înmuiere sf [At: DEX / P: ~mu-ie~ / Pl: ~ri / E: înmuia] 1 Introducere într-un lichid. 2 (Reg; rar) Împodobire cu cusături, cu broderii de mătase. 3 Înlăcrimare a ochilor. 4 Topire prin încălzire. 5 Dizolvare cu ajutorul unui lichid. 6 (Fig) Liniștire a unei persoane. 7 Îmblânzire a gerului.

ÎNMUIERE, înmuieri, s. f. (În concurență cu muiere²) Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei.

înmuia [At: DA / P: ~mu-ia / Pzi: înmoi / E: în- + muia] 1-2 vtr A (se) introduce într-un lichid Si: a muia, a uda, a umezi. 3 vt (Reg; rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase etc. 4-7 vtr (A face să devină sau) a deveni mai moale, (prin încălzire sau) prin subțiere cu un lichid. 8-9 vtr (Pfm; îe) A (i se) ~ (cuiva) inima A (se) înduioșa. 10-11 vtr (Fig) (A face să fie sau) a deveni mai blând Si: a (se) îmblânzi, a (se) potoli. 12 vr (D. ger, vreme) A se domoli.

moi² sn vz molie

ÎNMUIA, înmoi, vb. I. (În concurență cu muia) Tranz. 1. A băga, a introduce ceva în apă sau în alt lichid. Ana își înmuie buzele în rachiu. REBREANU, I. 20. ♦ A uda, a umezi, a scălda. O sudoare rece îi înmuie tîmplele. CAMIL PETRESCU, O. II 20. 2. A face mai moale prin încălzire sau adaos de lichid. (Refl.) Ar fi bine să mai dea dumnezeu o gură de ploaie, să se mai înmoaie pămîntul. REBREANU, I. 23. ♦ Refl. A fi mai puțin aspru, a se domoli, a se potoli. O furtună cumplită își dezlănțuie furia urlînd fioros în jurul nostru; cîteodată suflarea i se înmoaie și atunci parcă geme într-o desperare răutăcioasă. BART, S. M. 15. Cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. EMINESCU, N. 42. 3. Fig. (Cu privire la glas sau la vorbe) A face să fie mai puțin aspru; a îmblînzi. Petre, cu cît îi ațineau drumul oamenii și-l opreau și cu cît Busuioc își înmuia glasul, cu atît se înverșuna și răcnea. REBREANU, R. II 41. ♦ (Cu privire la inimă) A înduioșa, a mișca. Acel balsam melodios... și acum îmi înmoaie inima, de cîte ori se întîmplă să aud uvertura de vînătoare a lui Mehul. ODOBESCU, S. III 97. ◊ Refl. Își luă iar cojocul, bucuros că inima femeii se înmuiase, în sfîrșit. CAMILAR, TEM. 37. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni și despre pornirile lor sufletești) A se potoli, a se calma, a se liniști. Dar Filoftei se înmuie deodată. DUMITRIU, P. F. 9. ◊ Tranz. Mihnea își înmuie turbarea în fel de fel de cruzimi. ODOBESCU, S. I 85.

A SE ÎNMUIA mă înmoi intranz. 1) A deveni (mai) moale; a pierde din tărie; a se fleșcăi. Ceara s-a înmuiat. 2) (despre ger) A deveni mai temperat; a scădea în intensitate. 3) (despre timp) A deveni (mai) cald. 4) A deveni ud; a se îmbiba cu apă (sau cu alt lichid). Lutul s-a înmuiat. 5) A deveni plin (de lacrimi); a se umezi. Ochii i s-au ~t de lacrimi. 6) fig. (despre persoane sau despre manifestările lor) A deveni mai bun (sau mai puțin dur); a se îmbuna; a se îmblânzi; a se îndulci. Vocea i s-a ~t. ◊ A i ~ inima cuiva a se înduioșa. 7) lingv. (despre sunete) A deveni palatal; a se palataliza. /în + a muia

A ÎNMUIA înmoi tranz. A face să se înmoaie. ◊ ~ spinarea cuiva a bate zdravăn pe cineva. /în + a muia

înmuià v. a muia: înmuiând securea în sânge BĂLC.

îmóĭ, V. moĭ 2.

înmóĭ, a -uĭá, V. moĭ 2.

înmuĭá, V. înmoĭ.

2) moĭ, a muĭá v. tr. (lat. *molliare îld. mollire, a muĭa, d. mollis, moale; pv. pg. molhar, fr. mouiller, cat. mullar, sp. mojar. – Moĭ, moaĭe, muĭem, muĭațĭ, moaĭe; să moĭ, să moaĭe; muĭam; muĭasem; muind). Fac moale: căldura moaĭe ceara. Pun în apă orĭ în alt lichid: a muĭa rufele, o pisică în apă, fasolea (ca să fie maĭ moale cînd o voĭ pune la fert, adică o pun amoĭ). Înting: a muĭa pînea’n vin, în sos. Fig. Iron. Bat, lovesc: ĭ-a muĭat spinarea, oasele. Moleșesc, fac să peardă energia orĭ pretențiunile: nenorocirile l-aŭ muĭat. Înduplec: vorba asta l-a muĭat. V. refl. Mă fac moale: ceara se moaĭe la foc. Mă scald: copiiĭ se moaĭe’n toate lacurile. Fig. Mă moleșesc, perd din putere: oameniĭ se muĭase de căldură, geru s’a muĭat. Îmĭ reduc pretențiunile, o las maĭ moale: acuma s’a maĭ muĭat: se mulțămește cu maĭ puține parale. – Și înmoĭ, maĭ ales în vest. Și îmoĭ.

înmuiere s. f., g.-d. art. înmuierii; pl. înmuieri

înmuiere s. f., g.-d. art. înmuierii; pl. înmuieri

înmuiere s. f., g.-d. art. înmuierii; pl. înmuieri

înmuia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmoi, 3 înmoaie, 1 pl. înmuiem; conj. prez. 1 și 2 sg. să înmoi, 3 să înmoaie; imper. 2 sg. afirm. înmoaie(-l, înmoai-o); ger. înmuind

înmuia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmoi, 3 înmoaie, 1 pl. înmuiem; conj. prez. 3 să înmoaie; ger. înmuind

înmuia vb., ind. și conj. prez. 1 sg. înmoi, 3 sg. și pl. înmoaie; ger. înmuind

înmoiu, -muiam 1 imp.

ÎNMUIERE s. muiere.

ÎNMUIERE s. muiere.

ÎNMUIA vb. a muia, a uda, a umezi, (pop.) a întinge. (Își ~ degetele în apă.)

ÎNMUIA vb. v. atenua, calma, descrește, diminua, domoli, liniști, micșora, modera, pondera, potoli, reduce, scădea, slăbi, tempera.

înmuia vb. v. ATENUA. CALMA. DESCREȘTE. DIMINUA. DOMOLI. LINIȘTI. MICȘORA. MODERA. PONDERA. POTOLI. REDUCE. SCĂDEA. SLĂBI. TEMPERA.

ÎNMUIA vb. a muia, a uda, a umezi, (pop.) a întinge. (Își ~ degetele în apă.)

A se înmuia ≠ a se înverșuna, a se învârtoșa, a se întări

A (se) înmuia ≠ a (se) întări

ÎNMUIERE s. f. (< înmuia < în + muia, cf. lat. *molliare): articulare a unei consoane prin mărirea zonei de contact dintre limbă și palat, astfel încât să se obțină o consoană cu un timbru palatal caracteristic, care amintește de i. Î. este un aspect al asimilării consoanelor de către elementul vocalic prepalatal i, ca în exemplele b’ în crab’ (scris: crabi), m’ în pom’ (scris: pomi), p’ în crap’ (scris: crapi) etc.