TABAC², tabaci, s. m. (Înv.) Tăbăcar. – Din tc. tabāk.

TĂBĂCI, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac².

tabac¹ sm [At: ANON. CAR. / V: (înv; nob) tăbanc, (reg) tob~ / Pl: ~aci / E: tc tabak, tobac cf mg tabak] (Înv) 1-2 Tăbăcar¹ (1-2).

tăbanc sm vz tabac¹

tăbăci¹ vt [At: LB / Pzi: ~ăcesc / E: tabac¹] 1 A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs moale, suplu, elastic și rezistent Si: a argăsi, (reg) a cruși, a dubi, a orgăli, a timări. 2 (Pop; fig) A snopi în bătăi.

tăbăci² vi [At: RETEGANUL, CH. I, 147 / Pzi: ~ăcesc / E: tabac²] (Reg) A fuma (cu pipa) Si: (reg) a pipa.

tobac sm vz tabac¹

tubac smn vz tabac

TABAC², tabaci, s. m. Tăbăcar. – Din tc. tabāk.

TĂBĂCI, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. (Glumeț) A snopi în bătăi. – Din tabac².

TABAC², tabaci, s. m. (Astăzi rar) Tăbăcar. Albia rîului se îngusta... începea stăpînirea tabacilor care își argăseau pieile în Dîmbovița. PAS, L. I 70. În stînga mănăstirii... doi tabaci duceau pe umeri, atîrnate de o prăjină lungă, piei crude. CAMIL PETRESCU, O. I 446. Populațiunea orașelor se compunea de meseriași și neguțători... curelari, ceaprazari, tabaci. GHICA, S. XIV.

TĂBĂCI, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A transforma pielea brută, cu ajutorul tananților, într-un produs care nu putrezește și care este moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent la uzură; a argăsi, a dubi. Meșteșugarii... tăbăcesc piei de vite mari pentru opinci. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 204. ◊ Fig. Un negustor, pe care-l tăbăciseră agoniseala și vîntul mării. GALACTION, O. I 77. Ce n-am pus, domnule? Ce să-ți mai spui? Ce n-am pus? Mi-am tăbăcit gingiile. CARAGIALE, O. I 187. ♦ (Familiar) A zdrobi în bătăi, a snopi. Jupîn Moțatu spusese calfelor să mă tăbăcească bine, fără să mă omoare însă. STANCU, D. 341.

TĂBĂCI, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A transforma pielea brută, cu ajutorul tananților, într-un produs moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. (Glumeț) A snopi în bătăi. – Din tabac².

TABAC² ~ci m. rar Muncitor specializat în tăbăcirea pieilor; argăsitor; dubălar; tăbăcar. /<turc. tabak

A TĂBĂCI ~esc tranz. (piei de animale) 1) A trata cu tananți (pentru a da însușirile necesare); a dubi; a argăsi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropși; a făcălui. /Din tabac

tabac m. tăbăcar: uliță tabacilor. [Turc. TABBAK].

tăbăcì v. 1. a prepara pieile cu acid tanic (spre a le face solide și impermeabile); 2. (ironic) a snopi în bătaie: lupii îndată îi (caprei) tăbăciră pielea PANN; 3. fam. a uza: și-a tăbăcit gingiile.

1) tabác m. (turc. pop. tabak, lit. [d. ar.] debbagh; ngr. tabákis, alb. bg. tabak, ung. tabak și tobak). Munt. vest. Tăbăcar.

tăbăcésc v. tr. (d. tabac 1). Lucrez peile cu ácid tanic ca să le fac bune p. industrie. Fig. Bat, snopesc în bătaĭe. – Și argăsesc; în nord dubesc.

tabac¹ (tăbăcar) (înv.) s. m., pl. tabaci

tăbăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcesc, 3 sg. tăbăcește, imperf. 1 tăbăceam; conj. prez. 1 sg. să tăbăcesc, 3 să tăbăcească

tabac¹ (tăbăcar) (înv.) s. m., pl. tabaci

tăbăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcesc, imperf. 3 sg. tăbăcea; conj. prez. 3 să tăbăcească

tabac (tăbăcar) s. m., pl. tabaci

tăbăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcesc, imperf. 3 sg. tăbăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. tăbăcească

tăbăci (conj. tăbăcească)

tăbăcesc, -ceam 1 imp.

TABAC s. v. argăsitor, tăbăcar, tutun, tutun turcesc.

TĂBĂCI vb. a argăsi, (reg.) a cruși, (Mold., Bucov. și Transilv.) a dubi. (A ~ pieile.)

TĂBĂCI vb. v. pipa, snopi, stâlci.

tabac s. v. ARGĂSITOR. TABĂCAR. TUTUN. TUTUN TURCESC.

TĂBĂCI vb. a argăsi, (reg.) a cruși, (Mold., Bucov. și Transilv.) a dubi. (A ~ pieile.)

tăbăci vb. v. PIPA. SNOPI. STÎLCI.

tabac (-ci), s. m. – Muncitor care tăbăcește pieile, argăsitor. – Mr. tăbac. Tc. (arab.) tabak (Șeineanu, II, 338), cf. alb., bg., sb., megl. tabak, ngr. ταμπάϰης. – Der. tăbăci, vb. (a argăsi, a dubi; a usaca pielea la soare), cf. megl. tăbățǫs, tăbățiri; tăbăcar, s. m. (argăsitor); tăbăcărie, s. f. (meseria și atelierul tăbăcarului); tăbăceală, s. f. (argăseală); tăbăcit, s. n. (argăsit); tăbăcăreasă, s. f. (Mold., un anumit joc de cărți).

Tabac, Tăbăci v. Tabac 2, 3.

a-i tăbăci (cuiva) pielea expr. (er. – d. bărbați) a avea un contact sexual brutal.