MOINA, pers. 3 moinează, vb. I. (Reg.) Refl. și intranz. A se face moină, a începe să se dezghețe. – Din moină.

moina vr, (rar) viim [At: DELAVRANCEA, V. V. 178 / Pzi: 3 ~ează / E: moină¹] A se face moină¹ (1) Si: (reg) a se moiști, a se moloșăgăi, a se moloșogi.

MOINA, pers. 3 moinează, vb. I. Refl. și intranz. A se face moină, a începe să se dezghețe. – Din moină.

MOINA, pers. 3 moinează, vb. I. Refl. impers. și intranz. A. se face moină; a începe să se dezghețe. Se moinase și zăpada cădea mai mare și mai deasă. DELAVRANCEA, V. V. 178. – Pronunțat: moi-na.

A SE MOINA pers. 3 se ~ează intranz. A se face moină; a se porni moina. /Din moină

moinà v. a se face moină.

MOINĂ, (2) moine, s. f. 1. Timp mai călduros și umed, care urmează iarna după o perioadă de îngheț; p. gener. timp umed și cețos; moloșag. 2. Teren agricol lăsat necultivat unul sau mai mulți ani (pentru a-și spori proprietățile productive). ♦ (Pop.) Ogor. – Cf. moale.

moină² sf [At: REV. CRIT. IV, 145 / Pl: ~e / E: nct] (Trs) Măciucă (1).

moină¹ sf [At: CARAGIALE, O. VII, 158 / Pl: ~ne / E: ns, cf moale¹, moiște] 1 Timp umed și relativ călduros, de obicei cu cerul înnorat în timpul iernii, după o perioadă de temperaturi scăzute Și: (reg) mocirloasă, moiște (1), moișteală, moiștină (1), moleșiță, moloșag Vz tomoroagă^[1], tulnic. 2 (Pex; rar) Umezeală. 3 (Pex; rar) Ploaie. 4 (Reg; îs) ~ galbenă Mană (4). 5 (Trs) Loc mocirlos Si: (reg) moiște (2), moiștină (2), rodină. 6 (Pop) Bucată de pământ cultivată sau cultivabilă Si: ogor, (reg) moiște (3). 7 Teren lăsat necultivat o perioadă de timp Si: pârloagă, (reg) mejdină (2), morhoancă, moruncă, năvăloacă, noroi, rât. 8 Pământ nelucrat Si: țelină. 9 (Reg) Porumbiște. 10 (Olt) Parte moale a brațului. 11 (Olt) Încheietură a mâinii. 12 (Iht; reg) Grindel (Cobitis barbatula).

MOINĂ, moine, s. f. 1. Timp mai călduros și umed, care urmează iarna după o perioadă de îngheț; p. gener. timp umed și cețos; moloșag. 2. Teren agricol lăsat necultivat unul sau mai mulți ani (pentru a-și spori proprietățile productive). ♦ (Pop.) Ogor. – Cf. moale.

MOINĂ s. f. 1. Timp umed și călduros, de obicei cu ceață sau ploaie, care urmează iarna după o perioadă de ger (cînd se topește zăpada). Afară, se vedea pădurea ușor ninsă, subt un cer albastru și însorit de moină. SADOVEANU, B. 58. E o zi de moină, parcă-i primăvară. VLAHUȚĂ, O. A. 388. Ciobanii stau în jurul vetrei, Afară-i negură și moină. DEMETRESCU, O. 75. ♦ Timp umed, cu ceață sau cu ploaie, în oricare anotimp. 2. Cîmp muiat de ploaie; cîmp necultivat unul sau mai mulți ani pentru a fi lăsat să se odihnească. Eu cu muierea și cu copila mea lăzuirăm cîteva săptămîni la moină. RETEGANUL, la CADE. Boii mei cînd aud doină Ară țelină și moină. La NEGRUZZI, S. II 26. Arătura de popușoi în moină. I. IONESCU, D. 152. – Pronunțat: moi-nă.

MOINĂ f. Vreme umedă și relativ călduroasă, care se stabilește iarna după perioada înghețurilor; timp moale. 2) Teren agricol lăsat necultivat pentru a-i spori productivitatea. [G.-D. moinei; Sil. moi-] /cf. moale

moină f. 1. țarină muiată de ape: boii ară țelină și moină NEGR.; 2. timp ploios; 3. Zool. grindel. [Slav. MOĬNŬ].

móĭnă f., pl. e (d. a se muĭa). Timp călduț cînd se topește gheața și zăpada. Țarină, pămînt arat (în opoz. cu țelină). Molan, molete, vîrlan.

moĭneáză (se) v. refl. impers. (d. moĭnă). E moĭnă, se topește zăpada, se dezgheață. – În vest și înmoĭ- (Iov. 154) și îmoĭ-.

moina (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se moinează; conj. prez. 3 să se moineze; ger. moinându-se

moina (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. moinează

moina vb. (sil. moi-), ind. prez. 3 sg. moinează

moină s. f., g.-d. art. moinei; (terenuri) pl. moine

moină s. f., g.-d. art. moinei; (terenuri) pl. moine

moină s. f. (sil. moi-), g.-d. art. moinei; (terenuri) pl. moine

MOINA vb. (MET.) (reg.) a se moiști, a se moloșăgăi. (Afară s-a ~.)

MOINA vb. (MET.) (reg.) a se moiști, a se moloșăgăi. (Afară s-a ~.)

MOINĂ s. (MET.) (reg.) moiște, moișteală, moiștină, moleșniță, moloșag. (Vreme urâtă, cu ~.)

MOINĂ s. v. grindel, molan, ogor, pârloagă.

moină s. v. GRINDEL. MOLAN. OGOR. PÎRLOAGĂ.

MOINĂ s. (MET.) (reg.) moiște, moișteală. moiștină, moleșniță, moloșag. (Vreme urîtă, cu ~.)

moină (moine), s. f. – 1. Vreme umedă și călduță care urmează frigului de iarnă, dezgheț. – 2. Teren arabil, lăsat necultivat un an pentru a odihni pămîntul. – 3. Pește de rîu (Cobitis barbatula). De la moale, adj., prin intermediul pl. moi sau de la vb. muia, dar der. prezintă dificultăți (poate printr-o formă anterioară *moină, cu suf. -ină). Der. din moale e general admisă; dar pare inutilă încercarea repetată de a ajunge pînă la latină (din mollis, după Iordan, BF, III, 243; din *mollināre, după Drăganu, Dacor., III, 514; din *mollimen, după Giuglea, Dacor., IV, 1553; din *mollio, -onis, după Spitzer, BL, XIV, 48; din *mollius, printr-un *moiu pierdut, după Candrea). Pentru suf., Tiktin sugerează un paralelism cu doină. Der. dintr-un sl. močiti „a umezi” (Cihac, II, 200), ca sb., cr. močina, e improbabilă. Pentru sensul 3, cf. molan, și, la fel, moișcă, s. f. (guvid), moiște, s. f. (Trans., Banat, dezgheț), pe care Cihac, II, 200, îl derivă din *mociște din sl. moča „băltoacă”. Der. moina (var. înmoina), vb. (a dezgheța); moinos, adj. (umed, propriu dezghețului).

moină, moine, s.f. – Teren arabil, lăsat necultivat un an pentru ca pământul să se odihnească: „Dacă nu îl ari un an, se numește moină” (ALRRM, 1973); „Foc vă bată, moine lunji, / Că mărită mute-n dunji” (Bilțiu, 2006: 224). ♦ (top.) Moina, fânațe (Groape, Groșii Țibleșului, Vima Mare, Peteritea); Între moine, fânațe în Rozavlea (Vișovan, 2005). Termen atestat în centrul și în nordul țării (ALR, 1956: 7). – Cf. moale (DER, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. mojna (Bakos, 1982).

moină, -e. s.f. – Teren arabil, lăsat necultivat un an pentru ca pământul să se odihnească: „Dacă nu îl ari un an se numește moină” (ALR 1973). Termen atestat în centrul și în nordul țării (ALR 1956: 7). – Cf. moale (accepțiune gerenerală); Cuv. rom. preluat în magh. (mojna) (Bakos 1982).

MOINA, Ion (1921-1990, n. Nimigea, jud. Bistrița-Năsăud), atlet român. Prof. univ. la Cluj. Multiplu campion național, a stabilit 33 recorduri naționale în probele de sprint, care s-au înscris printre printre cele mai valoroase rezultate atletice ale epocii (10,4 sec. la 100 m plat, 1946).

MOINĂ subst. 1. Moina b. ard. (Viciu 34). 2. Moinești s. mold. Moima 2.

MOINA vb. I. R e f l. și (rar) i n t r a n z. (i m p e r s.) (Rar) A se face moină¹ (1); (regional) a se moiști, a se moloșăgăi, a se moloșogi. Să moinase și zăpada cădea mai mare și mai deasă. DELAVRANCEA, V. V. 178. Cînd se încură boii, moinează. GOROVEI, CR. 381. Să moinează (cînd începe să înnoreze puțin). ALR I 1 228/856, cf. 1228/770. ◊ (Cu subiectul „vremea”) Cînd cîntă bufnița, se zice că să moinează vremea. H XVI 21. – Prez. ind. pers. 3: moinează. – V. moină¹.

MOINĂ² s. f. (Prin Transnv.) Măciucă (I 1). Cf. REV. CRIT. IV, 145. – Pl.: moine. – Etimologia necunoscută.

MOINĂ¹ s. f. 1. Timp umed și relativ călduros (de obicei cu cerul înnorat) în timpul iernii, după o perioadă de temperaturi scăzute, vreme moale ; Regional) moiște (1), moiștină (1), moișteală, moloșag, moleșniță. V. t o m o r o a g ă, t u l n i c. Pe aici, soare și ger – foarte neplăcut lucru pentru mine, amator de moină și de lumină moderată. CARAGIALE, O. VII, 158. Afară era moină, cernea de sus o bură măruntă. VLAHUȚĂ, D. 118. E o zi de moină, parcă-i primăvară. id. O. A. II, 91. Ciobanii stau în jurul vetrei, Afară-i negură și moină. DEMETRESCU, O. 75. Toată ziua fusese moină. Lostopene mari de zăpadă cădeau și, de ce cădeau, mai mare glod să făcea pe străzi. N. REV. R. II, nr. 18, 93 (supl.). Cînd cîntă cocoșii după amiază, prevestesc moină (vreme mai călduroasă) sau căderea negurii. I. CR. IV, 48. Vremea se încălzește sau face a moină. PAMFILE, VĂZD. 3, cf. 107. După geruri lungi, aceasta era întăia zi de moină. SADOVEANU, O. X, 558, cf. id. B. 58, id. Z. C. 230. Vrăbiile se lăsau în bandă să culeagă ceea ce găseau după moină. CĂLINESCU, E. O. II, 316. Cînd iarna dă puțină ploaie sau e cald, zicem moină. H IV 143. Cînd pisica se linge, înseamnă, moină. ȘEZ. III, 46. Timpu-i a moină. ALR I 1 228/675, cf. 1 228/596. ♦ P. e x t. (Rar) Umezeală, ploaie. Stau . . . și moina cade, apă, glod. BACOVIA, O. 49. ♦ (Regional) Moină galbenă = mană (I 2) (Toplița). Cf. ALR II 5 053/228. 2. (Prin nordul Transilv.) Loc apătos (FRÂNCU-CANDREA, M. 105), pămînt moale, lunecos (CHEST. IV 61/262, GLOSAR REG.), mocirlă (1) (com. din MONOR-REGHIN) ; (regional) rodină (FRÎNCU-CANDREA, M. 105), moiște (2), moiștină (2). 3. (Popular) Bucată de pămînt cultivată sau cultivabilă, ogor (H XIV 436, XVI 95, CHEST. IV 126/426, ALR I 1 229/217, 348, 375, 394, 418, 550, 573, ALRM SN I h 21, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, A V 14); teren lăsat necultivat o perioadă de timp, p î r l o a g ă, (regional) r î t, m o r h o a n c ă, m o r u n c ă, n ă v ă l o a c ă, n o r o i, m e j d i n ă (1) (LUNGIANU, CL. 229, PAMFILE, A. R. 26, BOCĂNEȚU, T. A., ALR I 915/273, 1 229/270, 278, ALR II/250, 353, ALR SN I h 7, A II 3, 4,12); pămînt nelucrat, țelină (ALR I 915/131, 164, A II 3). Și am zălogit 2 moine, doi florinți (cca 1700). IORGA, S. D. V, 383. Au obicinuit plugarii a semăna bucate. . . și în mălăiști (cucuruziști) și unii ca aceștia mai mult folos au decît cei ce seamănă în moine sau în țealini numai o dată arate. ECONOMIA, 29/25. Ziua de arătură în moină este de 10 pași în curmeziș, iar în țelină de 8 pași (a. 1832). I. BRĂESCU, M. 23. În acest chip vom pute ara cu un plug într-o zi la moină 40 de prăjini și la țălinâ 20. I. IONESCU, C. 29/27. Un om pune trei zile de lucru, zile de toamnă, într-o falce de arătură la moină. id. D. 382, cf. 152. Ca pămînt arat sau de arat. . . arătura are o mulțime de sinonimi. . . holdă, lan, miriște, moină. HEM. 1 475. Săracele moine lungi. . . Sărăcile moine late. RETEGANUL, TR. 175, cf. id. CH.157, ALR I 915/576, 1 229/387, ALR SN I 7. ♦ (Regional) Porumbiște. Cf. ALR SN I h 119. 4. (Prin Olt.) Partea moale a brațului (N. REV. R. VIII, nr. 1, 87); încheietura mîinii (ALRM II/I h 98). 5. (Iht.; regional) Grindel (Cobitis barbatula). După păstrăv, vine . . . moina, un peștișor mic. I. IONESCU, P. 365. Tot moină se mai cheamă un peștișor molatec ce trăiește la mîl și care-ți alunecă printre degete. I. CR. II, 79, cf. ANTIPA, F. I. 198, H X 50, 81, 207, 260, 388, 499, 505, 518, 538, XI 488, 504, XV 132, ALR I 1 746/118, 532, 578, 582, 588, 594, ALR II 6 239/531. – Pl.: moine. – Cf. m o a l e¹, m o i ș t e.