PĂCĂTOȘI, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

păcătoși vr [At: CARAGIALE, O. VII, 454 / Pzi: ~șesc / E: păcătos] (Fam) 1 A deveni păcătos. 2 A ajunge în stare de decădere Si: a se strica, a se ticăloși.

PĂCĂTOȘI, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ticăloși, a se strica.

păcătos, ~oasă [At: PSALT. HUR. 112^v/11 / Pl: ~oși, ~oase / E: păcat²+ -os] 1-4 smf, a (Persoană) care a încălcat normele (religioase sau) morale, care a comis multe păcate² (1-4) Si: (îvr) păgânicios (1-4). 5-6 smf, a (Pex) (Om) nemernic Si: nelegiuit, netrebnic, ticălos. 7 a (Fig; d. fapte) Care reprezintă păcate. 8-9 av, a (În mod) defectuos. 10 a Plin de cusururi. 11 a Care aduce neplăceri Si: defavorabil, supărător. 12 a (Fam) Care este vrednic de milă¹ Vz biet, nefericit, nenorocit, sărac, sărman, (liv) mizer. 13 a Slab. 14 a (Udp „de”) Sărman. 15 smf (De obicei ca epitet) Incapabil.

PĂCĂTOS, -OASĂ, păcătoși, -oase, adj. 1. (Despre persoane; adesea substantivat) Care are multe păcate, vinovat de călcarea legilor morale, plin de păcate; p. ext. ticălos, afurisit, rău. Era un paragat nou din sfoară tare, trainică; ceva ce nu putea plăti Adam o viață întreagă. Și i-l lăsaseră acolo, păcătoșii. DUMITRIU, P. F. 34. Sfințiile-lor știu mai multe decît noi, păcătoasele. CREANGĂ, P. 116. ♦ De proastă calitate, plin de cusururi, defectuos. Tipografiile noastre sînt păcătoase. ALECSANDRI, S. 95. 2. Vrednic de milă; biet, nenorocit, nevoiaș. Parcă-i dete și lui brînci inima să știe ce este în acel păcătos de tronișor. ISPIRESCU, U. 99. Călare pe un păcătos de cal se apropia un om. CONTEMPORANUL, III 921. Mîndra mea de mîndră mare Nici un dinte-n gură n-are, Și cumu-i de păcătoasă, Tot se ține că-i frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, 440. ◊ (Substantivat) Na! zise el mai dîndu-i o tiflă; păcătoaso și mangosito! HOGAȘ, M. N. 145. Hai, ia dați-vă deoparte, măi păcătoșilor, că numai ați crîmpoțit mîncarea. CREANGĂ, P. 260.

PĂCĂTOS² ~oasă (~oși, ~oase) și substantival 1) (despre persoane) Care are (multe) păcate; cu (multe) păcate. 2) (despre persoane) Care duce lipsă de mijloace de existență; nevoiaș; sărac; sărman; mizer. 3) Care este de calitate proastă; cu (multe) defecte. Producție ~oasă. /păcat + suf. ~os

PĂCĂTOS¹ adv. fam. În mod nesatisfăcător; rău; prost. /păcat + suf. ~os

păcătos a. și m. 1. plin, încărcat de păcate; 2. ticălos, mișel: ce păcătos! 3. (despre lucruri) netrebnic, stricat: o păcătoasă de butie.

păcătós, -oásă adj. și s. (d. păcat). Care a comis păcate, care are păcate: un om păcătos, păcătoșiĭ se duc în ĭad (Ev.). Fig. Ticălos, mișel, mizerabil, afurisit: om, guvern păcătos! Slab, nemernic, bleg. Prost, stricat, de calitate proastă: o casă, o hîrtie păcătoasă. Adv. Prost, urît: da păcătos maĭ scriĭ, măĭ!.

păcătoșésc v. tr. Fac păcătos (degradez). V. refl. Orașul s’a păcătoșit de cînd e el primar.

păcătoși (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă păcătoșesc, 3 sg. se păcătoșește, imperf. 1 sg. mă păcătoșeam; conj. prez. 1 sg. să mă păcătoșesc, 3 să se păcătoșească; imper. 2 sg. afirm. păcătoșește-te; ger. păcătoșindu-mă

!păcătoși (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșește, imperf. 3 sg. se păcătoșea; conj. prez. 3 să se păcătoșească

păcătoși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătoșesc, imperf. 3 sg. păcătoșea; conj. prez. 3 sg. și pl. păcătoșească

păcătos adj. m., s. m., pl. păcătoși; adj. f., s. f. păcătoasă, pl. păcătoase

!păcătos adj. m., s. m., pl. păcătoși; adj. f., s. f. păcătoasă, pl. păcătoase

păcătos adj. m., pl. păcătoși; f. sg. păcătoasă, pl. păcătoase

PĂCĂTOS adj. v. biet, nenorocit, nevoiaș, sărac, sărman.

PĂCĂTOS adj., s. 1. adj., s. (înv. și reg.) pângărit, (Olt.) pânganie, (înv.) săblăznitor. (Om ~; ești un ~!) 2. adj. v. mizerabil.

PĂCĂTOS adj., s. 1. adj., s. (înv. și reg.) pîngărit, (Olt.) pînganie, (înv.) săblăznitor. (Om ~; ești un ~!) 2. adj. mizerabil, rău, ticălos, urît. (O vreme ~.)

păcătos adj. v. BIET. NENOROCIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.