deținut, ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 67 / Pl: ~uți, ~e / E: deține cf fr détenu] 1 a (Îvr) Ținut cu forța. 2-3 smf, a (Persoană) care se află sub stare de arest Si: arestat. 4 a (D. bunuri materiale, drepturi, informații) Care este în posesia cuiva. 5 a (D. funcții, grade) Care este ocupat de cineva.

DEȚINUT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană care se află sub stare de arest, la închisoare, într-un lagăr de prizonieri etc.; arestat. Gratii groase despart pe deținuți de vizitatori. CAMIL PETRESCU, T. I 225.

DEȚINUT, -Ă s.m. și f. Cel ținut în închisoare în urma unei condamnări; ocnaș, pușcăriaș. [După fr. détenu].

DEȚINUT, -Ă s. m. f. cel aflat în închisoare în urma unei condamnări. (după fr. détenu)

DEȚINUT ~ți m. Persoană care se află în detențiune; om ținut în stare de arest; arestat. /<fr. détenu

deținut a. și m. închis, prizonier.

* deținút, -ă adj. și s. (fr. détenu). Arestat, ținut în închisoare.

deține vt [At: GHICA, S., ap. DLR ms / V: (pop) ~nea / Pzi: ~țin / E: fr detenir, lat detinere] 1 (Îvr) A reține cu sila. 2 (Înv) A aresta pentru cercetări. 3 (Înv; pex) A ține la închisoare. 4 (Înv) A dobândi 5 (C.i. bunuri materiale, drepturi) A avea în proprietate. 6 A fi în posesia unor informații. 7 (C.i. funcții, grade, titluri) A ocupa într-o ierarhie.

deținea v vz deține

DEȚINE, dețin, vb. III. Tranz. 1. A avea în păstrare un bun material (fără a fi numaidecît proprietarul lui); a avea în posesiune un lucru, a stăpîni. ◊ Fig. Postelnicul era dregătorul cel mai apropiat de persoana domnitorului. El deținea secretele de stat. IST. R.P.R. 87. E ușor să crezi, cînd ești departe, că numai tu deții adevărul. C. PETRESCU, Î. II 18. ♦ A ocupa (o funcție, un post). 2. (Cu privire la oameni) A lipsi de libertate personală; a ține sub stare de arest.

DEȚINE vb. III. tr. 1. A avea în stăpînire sau în păstrare un bun material. ♦ A ocupa o funcție, un post. 2. A lipsi pe cineva de libertate personală; a ține la arest. [P.i. dețin, conj. -nă, var. deținea vb. II. / după fr. détenir].

DEȚINEA vb. II. v. deține.

DEȚINE vb. tr. 1. a avea în stăpânire sau în păstrare un bun material; a poseda. 2. a fi în posesia unui titlu, unui premiu. ◊ a ocupa o funcție, un post. 3. a lipsi pe cineva de libertate; a ține sub stare de arest. (după fr. détenir)

A DEȚINE dețin tranz. 1) (bunuri materiale) A avea în posesie; a stăpâni; a poseda. 2) (premii, recorduri, posturi etc.) A avea în stăpânire (în mod legitim sau ca rezultat al unui efort). 3) (persoane) A ține sub arest (pentru cercetări). /<fr. détenir

deține v. 1. a ținea cu nedrept ce nu-i al său; a deține averea altuia; 2. a reține, a opri.

* dețín, -út, a -țineá și -țíne v. tr. (lat. de-tinére, fr. détenir. V. țin). Țin ceva în stăpînirea mea: învățațiĭ dețin știința. Țin în închisoare, în stare de detențiune.

deținut s. m., pl. deținuți (~ de drept comun)

deținut s. m., pl. deținuți

deținut s. m., pl. deținuți

deține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețin, 2 sg. deții, 3 sg. deține; conj. prez. 1 sg. să dețin, 3 să dețină; ger. deținând; part. deținut

+deținut politic s. m. + adv., pl. deținuți politic (dar: Asociația Foștilor Deținuți Politici s. propriu f. art.)

deține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețin, 2 sg. deții, 1 pl. deținem, 2 pl. dețineți; conj. prez. 3 să dețină; ger. deținând; part. deținut

deține vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețin, 1 pl. deținem; conj. prez. 3 sg. și pl. dețină; ger. deținând; part. deținut

deține (ind. prez. 1 sg. dețin, conj. dețină)

dețin, -ții 2, -țină 3 conj., -ține inf.

DEȚINUT s., adj. (JUR.) 1. s. condamnat. 2. s. v. arestat. 3. adj. v. arestat.

DEȚINUT s., adj. (JUR.) 1. s. condamnat, ocnaș, osîndit, pușcăriaș, (pop.) rob, (glumeț) pensionar. (Un ~ pentru omor.) 2. s. arestat, întemnițat, prizonier, (înv.) arestant, (glumeț) pensionar. (~ a fost imediat eliberat.) 3. adj. arestat, închis, întemnițat, reținut, (înv.) poprit. (Persoane ~.)

DEȚINE vb. 1. v. poseda. 2. a avea, a poseda, a purta. (~ numele de român.) 3. v. avea. 4. v. aresta.

DEȚINE vb. 1. a avea, a poseda, a stăpîni, (înv.) a posesui. (A ~ un bun material.) 2. a avea, a poseda, a purta. (~ numele de român.) 3. a avea, a ocupa. (~ funcția de...) 4. (JUR.) a aresta, a închide, a întemnița, a reține, (înv. și reg.) a robi, (înv.) a arestălui, a arestui, a popri, a temnița, a zăvorî. (A fost ~ ilegal.)

DEȚINUT bahausist, basamac, băiat deștept, borfet, bou bătrân, breteluță, buticar, carantină, chiriaș, cioban, cioran, ciosvârtă, colet, corecționar, crizat, decan, donator, dungat, lănțar, liber, macarencar, Mascoale, omul manevră, ostrovean, pachetar, pârnăiaș, pensionar, picior de urs, primar, pui de urs, putred, radio tam-tam, răcan, rude de gradul unu, sclavul mozaicului, sclav, sectorist, sezonist, tentativă, zegar.