ETERN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus.

etern, ~ă [At: BĂLCESCU, M. V. 4 / Pl: ~i, ~e / E: lat aeternus] 1 a (În concepțiile religioase și în unele concepții filozofice) Care nu are început și sfârșit Si: atemporal. 2 a Care aparține divinității. 3 a Care vine de la Dumnezeu. 4 a (În filozofia idealistă, despre lumea ideilor) Imuabil. 5 sm (La sg, uneori articulat sau precedat de cel) Dumnezeu. 6 sm (La vocativ) Formulă de adresare către Dumnezeu. 7 sn Eternitate. 8 a Care există dintotdeauna. 9 a Veșnic. 10 a Nemuritor. 11 a Neschimbat. 12 a Continuu. 13 sn (Îs) ~ul feminin Totalitatea caracteristicilor, presupuse imuabile, care aparțin psihologiei feminine. 14 a (Îs) Prezentul ~ Modalitate stilistică prin care se realizează trecerea de la o serie de fapte particulare la o concluzie ce exprimă un adevăr valabil oricând. 15 a Infinit. 16 a (În concepțiile religioase; îs) Viața (sau fericirea) ~ă Viața (sau fericirea) spirituală de după moarte. 17 a (Îas) Viața (sau fericirea) veșnică. 18 a (Îs) Repaus (sau înv, somn) ~ sau liniște (ori, rar, stingere, trecere) ~ă Moartea. 19 s (Îe) A trece la cele ~e A muri. 20 a Care durează foarte mult. 21 a Căruia nu i se poate prevedea sfârșitul. 22 a Constant. 23 a (Prin exagerare) Care nu pare să se sfârșească. 24 a Care plictisește prin repetare.

ETERN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există de totdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus.

ETERN, -Ă, eterni, -e, adj. Care este nesfîrșit în timp, care există de totdeauna și nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. Asupra pădurii veghează de sus Cetatea eternelor stele. GOGA, P. 52. Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț Cînd tu te pierzi în zarea eternei dimineți. EMINESCU, O. I 114. Muntele Olimpului, cu a lui cunună De ninsori eterne, se zărește-n fund. BOLINTINEANU, O. 106. ◊ (Adverbial) Pe frunzele de iederi etern va cădea rouă Și vînt în zorii zilei cu drag va scutura Etern picurii limpezi din frunzele ce-i plouă. COȘBUC, P. II 193. Înecat de iubire pentru o ființă ce nu mai exista, ar fi dorit ca etern să ție astă-noapte. EMINESCU, N. 39. ♦ Care se repetă necontenit, cu perfectă regularitate. Acest etern răsărit de soare... este amintirea vremilor copilăriei. GALACTION, O. I 329.

ETERN, -Ă adj. Care nu are limite în timp; veșnic, nesfîrșit, nepieritor. [< lat. aeternus, cf. it. eterno].

ETERN, -Ă adj. (și adv.) care nu are limite în timp; veșnic, nepieritor. (< lat. aeternus)

ETERN ~ă (~i, ~e) și adverial Care durează la infinit; fără sfârșit; în afara timpului; veșnic. /<lat. aeternus

etern a.¹ veșnic: 1. fără început și fără sfârșit: D-zeu e etern; 2. care va dura totdeuna: osândă eternă; Cetatea eternă, Roma.^[1]

*etérn, -ă adj. (lat. aeternus [din aeviternus], d. aevum, ev. V. etate). Fără început și sfîrșit, veșnic: Dumnezeŭ e etern. Perpetuŭ: recunoștință eternă. Orașu etern, Roma. Adv. În mod etern, tot-de-a-una: a exista etern.

etern adj. m., pl. eterni; f. eternă, pl. eterne

etern adj. m., pl. eterni; f. eternă, pl. eterne

etern adj. m., pl. eterni; f. sg. eternă, pl. eterne

ETERN adj., adv. 1. adj. v. continuu. 2. adj. v. veșnic. 3. adv. v. veșnic.

ETERN adj., adv. 1. adj. continuu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfîrșit, permanent, perpetuu, veșnic, (înv. și reg.) mereu, (reg.) necunten, (înv.) neîncontenit, neprecurmat, nesăvîrșit, pururelnic. (O luptă ~ între contrarii.) 2. adj. nemuritor, nepieritor, nesfîrșit, neuitat, perpetuu, veșnic, viu, (livr.) sempitern, (înv.) neapus, pururelnic, nesăvîrșit, (fig.) nestins. (O amintire ~.) 3. adv. pururi, totdeauna, veșnic. (~ va rămîne în inimile noastre.)

Etern ≠ efemer, pieritor, temporar, trecător, vremelnic

etern (eternă), adj. – Veșnic, nepieritor. Lat. aeternus (sec. XIX). – Der. eternitate, s. f., din fr. éternité; eterniza, vb., din fr. éterniser.

DAS EWIG-WEIBLICHE (germ.) eternul feminin – Goethe, „Faust”, II, act. 5: „Das Ewig-Weibliche zieht uns hinan” („Etern-feminin ne-nalță-n tării”). Feminitatea văzută în esența ei tulburătoare și în veșnicia ei.

Das Ewig-Weibliche (germ. „Eternul feminin”) – cuvinte cu care Goethe încheie partea a doua din Faust, spunînd că acest etern feminin „ne-nalță în tării” (zieht uns hinan). Evident, e un omagiu adus femeii (indirect iubirii), rezumat numai în două versuri scurte, pe care le rostește în final „Chorus mysticus”. În accepțiunea cea mai simplă și mai curentă, eternul feminin reprezintă femeia care, sub diverse nume: Venus, Psyché, Elena, Isolda, Julieta, Margareta etc., perpetuează de-a lungul secolelor principiul frumuseții, al dragostei. E o idee pe care o regăsim și la Eminescu (de pildă în Venere și Madonă). Vorbind de poeziile lui, putem da și un exemplu pentru expresia la care ne referim. Figurile de femei care apar în versurile lui Eminescu n-au în general nume. Dar prin felul cum sînt zugrăvite, putem spune că ele reprezintă eternul feminin. LIT.