denaturare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) desnăt~ / Pl: ~rări / E: denatura] 1 Adăugare a unei substanțe străine unui produs pentru a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial Si: denaturat¹ (1). 2 (Fig) Schimbare (intenționată) a înțelesului, naturii sau caracterului unor cuvinte, idei, a unui fapt etc. Si: denaturat¹ (2). 3 (Ccr) Cuvânt, fapt etc. care a fost denaturat (2) Si: denaturat¹ (3).

DENATURARE, denaturări, s. f. 1. Schimbare (adesea intenționată) a înțelesului unui cuvînt, a naturii unui lucru, unei opere, unui principiu, sau a realității unui fapt; modificare, falsificare. Orice îndepărtare sau denaturare a ideologiei socialiste însemnează implicit o întărire a ideologiei burgheze. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2562. 2. Operație care constă în adăugarea, la un produs, a unei mici cantități dintr-o substanță străină, pentru a-l face impropriu destinației inițiale. Denaturarea alcoolului.

DENATURARE s,f, Acțiunea de a denatura. ♦ Schimbare intenționată a înțelesului, a naturii sau a caracterului unor cuvinte, idei, fapte etc.; deformare, falsificare. ♦ Realizare a unui produs impropriu destinației inițiale prin adăugarea unei cantități oarecare dintr-o substanță străină. [< denatura].

denatura vt(a) [At: HELIADE, PARALELISM I, 49/7 / V: (înv) desn~, desnă~ / Pzi: ~rez / E: fr dénaturer] 1 A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. 2 (Fig) A schimba (intenționat) înțelesul normal sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc. Si: a deforma (2), a altera (9-10), a falsifica.

desnatura v vz denatura

desnaturare sf vz denaturare

desnătura vt vz denatura

desnăturare sf vz denaturare

deznatura vt vz denatura

DENATURA, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (adesea intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, idei, fapte etc.; a deforma, a altera, a falsifica. A separa în mod rigid analiza ideilor și a imaginilor într-o operă literară înseamnă a denatura... principiile esteticii științifice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 361, 3/6. Îmi veți ierta numai o mică pledare pentru nația mea, fără însă să credeți că aș denatura faptele. KOGĂLNICEANU, S. A. 64. 2. (Ind.) A adăuga unui produs o cantitate oarecare dintr-o substanță străină spre a-l face impropriu pentru destinația inițială. A denatura petrolul.

DENATURA vb. I. tr. A schimba intenționat natura, caracterele distinctive ale unui lucru. ♦ (Fig.) A schimba caracterul unui lucru; a altera; a deforma. [< fr. dénaturer, it. lat. denaturare].

DENATURA vb. tr. 1. a altera natura, caracterele distinctive ale unui lucru, înțelesul unui cuvânt, al unei idei etc.; a altera; a deforma, a falsifica. 2. a adăuga unui produs o cantitate oarecare dintr-o substanță străină, făcându-l impropriu destinației inițiale. (< fr. dénaturer)

A DENATURA ~ez tranz. 1) (substanțe, produse) A amesteca cu substanțe străine, modificându-i natura; a falsifica. 2) fig. (sensul unor cuvinte, conținutul unor idei etc.) A schimba în mod intenționat (mai ales în scopuri necinstite); a răstălmăci. /<fr. dénaturer

denaturà v. 1. a schimba natura: nu denaturați cugetarea mea; 2. a lipsi de sentimentele naturale; ambițiunea denaturează inima.

*denaturéz v. tr. (de- și natură; fr. dénaturer). Schimb constituțiunea naturală a unuĭ lucru, de ex., amestecînd în spirt o substanță care-l face impropriŭ consumațiuniĭ (de a fi băut). Fig. Falsific: a denatura o informațiune. Corpu, stric, înrăĭesc: politica denaturează caracteru.

denaturare s. f., g.-d. art. denaturării; pl. denaturări

denaturare s. f., g.-d. art. denaturării; pl. denaturări

denaturare s. f., g.-d. art. denaturării; pl. denaturări

denatura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. denaturez, 3 denaturează; conj. prez. 1 sg. să denaturez, 3 să denatureze

denatura (a ~) vb., ind. prez. 3 denaturează

denatura vb., ind. prez. 1 sg. denaturez, 3 sg. și pl. denaturează

DENATURARE s. l. v. stâlcire. 2. alterare, deformare, escamotare, falsificare, mistificare, mistificație, răstălmăcire, (fig.) siluire. (~ celor spuse de cineva.)

DENATURARE s. 1. deformare, pocire, pocit, schimonoseală, schimonosire, schimonosit, scîlciere, stîlcire, stîlcit, stropșire, stropșit. (~ a pronunțării unor cuvinte.) 2. alterare, deformare, escamotare, falsificare, mistificare, mistificație, răstălmăcire, (fig.) siluire. (~ celor spuse de cineva.)

DENATURA vb. 1. v. stâlci. 2. a altera, a contraface, a deforma, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, (fig.) a silui, (înv. fig.) a sminti, a strâmba. (~ sensul, adevărul celor spuse de cineva.)

DENATURA vb. 1. a deforma, a poci, a schimonosi, a scîlcia, a stîlci, a stropși, (fig.) a schingiui. (A ~ pronunțarea cuvintelor.) 2. a altera, a contraface, a deforma, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, (fig.) a silui, (înv. fig.) a sminti, a strîmba. (~ sensul, adevărul celor spuse de cineva.)