șicana [At: BARIȚIU, P. A. II, 653 / V: (înv) ci~, (îvr) ~căna / Pzi: ~nez / E: fr chicaner] 1 vt (Înv; c. i. persoane) A pune în dificultate prin interpretarea insidioasă a unor prevederi legale sau prin specularea unor detalii de procedură. 2 vt (Pop) A deranja pentru lucruri lipsite de importanță, făcând obiecții meschine, ridicând pretenții nejustificate Si: a agasa (2), (pop) a cicăli (3), a sâcâi, (îvr) a șicanarisi. 3 vrr (Îvr) A discuta în contradictoriu, cu insistență, exagerând importanța lucrurilor. 4 vi (Pop; rar) A ridica obiecții neîntemeiate.

șicană sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 52 / V: (îvr) cic~ / Pl: ~ne / E: fr chicane] 1 (Îvr) Procedură (judiciară). 2 (Înv) Interpretare insidioasă a unei prevederi legale sau a unui detaliu de procedură. 3 (Înv; prc) Dificultate de procedură provocată printr-o șicană (2). 4 (Pop) Acțiune prin care cineva este deranjat, supărat, agasat cu cereri și cu pretenții neîndreptățite, lipsite de importanță Si: (pop) cicăleală (2), sâcâială. 5 (Pop) Pricină neîntemeiată. 6 (Pop) Tertip. 7 (Îvr) Controversă. 8 (Teh) Obstacol montat pe circuitul unui fluid pentru a-i micșora viteza, pentru a-i imprima un drum ocolit sau pentru a-i regla debitul.

șicăna v vz șicana

ȘICANA, șicanez, vb. I. Tranz. A sîcîi (pe cineva) pentru lucruri fără importanță, a căuta cuiva pricină (fără motiv justificat); a face șicane. Noi nu voim să șicanăm pe Caragiale cu acest sfîrșit. GHEREA, ST. CR. II 144.

ȘICANĂ, șicane, s. f. 1. (Mai ales în legătură cu verbul «a face») Acțiune prin care cineva sîcîie în chip nedrept pe altul, cu cereri și pretenții nemotivate. Gîndi cu ură la tot ce lăsase înapoi: bîrfelile și spionajul cucoanelor adunate la ceai.. șicanele mărunților satrapi locali. C. PETRESCU, C. V. 10. Eu nu pot considera această procedare decît ca o șicană ce se face unui vapor romînesc. BART, S. M. 103. Hagi Petcu caută acum a-și răzbuna cu niște șicane mici, care pot să vă cauzeze multe supărări chiar d-voastre, doamna mea. ALECSANDRI, T. 1274. 2. Obstacol de forme diferite, montat pe circuitul unui fluid, în scopul de a-i micșora viteza și de a-i lungi drumul (dîndu-i astfel posibilitatea să se răcească, să depună suspensiile pe care le poartă etc.).

ȘICANA vb. I. tr. A face șicane (cuiva), a căuta pricină; a sîcîi. [< fr. chicaner].

ȘICANĂ s.f. 1. Sîcîială fără motiv. ♦ (Jur.) Obiecție neîntemeiată; procedură artificială; subtilitate, tertip. 2. Obstacol așezat în calea circuitului unui fluid pentru a-l dirija într-un anumit mod. [< fr. chicane].

ȘICANA vb. tr. a face șicane (cuiva), a căuta pricină; a sâcâi. (< fr. chicaner)

ȘICANĂ s. f. 1. sâcâială fără motiv. ◊ (jur.) obiecție neîntemeiată; procedură artificială; subtilitate, tertip. 2. obstacol așezat în calea circuitului unui fluid pentru a-i reduce viteza, a-l dirija etc. 3. serie de obstacole dispuse pe un drum (de curse automobilistice) pentru a impune un parcurs în zigzag. (< fr. chicane)

A ȘICANA ~ez 1. tranz. (persoane) A produce șicane; a sâcâi fără motive serioase. 2. intranz. A umbla cu șicane. /<fr. chicaner

ȘICANĂ ~e f. 1) Deranj iritant, provocat de cereri și pretenții nejustificate; sâcâială fără motiv. A face tot felul de ~e. 2) Motiv lipsit de temei; subtilitate falsă. 3) Obstacol pus în calea unui fluid pentru a-i micșora viteza, a-i modifica direcția sau pentru a-i uniformiza debitul. ~ perforată. 4) Bârnă care apără intrarea într-o fortăreață. /<fr. chicane

șicanà v. 1. a întrebuința șicane sau subtilități; 2. a intenta cuiva un proces fără cuvânt; 3. fig. a necăji pentru nimicuri.

șicană f. 1. întortochierea legii, abuz cu formalitățile procedurei; 2. fig. ceartă fără cuvânt, contestare nefundată (= fr. chicane).

*șicánă f., pl. e (fr. chicane). Acțiunea de a șicana: a face șicane cuĭva. V. chițibuș.

*șicanéz v. tr. (fr. chicaner). Sîcîĭ pin chițibușurĭ, chinuĭesc pin formalitățile legiĭ în paguba dreptățiĭ. Necăjesc p. nimicurĭ.

șicana (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șicanez, 3 șicanează; conj. prez. 1 sg. să șicanez, 3 să șicaneze

șicană s. f., g.-d. art. șicanei; pl. șicane

șicana (a ~) vb., ind. prez. 3 șicanează

șicană s. f., g.-d. art. șicanei; pl. șicane

șicana vb., ind. prez. 1 sg. șicanez, 3 sg. și pl. șicanează

șicană s. f., g.-d. art. șicanei; pl. șicane

șicană

șicană, -ne.

ȘICANA vb. a sâcâi, (rar) a străgăni, (înv.) a molesta. (Îl ~ cu tot felul de mărunțișuri.)

ȘICANĂ s. 1. (rar) străgăneală, străgănire. (Lasă-te de ~e!) 2. dificultate, greutate, neajuns. (Îi face tot felul de ~e.)

ȘICANA vb. a sîcîi, (rar) a străgăni, (înv.) a molesta. (Îl ~ cu tot felul de mărunțișuri.)

ȘICANĂ s. 1. (rar) străgăneală, străgănire. (Lasă-te de ~!) 2. dificultate, greutate, neajuns. (Îi face tot felul de ~.)

șicană (-ne), s. f. – Agasare, tertip. Fr. chicane. – Der. șicana, vb. (a agasa).

A ȘICANA a băga strâmbe, a-i face cuiva zile amare / fripte, a pune (cuiva) strâmbe, a se ține de capul cuiva.