BINE adv., s. n. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! Fii (sau fiți) bine venit (veniți)! Bine te-am (sau v-am) găsit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos! te simți rău?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta îți stă bine ◊ (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. ◊ Compuse: bine-crescut = care a primit o bună educație, cu maniere frumoase, cuviincios; bine-cunoscut = celebru; bine-venit = care vine la momentul potrivit, agreat, oportun; a cărui sosire face plăcere. II. S. n. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul celor din jurul său, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. – Lat. bene (sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut).

VENIT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni.

binevenit, ~ă a [At: MDENC / Pl: ~iți, ~e / E: bine + venit, după fr bienvenu] Oportun.

venit², ~ă [At: COD. VOR.² 74^r/6 / Pl: ~iți, ~e / E: veni] 1-2 smf, a (Îvp) (Persoană) care s-a deplasat din alte locuri (și este considerată străină în locul în care a ajuns sau s-a stabilit). 3-4 smf, a (Îvp) (Persoană) care a ajuns într-un anumit loc. 5-6 smf, a (Persoană) care se prezintă la cineva, undeva. 7 smf (Îs) Nou ~ Persoană sosită de curând la cineva, undeva. 8 smf (Îas) Persoană care a aderat recent la o orientare ideologică, artistică, politică etc. 9 smf (Îas) (Persoană) care ia prima oară contact cu ceva. 10 smf (Rar; îas) Copil născut de curând Si: nou-născut. 11 smf (Îs) (Cel) întâi (sau dintâi) ~ Persoană care ajunge prima într-un loc. 12 smf (Prt; îas) Persoană nesemnificativă. 13 a (Îe) (A fi) bine (sau, rar, bun) ~ (A fi) primit cu plăcere. 14 a (Îae) (A fi) util. 14 a (Îae) (A fi) oportun.

venit¹ sn [At: COD. VOR². 71^v/9 / V: (înv) ~net, (îvp) ~ă sf / Pl: (14-22) ~uri, (îvr) ~e / E: veni] 1-2 Venire (1-2). 3 Venire (6). 4 (Îs) Bun ~ Formulă de salut prin care se exprimă mulțumirea în legătură cu sosirea cuiva. 5 (Înv; în religia creștină; îs) Întâiul ~ Întruparea Fiului lui Dumnezeu. 6 (Înv; în religia creștină; îas) Viața pe pământ (cu chip de om) a Fiului lui Dumnezeu. 7 (Înv; în religia creștină; șîs ~ul al doilea) Cea de a doua apariție a Fiului lui Dumnezeu, ca judecător suprem, la sfârșitul lumii. 8 (Înv; în religia creștină; și îas) Judecata de apoi. 9 (Înv; în religia creștină; și îas) Sfârșitul lumii. 10 (Înv) Venire (22). 11-12 (Pop) Venire (24-25). 13 (Îvr) Venire (31) la domnie. 14 (Uneori cu determinări care indică sursa, proveniența) Totalitate a mijloacelor bănești sau materiale rezultate (într-o perioadă de timp) din exploatarea unei proprietăți Vz rentă. 15 Mijloace materiale sau bănești care provin dintr-o anumită sursă Si: beneficiu (1), câștig (6), produs, profit², (reg) mirișug, (înv) product, spor, ghelir. 16 (Îs) ~ național Parte a produsului economiei naționale dintr-o perioadă de timp, care rămâne după scăderea cheltuielilor de producție. 17 Bunuri provenite din dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului concesionate. 19 Remunerație obținută în urma prestării unei activități, a practicării unei profesiuni Si: leafă, retribuție, salariu. 20 (Îvr) Sursă de venit. 21 (Imp) Fond (19). 22 (Nob) Pradă.

venită sf vz venit¹

bine adv., s.n. (în opoz. cu „rău”) I 1 adv. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util; după cum își dorește cineva, spre mulțumirea cuiva; în concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere. Cîtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare (POP.). ◊ Expr. A trăi bine = a duce o viață plăcută, ușoară, lipsită de griji. Pînă codrul frunza-și ține, Toți voinicii trăiesc bine (POP.). A(-i) merge (treburile) bine = a prospera, a avea succes, noroc. Nu i-a mers bine în acea zi (CR.). A sta bine = a fi bogat, avut. A(-i) fi cuiva bine sau a fi bine de cineva = a avea parte de liniște, de mulțumire, de bunăstare etc. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întimplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A-i veni (cuiva) bine (să..., ca să..., de..., de a..., a...) = a-i fi bine (să...); a-i fi pe plac, comod, convenabil (să...); a-i fi (cuiva) la îndemînă (să...), a găsi momentul prielnic (să...); a fi avantajat de o situație prielnică. A fi (sau a trăi) bine cu cineva = a fi în relații de bună înțelegere, apropiate cu cineva; a se înțelege, a o duce bine cu cineva. A primi bine pe cineva = a primi prietenește, cu dragoste, (fam., iron.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urîtă, condamnabilă)! A ajunge bine v. ajunge. Cu atît mai bine v. atît. A se avea bine cu cineva v. avea. A-i cădea bine v. cădea. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine v. fi. A o începe bine v. începe. Bine născut v. născut. A-i părea (cuiva) bine v. părea. A-i pica (cuiva) bine (ceva) v. pica. A fi bine situat v. situat. (A fi) bine văzut v. vedea. A-i veni (cuiva) bine cu... (sau că...) v. veni. ◊ (în formule de salut, de întîmpinare, de urare) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! Fii (sau fiți) bine venit (veniți)! Bine te-am (sau v-am) găsit (sănătos, sănătoși)! △ Expr. Mai rămîneți cu bine v. mai. Îmi pare bine (de cunoștință) v. părea. Rămîi cu bine! v. rămîne. Umblă cu bine! v. umbla. (A fi) bine venit v. venit. 2 Mult și prielnic. A mîncat bine. ◊ Bine hrănit v. hrănit. ◊ Expr. Hăt și bine v. hăt. Mult și bine v. mult. 3 Expr. A se face bine = a se însănătoși. A se simți bine = a fi sănătos. A(-i) face (cuiva) bine (mîncarea, băutura, plimbarea etc.). (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 4 În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cîntă și dansează bine. ◊ Expr. A o aduce (bine) din condei v. aduce. A (se) îmbrăca bine v. îmbrăca. A(-i) sta (cuiva) bine v. sta. A (nu)-i suna bine la (sau în) urechi (sau ureche) v. suna. ♦ (fam.; adj.; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. Un bărbat bine. ◊ Expr. A arăta bine v. arăta. A-și purta (sau duce) bine anii v. an. A se ține bine v. ține. 5 În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. ◊ Expr. A vedea bine = a-și da seama. Văd eu bine că nu vrei să mă ajuți. Să știu bine că mor, și nu mă las pînă nu-mi aflu dreptatea! Ba bine că nu! v. ba. A fi bine inspirat v. inspirat. Bine intenționat v. intenționat. A judeca bine despre sine v. judeca. Nu-l vede bine de drag v. vedea. 6 (avînd val. unei afirm.) Da, desigur. Bine, am să procedez cum vrei tu! ♦ De acord cu ceva. Bine, Maria, poți să pleci. ◊ Expr. Ei bine... = după cum spuneam... Ba că bine zici! v. ba. (Că) bine zici v. zice. ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 7 Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. Cămașă bine călcată. ♦ (la compar.) Mult A fost plecat doi ani și mai bine. II s.n. sg. 1 Ceea ce este util, favorabil, prielnic; ceea ce aduce mulțumire sau folos cuiva; ceea ce este conform unui ideal, moralei; ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul celor din jurul său, care ajută pe cei din jurul său. Facere de bine v. facere. ◊ Loc.adv. De bine de rău v. rău. ◊ Expr. A face (cuiva) (un mare) bine = a ajuta (pe cineva) la nevoie. A face cuiva bine cu ceva = a împrumuta pe cineva cu ceva. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (iron.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A i se urî cu binele sau a da binelui cu piciorul = a disprețui o situație bună. A nu face a bine = a nu fi semn bun. Parcă nu faceți a bine! (CR.). A lua (pe cineva) cu binele v. lua. A se lua pe lîngă cineva cu binele v. lua. A nu fi a bine v. fi. A-i gîndi cuiva bine v. gîndi. A grăi (de) bine (de cineva) v. grăi. A-i ieși cuiva de bine v. ieși. A învăța de bine pe cineva v. învăța. A lua (ceva) în nume de bine v. lua. A meni a bine v. meni. A nu(-i) mirosi (a) bine v. mirosi. A lua în nume de bine (pe cineva) v. nume. A vrea (cuiva) binele (sau bine) v. vrea. A zburda de bine v. zburda. ♦ Faptă bună. Binele ades vine pe urmele mîhnirii (ALEX.). ◊ Loc.adv. De-a binele(a) = așa cum trebuie; bine de tot. Afară se întunecase de-a binelea (SADOV.). Cu binele = cu blîndețe. ◊ Expr. A întoarce binele făcut v. întoarce. 2 (filos.; art.; calc după gr. „άγαθός”, germ. „das Gut”) Obiectul moralei ca știință. • /lat. bĕne.

binevenit, -ă adj. Care se produce la momentul oportun; a cărui venire produce bucurie. • pl. -ți, -te. /bine + venit, după fr. bienvenu.

venit², -ă s.m., s.f., adj. 1 (Persoană) care s-a deplasat din alte locuri (și este considerată străină în locul în care a ajuns sau s-a stabilit). 2 (Persoană) care vine, care se prezintă undeva, la cineva. ◊ (subst.) Nou-venit = a) persoană sosită de curînd undeva, la cineva; b) persoană care s-a încadrat recent într-un curent de idei, într-o orientare artistică sau care ia prima dată contact cu ceva etc.; c) copil născut de curînd; nou-născut. ◊ Expr. (A fi) bine venit = a) (a fi) primit cu plăcere, (a fi) agreat; b) (a fi) util, avantajos, potrivit. • pl. -ți, -te. /v. veni.

venit¹ s. n. I (econ.) Ceea ce revine unei persoane sau unei instituții, întreprinderi, societăți comerciale etc. din prestarea unei activități, din investirea unei sume de bani, din exploatarea unei proprietăți (funciare, imobiliare etc.); cîștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale), reprezentînd suma veniturilor încasate de proprietarii factorilor de producție care participă direct sau indirect la procesul de producție. Venit global = totalitatea sumelor obținute de o persoană în cursul unui an fiscal. ♦ Ceea ce se obținea din dreptul de a exploata anumite servicii sau bunuri concesionate. II 1 Sosire a cuiva la un moment dat într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării). 2 Deplasare către cineva sau ceva; parcurgere a unui traseu pentru a ajunge la un anumit loc, la o așezare etc. 3 (pop.) Revenire într-un loc în care a mai fost; înapoiere. Nu-i vreme de venit. 4 (bis.; și Întîiul Venit) Întrupare a lui Dumnezeu în Iisus Hristos, Fiul Lui; viața pe pămînt a Fiului lui Dumnezeu. ♦ (și Venitul al Doilea) Cea de a doua venire a lui Iisus Hristos, ca judecător suprem, la sfîrșitul lumii. • pl. – uri. și (înv., pop.) venită s.f. /v. veni.

venită² s.f. v. venit¹.

BINEVENIT adj. 1 Sosit la timp ¶ 2 Primit cu plăcere [bine + venit].

VENIT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Sumă de bani care revine unei persoane sau firme dintr-o activitate prestată sau din proprietatea deținută, într-o perioadă de timp; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de posesorii factorilor de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni.

BINEVENIT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care vine la momentul oportun; a cărui venire face plăcere, bucurie. Întîmplarea din această sală, deși a fost foarte displăcută, a fost binevenită. SADOVEANU, O. VII 96. ◊ Expr. Fii binevenit! = bine-ai venit!

VENIT², -Ă, veniți, -te, s. m. și f. (În expr.) Nou venit = persoană sosită de curînd. Se răpezi ca fulgerul la noul venit, care scosese al doilea pistol. NEGRUZZI, S. I 21.

VENITĂ s. f. (Regional) Faptul de a veni; venire. O dusă ș-o venită ș-o vreme prăpădită. ȘEZ. IX 148.

BINEVENIT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care vine la momentul oportun; a cărui venire face plăcere, bucurie. – Din bine¹ + venit (după fr. bienvenu).

BINEVENIT ~tă (~ți, ~te) 1) Care bucură prin venirea sa; venit la momentul oportun. 2) Care se produce la locul și la timpul potrivit; adecvat unei situații; oportun. /bine + venit

VENIT² ~tă (~ți, ~te) și substantival Care vine; care se prezintă undeva. ◊ Nou ~ persoană sosită de curând undeva. Bun ~! formulă de salut adresată celui sosit de undeva. /v. a veni

binevenit a. și m. care sosește la timp, care e primit cu plăcere.

venit n. 1. fapta de a veni: bun venit! 2. ceea ce produce anual o moșie, un capital, un post, etc,

*binevenít, -ă adj. (d. bine ațĭ venit!) Care sosește la timp, care e primit cu plăcere: fiĭ binevenit! – Și bine-venit.

*venít n., pl. urĭ. 1. Acțiunea de a veni: a ura cuĭva bun venit (adică „să fie bine venit, să aĭbă bună venire”). 2. (după fr. revenu). Produs anual saŭ lunar al uneĭ moșiĭ, case, funcțiunĭ, sume de banĭ: un mare venit.

!binevenit (oportun; agreat) adj. m., pl. bineveniți; f. binevenită, pl. binevenite (decizii ~)

nou-venit adj. m., s. m., pl. nou-veniți, art. nou-veniții; adj. f., s. f. nou-venită, g.-d. art. nou-venitei, pl. nou-venite

venit² (venire) s. n.

venită (venire) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. venitei

bine-venit (oportun, agreat) (proiect ~) adj. m., pl. bine-veniți; f. bine-venită, pl. bine-venite

nou-venit adj. m., s. m., pl. nou-veniți, art. nou-veniții; adj. f., s. f. nou-venită, g.-d. art. nou-venitei, pl. nou-venite

venit³ (venire) s. n.

venită² (venire) (pop.) s. f., g.-d. art. venitei

venită¹ (persoană) (rar) s. f., g.-d. art. venitei; pl. venite

binevenit adj. m., pl. bineveniți; f. sg. binevenită, pl. binevenite

nou-venit adj. m., s. m., pl. nou-veniți, art. nou-veniții; f. sg. nou-venită, g.-d. art. nou-venitei, pl. nou-venite

venit (venire) s. n.

venită (persoană) s. f., pl. venite

venită (venire) s. f.

binevenit

binevenit.

BINEVENIT adj. 1. adecvat, bun, favorabil, fericit, indicat, nimerit, oportun, potrivit, prielnic, propice, (livr.) pertinent, (pop.) priincios. (Un prilej ~.) 2. folositor, salutar, util, (fig.) binecuvântat. (O ploaie, o măsură ~.)

VENIT adj. sosit. (Vezi ce vor noii ~ți.)

VENIT adj., s. v. pribeag, străin.

VENIT s. I. 1. ajungere, sosire, sosit, venire. (După ~ul lui acasă.) 2. sosire, venire, (reg.) venită. (~ul iernii.) II. v. câștig.

VENITĂ s. v. sosire, venire, venit.

BINEVENIT adj. 1. adecvat, bun, favorabil, fericit, indicat, nimerit, oportun, potrivit, prielnic, propice, (livr.) pertinent, (pop.) priincios. (Un prilej ~.) 2. folositor, salutar, util, (fig.) binecuvîntat. (O ploaie, o măsură ~.)

VENIT s. 1. sosire, venire, (reg.) venită. (~ iernii.) 2. beneficiu, cîștig, profit, (prin Transilv.) mirișug, (înv.) ghelir, product, spor, (reg. fig.) mană. (~ net într-o afacere.)

venit adj., s. v. PRIBEAG. STRĂIN.

VENIT adj. sosit. (Vezi ce vor noii ~.)

venită s. v. SOSIRE. VENIRE. VENIT.