măritat¹ sn [At: VARLAAM, C. 47 / E: mărita] 1 Unire a unei femei cu un bărbat prin căsătorie Si: măritiș (1), (asr) măritare (1), (pop) mărit² (1), mărituș. 2 Situație în care se află o femeie căsătorită Si: căsnicie, căsătorie. 3 (D. femei; îla) De ~ Care are vârsta potrivită pentru căsătorie.

MĂRITAT s. n. Faptul de a (s e) mărita; măritiș, căsătorie. Nu voia să audă de măritat, negruzzi, S. i 105. Vai de măritatul tău, Că te-ai măritat cu dracu Și ți-i beutor bărbatu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 185. ◊ Loc. adj. De măritat = (despre o fată) în vîrstă potrivită pentru căsătorie.

măritat s. n.

măritat s. n.

măritat s. n.

MĂRITAT s. v. măritiș.

MĂRITAT s. căsătorie, măritiș, (rar) măritare, (pop.) mărit. (~ unei femei.)

MĂRITAT¹ s. n. Faptul de a (s e) m ă r i t a, m ă r i t i ș, (astăzi rar), m ă r i t a r e (1), (popular) mărit²; situație în care se află o femeie căsătorită ; căsnicie, căsătorie. Și însuratul și măritatul a mulți s-au urît. VARLAAM, C. 47, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, NEGULICI. Ea avea acum nouăsprezece ani și nu voia să audă de măritat. NEGRUZZI, S. I, 105. În trecut, chiar măritatul fetei se făcea prin „ tocmeală ”, ca și o vînzare. CV 1 949, nr. 6, 29. Măriuțo cu chindeu, Vai de măritatul tău. JARNIK-BÎRSEANU, D. 185, cf. 278, 412. Măritatu-i lucru mare, Nime nu-l poate stricare. ZANNE, P. IV, 443. D'ecît cu-a mneu măritat, Mai bine caier din sat; Că l-aș toarce și l-aș duce Ș-aș mînca pt'ita mai dulce. ȚIPLEA, P. P. 39. Măritatul așteaptă luatul. PAMFILE, VĂZD. 175. ◊ Loc. adj. De măritat = (despre femei sau despre vîrsta lor) aptă, potrivită pentru căsătorie. Acela să o hrănească și să-i ție toate bucatele, până când va veni vreamia, de va fi de vrăstă de măritat. PRAV. 219. Ș-acum bine-am nemerit La casă de om cinstit, Tot cu feți și fete mari De-nsurat, De măritat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 513, cf. 371. Măcar n-am fost de-nsurat, Nici ca ea de măritat. MARIAN NU. 7, cf. ALR II/I h 156. – V. mărita.