MERIȘOR², merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr². 2. Fructul merișorului¹ (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea folosit pentru dulceață. 3. Fructul merișorului¹ (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr² + suf. -ișor.

MERIȘOR¹, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr¹. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte din familia ericacee, cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr¹ + suf. -ișor.

merișor² sn [At: LB / V: ~oară sf / Pl: ~oare / E: măr² + -ișor] 1-2 (Șhp) Măr² (1) (mic). 3 Fruct al merișorului¹ (3), de mărimea unei boabe de cireașă sau a unei nuci, de culoare roșie ca a mărgeanului sau galbenă, cu gust dulce, utilizat pentru dulceață. 4 Fruct al merișorului¹ (5), cu aspect de bacă roșie, comestibil. 5 (Reg) Ou care se vopsește cel dintâi la Paști Si: (reg) cearcă, mingișoară (2).

merișor¹ sm [At: LB / V: ~oară sf / Pl: ~i / E: măr + -ișor] 1-2 (Șhp) Măr¹ (1) (tânăr). 3 Arbore sau arbust originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat adesea prin grădini pentru fructele sale folosite la dulceață (Pirus baccata). 4 (Bot; reg) Scoruș-de-munte (Pirus aucuparia). 5 (Șîc ~-de-munte) Mic arbust de munte cu frunze veșnic verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile Si: coacăză, coacăz-de-munte, cocăzar, smirdar (Vaccinum vitis idaea). 6 (Bot; Trs) Smirdar (Rhododendron Kotschyi). 7 (Bot; Mun, Olt; șîc ~-ghimpos) Ghimpe (Ruscus aculeatus). 8 (Bot; Mun; șîc ~-turcesc) Cimișir (Buxus sempervirens). 9 Frunze veșnic verzi ale merișorului¹ (5). 10 (Bot; reg) Brăbănoi (Pirola rotundifolia). 11 (Bot; reg) Perișor (Pirola secunda). 12 (Bot; reg) Saschiu (Vinca herbacea). 13 Bărbănoc (Vinca minor). 14 (Bot; Buc) Rozmarin-de-munte (Gnaphalium silvaticum).

MERIȘOR², merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr². 2. Fructul merișorului¹ (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea întrebuințat pentru dulceață. 3. Fructul merișorului¹ (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr + suf. -ișor.

MERIȘOR¹, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr¹. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr¹ + suf. -ișor.

MERIȘOR², merișoare, s. n. Diminutiv al lui măr². Lupul.. îi spuse: ține, Făt-Frumos, acest merișor. ISPIRESCU, E. 75. Merișor că-i întindea, Spre mîncare i-l dedea. TEODORESCU, P. P. 440. Cîte fete ardelene Toate-s negre la sprîncene... Albișoare, roșioare Ca și niște merișoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 28.

MERIȘOR¹, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr¹. Crescut-au Doi merișori nalți, Nalți și minunați. TEODORESCU, P. P. 79. 2. Mic arbust de munte, cu frunzele totdeauna verzi, cu flori albe sau roșietice și cu fructe în formă de bobițe roșii folosite în alimentație (Vaccinium vitis idaea). ♦ Cimișir; frunzele acestui arbust. Doi școlari eminenți și-au disputat cununa de merișor, smulgînd admirația profesorilor. CARAGIALE, O. II 186.

MERIȘOR² ~oare n. Fructul merișorului. /măr + suf. ~ișor

MERIȘOR¹ ~i m. (diminutiv de la măr) Mic arbust din regiunile muntoase, cu frunze persistente, cu flori albe sau roz și cu fructe comestibile în formă de boabe roșii. /măr + suf. ~ișor

merișor m. 1. plantă cultivată adesea prin grădini, parcuri și cimitire (Vinca): din merișor se fac coroane pentru școlarii premiați; 2. (turcesc) cimșir; 3. arbust cu fructe roșii ca mărgeanul sau galbene, numite merișoare de mărimea cireșelor, din căre se face dulceață (Pirus baccata). [V. măr].

merișór m. (d. măr). Cimșir, o plantă lemnoasă perpetuŭ verde (luxus sempérvirens). Coacăz, cocăzar, un copăcel perpetuŭ verde care crește pin stîncĭ și produce niște boabe roșiĭ comestibile numite „merișoare” (vaccinium vitis idaea). Un fel de măr care face mere micĭ cît vișinele și cu coadă foarte lungă (pirus baccata). Pervincă. Scoruș sălbatic (Buc.). Perișor (pirola secunda). Alte plante cu acelașĭ nume. S. n., pl. oare. Fruct de merișor.

merișoară sf vz merișor

MERIȘOARE s. f. pl. Fructele merișorului¹ (2).

merișor¹ (fruct) s. n., pl. merișoare

merișor² (plantă) s. m., pl. merișori

merișor¹ (plantă) s. m., pl. merișori

merișor² (fruct) s. n., pl. merișoare

merișor (plantă) s. m., pl. merișori

merișor (fruct) s. n., pl. merișoare

MERIȘOR s. v. brăbănoi, cimișir, ghimpe, rozmarin-de-munte, saschiu, scoruș, smirdar, sunătoare.

MERIȘOR s. (BOT.) 1. (Vaccinium vitis-idaea) smirdar, coacăz-de-munte, (reg.) coacăză, cocăzar. 2. (Pyrola secunda) brăbănoc, perișor, (reg.) verdeața-iernii.

merișor s. v. BRĂBĂNOI. CIMIȘIR. GHIMPE. ROZMARIN-DE-MUNTE. SASCHIU. SCORUȘ. SMIRDAR. SUNĂTOARE.

MERIȘOR s. (BOT.) 1. (Vaccinium vitis idaea) smirdar, coacăz-de-munte, (reg.) coacăză, cocăzar. 2. (Pyrola secunda) brăbănoc, perișor, (reg.) verdeața-iernii.

MERIȘOR, trecătoare în Carpații Meridionali, între culmile de S ale M-ților Șureanu și cele de N ale M-ților Retezat, care permite legătura între Depr. Petroșani și Hațeg-Pui. Străbătută de o cale ferată și o șosea modernizată. Alt.: 759 m. Cunoscută și sub numele de pasul Bănița.

Merescu, Meriș/an, -or v. Măr 3, 5, 6.

BUXUS L. BUXUS, CIMIȘIR, MERIȘOR, fam. Buxaceae. Gen originar din Asia, America, Europa, cca 30 specii, arbust (pînă la 5 m înălțime), cu port tufos. Frunze (cca 3 cm lungime) persistente, alterne sau opuse, coriacee, ovate sau eliptice, pe partea superioară verzi-închis, lucioase, pe dos verzi-palid. Flori unisexuat-monoice (perigon pe tip 4, 4 stamine, ovar trilocular), mici, albe- verzui sau galbene-verzui, în fascicule. înflorește în apr.-mai. Fructe roșii, globuloase.

MERIȘÓR¹ s. m. (Bot.) 1. Diminutiv (hipocoristic) al lui m ă r ¹ (1). Cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 161, ALEXI, W., ENC. AGR. Crescut-au doi merișori nalți. TEODORESCU, P. P. 79. Face-m-aș . . . o creangă de merișor, Tocmai lîng-al tău trupșor. JARNIK-BÎRSEANU, D. 280. Frunză verde merișor. SEVASTOS, C. 45. ◊ F i g. (În poezia populară, ca termen de dezmierdare) Merișoru-i dus în țară. HODOȘ, P. P. 186. 2. Numele a doi arbori cu flori melifere din familia rozaceelor: a) arbore (uneori arbust) originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roze, cultivat adesea prin grădini pentru fructele sale folosite la dulceață (Pirus baccata). Cf. PANȚU, PL., CADE; b) (Bucov.) Scoruș-de-munte (Pirus aucuparia). Cf. PANȚU, PL., CADE. 3. Numele a doi arbuști cu frunze persistente: a) (și în sintagma merișor de munte, ENC. ROM., PANȚU, PL.) mic arbust de munte cu frunze veșnic verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; coacăză, cocăzar, coacăz de munte, smirdar (Vaccinum vitis idaea). Cf. BRANDZA, FL. 337, ENC. ROM., PANȚU, PL., CADE; b) (Transilv.) smirdar (Rhododendron Kotschyi). Cf. PANȚU, PL. 4. (Munt.; prin Olt. și în sintagma merișor ghimpos) Ghimpe (Ruscus aculeatus). Cf. PANȚU, PL. 5. (Munt., și în sintagma merișor turcesc. DAMÉ, T. 186, PANȚU, PL.) Cimișir (Buxus sempervirens). Cf. BARCIANU, V., COSTINESCU. Merișorul se tunde o dată sau de două ori pe an (a. 1 882). ap. TDRG, cf. PANȚU, PL. ♦ Frunzele veșnic verzi ale merișorului¹ (5). Doi școlari eminenți și-au disputat cununa de merișor, smulgînd admirația profesorilor. CARAGIALE, O. II, 185. 6. Numele a două specii de plante din regiunile muntoase: a) brăbănoi (Pirola rotundifolia). Cf. LB, TDRG, PANȚU, PL. ; b) perișor (Pirola secunda). Cf. COSTINESCU, PANȚU, PL. cade. 7. Numele a două specii de plante erbacee cu tulpina întinsă pe pămînt, cu frunze persistente lucioase : a) saschiu (Vinca herbacea). Cf. DAM, T. 185, PANȚU, PL., ENC. AGR. ; b) bărbănoc (Vinca minor). Cf. DAM, T.₂ 40, CADE, PANȚU, PL. 8. (Prin Bucov.) Rozmarin-de-munte (Gnaphalium silvaticum). Cf. PANȚU, PL. – Pl.: merișori. – Și: (2, 3) merișoáră s. f. PANȚU, PL. – Măr + suf. i-șor.

MERIȘOR² s. n. 1. Diminutiv (hipocoristic) al lui m ă r² (II). Cf. CIHAC, I, 161. Ține, Făt-Frumos, acest merișor. ISPIRESCU, L. 75. Merișor că-i întindea, Spre mîncare i-l dedea. TEODORESCU, P. P. 440. Cîte fete ardelene Toate-s negre la sprîncene. . . Albișoare, roșioare Ca și niște merișoare. JARNIK-BÎRSEANU D. 28. 2.Fructul merișorului¹ (2), de mărimea unei boabe de cireașă sau a unei nuci, de culoare roșiatică ca a mărgeanului sau galbenă, cu gust dulce, întrebuințat adesea pentru dulceață. Cf. PANȚU, PL. 3. Fructul merișorului¹ (3 a), cu aspect de bacă roșie, comestibil. Cf. LB, PANȚU, pl. 4. (Regional) Oul care se vopsește cel dintîi la paști; (regional) mingișoară, cearcă. Cf. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 187. – Pl.: merișoare. – Și: (2, 3) merișoáră s. f. PANȚU, PL.

MERIȘOÁRĂ² s. f. v. merișor².

MERIȘOÁRĂ¹ s. f. v. merișor¹.