miel sm [At: PSALT. HUR. 9979 / Pl: miei / E: ml agnellus] 1-2 Pui (de sex masculin) al oii, de la naștere până la doi ani Vz cârlan, cârțar, noaten. 3 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii constând în azvârlirea unui băț astfel încât să atingă pe rând pământul cu cele două capete. 4 (Reg, îs) Zăpada (sau omătul, neaua) mieilor sau zăpada la miel Ninsoare sub formă de mici particule sferice Si: mielușel (7). 5 (Reg; îas) Grindină. 6 (Pop; îe) A umbla ca ~ul orbului A umbla neîngrijit. 7 (Îae) A umbla fără rost. 8 (Pop; îe) A avea somnu' mieilor A dormi mult. 9 (Pop; îe) A face ~ de ghindă A fi lipsit de caracter. 10 (Fig) Persoană bună și blândă. 11 (Bis; îs) -ul lui Dumnezeu Iisus Hristos. 12 Carne de miel (1-2). 13 Blană de miel (1-2). 14 (Pgn; rar) Pui (de sex masculin) al altor animale erbivore mici. 15 (Reg, îs) ~ negru Motiv decorativ cusut cu lână neagră pe mânecile și pe gulerul cojocului. 16 (Nob, îs) ~ul cel de aur Lâna de aur, decorație spaniolă. 17 (Pfm) Penis.

MIEL, miei, s. m. Puiul oii în primele luni (indiferent de sex). Oaia finului fătase un miel. ISPIRESCU, L. 208. Mai bine nici oaia cu doi miei, nici lupul flămînd. NEGRUZZI, S. I 249. Am un sălaș Plin cu miei albi (Dinții), GOROVEI, C. 132. Mielul blînd suge la două oi. (În comparații) Blînd ca un miel. ◊ Omătul (sau zăpada) mieilor = zăpada care cade uneori primăvara tîrziu, cînd nu o mai așteaptă nimeni. Ș-au să ne mai bată viscole, căci trebuie să vie asupra lumii omătul mieilor. SADOVEANU, B. 92. ♦ Blana prelucrată a acestui animal. Un cap cu plete... înfundat într-o căciulă de miel. EMINESCU, N. 33. Ș-a ivit un voinicel, Nalt la stat și subțirel, Cu meșini, cu cojocel, Cu cușmă creață de miel. ȘEZ. I 10. ♦ Carnea acestui animal. Ospătarul le dete borș de miel. NEGRUZZI, S. I 280.

MIEL- v. mielo-.

MIEL miei m. 1) Pui de oaie (în special de sex masculin). Pielicică de ~. ◊ ~ul blând suge la două oi se spune despre persoanele care trag foloase din două părți. 2) Blana prelucrată a acestui pui. 3) Carnea acestui animal. /<lat. agnellus

miel m. 1. făt de oaie care suge încă; 2. carne de miel; 3. fig. ființă bună și blajină. [Lat. AGNELLUS].

mĭel, V. mel.

ȚÂȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.

mielo- [At: DN³ / P: mi-e~ / E: fr myélo-, it mielo-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) măduva spinării.

ARĂȚEL sm. 🌿 1 – ARĂRIEL ¶ 2 = LIMBA-MIELULUI.

ATRĂȚEL sm. 🌿 = 1 ARĂRIEL ¶ 2 = LIMBA-MIELULUI.

MIELO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) măduva spinării”, „medular”, „măduvă”. [Pron. mi-e-, var. miel-. / < fr. myélo-, it. mielo-, cf. gr. myelos].

-MIELIE elem. miel(o)-.

-MIELITĂ² elem. miel(o)-.

MIEL(O)-, -MIELIE, -MIELITĂ elem. „măduvă”. (< fr. myél/o/-, -myélie, -myélite, cf. gr. myelos)

ȚÂȚĂ ~e f. 1) pop. Organ de secreție a laptelui la mamifere; glandă mamelară; mamelă. ◊ Copil de ~ copil sugar. A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte în cantitate suficientă (în perioada alăptării copilului). ~a-vacii plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, ovale, și cu flori galbene, dispuse în umbele; ciuboțica-cucului. ~a-caprei a) varietate de viță de vie cu boabe mari, lunguiețe și cărnoase; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze lungi, înguste, și cu flori galbene-aurii, solitare; barba-caprei. ~a-mielului plantă erbacee decorativă cu tulpina erectă, cu frunze cărnoase și eliptice, cu flori roz sau roșii; urechelniță. ~a-oii a) plantă erbacee veninoasă cu tulpina erectă, cu frunze păroase și cu flori mari, roșii sau galbene, dispuse în inflorescențe; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, subțiate spre pețiol, și cu flori galbene-închise, dispuse în umbele. ~a-oilor plantă erbacee medicinală, cu tulpina erectă și păroasă, cu frunze eliptice, mari, și cu flori galbene, care crește în regiuni umede montane; arnică. ~a-fiului plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze mari, alungite, și cu flori roșii dispuse în spice terminale, care crește în regiuni umede montane. 2) reg. Celulă de fagure în care se dezvoltă matca; botcă. 3) pop. Parte în formă de cioc de la gura unor vase (pe unde se bea); gurgui. /<lat. titia

mel (est) și mĭel (vest) m., pl. meĭ, mĭeĭ (lat. agnĕllus [dim. d. agnus], de unde s’a făcut mñel apoĭ ñel [cum se zice și azĭ pop. în est], apoĭ mĭel, mel; it. agnello, pv. agnel, fr. agneau. V. mĭa, mioară). Berbece în primele lunĭ după naștere: melul blînd suge la doŭă mume (Nec. Let. 2, 257). Carne de mel: a mînca mel. Fig. Ființă blîndă și bună: un mel de om.

miel s. m., pl. miei, art. mieii

miel s. m., pl. miei, art. mieii

miel s. m., pl. miei, art. mieii

miel, miei.

coada-mielului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-mielului

limba-mielului (plantă) s. f. art., g.-d. art. limbii-mielului

țâța-mielului (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. țâței-mielului

coada-mielului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-mielului

!limba-mielului (plantă) s. f. art., g.-d. art. limbii-mielului

!țâța-mielului (urechelniță) s. f. art., g.-d. art. țâței-mielului

coada-mielului (bot.) s. f.

limba-mielului (bot.) s. f.

țâța-mielului (bot.) s. f.

MIEL s. (ZOOL.) (prin Mold.) bârâiec.

MIEL s. (ZOOL.) (prin Mold.) bîrîiec.

COADA-MIELULUI s. v. coada-cocoșului, lumânare, lumânărică, salvie.

SALATA-MIELULUI s. v. fetică.

ȚÂȚA-MIELULUI s. v. urechelniță.

coada-mielului s. v. COADA COCOȘULUI. LUMÎNARE. LUMÎNĂRICĂ. SALVIE.

salata-mielului s. v. FETICĂ.

țîța-mielului s. v. URECHELNIȚĂ.

miel (miei), s. m. – Puiul (mascul) al oii. – Mr. ńel, megl. (m)ńiel, istr. ml’e. Lat. agnellus (Pușcariu 1070; Candrea-Dens., 1100; REW 284), cf. it. agnello, prov. agnel, fr. agneau, cat. anyell, v. sp. añel (gal. año). Fonetismul prezintă dificultăți, cf. Pușcariu, Dacor., I, 424-5 și Rosetti, I, 85. Explicație oferită de Candrea-Dens., și admisă de Tiktin, care se bazează pe o formă intermediară *(a)mnel, cu disimilarea grupului mn › m, a fost considerată inacceptabilă de Meyer-Lübke, Dacor., II, 2, pe motive discutabile. Ipoteza lui Rosetti, BL, V, 33 (și Rosetti, Mélanges, 171), cu privire la un rezultat rom. *ñel trecut la miel prin fonetism analogic, pentru a evita pronunțarea ñ, care în rom. s-ar considera „patoise”, e destul de puțin probabilă, fiindcă propune pentru dacorom. un rezultat gn › ñ, care nu apare în alte exemple. Mr. ńel (cf. milia › mr. ńil’e, melem › mr. ńere etc.) și, pe de altă parte, rezultatul similar mia, miță și mior și probabil miață, indică destul de clar pentru rom., trecerea lui gn inițial › mn › n. Der. mielar, s. m. (păstor de miei); mielărea, s. f. (lemnul-lui-Avram, Vitex agnus castus); mielușel, s. m. (mieluț; gogoașă); mielușea, s. f. (mioară); mielăriță, s. f. (păduche parazit al oii). – Vasmer, II, 122 socotește că rus. merlucha „piele de miel” se explică prin rom. mielușa; mai curînd e vorba de un der. în rusă care pornește de la rus. mech „piele”, cu rezultatul *mechlucha disimilat.

MIEL-, v. MIELO-. □ ~emie (v. -emie), s. f., prezența de celule medulare în sînge; ~encefal (v. -encefal), s. n., parte posterioară a creierului embrionar, din care se dezvoltă bulbul rahidian.

LIMBA-MIELULUI s.f. (bot.) Plantă erbacee cu frunze mari și flori albastre sau albe (Borrago officinalis), ale cărei frunze mari, cu gust de castravete, se pot consuma în salate și ale cărei flori, zaharate (trecute prin albuș bătut și apoi prin zahăr pudră), se folosesc în gastronomie ca elemente de decor pentru salate de fructe și înghețate.

AGNUS DEI (cuv. lat. „Miel al lui Dumnezeu”), denumirea părții de încheiere a misei* (v. ordinarium missae); a fost introdusă în serviciul catolic de către papa Sergiu I, în sec. 7, pe un verset din Evanghelia după Ioan.

-MIELIE „măduvă osoasă”. ◊ gr. myelos „măduvă” > fr. -myélie, germ. id., it. -mielia > rom. -mielie.

MIELO- „măduvă, medular”. ◊ gr. myelos „măduvă” > fr. myélo-, germ. id., engl. id., it. mielo-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă a măduvei osoase, din care iau naștere leucocitele polinucleare din sînge; sin. granuloblast; ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie a măduvei spinării, în exteriorul coloanei vertebrale; sin. meningomielocel; ~cistocel (v. cisto-, v. -cel₂), s. n., tip de meningocel spinal caracterizat printr-o dilatație chistică a canalului medular central; sin. hidromielocel; ~cit (v. -cit), s. n., celulă din măduva oaselor, făcînd parte din seria granulocitară; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., prezența excesivă a mielocitelor în sînge; ~displazie (v. dis-, v. -plazie), s. f., viciu de dezvoltare a măduvei spinării; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre leucocite) care își are originea în măduva osoasă; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Studiu al formațiilor celulare din măduva generatoare de țesut sanguin. 2. Radiografie a coloanei vertebrale, după injectarea canalului rahidian cu o substanță de contrast; ~gramă (v. -gramă), s. f., metodă de determinare cantitativă și calitativă a componentelor celulare din măduva hematopoetică; ~id (v. -id), adj., care este în legătură cu măduva osoasă; ~limfocit (v. limfo-, v. -cit), s. n., limfocit de dimensiuni mici format în măduva oaselor; ~malacie (v. -malacie), s. f., proces de ramolire a măduvei spinării; ~meningocel (v. meningo-, v. -cel₂), s. n., tip de meningocel în care măduva spinării și rădăcinile lui sînt incluse în sac; ~meningocistocel (v. meningo-, v. -cisto-, v. cel₂), s. n., malformație complexă care rezultă din asocierea unui mielocistocel cu un mielomeningocel; ~mer (v. -mer), s. n., segment din măduva spinării; ~monocit (v. mono-, v. -cit), s. n., monocit dezvoltat în măduva oaselor; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru afecțiunile măduvei spinării; ~plast (v. -plast), s. n., leucocit din măduva oaselor; ~por (v. -por), s. m., deschidere sau canal în măduva spinării; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., proces de sclerozare a măduvei osoase sau a măduvei spinării; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a măduvei spinării; ~trop (v. -trop), adj., care are afinitate pentru măduva spinării.

miel, miei s. m. Puiul mascul al oii în primele luni de la naștere. ♦ Simbolul nevinovăției. ◊ Mielul pascal v. pascal. ◊ Mielul lui Dumnezeu (sau Domnului) = Iisus Hristos; agneț. – Din lat. agnellus.

MIEL subst. 1. Mielu ipoc, obișnuit act. pentru Mihail 2. Mielescu, Gr., act. 3. Mieluș fam. (Sur IV).

Borago officinalis L. « Limba mielului ». Specie care înflorește vara. Flori (caliciul în întregime divizat, corolă cu lobii ovali ascuțiți, staminele externe reunite într-un tub) albastre, aplecate, în paniculă, cu ramuri scorpioide. Frunzele superioare caulinare, sesile, ovat-lunguiețe, subcordiforme la bază, cele inferioare obtuze, eliptice, atenuate la bază. Plantă anuală, erbacee, acoperită cu peri aspri. Tulpină ramificată.

miel, miei s. m. (glum.) penis.

a plimba mielu’ expr. 1. (er. – d. bărbați) a umbla după femei. 2. a pierde timpul.

a se crede mielul din dodoașă expr. (adol.) a se lăuda, a se grozăvi, a se fuduli.

mielu’ cu o nară expr. v. miel.

MIEL s. m. I. 1. Puiul (de sex masculin al) oii, de la naștere pînă la doi ani. V. c î r l a n, c î r ț a r, n o a t e n. Ca intru ínturearece miei grași, așa se fie cu măndarea noastră între tire astădzi. PSALT. 328, cf. 314. Și săturâ ei de grîul satelor, supseră miarea den piatră . . . , unt de vacă și lapte de oaie cu grasul mieilor. CORESI, ap. GCR I, 15/21. Oi cu miei (a. 1 626). GCR I, 74/33. Ș-au spălat veșmintele sale și le-au înălbit în sîngele mielului. N. TEST. (1648), 309^r/9. Aducețî-i cu miei grași, Domnului și slavă. DOSOFTEI, PS. 86/13. Masa cea de taină iaste gata, mielul. . .pentru tine să junghe (a. 1691). GCR I, 293/25, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 187, MAN. GOTT. 132, BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Lupii și mieii nu vorbesc. HELIADE, O. II, 73. Cît sînt ele rușinate, Sărmănelele femei, La bărbați ele sînt date Spre jertfire, ca pe mei. MILLO, în PR. DRAM. 333. Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n râpigiune. ALECSANDRI, P. III, 33, cf. JIPESCU, O. 48. Îi aducea pe cel mai frumos dintre mieii priori. SLAVICI, N. I, 36. A fost odată ca niciodată, . . . de cînd se luau de gît lupii cu mieii. ISPIRESCU, L. 1, cf. 208, LIUBA-IANA, M. 110. Cînd fată oile, partea bărbătească se cheamă miel. ȘEZ. VII, 192. Carnea de miel (între 6 luni) este plăcută la gust. BIANU, D. S. 516. Mieii bolnavi se freacă la foaie cu oloiu de sămînță. PĂCALĂ, M. R. 271. Mieii fătați. . . sînt lăsați pînă în săptămînă moșilor cu mamele lor. DIACONU, P. 12, cf. 37. Oile cu miei sînt băgate în strungă, GR. S. VI, 53. Lupul, mielul, leul. . . Stau în fabulă, de sfadă, ca la teatru, cîte doi. ARGHEZI, S. P. 9. Partea bărbătească se zice mei, cîrlan, berbec. H III 96. Măi mocane, oaia mea a fătat trei miei. ib. XIII 348, cf. I, II, III, IV, V, VIII₂, IX, XIII, XV, XVI, XVIII. Uște-mi-se cununa Ca cîmpu primăvara, Cînd oile sînt cu miei. JARNIK-BÎRSEANU, D. 243. Ușurelu-s ușurel, C-am mîncat carne de miel. id. ib. 364, cf. ALR I 377, 1772, 1773, 1775, 1776, 1778, 1 780, 1849, ALR SN I h 251, A I, II, III. Mielul blînd suge la două oi (sau mume). PAMFILE, J. II, 154. Între lup și între miel, credință nu se păzește. ZANNE, P. I, 513. Nici oaia cu doi miei, nici lupul flâmînd. NEGRUZZI, S. I, 249, cf. ZANNE, P. I, 513. Lupul, unde a mîncat mielul, nouă ani cearcă a-și găsi hrana. ZANNE, P. I, 517. Tot mielul pe piciorul lui se spînzură (= fiecare pasăre pe limba ei piere, v. p a s ă r e), id. ib. 554. Mielul, după ce e slab, are și coada lată. id. ib. Am luat un miel și m-am văzut chel, se spune despre copiii care sînt tunși pînă la piele. Cf. id. ib. II, 518. Și mielul bine fript și frigarea să nu arză. id. ib. III, 663. Am un ocolaș Plin de miei albi (Dinții). GOROVEI, C. 132. ◊ (Ca termen de comparație) Munții giucară ca berbecii oilor și dealurile ca mieii oilor. PSALT. HUR. 99^r/9, cf. PSALT. 242, 243, CORESI, PS. 321/5. Ca un miel de giungheat pentru păcatele noastre. VARLAAM, ap. GCR I, 104/37. Iorgachi visternicul venisă. . . de bună voie, ca un miel spre giunghere. M. COSTIN, LET. I, 326/22. Acestu Dosofteiu mitropolit. . . multe limbi știe . . . și altă adîncă carte și-nvățătură. . . și blînd ca un miel. NECULCE, L. 98, cf. PAMFILE, J. I, 127, H XIV 106. ◊ (Regional) Miel sugărel v. s u g ă r e l. De-a mielul = numele unui joc de copii, care constă în azvîrlirea unui băț astfel ca acesta să atingă pe rînd pămîntul cu cele două capete. Cf. PAMFILE, J. I, 53. (Regional) Zăpada (sau omătul, neaua) mieilor sau zăpada la miel = mielușei. V. m i e l u ș e l (II). Ș-au să ne mai bată viscole, căci trebuie să vie asupra lumii omătul mieilor. SADOVEANU, 92, cf. ALR II 2440/64, 102. ◊ E x p r. A umbla ca mielul orbului = a) a umbla neîngrijit. Cf. ZANNE, P. IX, 663; b) a umbla fără rost. Cf. id. ib. A avea somnul mieilor = a dormi mult. Cf. PAMFILE, j. II, 154. A se face miel de ghindă = a fi lipsit de caracter. ZANNE, P. IX, 663. ♦ Epitet dat unei persoane bune și blînde. Cf. LM, DDRF, ZANNE, P. VI, 684. ◊ (În limbajul bisericesc) Mielul lui Dumnezeu (sau Domnului) - Isus Hristos. Iată mielul lui Dumnezeu carele ridică păcatul lumei. ANTIM, P. 27, cf. LM. ♦ Carne de miel (II). Ospătarul le dete borș cu miel. NEGRUZZI, S. I, 280. ♦ Blană de miel (I 1). Cf. LB. Un cap cu plete de o sălbătăcită neregularitate, înfundat într-o căciulă de miel. EMINESCU, N. 33. S-a ivit un voinicel. . . Cu cușmă creață de miel. ȘEZ. I, 10. 2. P. g e n e r. (Rar) Puiul (de sex masculin al) altor animale decît oaia. Această lamă fiind parte femeiască și întimplîndu-să a ave doi mei, îi urma maicei lor. DRĂGHICI, R. 99/19. Mielul caprei. GL. V. J. II. 1. (Regional, în sintagma) Miel negru = motiv decorativ cusut cu lînă neagră pe gulerul și pe mînecile cojocului. Pe guler se coase mielul negru din lînă măruntă. PĂCALĂ, M. R. 513. Tot cu miel negru și cu umplutură se provăd și brațele și mînecile. id. ib. 2. (Neobișnuit, în sintagma) Mielul cel de aur = numele unei decorații spaniole; lîna de aur. Filip II craiul Ispaniei. . . au dăruit pe Sigismund Batori cu mielul cel de aur. . . și i l-au și acățat pre piept cu mare pompă. ȘINCAI, HR. II, 265/21. – Pl.: miei. – Lat. agnellus.