supărător. 2 (Reg; csnp; îf zbârnăit) Nebun.

zbârnâit¹ sn [At: BREZOIANU, A. 551/26 / V: (reg) ~năit / S și: sbârnâit l Pl: ? / E: zbârnâi] 1-3 Zbârnâială (1-3). 4 (Spc) Sunet produs de un telefon sau de o sonerie când se face apel Si: zbârnâitură (4). 5 (Îlav) De-a ~elea Cu mare viteză (facându-l să vibreze).

zbârnii v vz zbârnâi

zdârnăi v vz zbârnâi

zdârnâi v vz zbârnâi

zbîrnăi vb. IV. v. zbîrnîi.

zbîrnîi vb. IV. intr. 1 (despre insecte) A produce un zgomot vibrant, continuu, caracteristic zborului; a bîzîi, a zumzăi. ◊ Fig. (sugerează ideea de iuțeală, de rapiditate într-o acțiune) Femeia zbîrnie la bucătărie. ♦ (despre obiecte care se deplasează, se învîrtesc) A produce un sunet prelung, caracteristic (asemănător cu vibrarea unei coarde, a unui fus, a unui motor etc.). Priviți acum la mașinile care zbîrnîie mereu (JEB.). ♦ Fig. (sugerează ideea de efect maxim în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces) Am trîntit un reportaj pe trei coloane, să zbîrnîie (BAR.). ♦ Spec. (fam.; despre sonerii, telefon etc.) A suna. Soneria zbîrnîie subțirel și repezit (CAZ.). 2 (despre vînt) A șuiera, a vîjîi. 3 Fig. (despre oameni) A-și arăta nemulțumirea murmurînd; a bombăni, a cîrti. Fata, supărată, a început să trîntească prin casă, zbîrnîind. ♦ Ext. A blestema. 4 Fig. (despre cuvinte, cîntece, glas) A produce vibrații monotone (puternice, stridente, neplăcute). Întrebările, urările, felicitările zbîrnîiau în urechile tînărului (REBR.). ◊ Fig. Prin peretele de scînduri se auzea zbîrnîind restul familiei (GAL.). • prez.ind. zbîrnîi. și zbîrnăi vb. IV. /zbîrn + -îi.

zbîrnîit s.n. Zbîrnîire. Un zbîrnîit metalic și vasul se opintește (BART). • pl. -uri. /v. zbîrnîi.

ZBÂRNÂI, zbârnâi, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A produce un sunet asemănător cu bâzâitul insectelor, cu vibrarea unei coarde, a unui motor etc.; a bâzâi, a zumzăi. 2. (Despre vânt; la pers. 3) A șuiera, a vâjâi. 3. (Rar; despre oameni) A-și arăta nemulțumirea murmurând; a bombăni, a cârti. [Var.: zbârnăi vb. IV] – Zbârn + suf. -âi.

ZBÎRNĂI v. IV v. zbîrnîi.

ZBÎRNÎI, pers. 3 zbîrnîie, vb. IV. Intranz. A produce sunetul caracteristic «zbîrn»; a bîzîi, a zumzăi; a zbîrîi. Se putea auzi musca zbîrnîind, atita liniște și tăcere se făcu. ISPIRESCU, L. 144. Se duce la butonul soneriei, pe care-l apasă. Soneria zbîrnîie lung. CARAGIALE, M. 151. Zbîrnîie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vînt. ALECSANDRI, P. I 34. ◊ Fig. O duseră ei cît o duseră, pînă ce dragostea lor începu să zbîrnîie pe la urechile sătenilor. La HEM 1628. Nu știu ce coardă misterioasă a inimei zbîrnîie la acea sălbatică armonie! ODOBESCU, S. III 42. ◊ Expr. (Rar) A-i zbîrnîi cuiva a ceva = a-i fi cuiva gîndul la ceva, a-i arde cuiva de ceva. Era și el flăcău de joc acu, și-i zbîrnîia a fete. ȘEZ. XXI 55. ♦ A scoate sunete neplăcute. Pe sub candida veselie a melodiei, zbîrnîie un acompaniament surd. ODOBESCU, S. III 100. ◊ Tranz. Zbîrnîie toți, din dible sparte, Un cîntec vechi și nesărat. VLAHUȚĂ, P. 54. 3. (Despre vînt) A șuiera, a vîjîi. În inima lui a început să zbîrnîie o coadă de vînt cîinos, care a sunat tare și amar, asemeni vîntului iernii într-o casă părăginită. POPA, V. 330. 4. (Rar, despre oameni) A-și arăta nemulțumirea, murmurînd; a bombăni, a cîrti. Cam zbîrnîie fata, ginere, dar am s-o înduplec eu, că nu părintele face după voia feciorilor, ci feciorii se dau după voia părinților. PAMFILE, CER. 48. – Variantă: zbîrnăi (BARANGA, I. 175, SBIERA, P. 133) vb. IV.

ZBÎRNÎIT², -Ă, zbîrniiți, -te, adj. (Rar) Care zbîrnîie. În cîteva minute redacția... fu un infern de sonerii zbîrnîite, de uși trîntite, de ordine strigate și contramandate. C. PETRESCU, C. V. 341.

ZBÎRNÎIT¹, zbîrnîituri, s. n. Zbîrnîială; bîzîit; vîjîit. Țiuiturile gloanțelor, zbîrnîitul greu al schijelor se întăreau, creșteau. CAMILAR, N. I 48. Zaharia Duhu vorbi încet, ferindu-se de un camion care pleca într-un zbîrnîit de arcuri și explozii. C. PETRESCU, A. 307. Apăsă butonul unei sonerii. Se auzi zbîrnîitul, strident, în lungul sălii. SAHIA, N. 72.

ZBÎRNĂI vb. IV. v. zbîrnîi.

ZBÎRNÎI, pers. 3 zbîrnîie, vb. IV. Intranz. 1. A produce sunetul caracteristic „zbîrn”; a bîzîi. 2. (Despre vînt) A șuiera, a vîjîi. 3. (Rar, despre oameni) A-și arăta nemulțumirea murmurînd; a bombăni, a cîrti. [Var.: zbîrnăi vb. IV] – Din zbîrn.

ZBÎRNÎIT, zbîrnîituri, s. n. Zbîrnîire. – V. zbîrnîi.

A ZBÂRNÂI zbârnâi intranz. 1) A produce un sunet asemănător celui de obiecte în vibrație; a face „zbârn-zbârn”. 2) (despre vânt) A produce un zgomot ascuțit și continuu; a vâjâi; a fluiera; a șuiera. 3) (despre sonerie, telefon etc.) A produce un sunet semnalizator. 4) fig. rar (despre persoane) A-și exprima nemulțumirea bodogănind. /zbârn + suf. ~âi

ZBÂRNÂIT ~uri m. 1) v. A ZBÂRNÂI. 2) Zgomot produs de obiectele în vibrație; zumzet. /v. a zbârnâi

sbârnăì v. 1. a face un sgomot surd, vorbind de albine; 2. a sbura, vorbind de săgeți: sbârnăe coarda din arcu-i AL. [Onomatopee (v. sbârn)].

sbârnăit n. acțiunea de a sbârnăi.

zbîrnîĭ, a -í v. intr. (vsl. *brĭnetĭ, de unde și rut. breniti, pol. brnieć, ceh. brnĕti, a bîzîi, a zbîrnîi. [Bern. 1, 95]. Cp. și cu bîrcîĭ). Fac zbîrn, vorbind de insectele marĭ, de coarde maĭ groase întinse ș. a. Telefoanele zbîrnîĭe, țîrîĭe (sună) mereŭ. Fig. A-țĭ zbîrnîi urechile, a fi bolnav de urechĭ, a ți se părea că tot auzĭ zbîrn (V. țiuĭ). V. tr. Fac să zbîrnîĭe: băĭețiĭ îșĭ zbîrnîĭaŭ zmeĭele. – Rar și bîrnîĭ. V. vibrez, bîzîĭ.

zbîrnîít n., pl. urĭ. Acțiunea de a zbîrnîi.

zbârâi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 zbârâie, imperf. 3 pl. zbârâiau; conj. prez. 3 să zbârâie

zbârnâi (a ~) vb., ind. prez. 3 zbârnâie, imperf. 3 pl. zbârnâiau; conj. prez. 3 să zbârnâie

zbârnâit s. n., pl. zbârnâituri

zbârnâi (a ~) vb., ind. prez. 3 zbârnâie, imperf. 3 sg. zbârnâia; conj. prez. 3 să zbârnâie

zbârnâit s. n., pl. zbârnâituri

zbârnâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. zbârnâie, imperf. 3 sg. zbârnâia

zbârnâit s. n., pl. zbârnâituri

zbîrnîi (ind. prez. 3 sg. și pl. zbîrnîie)

ZBÂRNÂI vb. v. fluiera, șuiera, vâjâi, vui.

ZBÂRNÂI vb. 1. v. bâzâi. 2. v. țârâi. 3. v. vibra.

ZBÂRNÂIT s. 1. v. bâzâit. 2. v. țârâit. 3. v. vibrare.

zbîrnîi vb. v. FLUIERA. ȘUIERA. VÎJÎI. VUI.

ZBÎRNÎI vb. 1. a bîzîi, a zîzîi, a zumzăi, (rar) a zumbăi, (pop.) a bombăni, (reg.) a bornăi, (Transilv. și Ban.) a vîjîi. (Albinele ~.) 2. a suna, a țîrîi. (~ soneria, telefonul.) 3. a vibra. (~ coarda unui instrument muzical.)

ZBÎRNÎIT s. 1. bîzîială, bîzîire, bîzîit, bîzîitură, zbîrnîială, zbîrnîire, zbîrnîitură, zîzîit, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet, (rar) vuvuit, zbîrn, zumbăire, zuzet. (~ insectelor.) 2. țîrîit, țîrîitură. (~ soneriei.) 3. vibrare, vibrație. (~ corzii unui instrument muzical.)

ZBÎRNÎI, zbîrnîi, vb. IV. ~ 4. Tranz. A agita un lichid, a clătina vasul în care se găsește un lichid. (din zbîrn, asemănător cu slovac. brnêti, ngr. svurnáo datorită originii expresive comune)

a-i zbârnâi găoacea expr. (er. – d. femei) a se excita.