3 intrări

32 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRITAT1 s. n. Faptul de a (se) mărita; măritiș, măritare, mărit2. ◊ Loc. adj. De măritat = (despre o fată) de vârstă potrivită pentru căsătorie; nubilă. – V. mărita.

MĂRITAT1 s. n. Faptul de a (se) mărita; măritiș, măritare, mărit2. ◊ Loc. adj. De măritat = (despre o fată) de vârstă potrivită pentru căsătorie; nubilă. – V. mărita.

MĂRITAT2, -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) Căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

MĂRITAT2, -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) Căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

măritat1 sn [At: VARLAAM, C. 47 / E: mărita] 1 Unire a unei femei cu un bărbat prin căsătorie Si: măritiș (1), (asr) măritare (1), (pop) mărit2 (1), mărituș. 2 Situație în care se află o femeie căsătorită Si: căsnicie, căsătorie. 3 (D. femei; îla) De ~ Care are vârsta potrivită pentru căsătorie.

măritat2, ~ă a [At: PRAV. 190 / Pl: ~ați, ~e / E: mărita] 1 (D. femei) Unită cu un bărbat prin căsătorie Si: căsătorită. 2 (Reg; irn; d. bărbați) Care se stabilește, prin căsătorie, în casa soției. 3 (Reg; irn; d. bărbați) Care e lipsit de autoritate în căsnicie. 4 (Olt; îs) Urzici ~e Urzici bătrâne, care au legat rod și nu mai sunt bune de mâncat. 5 (Fam; irn; d. obiecte, animale) De care cineva a scăpat prin vânzare, dăruire etc.

MĂRITAT s. n. Faptul de a (s e) mărita; măritiș, căsătorie. Nu voia să audă de măritat, negruzzi, S. i 105. Vai de măritatul tău, Că te-ai măritat cu dracu Și ți-i beutor bărbatu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 185. ◊ Loc. adj. De măritat = (despre o fată) în vîrstă potrivită pentru căsătorie.

MĂRITA, mărit, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

mărita [At: (a. 1580) CUV. D. BĂTR. II, 340/12 / Pzi: mărit (A și: reg, mărit) / E: ml maritare] 1 vr (D. femei; udp „cu” sau, pop, „după”) A se uni prin căsătorie cu un bărbat Si: a se căsători. 2 (Buc; îcs) ~-m-aș sau ~tă-mă Horă nedefinită mai îndeaproape. 3 (Îas) Melodie după care se execută această horă. 4 vr (Reg; irn; d. bărbați) A se însura stabilindu-se, prin căsătorie, în casa soției. 5 vt (Gmț; fam) A da, a vinde ceva pe un preț de nimic pentru a scăpa de el. 6 vt (Gmț; fam) A se descotorosi.

MĂRITA, mărit, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă = ruji galbene. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

MĂRITA, mărit, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se uni legitim, prin căsătorie, cu un bărbat, a se căsători. Irino, tu să mă aștepți, să nu te măriți pînă nu m-oi întoarce, că pe alta n-o să iau. BUJOR, S. 64. Nu erau mai mult decît două săptămîni de cînd se măritase. CREANGĂ, P. 114. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Mîndruța te-a lăsat, Cu altul s-a măritat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ♦ Tranz. A da în căsătorie. Împăratul vrea să-și mărite fata. CREANGĂ, P. 77. În loc să-și bată capu ca să mărite pe duduca, el umblă să se însoare. ALECSANDRI, T. I 338. Plînsese o zi întreagă cînd auzise c-or să o mărite. NEGRUZZI, S. I 73. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «după» sau «cu») El a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. CREANGĂ, P. 294. ◊ Fig. Iar calul... spuma alb-o mărita Cu sînge roș ce picura Din strînsele zăbale. COȘBUC, P. I 195. ♦ (Regional, despre un soț care se stabilește la gospodăria nevestei) A se însura. 2. Tranz. Fig. A vinde, a da cu preț mic ceva nefolositor sau de proastă calitate; a se debarasa de ceva. În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43.

MĂRITA măritate, adj. f. (Despre femei) Unită prin căsătorie cu un bărbat; căsătorită. Cea mijlocie, Bicuța, mai norocoasă, era singura soră măritată. BASSARABESCU, V. 5.

A MĂRITA mărit tranz. 1) (fete, femei) A face să se mărite; a da în căsătorie; a căsători. 2) fig. (lucruri puțin trebuincioase) A vinde, mai ales cu un preț de nimic. /<lat. maritare

A SE MĂRITA mă mărit intranz. (despre fete, femei) A se uni prin căsătorie; a se căsători. /<lat. maritare

mărità v. a da, a lua de bărbat (vorbind de femei). [Lat. MARITARE].

3) mărít, a v. tr. (lat. marito, -áre, d. maritus, bărbat, soț; it. maritare, pv. cat. sp. pg. maridar, fr. marier). Căsătoresc (vorbind de fete). V. refl. Mă mărit. V. însor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mărita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mărit, 2 sg. măriți, 3 mări; conj. prez. 1 sg. să mărit, 3 să mărite

mărita (a ~) vb., ind. prez. 3 mări

mărita vb., ind. prez. 1 sg. mărit, 3 sg. și pl. mări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂRITAT adj. căsătorit. (Femeie ~.)

MĂRITAT s. căsătorie, măritiș, (rar) măritare, (pop.) mărit. (~ unei femei.)

MĂRITA vb. a (se) căsători. (Ea s-a ~ de tânără.)

MĂRITA adj. căsătorită. (Femeie ~.)

MĂRITA vb. a (se) căsători. (Ea s-a ~ de tînără.)

Măritată ≠ necăsătorită, nemăritată

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mărita, mărit v. t. 1. a pierde ceva. 2. a da ceva de pomană. 3. a vinde ceva. 4. a scăpa de un obiect nefolositor.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂRITAT1 s. n. Faptul de a (s e) m ă r i t a, m ă r i t i ș, (astăzi rar), m ă r i t a r e (1), (popular) mărit2; situație în care se află o femeie căsătorită ; căsnicie, căsătorie. Și însuratul și măritatul a mulți s-au urît. VARLAAM, C. 47, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, NEGULICI. Ea avea acum nouăsprezece ani și nu voia să audă de măritat. NEGRUZZI, S. I, 105. În trecut, chiar măritatul fetei se făcea prin „ tocmeală ”, ca și o vînzare. CV 1 949, nr. 6, 29. Măriuțo cu chindeu, Vai de măritatul tău. JARNIK-BÎRSEANU, D. 185, cf. 278, 412. Măritatu-i lucru mare, Nime nu-l poate stricare. ZANNE, P. IV, 443. D'ecît cu-a mneu măritat, Mai bine caier din sat; Că l-aș toarce și l-aș duce Ș-aș mînca pt'ita mai dulce. ȚIPLEA, P. P. 39. Măritatul așteaptă luatul. PAMFILE, VĂZD. 175. ◊ Loc. adj. De măritat = (despre femei sau despre vîrsta lor) aptă, potrivită pentru căsătorie. Acela să o hrănească și să-i ție toate bucatele, până când va veni vreamia, de va fi de vrăstă de măritat. PRAV. 219. Ș-acum bine-am nemerit La casă de om cinstit, Tot cu feți și fete mari De-nsurat, De măritat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 513, cf. 371. Măcar n-am fost de-nsurat, Nici ca ea de măritat. MARIAN NU. 7, cf. ALR II/I h 156. – V. mărita.

MĂRITAT2, -Ă adj. 1. (Despre femei) Unită cu un bărbat prin căsătorie ; căsătorită. Dau certare până la moarte celora ce răpăsc muieri cu de-a sila. . ., fie slobodă sau măritată. PRAV. 190, cf. 142, 151, 214, ANON. CAR. Am fost măritată, domnule maiore. KOTZEBUE, U. 21v/22, cf. LM. Sora cea măritată îi puse Elenuței mînile pe umăr, o privi și o întrebă zîmbitoare. AGÎRBICEANU, A. 245. Cea mijlocie, Bicuța, mai norocoasă, era singura soră măritată. BASSARABESCU, V. 5. De la tine să iee pildă toate femeile care-s măritate. ȘEZ. VI, 17, cf. GOROVEI, C. 146. ◊ (Substantivat) Iară cea măritată să grijeaște de ceale lumești cum va îngădui bărbatului (cca 1 618). GCR I, 52/35. Să plîng cele măritate, Că nu au de bărbați parte. ZANNE, P. IV, 443. ♦ (Regional, ironic ; despre bărbați) Care se stabilește, prin căsătorie, în casa soției (DDRF, A V 16) ; care e lipsit de autoritate în căsnicie, care e condus de soție (DDRF). 2. (Prin nord-estul Olt., în sintagma) Urzici măritate = urzici bătrîne, care au legat rod. CIAUȘANU, GL. Urzicele măritate nu mai sînt bune de mîncat. id. ib. - Pl.: măritați, -te. – V. mărita.

MĂRITA vb. I. 1. Refl. (Despre femei, adesea urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau, popular, „după”) A se uni prin căsătorie cu un bărbat ; a se căsători. Acestea sîntu preutesele celea ce după moarte popilor eale s-au măritatu (a. 1 580). CUV. D. BĂTR. II, 340/12. Venindu-i vremea de măritat, o luă acesta, priiatenul împăratului. HERODOT (1645), 331. Muierile cealea, ce când le vor lipsi bărbații de acasă, să vor mărita. BRAV. 131, cf. 134, 135, 140, 171, 204, 205. Mai sus-numita stăpînă-sa s-a prins de dragoste asupra lui și s-a măritat cu dînsul. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Macar de s-ar mărita Marghiolița mai degrabă, ca să scap de-o grijă. ALECSANDRI, T. I, 32, cf. 77, 166. Reginele se măritau, regii se însurau și fanții îmbiau înamorați. EMINESCU, N. 67. Nu erau mai mult decît două săptămîni de cînd se măritase. CREANGĂ, P. 114. Eu nu mă pot mărita, ISĂIRESCU, L. 26. Să nu te măriți pînă nu m-oi întoarce, că pe alta n-o să iau. BUJOR, S. 64. Se măritase fără voie, fugind de acasă. SADOVEANU, E. 128. Cînd fata de șaisprezece ani se măritase, ei erau mai toți la Paris. CAMIL PETRESCU, O. III, 131. Nu vă, fete, supărare. . . Doară vă veți măritare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 450, cf. 122, 140, 182, 278, 448, 470, HODOȘ, P. P. 143, ȘEZ. VI, 24, 50, ALR I/II h 250, ALRM I/II h 341, ALRM II/I h 206. Pînă nu m-oi vedea cununată, nu mă țin că sînt măritată ( =să nu te lauzi înainte de izbîndă). Cf. ZANNE, P. IV, 326. Se mărită pometul cu grădina, se spune despre cei bogați care se căsătoresc pentru avere. Cf. id. ib. I, 265. ◊ R e f l. r e c i p r. F i g. Pe splendidele margini de fulguri diafane Se-ngînă, se mărită acele culori varii. HELIADE, O. I, 213. Doi brazi solitarii crescuți pe a lor groapă, Cu cît cresc către ceruri cu-atît ale lor ramur Voiesc să se mărite. id. ib. 354, cf. LM. Slova de foc și slova făurită, împărecheate-n carte se mărită Ca fierul cald îmbrățișat în clește. ARGHEZI, VERS. 20. ◊ T r a n z. O măritară, fără voia ei, după un boiariu mare și bogat. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 139r/17. Am măritat-o după un cinovnic de la Tulcin. NEGRUZZI, S. I, 59, cf. 73, 246. În loc să-și bată capu ca să mărite pe duduca, el umblă să se însoare. ALECSANDRI, T. I, 338, cf. 203. El a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. CONV. LIT. XI, 216, cf. CREANGĂ, P. 77. Pe mama o măritase repede bunica. STANCU, D. 6. Totdauna fețișoara Mărită pe fețișoară. ZANNE, P. II, 136. Săracele sutele, Cum mărită mutele. id. ib. V, 616. (în context figurat) A d-a cincea era fățăria și o mărită dăpă fețili bisericești. JIPESCU, ap. GCR II, 261. (F i g.) Iar calul ud de cale, Pămîntu-n loc îl frămîntă Și spuma alb-o mărita Cu sînge roș ce picura Din strînsele zăbale. COȘBUC, P. I, 195. ♦ (Prin Bucov.) Mărita-m-aș sau (t r a n z.) mărită-mă subst. = numele unei hore. VARONE, D. ♦ C o mp u s: (Tranz.) mărită-mă-mamă subst. = ruji-galbene (Rudbeckia laciniata). ♦ (Regional, ironic ; despre bărbați) A se însura stabilindu-se, prin căsătorie, în casa soției. Cf. MARIAN, NU. 6, MOLDOVAN, Ț. N. 80. 2. Tranz. (Glumeț și familiar) A da, a vinde ceva (pe un preț de nimic) pentru a scăpa de el; a se descotorosi (de ceva). În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra. CREANGĂ, P. 43, cf. id. GL., MARIAN, NU. 6. Am cumpărat doi cai și îndată i-am măritat. DR. V, 209. N-am măritat haramu di cal. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, cf. CV 1949, nr. 6, 29. – Prez. ind.: mărit (accentuat, regional, și: mărit ALRM I/II h 341). – Lat. maritare.

Intrare: măritat (adj.)
măritat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măritat
  • măritatul
  • măritatu‑
  • mărita
  • măritata
plural
  • măritați
  • măritații
  • măritate
  • măritatele
genitiv-dativ singular
  • măritat
  • măritatului
  • măritate
  • măritatei
plural
  • măritați
  • măritaților
  • măritate
  • măritatelor
vocativ singular
plural
Intrare: măritat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măritat
  • măritatul
  • măritatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • măritat
  • măritatului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mărita
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mărita
  • măritare
  • măritat
  • măritatu‑
  • măritând
  • măritându‑
singular plural
  • mări
  • măritați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mărit
(să)
  • mărit
  • măritam
  • măritai
  • măritasem
a II-a (tu)
  • măriți
(să)
  • măriți
  • măritai
  • măritași
  • măritaseși
a III-a (el, ea)
  • mări
(să)
  • mărite
  • mărita
  • mărită
  • măritase
plural I (noi)
  • mărităm
(să)
  • mărităm
  • măritam
  • măritarăm
  • măritaserăm
  • măritasem
a II-a (voi)
  • măritați
(să)
  • măritați
  • măritați
  • măritarăți
  • măritaserăți
  • măritaseți
a III-a (ei, ele)
  • mări
(să)
  • mărite
  • măritau
  • mărita
  • măritaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

măritat, măritaadjectiv

  • 1. Despre femei: căsătorită. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Cea mijlocie, Bicuța, mai norocoasă, era singura soră măritată. BASSARABESCU, V. 5. DLRLC
    • 1.1. regional (Despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. DEX '09
etimologie:
  • vezi mărita DEX '09 DEX '98

măritatsubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a (se) mărita; mărit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nu voia să audă de măritat, NEGRUZZI, S. i 105. DLRLC
    • format_quote Vai de măritatul tău, Că te-ai măritat cu dracu Și ți-i beutor bărbatu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 185. DLRLC
etimologie:
  • vezi mărita DEX '09 DEX '98

mărita, măritverb

  • 1. reflexiv (Despre femei) A se căsători. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: căsători
    • format_quote Irino, tu să mă aștepți, să nu te măriți pînă nu m-oi întoarce, că pe alta n-o să iau. BUJOR, S. 64. DLRLC
    • format_quote Nu erau mai mult decît două săptămîni de cînd se măritase. CREANGĂ, P. 114. DLRLC
    • format_quote Mîndruța te-a lăsat, Cu altul s-a măritat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A da o fată în căsătorie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Împăratul vrea să-și mărite fata. CREANGĂ, P. 77. DLRLC
      • format_quote În loc să-și bată capu ca să mărite pe duduca, el umblă să se însoare. ALECSANDRI, T. I 338. DLRLC
      • format_quote Plînsese o zi întreagă cînd auzise c-or să o mărite. NEGRUZZI, S. I 73. DLRLC
      • format_quote El a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. CREANGĂ, P. 294. DLRLC
      • format_quote figurat Iar calul... spuma alb-o mărita Cu sînge roș ce picura Din strînsele zăbale. COȘBUC, P. I 195. DLRLC
    • 1.2. regional (Despre un soț care se stabilește la gospodăria nevestei) A se însura. DLRLC
      sinonime: însura
  • 2. tranzitiv familiar A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.