Definiția cu ID-ul 956737:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STATÓRNIC, -Ă, statornici, -e, adj. 1. (Despre persoane, p. ext. despre păreri, sentimente, atitudini etc.) Care nu se schimbă ușor, care are tărie sufletească; constant, hotărît, ferm. Era plină de bunătate, statornică în iubire ca și în ură. CĂLINESCU, E. 30. Cărțile ne sînt prietini statornici. SADOVEANU, O. VI 443. Se îngrijea... de soarta ogorului părintesc, o dată încăput pe mîna nestatornicului Constantin. GALACTION, O. I 119. ◊ Expr. A fi statornic la vorbă = a se ține de cuvînt. Așa am fost eu răbdător și statornic la vorbă în feliul mieu. CREANGĂ, A. 70. ♦ Neclintit. Dar n-a fost putință să-l întoarcă din hotărîrea sa, rămîind statornic ca o piatră în vorbele lui. ISPIRESCU, L. 3. Nebuneasca... sumeție [a lui Carol al XII-lea] se sfărîmă în sfîrșit de statornica cumpănire a lui Petru I. NEGRUZZI, S. I 177. 2. Care e mereu la fel, care rămîne în aceeași stare, neschimbător, invariabil; definitiv. Statornică-i trecea viața, Cum trece-n farmec dimineața P-un cîmp frumos și plin de flori. COȘBUC, P. II 260. Nu se putea face abatere de la principiul nostru statornic. CARAGIALE, O. III 219. Legenda lua o formă statornică. ODOBESCU, S. I 204. 3. Care nu încetează, care durează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. Vîntul era statornic, dar ușor, astfel încît nu fura zgomotele primejdioase. DUMITRIU, N. 118. Un zîmbet statornic în colțul gurii, care dispărea numai cînd nu știa lecția, îi cîștigase simpatiile colegilor. CĂLINESCU, E. 73. Numai astfel ar fi putut ciștiga o înrîurire adîncă și statornică. GHEREA, ST. CR. II 99. ◊ (Adverbial) Trofin mesteca statornic, muncind din greu cu fălcile. DUMITRIU, P. F. 14. ♦ (Adverbial) Cu persistență, cu perseverență. Se grăbea tare, gifîia și urca statornic în zăpadă pînă la genunchi. DUMITRIU, V. L. 73. 4. Care nu-și schimbă locul, care este stabil, fix; temeinic, consolidat. Pieptănarul îmi tot cîntă-n ureche să mă iau cu dînsul că are bordei statornic. CAMILAR, N. I 403. Ne-a poruncit să n-avem căi statornice, ca să nu ne găsească dușmanii. SADOVEANU, Z. C. 40. Abia acum începe să se așeze o viață mai statornică de-a lungul acestui țărm al Dunării. VLAHUȚĂ, R. P. 17. Lui Apolon însă îi ardea... de a-și alege pe uscat un lăcaș statornic, de unde să răspîndească printre oameni lumina prevestitoare a oracolelor sale. ODOBESCU, S. III 295. ♦ (Despre populații, în opoziție cu flotant, nomad) Așezat, stabilit definitiv. Toți turcii care se aflau statornici sau întîmplător veniți în București. VLAHUȚĂ, la CADE.