tălhariu sm vz tâlhar

tălhări v vz tâlhări

tâlhar sm vz tâlhar

tâlhar sm [At: CORESI, EV. 449 / V: (înv) tălhariu, ~iu, (îrg) tăl~ / Pl: ~i / E: nct] 1 Persoană care fură Si: hoț, (înv) războinic, (reg) robalău. 2 (Reg) Haiduc (8). 3 (Reg) Om nemernic, josnic. 4 (Pfm) Om șmecher Si: hoțoman, ștrengar. 5 (Reg) Ucigaș.

tâlhariu sm vz tâlhar

tâlhări [At: CORESI, EV. 72 / V: (îrg) tăl~ / Pzi: ~resc / E: tâlhar] 1 vi A duce viață de tâlhar (1), furând, jefuind, prădând Si: (înv) a tâlhui (1). 2 vr (Reg) A se face haiduc Si: a se haiduci.

TĂLHAR s. m. v. tîlhar.

TÎLHAR, tîlhari, s. m. 1. Persoană care duce viață de hoț, care fură, pradă, jefuiește; hoț, bandit. Aici a fost odată cuibul tîlharilor. DEȘLIU, G. 37. Ceata de tîlhari căzuse prinsă în capătul pădurii. CARAGIALE, O. I 352. Miron se purtă în această slujbă cu multă asprime, ca să poată stinge tîlharii. BĂLCESCU, O. I 187. ◊ Tîlhar de drumul mare v. drum. ♦ Om ticălos, nemernic. Plîngea și mărturisea o dorință pe care o repeta de patruzeci de ani: să moară tîlharul. PAS, Z. I 31. Ani și ani s-au perindat De cînd fără încetare lumea toat-am colindat... ca să dau de cuibul unde Zmeul-Zmeilor, tîlharul, fericirea mi-o ascunde. EFTIMIU, Î. 124. Matei-vv. făcu greșeala de încredință acest ministeriu unui mare tîlhar, un grec anume Ghinea Țucală. BĂLCESCU, O. I 70. ◊ (Adjectival) Acei trîntori... au ajuns mai răi și mai tîlhari ca înainte. BART, S. M. 25. 2. (Familiar, cu o nuanță de ușoară mustrare, uneori de admirație) Om șmecher, ștrengar, hoțoman. Mare tîlhar mai ești! (Cu pronunțare regională) A! tîlhariule, vii sus de stingherești fata de la gherghef? ALECSANDRI, T. 940. – Variantă: tălhar (CREANGĂ, A. 49, ALECSANDRI, T. I 57) s. m.

TÎLHĂRI, tîlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce viață de tîlhar; a jefui, a prăda, a fura. Scoase toate avuțiile ce adusese de cînd tîlhărea. ISPIRESCU, L. 144.

TÂLHAR ~i m. 1) Persoană care comite jafuri făcând uz de forță; hoț de drumul mare; brigand. 2) pop. Persoană care comite fapte nedemne. 3) fam. Persoană șmecheră și poznașă; hoț; hoțoman. /<ung. tolvaj

A TÂLHĂRI ~esc intranz. pop. A fi tâlhar. /Din tâlhar

tâlhar m. hoț de codru. [Ung. TOLVÁJ (cf. sub raportul finalei, fărtar și fărtaiu, sfert = ung. FERTÁLY)].

tâlhărì v. a jefui și ucide.

tîlhár m. (din *tîlhă, adică „om de desiș”. Cp. cu fiŭ al păduriĭ = tîlhar, la T. Vîrnav, Istoria vĭețiĭ mele, ed. Goroveĭ, p. 68. D. rom. vine ung. tolvaj, tîlhar. V. tîhlăriș, sihlă). Bandit, brigand, hoț de codru. – În est talhar, din *tălhar, ca haldan d. *hlîndan și saltar d. sertar. – Fem. -ăroaĭcă saŭ -ăríță. În Trans. (după ung.) túlaĭ, túlvaĭ! = „sărițĭ, hoțiĭ”! V. codrean.

2) tîlhărésc v. intr. Duc vĭață de tîlhar. – Mold. tălh-.

túlvaĭ, V. tîlhar.

tâlhar s. m., pl. tâlhari

tâlhări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhăresc, 3 sg. tâlhărește, imperf. 1 tâlhăream; conj. prez. 1 sg. să tâlhăresc, 3 să tâlhărească

tâlhar s. m., pl. tâlhari

tâlhări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhăresc, imperf. 3 sg. tâlhărea; conj. prez. 3 să tâlhărească

tâlhar s. m., pl. tâlhari

tâlhări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhăresc, imperf. 3 sg. tâlhărea; conj. prez. 3 sg. și pl. tâlhărească

tâlhar.

IARBA-TÂLHARULUI s. v. orbalț.

TÂLHAR s. v. ștrengar.

TÂLHAR s. 1. bandit, (franțuzism) brigand, (reg.) furător, robalău, (Transilv.) lotru, (înv.) fur, războinic. (~ de drumul mare.) 2. v. ticălos. (Un ~ de negustor.)

TÂLHAR DE MARE s. v. corsar, pirat.

TÂLHĂRI vb. v. jefui, prăda.

iarba-tîlharului s. v. ORBALȚ.

tîlhar s. v. ȘTRENGAR.

TÎLHAR s. 1. bandit, (franțuzism) brigand, (reg.) furător, robalău, (Transilv.) lotru, (înv.) fur, războinic. (~ de drumul mare.) 2. bandit, nemernic, ticălos. (Un ~ de negustor.)

tîlhar de mare s. v. CORSAR. PIRAT.

tîlhări vb. v. JEFUI. PRĂDA.