móină, moine, s.f. Teren arabil, lăsat necultivat un an pentru ca pământul să se odihnească: „Dacă nu îl ari un an, se numește moină” (ALRRM, 1973); „Foc vă bată, moine lunji, / Că mărită mute-n dunji” (Bilțiu, 2006: 224). ■ (top.) Moina, fânațe (Groape, Groșii Țibleșului, Vima Mare, Peteritea); Între moine, fânațe în Rozavlea; Vârful Moinelor (Oncești). ■ În centrul și în nordul țării (ALR, 1956: 7). – Cf. moale (DER, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. mojna (Bakos, 1982).