ÎNVĂPĂIAT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.

învăpăiat², ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 133 / Pl: ~ați, ~e / E: învăpăia] 1 Aprins ca o văpaie. 2 (D. fața omului) Înroșit ca focul. 3 (D. ochi, priviri) Scânteietor. 4 (Fig) Aprig. 5 Care arde cu văpăi. 6 Pasionat. 7 Entuziasmat. 8 Îndrăgostit.

învăpăiat¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: învăpăia] (Rar) 1-2 Învăpăiere (1-2).

ÎNVĂPĂIAT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau priviri) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.

ÎNVĂPĂIAT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. (Mai ales poetic) Care arde cu văpăi, care s-a aprins (ca o văpaie); (despre fața omului) înroșit (din cauza unui aflux de sînge); (fig. despre ochi sau priviri) plin de foc, scînteietor, fierbinte. Ai avut o altă bucurie, urmărind cum se înalță, învăpăiat și triumfător, soarele. PAS, Z. I 46. Tăcu și-și înfipse ochii învăpăiați în privirile ei. SADOVEANU, O. VII 54. Își simți obrazul învăpăiat și își stăpîni lacrimile. C. PETRESCU, A. 453. ♦ (Despre aer, atmosferă) Încins, înfierbîntat, fierbinte. Nici o suflare de vînt nu mișca aerul învăpăiat. HOGAȘ, M. N. 14. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, entuziasmat, pasionat. Cunoști învăpăiata dragoste ce ți-am purtat în suflet. ALECSANDRI, T. 182. Cele mai învăpăiate dorințe a celuia ce este... a dumitale prea plecat și supus fiu. KOGĂLNICEANU, S. 63. ♦ (Despre fire, temperament etc.) Iute, pornit. Eu nicicînd te-am auzit... Vorbind de crai și de-mpărați La sabie învăpăiați. TEODORESCU, P. P. 111.

ÎNVĂPĂIAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNVĂPĂIA și A SE ÎNVĂPĂIA. 2) fig. Care este deosebit de energic; aprig. [Sil. -pă-iat] /v. a învăpăia

învăpăiat a. înflăcărat: învăpăiați de aceste cuvinte BĂLC. [V. văpaie].

învăpăi v vz învăpăia

învăpăia [At: CORESI, PS. 36 / V: (cscj) învăpăi / Pzi: ~iez / E: în- + văpaie] 1 vr A se aprinde ca o văpaie. 2 vr (Pex; d. fața omului) A se înroși de rușine, emoție etc. 3-4 vtr (Fig) A (se) entuziasma. 5 vr (Fig) A se îndrăgosti.

ÎNVĂPĂIA, învăpăiez, vb. I. Refl. (Mai ales poetic) 1. A se aprinde ca o văpaie, a căpăta culoarea roșie; (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sînge). Cerul se învăpăiase de tot spre apus. BASSARABESCU, S. N. 163. 2. Fig. A se înflăcăra, a se însufleți, a se entuziasma. Bietul băiat, învăpăiat de dorința d-a vedea oleacă darurile zînei... se înduplecă a se uita puțin înapoi. POPESCU, B. III 132. Făt-Frumos, unde-auzea, D-al ei dor se-nvăpăia. TEODORESCU, P. P. 89.

A SE ÎNVĂPĂIA mă ~iez intranz. 1) A deveni roșu-aprins (ca văpaia); a se înroși tare. 2) fig. A căpăta tot mai mult suflet; a se înflăcăra; a se încinge; a se însufleți; a se anima; a se aprinde; a se entuziasma. /în + văpaie

A ÎNVĂPĂIA ~iez tranz. A face să se învăpăieze. [Sil. -pă-ia] /în + văpaie

învăpăĭéz v. tr. (d. văpaĭe). Fig. Aprind grozav, înflăcărez: vorba asta ĭ-a învăpăĭat.

învăpăiat adj. m., pl. învăpăiați; f. sg. învăpăiată, pl. învăpăiate

învăpăia (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă învăpăiez, 3 se învăpăiază, 1 pl. ne învăpăiem, imperf. 1 sg. mă învăpăiam; conj. prez. 1 sg. să mă învăpăiez, 3 să se învăpăieze; imper. 2 sg. afirm. învăpăiază-te; ger. învăpăindu-mă

învăpăia (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiază, 1 pl. învăpăiem; conj. prez. 3 să învăpăieze; ger. învăpăind

învăpăia vb., ind. prez. 1 sg. învăpăiez, 3 sg. și pl. învăpăiază, 1 pl. învăpăiem; conj. prez. 3 sg. și pl. învăpăieze; ger. învăpăind

învăpăiez, -păiază 3, -păieze 3 conj., -păiam 1 imp., -păiat prt., -păiere inf. s.

ÎNVĂPĂIA vb. v. entuziasma, înflăcăra, însufleți, pasiona.

învăpăia vb. v. ENTUZIASMA. ÎNFLĂCĂRA. ÎNSUFLEȚI. PASIONA.