PEDEPSIT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită;^[1] p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.

pedepsit, ~ă [At: CANTEMIR, I. I. I, 323 / V: (reg) ~dăs~^[1] / Pl: ~iți, ~e / E: pedepsi] 1 a (Înv) învățat. 2 a (Înv) Educat. 3 a (Înv) Instruit. 4-5 smf, a (Om) căruia i se aplică o pedeapsă (4) pentru o greșeală, o infracțiune săvârșită Si: condamnat, osândit, (îrg) judecat, (înv) certat. 6 a (Pex) Care este supărat, nemulțumit. 7 a (Înv) Care are de îndurat o suferință fizică sau morală. 8 a (Trs; îf pedăsit) Obosit.

PEDEPSIT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită; p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.

PEDEPSIT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă, care suferă o pedeapsă; sancționat, condamnat, osîndit. Criminal pedepsit.

PEDEPSIT adj. (Mold., ȚR) Instruit, învățat. A: În capul pedepsit și cu multe nevoi domirit, crierii cei mulți sălășluiesc. CANTEMIR, IST. B: Oameni ... pedepsiți întru a noastră limbă. BIBLIA (1688). Cei învățați și pedepsiți în bunătăți stau de se miră de mărirea ei. ANTIM. Etimologie: pedepsi. Vezi și pedepsi.

pedăsât^[1], ~ă a vz pedepsit

pedepsi [At: BIBLIA (1688), pref 4/44 / V: (îvr) ~pțî / Pzi: ~sesc / E: ngr (ἐ)παίδευσα (aor παιδεύω)] 1 vt (Înv) A învăța. 2 vt (Înv) A educa. 3 vt (Înv) A instrui. 4 vt (Înv) A deprinde. 5 vt (Fșa) A aplica cuiva o pedeapsă (4) pentru o greșeală, o infracțiune săvârșită Si: a condamna, a judeca, a osândi, (înv) a bintălui, a certa, a hotărî, a oblici¹, (reg) a cerca. 6 vt (Reg) A defăima. 7-8 vtr (Îrg) (A face să sufere sau) a suferi Si: a (se) chinui, a (se) tortura.

pedepțî v vz pedepsi

PEDEPSI, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A supune la o suferință fizică sau morală pentru o greșeală săvîrșită, a aplica cuiva o pedeapsă; a sancționa. Numai pe mine să mă pedepsești. DUMITRIU, N. 121. Poporul are deci și eroi care sînt creați anume să pedepsească prin umor, glumă, batjocură, tot ceea ce este potrivnic vieții poporului. BENIUC, P. 12. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o așa de grozav. CREANGĂ, P. 102. ◊ Refl. pas. Toate se pedepsesc. C. PETRESCU, R. 49. El n-a făcut ceea ce a trebuit să facă și pentru aceea se pedepsește. RETEGANUL, P. II 60. ♦ (Jur.) A sancționa, conform legii, pe un delincvent sau pe un criminal; a condamna. Legile țării noastre pedepsesc cu toată asprimea pe cei care ațîță ura șovină, naționalistă sau rasistă. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 11. 2. Refl. (Învechit) A se chinui; a suferi, a pătimi. Ofta în zilele toate, Pedepsindu-se într-însul. PANN, P. V. II 83. Au hotărît ca mai bine să moară ea decît să vadă pe fiul ei pedepsindu-se de foame. DRĂGHICI, R. 27.

A PEDEPSI ~esc tranz. 1) A face să sufere o pedeapsă; a supune unei pedepse. 2) înv. A face să suporte chinuri fizice sau morale; a chinui; a tortura. /<ngr. epédepsa

A SE PEDEPSI mă ~esc intranz. înv. A se supune unor chinuri fizice sau morale; a se chinui. /<ngr. epédepsa

PEDEPSI vb. (TR) A instrui, a învăța. Și-ș pedepsi copilul la carte. MINEIUL (1776). Etimologie: ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo). Vezi și pedepsit.

pedepsì v. 1. a înflige pedepse; 2. a se chinui. [Vechiu-rom. pedepsi, a instrui («oameni pedepsiți într’a noastră limbă», Biblia din 1688)].

pedepsésc v. tr. (ngr. pédepsa și pédisa, aor. d. pedévo, învăț, educ, pedepsesc; vsl. sîrb. pedepsati, a pedepsi. V. pedagog). Vechĭ. Educ. Azĭ. Supun pedepseĭ (bătaĭe, amendă). Chinuĭesc. V. refl. Sufer, mă chinuĭesc: mult m’am pedepsit cu boala asta!

pedepsi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsesc, 3 sg. pedepsește, imperf. 1 pedepseam; conj. prez. 1 sg. să pedepsesc, 3 să pedepsească

pedepsi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsesc, imperf. 3 sg. pedepsea; conj. prez. 3 să pedepsească

pedepsi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsesc, imperf. 3 sg. pedepsea; conj. prez. 3 sg. și pl. pedepsească

PEDEPSIT adj. 1. (JUR.) sancționat. (Contravenție ~.) 2. v. condamnat. 3. v. răzbunat.

PEDEPSIT adj. v. citit, cult, cultivat, educat, instruit, învățat.

PEDEPSIT adj. 1. (JUR.) sancționat. (Contravenție ~.) 2. (JUR.) condamnat, osîndit, (înv.) certat. (Persoană ~.) 3. răzbunat, (fig.) plătit. (O faptă ~.)

pedepsit adj. v. CITIT. CULT. CULTIVAT. EDUCAT. INSTRUIT. ÎNVĂȚAT.

Pedepsit ≠ nepedepsit

PEDEPSI vb. v. canoni, căzni, chinui, crește, educa, forma, instrui, învăța, munci, schingiui, tortura, trudi.

PEDEPSI vb. 1. (JUR.) a sancționa. (L-a ~ cu amendă.) 2. v. condamna. 3. (Transilv.) a ștrofălui, (înv.) a cerca, a vedea. (L-a ~ exemplar pentru minciuna lui.) 4. a bate, (înv.) a certa, a oblici. (L-a ~ Dumnezeu pentru faptele sale.) 5. v. răzbuna. 6. a răsplăti. (Vei fi ~ pentru ingratitudinea ta.)

pedepsi vb. v. CANONI. CĂZNI. CHINUI. CREȘTE. EDUCA. FORMA. INSTRUI. ÎNVĂȚA. MUNCI. SCHINGIUI. TORTURA. TRUDI.

PEDEPSI vb. 1. (JUR.) a sancționa. (L-a ~ cu amendă.) 2. (JUR.) a condamna, a osîndi, (înv. și reg.) a judeca, (înv.) a bintătui, a certa, a hotărî, a oblici. (L-a ~ la doi ani închisoare.) 3. (Transilv.) a ștrofălui, (înv.) a cerca, a vedea. (L-a ~ exemplar pentru minciuna lui.) 4. a bate, (înv.) a certa, a oblici. (L-a ~ Dumnezeu pentru faptele sale.) 5. a răzbuna, (înv.) a răsplăti, (fig.) a spăla. (Și-a ~ rușinea îndurată.) 6. a răsplăti. (Vei fi ~ pentru ingratitudinea ta.)

A pedepsi ≠ a ierta

pedepsi (pedepswsc, pedepsit), vb. – 1. (Înv.) A instrui, a disciplina, a educa, a forma. – 2. A condamna, a osîndi. – 3. (Refl.) A se chinui, a se tortura, a suferi. – Mr. pidipsescu, pidipsire, megl. pidipsés, pidipsiri „a munci”. Mgr. παιδεύω, aorist ἐπαίδεψα (Munu 44; Sandfeld 19), cf. sb., cr. pèdepsati (sec. XIV, cf. Vasmer, Gr., 113), bg. pedepsvam „a pedepsi”; ipoteza este inutilă, fiindcă evoluția este normală; cf. disciplinar și v. fr. „chastiier” „a instrui”. Der. pedeapsă (var. pideapsă), s. f. (osîndă; înv., educație, instrucție), cf. ngr. παίδευσις, sl. pedepsija; pedepsie, s. f. (Mold.) „epilepsie”, probabil din sl. pedepsija (după Philippide, Principii, 107, prin încrucișarea cu epilepsie); pedepsitor, adj. (care pedepsește).

MAGNI MINORES SAEPE FURES PUNIUNT (lat.) hoții cei mari pedepsesc adesea pe hoții cei mici – Balbus, „Sententiae”, 107.

Qui bene amat, bene castigat (lat. Cine iubește bine, pedepsește bine) – Proverb latin care mărturisește convingerea celor vechi că persoanele care te iubesc cu adevărat (părinți, profesori, prieteni etc.), nu te iartă atunci cînd greșești. Circulația proverbului s-a restrîns, nu fiindcă s-ar fi infirmat vreodată adevărul lui, ci doar pentru că a fost deseori înlocuit de alte zicale proprii fiecărui popor. Francezii exprimă pe limba lor absolut aceeași idee: Qui aime bien, châtie bien. Romain Rolland, în romanul Lâme enchantée: „Qui bene amat… Adagiul înflorește totdeauna în familiile burgheze care au păstrat o oarecare tentă a limbii latine” (Vara, partea a II-a). FOL.