scuti [At: PSALT. 32 / Pzi: 1 ~tesc, și (înv) 3 scute / E: scut] 1-2 vtr (Asr; adesea cu determinări introduse prin pp „de”, (înv) „cu”, „prin”) A (se) proteja. 3-4 vtr (înv; îe) A(-și) ~ viața (sau a se ~ cu viață) A scăpa cu viață dintr-o mare primejdie. 5 vt (Înv) A păstra. 6 vt (Rar) A economisi (4). 7 vr (Reg; udp „de”, sau, reg, „cu”) A se adăposti (2). 8 vt (Reg) A ascunde (1). 9-10 vt (De obicei udp „de”) A feri (sau a scăpa) de ceva neplăcut. 11 vt (Pex; de obicei udp „de”) A trata cu grijă, cu înțelegere și cu îngăduință Si: a cruța, a menaja, (îvr) a menajarisi. 12 vt (Îvr; c. i. o boală) A potoli¹ (1). 13 vr (Îvr; d. părți ale corpului) A se vindeca. 14 vt (Fam; adesea udp „de” sau, rar, „cu”) A nu plictisi. 15 vt (udp „de”) A nu (mai) cere (sau a nu mai supune la) îndeplinirea unor anumite îndatoriri, obligații Si: a se dispensa. 16 vt (Pex; cu determinări introduse prin pp „de”) A fi lipsit de... 17-18 vtr (Rar) A (se) dispensa (de ceva sau de cineva).

SCUTI, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa (de anumite îndatoriri, sarcini); a excepta de la anumite obligații. Nici numele autorului, nici primirea cea bună din partea publicului nu poate să ne scutească de a analiza aceste scrieri. GHEREA, ST. CR. II 56. Vă scutesc de căratul poloboacelor pe astăzi. ALECSANDRI, T. I 442. ◊ Refl. pas. A înghiți proprietățile cele mici concentrîndu-le în proprietăți mari, a răpi deodată cu proprietatea și libertatea individuală a țăranilor, prefăcîndu-i în servi, a dobîndi dreptul de a se scuti de cele mai multe dăjdii, aceasta fu ținta ei. BĂLCESCU, O. II 21. 2. A cruța, a menaja, a feri sau a scăpa pe cineva de un lucru neplăcut. Voi să-l scutesc și pe dînsul, sărmanul, că e bătrîn, de necazurile și primejdiile călătoriei ce vrei să faci. ISPIRESCU, L. 21. Dac-ai putea, ai face toate jărtfele ca să-l scutești de-o asemine-ngiosire. ALECSANDRI, T. 1461. Io muncesc Ș-agonisesc Și de biruri te plătesc, De belele te scutesc. TEODORESCU, P. P. 345. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva cu ceva. Tatăl meu îți datorește bani și d-ta vrei fata lui... dar pînă nu-ți sînt femeie, am dreptul de a te ruga să mă scutești. EMINESCU, N. 98. 3. A apăra, a ocroti, a păzi. Zîna însă o scutea pe nevăzute să nu i se întîmple nimic, alunga lupii și urșii, mistreții și șerpii din giurul ei. RETEGANUL, P. V 19.

A SCUTI ~esc tranz. A elibera de îndatoriri. ~ de impozit. ◊ ~ește-mă, te rog! lasă-mă, te rog, în pace; slăbește-mă, te rog! /Din scut

scutì v. 1. a apăra, a scăpa: Doamne, scutește-mă de zile rele; 2. a apăra de sarcini sau dări: a scuti de armată; 3. a dispensa: scutește-mă, te rog; 4. a cruța: moartea nu scutește pe nimeni. [Origină necunoscută].

scuț sm [At: I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 65 / Pl: ~i și (rar) ~uri sn / E: nct] 1 (Pop) Țurțur. 2 (Reg) „Vârful șurei de paie ud și înghețat”. 3 (Pop) Sloi mare de gheață. 4 (Reg; cu valoare de superlativ; îe) A se face (sau a îngheța) ~ A îngheța foarte tare (transformându-se într-un sloi de gheață). 5 (Reg) Crustă zgrunțuroasă care se formează pe burta animalelor prin îmbâcsirea părului cu murdărie. 6 (Reg) Conglomerat (de materii).

SCUȚ, scuțuri, s. n. Sloi mare de gheață. Ajuns pe culmele alpestre, «Pe stînci de scuți de gheață, troiene de zăpezi, Pe care o suflare le-aruncă răpezi jos» el se oprește. ODOBESCU, S. III 82. ♦ Țurțur.

SCUȚ, scuți, s. m. Sloi mare de gheață. ♦ Țurțur.

scuț n. țurțur de ghiață: scuțurele, semn de frig. [Origină necunoscută].

scutésc v. tr. (d. scut). Vechĭ. Apăr, feresc, protejez: a scuti de ploaĭe, de ger, de moarte. Păstrez: a scuti un lucru. Scap, salvez: și-au scutit viata cu pădurea (N. Cost. 2, 116). Azĭ. Dispensez, cruț, ușurez (de o muncă, de o plictiseală): a scuti de bir, de armată, de un examin. Slăbesc, las în pace: ĭa scutește-mă cu mofturile astea. V. refl. Trans. Mă adăpostesc.

scuțĭ m. pl. (cp. cu vsl. scutŭ, margine de haină. V. scutec). Țurțuri de gheată.

scuti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutesc, 3 sg. scutește, imperf. 1 scuteam; conj. prez. 1 sg. să scutesc, 3 să scutească

scuti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutesc, imperf. 3 sg. scutea; conj. prez. 3 să scutească

scuti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutesc, imperf. 3 sg. scutea; conj. prez. 3 sg. și pl. scutească

scutesc, -team 1 imp.

SCUTI vb. 1. v. absolvi. 2. a dispensa. (Îl ~ de gimnastică.) 3. a slăbi. (~-mă cu întrebările!)

SCUTI vb. v. adăposti, apăra, ascunde, dosi, feri, mistui, ocroti, păstra, păzi, proteja.

scuti vb. v. ADĂPOSTI. APĂRA. ASCUNDE. DOSI. FERI. MISTUI. OCROTI. PĂSTRA. PĂZI. PROTEJA.

SCUTI vb. 1. a absolvi, a cruța, a ierta, (înv.) a milui, a pardona, a slobozi. (A ~ de o pedeapsă, de o obligație.) 2. a dispensa. (Îl ~ de gimnastică.) 3. a slăbi. (~-mă cu întrebările!)

SCUȚ s. v. țurțur.

scuț s. v. ȚURȚUR.

scuț (-țuri), s. n. – Țurțure, ciucure de gheață. Poate legat de sl. skutŭ „marginea, bordura unei haine” (Scriban).

SCUTI- „scut, placă”. ◊ L. scutum „pavăză, scut” > fr. scuti-, engl. id., it. id. > rom. scuti-. □ ~form (v. -form), adj., (despre cartilaje) în formă de scut.

scuț, scuțuri, s.n. (reg.) 1. țurțur de gheață. 2. murdărie, jeg. 3. sloi mare de gheață. 4. conglomerat de materii.