opțiuni
  • info

3 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INCULPAT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

INCULPAT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

inculpat, ~ă smf, a [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: inculpa] (Jur) 1-2 (Persoană) acuzată de o culpă. 3-4 (Persoană) trimisă înaintea unei instanțe judecătorești pentru săvârșirea unui delict Si: acuzat2, învinuit2 (7-8).

INCULPAT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană supusă unei urmăriri penale, implicată într-o afacere penală; învinuit, acuzat. Tăcere, inculpatule, de vrei să nu-ți agravezi situația. CARAGIALE, O. II 41.

INCULPAT, -Ă s.m. și f. Cel care este acuzat de o infracțiune, de o crimă etc.; acuzat. [Cf. fr. inculpé].

INCULPAT, -Ă s. m. f. cel acuzat de o infracțiune, de o crimă etc. (< fr. inculpé)

INCULPAT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care este acuzată de o infracțiune și este parte într-un proces penal; acuzat; învinuit. /v. a inculpa

inculpat a. și m. acuzat.

inculpát, -ă adj. și s. (fr. inculpé. Lat. inculpatus însemnează „neacuzat, ireproșabil”). Persoană dată în judecată p. un delict. V. acuzat, pîrît, intimat.

INCULPA, inculp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

INCULPA, inculp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

inculpa vt [At: DA / Pzi: inculp / E: fr inculper, lat inculpare] (Jur) A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești Si: a învinovăți.

INCULPA vb. I. Tranz. (Numai la timpuri compuse) A porni o urmărire penală împotriva cuiva; a învinovăți, a învinui, a acuza.

INCULPA vb. I. tr. A învinui, a acuza. [P.i. inculp. / < fr. inculper].

INCULPA vb. tr. (jur.) a învinovăți, a învinui, a acuza. (< fr. inculper, lat. inculpare)

A INCULPA inculp tranz. (persoane) A declara ca fiind culpabil; a acuza; a învinui. /<fr. inculper, lat. inculpare

inculpà v. a acuza pe cineva de o greșală, de un delict, de o crimă.

*incúlp, a -á v. tr. (fr. inculper, d. lat. in, în, și culpare, a mustra, a blama, d. culpa, culpă. V. dis-culp). Acuz, învinovățesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

inculpat s. m., pl. inculpați

inculpat s. m., pl. inculpați

inculpat s. m., pl. inculpați

inculpat.

inculpa (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 1 sg. inculp, 3 inculpă; conj. prez. 1 sg. să inculp, 3 să inculpe

inculpa (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 inculpă

inculpa vb., ind. prez. 3 sg. și pl. inculpă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INCULPAT s., adj. (JUR.) acuzat, împricinat, învinuit, pârât, (livr.) incriminat, (pop.) pricinaș, (prin Transilv.) pricinat. (~ul are cuvântul!)

INCULPAT s., adj. (JUR.) acuzat, împricinat, învinuit, pîrît, (livr.) incriminat, (pop.) pricinaș, (prin Transilv.) pricinat. (~ are cuvîntul!)

INCULPA vb. v. acuza.

INCULPA vb. (JUR.) a acuza, (livr.) a incrimina.

A inculpa ≠ a justifica, a dezvinovăți

Intrare: inculpat (part.)
inculpat2 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inculpat
  • inculpatul
  • inculpatu‑
  • inculpată
  • inculpata
plural
  • inculpați
  • inculpații
  • inculpate
  • inculpatele
genitiv-dativ singular
  • inculpat
  • inculpatului
  • inculpate
  • inculpatei
plural
  • inculpați
  • inculpaților
  • inculpate
  • inculpatelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: inculpat (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inculpat
  • inculpatul
  • inculpatu‑
plural
  • inculpați
  • inculpații
genitiv-dativ singular
  • inculpat
  • inculpatului
plural
  • inculpați
  • inculpaților
vocativ singular
  • inculpatule
  • inculpate
plural
  • inculpaților
Intrare: inculpa
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • inculpa
  • inculpare
  • inculpat
  • inculpatu‑
  • inculpând
  • inculpându‑
 singular plural
  • inculpă
  • inculpați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • inculp
 (să)
  • inculp
  • inculpam
  • inculpai
  • inculpasem
a II-a (tu)
  • inculpi
 (să)
  • inculpi
  • inculpai
  • inculpași
  • inculpaseși
a III-a (el, ea)
  • inculpă
 (să)
  • inculpe
  • inculpa
  • inculpă
  • inculpase
plural I (noi)
  • inculpăm
 (să)
  • inculpăm
  • inculpam
  • inculparăm
  • inculpaserăm
  • inculpasem
a II-a (voi)
  • inculpați
 (să)
  • inculpați
  • inculpați
  • inculparăți
  • inculpaserăți
  • inculpaseți
a III-a (ei, ele)
  • inculpă
 (să)
  • inculpe
  • inculpau
  • inculpară
  • inculpaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

inculpat, inculpațisubstantiv masculin
inculpată, inculpatesubstantiv feminin

  • 1. Persoană acuzată de o culpă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: acuzat pârât învinuit
    • format_quote Tăcere, inculpatule, de vrei să nu-ți agravezi situația. CARAGIALE, O. II 41. DLRLC
etimologie:

inculpa, inculpverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.