13 definiții pentru statornic

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STATORNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.).

STATORNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.).

statornic, ~ă [At: (a. 1765) BUL. COM. IST. IV, 214 / Pl: ~ici, ~ice / E: stat2 (după datornic, spornic etc.)] 1 a (D. proprietăți) Care aparține cuiva pentru totdeauna. 2 a (D. proprietăți) Care se află în posesiune veșnică. 3 a (Rel; d. așezări omenești, domicilii, sedii etc.; îoc provizoriu) Stabil (4). 4 a (D. instituții, organizații etc.) Permanent. 5 a (D. populații, îoc nomad) Sedentar (7). 6 a (D. oameni sau d. manifestările lor) Stabil (11). 7 sm (Îe) A fi ~ la vorbă A se ține de cuvânt. 8 a (D. fenomene, stări, procese etc. naturale sau sociale, d. evenimente etc.) Stabil (10). 9 a (Înv; d. aștri; îoc mobil) Fix (2). 10-11 a, av (Mai ales d. stări, situații, relații etc.; îoc efemer) Stabil (12-13).

STATORNIC, -Ă, statornici, -e, adj. 1. (Despre persoane, p. ext. despre păreri, sentimente, atitudini etc.) Care nu se schimbă ușor, care are tărie sufletească; constant, hotărît, ferm. Era plină de bunătate, statornică în iubire ca și în ură. CĂLINESCU, E. 30. Cărțile ne sînt prietini statornici. SADOVEANU, O. VI 443. Se îngrijea... de soarta ogorului părintesc, o dată încăput pe mîna nestatornicului Constantin. GALACTION, O. I 119. ◊ Expr. A fi statornic la vorbă = a se ține de cuvînt. Așa am fost eu răbdător și statornic la vorbă în feliul mieu. CREANGĂ, A. 70. ♦ Neclintit. Dar n-a fost putință să-l întoarcă din hotărîrea sa, rămîind statornic ca o piatră în vorbele lui. ISPIRESCU, L. 3. Nebuneasca... sumeție [a lui Carol al XII-lea] se sfărîmă în sfîrșit de statornica cumpănire a lui Petru I. NEGRUZZI, S. I 177. 2. Care e mereu la fel, care rămîne în aceeași stare, neschimbător, invariabil; definitiv. Statornică-i trecea viața, Cum trece-n farmec dimineața P-un cîmp frumos și plin de flori. COȘBUC, P. II 260. Nu se putea face abatere de la principiul nostru statornic. CARAGIALE, O. III 219. Legenda lua o formă statornică. ODOBESCU, S. I 204. 3. Care nu încetează, care durează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. Vîntul era statornic, dar ușor, astfel încît nu fura zgomotele primejdioase. DUMITRIU, N. 118. Un zîmbet statornic în colțul gurii, care dispărea numai cînd nu știa lecția, îi cîștigase simpatiile colegilor. CĂLINESCU, E. 73. Numai astfel ar fi putut cîștiga o înrîurire adîncă și statornică. GHEREA, ST. CR. II 99. ◊ (Adverbial) Trofin mesteca statornic, muncind din greu cu fălcile. DUMITRIU, P. F. 14. ♦ (Adverbial) Cu persistență, cu perseverență. Se grăbea tare, gîfîia și urca statornic în zăpadă pînă la genunchi. DUMITRIU, V. L. 73. 4. Care nu-și schimbă locul, care este stabil, fix; temeinic, consolidat. Pieptănarul îmi tot cîntă-n ureche să mă iau cu dînsul că are bordei statornic. CAMILAR, N. I 403. Ne-a poruncit să n-avem căi statornice, ca să nu ne găsească dușmanii. SADOVEANU, Z. C. 40. Abia acum începe să se așeze o viață mai statornică de-a lungul acestui țărm al Dunării. VLAHUȚĂ, R. P. 17. Lui Apolon însă îi ardea... de a-și alege pe uscat un lăcaș statornic, de unde să răspîndească printre oameni lumina prevestitoare a oracolelor sale. ODOBESCU, S. III 295. ♦ (Despre populații, în opoziție cu flotant, nomad) Așezat, stabilit definitiv. Toți turcii care se aflau statornici sau întîmplător veniți în București. VLAHUȚĂ, la CADE.

STATORNIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu-și schimbă ușor convingerile; constant. ◊ A fi ~ la vorbă a se ține de cuvânt. 2) (despre locuitori, populație etc.) Care locuiește permanent în același loc; stabil. 3) Care există fără încetare; neîntrerupt; permanent; continuu. /Din stat

statornic a 1. care rămâne în aceeaș stare: staționar, stabil; 2. fig. care nu se schimbă permanent. [Din vechiu-rom. stătoriu = lat. statorem].

statórnic, -ă adj. (d. stat, stătător, ca datornic d. dat, dătător). Constant, care nu se schimbă ușor: om, caracter statornic. Stabil: populațiune statornică.

statornicì v. a stabili, a regula, a fixa.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

statornic adj. m., pl. statornici; f. statornică, pl. statornice

statornic adj. m., pl. statornici; f. statornică, pl. statornice

statornic adj. m., pl. statornici; f. sg. statornică, pl. statornice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STATORNIC adj. 1. v. stabil. 2. fixat, sedentar, stabil, (înv.) așezător, stătător. (Populații ~.) 3. stabil, (pop.) vătraș. (Țigani ~.) 4. v. consecvent. 5. durabil. 6. v. fidel. 7. v. stăruitor. 8. v. susținut. 9. v. hotărât. 10. v. neclintit.

STATORNIC adj. 1. fix, permanent, stabil. (O așezare ~.) 2. fixat, sedentar, stabil, (înv.) așezător, stătător. (Populații ~.) 3. stabil, (pop.) vătraș. (Țigani ~.) 4. consecvent, constant, neschimbat, neschimbător, stabil. (~ în sentimente.) 5. durabil, stabil, trainic, (înv.) stătător. (O stare sufletească ~.) 6. cinstit, credincios, devotat, fidel, nestrămutat, (livr.) leal, loial, (reg.) slugarnic, (înv.) smerit. (O soție ~; prieten ~.) 7. insistent, perseverent, persistent, răzbătător, stăruitor, tenace, (livr.) persuasiv, (rar) străbătător. (Om ~ în acțiunile sale.) 8. continuu, neîntrerupt, susținut, (înv.) nepregetat, nepregetător. (Eforturi ~; preocupare ~.) 9. decis, dîrz, ferm, hotărît, inflexibil, intransigent, neabătut, neclintit, nestrămutat, neșovăitor, (înv.) nepregetător. (Om ~; caracter ~.) 10. neclintit, nezdruncinat, tare. (O voință ~.)

Statornic ≠ mobil, nestatornic, trecător

Intrare: statornic
statornic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • statornic
  • statornicul
  • statornicu‑
  • statornică
  • statornica
plural
  • statornici
  • statornicii
  • statornice
  • statornicele
genitiv-dativ singular
  • statornic
  • statornicului
  • statornice
  • statornicei
plural
  • statornici
  • statornicilor
  • statornice
  • statornicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

statornic, statornicăadjectiv

  • 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era plină de bunătate, statornică în iubire ca și în ură. CĂLINESCU, E. 30. DLRLC
    • format_quote Cărțile ne sînt prietini statornici. SADOVEANU, O. VI 443. DLRLC
    • format_quote Se îngrijea... de soarta ogorului părintesc, o dată încăput pe mîna nestatornicului Constantin. GALACTION, O. I 119. DLRLC
    • format_quote Dar n-a fost putință să-l întoarcă din hotărîrea sa, rămîind statornic ca o piatră în vorbele lui. ISPIRESCU, L. 3. DLRLC
    • format_quote Nebuneasca... sumeție [a lui Carol al XII-lea] se sfărîmă în sfîrșit de statornica cumpănire a lui Petru I. NEGRUZZI, S. I 177. DLRLC
    • 1.1. prin generalizare Care este mereu la fel, care nu se schimbă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Statornică-i trecea viața, Cum trece-n farmec dimineața P-un cîmp frumos și plin de flori. COȘBUC, P. II 260. DLRLC
      • format_quote Nu se putea face abatere de la principiul nostru statornic. CARAGIALE, O. III 219. DLRLC
      • format_quote Legenda lua o formă statornică. ODOBESCU, S. I 204. DLRLC
    • 1.2. Care nu încetează. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Vîntul era statornic, dar ușor, astfel încît nu fura zgomotele primejdioase. DUMITRIU, N. 118. DLRLC
      • format_quote Un zîmbet statornic în colțul gurii, care dispărea numai cînd nu știa lecția, îi cîștigase simpatiile colegilor. CĂLINESCU, E. 73. DLRLC
      • format_quote Numai astfel ar fi putut cîștiga o înrîurire adîncă și statornică. GHEREA, ST. CR. II 99. DLRLC
      • format_quote (și) adverbial Trofin mesteca statornic, muncind din greu cu fălcile. DUMITRIU, P. F. 14. DLRLC
    • 1.3. (și) adverbial Cu persistență, cu perseverență. DLRLC
      • format_quote Se grăbea tare, gîfîia și urca statornic în zăpadă pînă la genunchi. DUMITRIU, V. L. 73. DLRLC
    • chat_bubble A fi statornic la vorbă = a se ține de cuvânt. DLRLC
      • format_quote Așa am fost eu răbdător și statornic la vorbă în feliul mieu. CREANGĂ, A. 70. DLRLC
  • 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pieptănarul îmi tot cîntă-n ureche să mă iau cu dînsul că are bordei statornic. CAMILAR, N. I 403. DLRLC
    • format_quote Ne-a poruncit să n-avem căi statornice, ca să nu ne găsească dușmanii. SADOVEANU, Z. C. 40. DLRLC
    • format_quote Abia acum începe să se așeze o viață mai statornică de-a lungul acestui țărm al Dunării. VLAHUȚĂ, R. P. 17. DLRLC
    • format_quote Lui Apolon însă îi ardea... de a-și alege pe uscat un lăcaș statornic, de unde să răspîndească printre oameni lumina prevestitoare a oracolelor sale. ODOBESCU, S. III 295. DLRLC
    • format_quote Toți turcii care se aflau statornici sau întîmplător veniți în București. VLAHUȚĂ, la CADE. DLRLC
etimologie:
  • stat (după datornic etc.). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.