4 intrări

44 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUGURI, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugura vb. I] – Din mugur.

MUGURI, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugura vb. I] – Din mugur.

muguri vi [At: N. TEST. (1648), 32r/18 / V: (cscj) ~ra (Pzi: 3 ~rează și mugură) / Pzi: 3 ~rește / E: mugur] (Îrg; d. plante) A înmuguri.

ÎNMUGURI, pers. 3 înmugurește, vb. IV. Intranz. A face muguri; a muguri, a încăpuși. ♦ Fig. (Despre idei, soluții etc.) A lua naștere, a prinde contur în mintea cuiva. – În + mugur.

ÎNMUGURI, pers. 3 înmugurește, vb. IV. Intranz. A face muguri; a muguri, a încăpuși. ♦ Fig. (Despre idei, soluții etc.) A lua naștere, a prinde contur în mintea cuiva. – În + mugur.

MUGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ și din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzulițe solzoase. 2. Excrescență mică, de natură patologică, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la căprioară și la alte animale sălbatice. [Var.: mugure s. m.] – Cf. alb. mugull.

MUGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ și din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzulițe solzoase. 2. Excrescență mică, de natură patologică, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la căprioară și la alte animale sălbatice. [Var.: mugure s. m.] – Cf. alb. mugull.

MUGURA vb. I v. muguri.

MUGURE s. m. v. mugur.

înmuguri vi [At: ISPIRESCU, L. 72 / V: (cscj) ~ra / Pl: ~resc / E: în- + mugur] 1 (D. plante, copaci etc.) A face muguri. 2 (Fig; d. idei, soluții etc.) A prinde contur în mintea cuiva.

mugur sm [At: CORESI, EV. 100 / V: ~e / Pl: ~i / E: cf alb mugull] 1 Organ complex al plantelor superioare, format din vârful vegetativ și din frunze tinere acoperite de frunzulițe solzoase. 2 (Reg; îe) A fi ca ~ul brumat A fi trist, posomorât. 3 (Fig) Copil. 4 (Fig) Urmaș. 5 (Reg) Boboc de floare. 6 (Pex) Floare de salcie, de papură, de alun. 7 (Pex) Mlădiță. 8 Extremitate rotunjită a anumitor organe sau părți ale corpului animalelor Vz vârf. 9 Excrescență mică, de natură patologică, formată pe unele organe. 10 Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte, la vite, la cerb, la căprioară și la alte animale sălbatice.

mugurel sm [At: ȘEZ. XX, 119 / V: (reg) muhu~ / Pl: ~ei, (reg, sn) ~e / E: mugur + -el] 1-16 (Șhp) Muguraș (1-16). 17 (Reg) Motiv decorativ cu care se împodobesc fețele cojoacelor, ale pieptarelor etc. 18 (Reg) Parte mai curată, mai aleasă a făinii Vz lamură.

ÎNMUGURI, înmuguresc, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A da muguri. Într-o zi văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată. ISPIRESCU, L. 72. Uite, codru-nmugurește, ’Nmugurește, înverzește, Doru-n mine se trezește. ANT. LIT. POP. I 74. – Variante: mugura (DELAVRANCEA, S. 50) vb. I, muguri (PANN, la TDRG, GOROVEI, C. 301) vb. IV.

MUGUR, muguri, s. m. 1. Organ complex al plantelor, învelit cu solzi acoperitori și conținînd în interior un ax, frunzulițe sau flori în formație, apărate de uscăciune și de ger. Mugurii de ieri, tari ca mărgăritarele, s-au desfăcut și-n locul fiecăruia joacă o creangă nouă, gingașă, cu frunzele diafane. ARGHEZI, P. T. 21. [Frunza] s-a desfăcut din mugur într-o dimineață caldă a începutului de primăvară. GÎRLEANU, L. 40. Mugurii pe creangă se văd îmbobocind. ALECSANDRI, O. 174. ◊ Fig. Marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț, cu mugurii cornițelor abia rotunzite sub blana frunții. C. PETRESCU, R. DR. 56. ♦ Fig. Copil, progenitură. Pe mama o măritase repede bunica.. vrusese să rămînă numai cu băiatul cel mic, singurul care-i era drag dintre mugurii ei. STANCU, D. 6. 2. Excrescență mică, de natură patologică, pe unele organe. Muguri laringieni. 3. Partea pieptului dintre picioarele de dinainte la vînat (cerb, căprioară, capră neagră) și la cornutele domestice. – Variantă: mugure s. m.

A ÎNMUGURI pers. 3 ~ește intranz. 1) (despre plante) A se acoperi cu muguri; a da muguri. 2) fig. (despre atitudini, sentimente, idei) A începe să capete contururi precise; a prinde consistență; a se înfiripa; a încolți; a se deștepta. /în + mugur

MUGUR ~i m. Organ al plantelor superioare din care se dezvoltă ramurile, frunzele sau florile. /cf. alb. mugull

mugure m. prima desvoltare a plantelor spre a scoate flori, frunze: pomii sunt plini de muguri. [Albanez MUGULĬ].

înmugurésc v. intr. Emit mugurĭ, mă acoper cu mugurĭ: arboriĭ aŭ înmugurit. – Și îmu-. V. împupesc.

múgur m. (alb. mugulĭ, mugur). Boboc din care se dezvoltă frunzele.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

muguri vb., ind. prez. 3 sg. mugurește, imperf. 3 sg. mugurea; conj. prez. 3 sg. și pl. mugurească

înmuguri (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înmugurește, 3 pl. înmuguresc, imperf. 3 sg. înmugurea; conj. prez. 3 să înmugurească

înmuguri (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înmugurește, imperf. 3 sg. înmugurea; conj. prez. 3 înmugurească

înmuguri vb., ind. prez. 3 sg. înmugurește, imperf. 3 sg. înmugurea; conj. prez. 3 sg. și pl. înmugurească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MUGURI vb. (BOT.) a înmuguri, (înv. și pop.) a odrăsli, (reg.) a împupi, a încăpuși. (Planta a ~.)

MUGURI vb. (BOT.) a înmuguri, (înv. și pop.) a odrăsli, (reg.) a împupi, a încăpuși. (Planta a ~.)

ÎNMUGURI vb. (BOT.) a muguri, (înv. și pop.) a odrăsli, (reg.) a împupi, a încăpuși.

MUGUR s. (BOT.) ochi, (prin Ban. și Transilv.) pup. (~ la vița de vie.)

ÎNMUGURI vb. (BOT.) a muguri, (înv. și pop.) a odrăsli, (reg.) a împupi, a încăpuși.

MUGUR s. (BOT.) ochi, (prin Ban. și Transilv.) pup. (~ la vița de vie.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mugur (muguri), s. m. – Boboc. – Megl. mugur. Probabil de la muc, pl. mucuri, cu sing. reconstituit după pl. Semantismul se explică prin asemănarea mugurului cu fitilul de lumînare; pentru alterarea consonantismului, cf. stîng, vitreg. După Philippide, Principii, 49, direct din lat. *mūcŭlus. Pare mai puțin probabilă der. din dacă (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 294), din alb. mugulj (Philippide, II, 724; Tiktin; Rosetti, II, 119) sau dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 338). – Der. muguros, adj. (cu mulți muguri); mugura (var. înmuguri), vb. (a face muguri). Din rom. provin ngr. μοῦγϰρος (Meyer, Neugr. St., II, 76; Murnu, Lehnw., 32 și probabil cel din albaneză).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Mugur, George I. (1853-1889), compozitor, dirijor de coruri bisericești și prof. de muzică în București. A compus muzică instrumentală, vocală și corală (Imnele serviciului divin, 1885; heruvice și alte cântări religioase), precum și lucrări didactice.

MUGUR, Vlad (1927-2001, n. București), regizor român de teatru. Prof. univ. la București. Unul dintre promotorii mișcării de modernizare a teatrului românesc din anii ’60-’70. Spectacole de rezonanță europeană („Visul unei nopți de vară”, „Hamlet” de Shakespeare, „Mincinosul”, „Slugă la doi stăpâni” de Goldoni, „Caligula” de A. Camus, „Așa este (dacă vi se pare)” de L. Pirandello). Repertoriul clasic în viziuni scenice moderne, rafinamentul imagistic, performanțele actoricești, predilecția pentru mască și „teatru în teatru” sunt elemente de coeziune ale stilului ce-i poartă numele. În 1971 emigrează în străinătate, unde își continuă activitatea (a condus Teatrul din München, 1982-1987).

Intrare: muguri
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • muguri
  • mugurire
  • mugurit
  • muguritu‑
  • mugurind
  • mugurindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • mugurește
(să)
  • mugurească
  • mugurea
  • muguri
  • mugurise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • muguresc
(să)
  • mugurească
  • mugureau
  • muguri
  • muguriseră
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mugura
  • mugurare
  • mugurat
  • muguratu‑
  • mugurând
  • mugurându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • mugurea
(să)
  • mugureze
  • mugura
  • mugură
  • mugurase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • mugurea
(să)
  • mugureze
  • mugurau
  • mugura
  • muguraseră
verb (V2)
Surse flexiune: DMLR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mugura
  • mugurare
  • mugurat
  • muguratu‑
  • mugurând
  • mugurându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • mugură
(să)
  • mugure
  • mugura
  • mugură
  • mugurase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • mugură
(să)
  • mugure
  • mugurau
  • mugura
  • muguraseră
Intrare: îmuguri
îmuguri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: înmuguri
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înmuguri
  • ‑nmuguri
  • înmugurire
  • ‑nmugurire
  • înmugurit
  • ‑nmugurit
  • înmuguritu‑
  • ‑nmuguritu‑
  • înmugurind
  • ‑nmugurind
  • înmugurindu‑
  • ‑nmugurindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • înmugurește
  • ‑nmugurește
(să)
  • înmugurească
  • ‑nmugurească
  • înmugurea
  • ‑nmugurea
  • înmuguri
  • ‑nmuguri
  • înmugurise
  • ‑nmugurise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • înmuguresc
  • ‑nmuguresc
(să)
  • înmugurească
  • ‑nmugurească
  • înmugureau
  • ‑nmugureau
  • înmuguri
  • ‑nmuguri
  • înmuguriseră
  • ‑nmuguriseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • muguri
  • mugurire
  • mugurit
  • muguritu‑
  • mugurind
  • mugurindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • mugurește
(să)
  • mugurească
  • mugurea
  • muguri
  • mugurise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • muguresc
(să)
  • mugurească
  • mugureau
  • muguri
  • muguriseră
înmugura
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mugura
  • mugurare
  • mugurat
  • muguratu‑
  • mugurând
  • mugurându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • mugurea
(să)
  • mugureze
  • mugura
  • mugură
  • mugurase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • mugurea
(să)
  • mugureze
  • mugurau
  • mugura
  • muguraseră
verb (V2)
Surse flexiune: DMLR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mugura
  • mugurare
  • mugurat
  • muguratu‑
  • mugurând
  • mugurându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • mugură
(să)
  • mugure
  • mugura
  • mugură
  • mugurase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • mugură
(să)
  • mugure
  • mugurau
  • mugura
  • muguraseră
Intrare: mugur
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mugur
  • mugurul
  • muguru‑
plural
  • muguri
  • mugurii
genitiv-dativ singular
  • mugur
  • mugurului
plural
  • muguri
  • mugurilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M45)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mugure
  • mugurele
plural
  • muguri
  • mugurii
genitiv-dativ singular
  • mugure
  • mugurelui
plural
  • muguri
  • mugurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

muguriverb

etimologie:
  • mugur DEX '09 DEX '98

înmuguriverb

  • 1. A face muguri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Într-o zi văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată. ISPIRESCU, L. 72. DLRLC
    • format_quote Uite, codru-nmugurește, ’Nmugurește, înverzește, Doru-n mine se trezește. ANT. LIT. POP. I 74. DLRLC
    • 1.1. figurat (Despre idei, soluții etc.) A lua naștere, a prinde contur în mintea cuiva. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • În + mugur DEX '09 DEX '98

mugur, mugurisubstantiv masculin

  • 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ și din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzulițe solzoase. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ament ochi pup diminutive: muguraș
    • format_quote Mugurii de ieri, tari ca mărgăritarele, s-au desfăcut și-n locul fiecăruia joacă o creangă nouă, gingașă, cu frunzele diafane. ARGHEZI, P. T. 21. DLRLC
    • format_quote [Frunza] s-a desfăcut din mugur într-o dimineață caldă a începutului de primăvară. GÎRLEANU, L. 40. DLRLC
    • format_quote Mugurii pe creangă se văd îmbobocind. ALECSANDRI, O. 174. DLRLC
    • format_quote figurat Marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț, cu mugurii cornițelor abia rotunzite sub blana frunții. C. PETRESCU, R. DR. 56. DLRLC
    • 1.1. figurat Copil, progenitură. DLRLC
      • format_quote Pe mama o măritase repede bunica... vrusese să rămînă numai cu băiatul cel mic, singurul care-i era drag dintre mugurii ei. STANCU, D. 6. DLRLC
  • 2. Excrescență mică, de natură patologică, pe unele organe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Muguri laringieni. DLRLC
  • 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la căprioară și la alte animale sălbatice. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.