ÎNVĂPĂIAT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. (Mai ales poetic) Care arde cu văpăi, care s-a aprins (ca o văpaie); (despre fața omului) înroșit (din cauza unui aflux de sînge); (fig. despre ochi sau priviri) plin de foc, scînteietor, fierbinte. Ai avut o altă bucurie, urmărind cum se înalță, învăpăiat și triumfător, soarele. PAS, Z. I 46. Tăcu și-și înfipse ochii învăpăiați în privirile ei. SADOVEANU, O. VII 54. Își simți obrazul învăpăiat și își stăpîni lacrimile. C. PETRESCU, A. 453. ♦ (Despre aer, atmosferă) Încins, înfierbîntat, fierbinte. Nici o suflare de vînt nu mișca aerul învăpăiat. HOGAȘ, M. N. 14. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, entuziasmat, pasionat. Cunoști învăpăiata dragoste ce ți-am purtat în suflet. ALECSANDRI, T. 182. Cele mai învăpăiate dorințe a celuia ce este... a dumitale prea plecat și supus fiu. KOGĂLNICEANU, S. 63. ♦ (Despre fire, temperament etc.) Iute, pornit. Eu nicicînd te-am auzit... Vorbind de crai și de-mpărați La sabie învăpăiați. TEODORESCU, P. P. 111.