peșchir sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 193/15 / V: (îvr) peschir, (reg) peschiră sf (înv) ~știr, pichir, pischil, piscir, pișcher, piș~, știr / Pl: ~e / E: tc peșkir] 1 (Îrg) Ștergar. 2 Față de masă. 3 (Reg) Batistă dată de către rudele miresei colăcerilor. 4 (Reg) Năframă. 5 (Îuz; arg) Bancnotă de o sută de lei. 6 (Trs; art) Dans popular care se joacă la nuntă. 7 (Trs; art) Melodie după care se execută peșchirul (6). corectat(ă)

PEȘCHIR, peșchire, s. n. 1. (Turcism învechit) Prosop, ștergar; șervet. Au luat... una un lighean de aur, alta o cană cu cioc, tot de aur, și a treia un peșchir de mătase. CARAGIALE, O. III 73. De are trebuință de cămeșe, de peșchire... [țăranul] cultivă in și cînepă, ține oi și tunde lîna ș-apoi femeia se apucă și toarce, țese și coasă. IONESCU, D. 494. Un peșchir învărgat Peste mare aruncat (Curcubeul). GOROVEI, C. 123. 2. Față de masă. Un peșchir ca hiacintul (= zambila) masa toată o-nvelește. MACEDONSKI, O. I 104. 3. Năframă, maramă. Cum e peșchirul și mundirul, se spune despre o pereche (bărbat și femeie) care se potrivesc bine.

peșchir n. 1. pânză de șters pe mâini, pe față; 2. maramă (în Olt și Argeș). [Turc. PEŠKIR].

peșchír n., pl. e (turc. pișkir, pop. peșkir, d. pers. pišgir, ngr. peskiri, alb. sîrb. bg. peškir). Rar azĭ. Șervet. Munt. (la țară). Prosop, ștergar. Olt. Trans. Naframă, tulpan saŭ văl lung al țărancelor. V. potilat.

peschir sn vz peșchir

peschiră sf vz peșchir

peștir^[1] sn vz peșchir corectat(ă)

pichir sn vz peșchir

pischil sn vz peșchir

piscir sn vz peșchir

pișcher sn vz peșchir

pișchir sn vz peșchir

știr² sn vz peșchir

peșchir (înv., reg.) s. n., pl. peșchire

peșchir (înv., reg.) s. n., pl. peșchire

peșchir s. n., pl. peșchire

peșchir (peșchire), s. n. – 1. Ștergar, șervet. – 2. (Olt.) Maramă. – 3. (Arg., înv.) Bancnotă de o sută de lei. – Mr. pischire. Tc. peșkir < per. pῑšgῑr (Roesler 601; Șeineanu, II, 293; Lokotsch 1660; Ronzevalle 59), cf. ngr. πεσϰίρι, alb., bg., sb. peškir. – Der. peșchirgiu (var. peșchergiu), s. m. (slujbaș la palat care prezenta domnului șervetul), din tc. peșkirci.

PEȘCHIR s. v. față de masă, prosop, șervet, ștergar.

peșchir s. v. FAȚĂ DE MASĂ. PROSOP. ȘERVET. ȘTERGAR.

PEȘCHIR s.m. (Mold., ȚR) Ștergar, prosop. A: Răpia cine ce putea. . .. cine peșchire, cine mease, cine șerveate, cine furci . . . IM 1754, 75^r. Iaste făcută lumea aceasta ca o masă mare cu un peșchir micu. FL. D SEC. XVIII², 5^v. B: Mînăștergu[ră], peșchir. LEX., 193^r. Rukomik. Peșchir de mîini. LEX. 1683, 57^r. Iaste făcut ca o masă mare cu un peșchir mic. FL. D 1700, 4^v; cf. MARDARIE, 169, 201; IM 1730, 105^v; FL. D 1780, 9^r. Etimologie: tc. peșkir. Cf. p r o s o p.

peșchir, peșchire, s.n. (înv. și reg.) 1. prosop, ștergar; șervet. 2. față de masă. 3. maramă. 4. batistă dată la rudele miresei colăcerilor. 5. năframă. 6. bancnotă de 100 de lei. 7. (art.) numele unui dans popular ce se juca la nuntă.