pieritor, ~oare [At: CORESI, EV. 217 / V: (îrg) ~eit~, ~et~, piit~, (reg) pir~ / Pl: ~i, ~oare / E: pieri + -tor] 1-2 smf, a (Ființă, colectivitate umană) care este supus(ă) morții Si: muritor. 3-4 smf, a (Îls; îla) ~ de foame (Om) foarte sărac. 5-6 smf, a (Îal) (Om) care nu are ce mânca. 7-8 smf, a (Îvr) (Persoană) care este în primejdie de moarte. 9 a Gata de a pieri. 10 a (Reg; d. plante) Care nu s-a dezvoltat suficient Si: pipernicit. 11 a (Bis; înv) Care și-a atras osânda veșnică, pedeapsa divină pentru păcatele săvârșite Si: (înv) pierit (6). 12 a Care este supus stricăciunii, distrugerii, nimicirii. 13 a Care dispare. 14 a Care se risipește. 15 a Care nu durează Si: trecător, efemer, (înv) piericios (3). 16 a (Înv; d. bunuri materiale) Care poate fi înstrăinat, confiscat, luat din proprietatea cuiva, scos la vânzare. 17-18 a, av (Îrg; d. bunuri materiale) (Care este) dat, luat, moștenit, vândut etc. pentru totdeauna Si: veșnic, definitiv.

PIERITOR, -OARE, pieritori, -oare, adj. 1. Supus pieirii, muritor. Nu știu pentru ce mă bucur că și eu sînt pieritor. LESNEA, A. 74. ◊ Expr. (Despre oameni) Pieritor de foame = muritor de foame, v. muritor. De jaful nemilosului am rămas pieritori de foame. MIRONESCU, S. A. 27. A lăsat pe biata femeie nevinovată, pieritoare de foame. CARAGIALE, O. III 47. Omul are o casă de copii și rămîne pieritor de foame dacă nu plouă. ȘEZ. VII 139. 2. Care dispare sau se risipește, care nu durează; trecător, efemer. În trecerea atît de scurtă, ființa noastră pieritoare a fost în serviciul unor idealuri generoase. SADOVEANU, E. 24. Pentru ce mi-aș teme Pieritoarea vreme? LESNEA, I. 44. O, tu umbră pieritoare, cu adîncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale. EMINESCU, O. I 80. – Variantă: pieitor, -oare adj.

PIERITOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care piere; care este supus pieirii; muritor. Civilizație ~oare. 2) fig. Care trece repede; care durează puțin timp; muritor; trecător. Slavă ~oare. /a pieri + suf. ~tor

pieitor, ~oare a vz pieritor

pietor, ~oare a vz pieritor

piitor, ~oare a vz pieritor

piritor, ~oare a vz pieritor

PIEITOR, -OARE, adj. v. pieritor.

peritor a. care piere: peritor de foame.

peritór, -oáre adj. Care pere: peritor de foame. Fig. Caduc, trecător, supus peiriĭ: cele omeneștĭ îs peritoare.

pieritor adj. m., pl. pieritori; f. sg. și pl. pieritoare

pieritor adj. m., pl. pieritori; f. sg. și pl. pieritoare

pieritor adj. m., pl. pieritori; f. sg. și pl. pieritoare

pier, pieri 2, piară 3 conj., piei impr., pierind ger., pieritor adj. v.

PIERITOR adj. 1. v. muritor. 2. v. trecător.

PIERITOR adj. 1. muritor. (înv.) mortac, mortal. (Ființele sînt ~.) 2. efemer, schimbător, temporar, trecător, vremelnic, (livr.) pasager, (înv.) petrecător. piericios, pierit, stricăcios, temporal, vremelnicesc, (fig.) călător, (înv. fig.) deșert. (Intîmplări ~.)

Pieritor ≠ etern