CRISTEI, cristei, s. m. Pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu și cu aripile roșcate, care trăiește pe câmp și în stufărișul din apropierea bălților (Crex crex). ◊ Compus: cristei-de-baltă = pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung și ascuțit, cu penajul brun-măsliniu (Rallus aquaticus). [Var.: crâstel, cârstel s. m.] – Din sl. krastĕlĭ.

crastai sm vz cârstei

crâstei sm vz cârstei

crâstel sm vz cârstel

crâsteu sm vz cârstei

cresteț sm vz cârstei

creștet sn [At: PALIA (1581), ap. GCR I, 36 / V: (reg) ~tit / Pl: ~e, ~uri / E: crește + -et] 1 (Atm; pfm) Sinciput. 2 Punctul cel mai înalt al capului. 3 (Pfm) Fontanelă. 4 (Îlav) Din (sau de la) ~ până-n tălpi (ori în talpă sau la picioare) ori din talpă (sau tălpi) până în ~ Peste tot corpul. 5 (Îlav) Din (sau de la) ~ până-n tălpi (ori în tălpi sau la picioare) De sus în jos. 6 (Îe) Nu-i trece (sau nu-i vine) nici prin ~ (ori ~ul) (capului) Nu-și poate închipui. 7 (Îae) Nu-i trece prin minte. 8 (Reg; îe) A-i scoate cuiva (ceva) prin ~ A cicăli. 9 (Reg; îae) A dojeni. 10 (Reg; îae) A tot aminti de-o binefacere pe care a facut-o. 11-12 (Părul din) vârful capului. 13 (Pop) Căpătâi. 14-16 Vârf ascuțit (de munte, de stâncă, de copac etc.) Si: cap, coamă, creastă, culme, pisc. 17 (Gmt) Punctul de întâlnire al laturilor Si: vârf. 18 (Reg; pex) Partea cea mai de sus și ascuțită a unei clăi Si: vârf 19 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 20 (Înv; pan) Personalitate. 21 (Înv; pan; d. o situație, o stare) Vârf.

creștit sn vz creștet

cristei¹ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: nct] (Pes) Crâsnic.

cristei² sm [At: LB / V: ~el / Pl: ~ / E: cf cârstei] 1 (Orn; reg) Cârstei. 2 (Îc) ~-de-baltă Pasăre migratoare acvatică, cu aripi scurte, cu cioc lung, ascuțit și cu penaj brun-măsliniu (Rallus aquaticus). 3 (Reg) Joc la priveghi nedefinit mai îndeaproape.

cristel sm vz cristei²

CRISTEI, cristei, s. m. Pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu-roșcat, care trăiește pe câmp și în stufărișul din apropierea bălților și care se recunoaște mai ales prin sunetele ei scârțâitoare (Crex crex). ◊ Compus: cristei-de-baltă = pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung și ascuțit, cu penajul brun-măsliniu (Rallus aquaticus). [Var.: crâstel, cârstel s. m.] – Din sl. krastĕlĩ.

CÎRSTEI s. m. v. cristei.

CREȘTET, creștete, s. n. 1. (Adesea determinat prin «al capului») Vîrful capului. Omul care te-a scăpat, amețind fiara cu o lovitură în creștet, a avut un curaj cum nu avea nimeni. PAS, Z. I 148. Să alergi, pe piept să-mi cazi. Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. EMINESCU, O. I 75. Zărea creștetul delicat al dropiei mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III 14. El ținea un paloș lat cu care lovea creștetul acelei nenorocite ființe. NEGRUZZI, S. I 295. ◊ (Poetic) Copacii moțăiau din creștet ca niște uriași cheflii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 36. ◊ Expr. Din (sau (De la) creștet pînă-n tălpi (sau în talpă, rar în poale) sau din talpă pînă-n creștet = de sus pînă jos, în întregime, peste tot trupul. Ne-a uns peste tot trupul, din creștet pînă-n tălpi. CREANGĂ, A. 32. Și de la creștet pîn-în poale Plutești ca visul de ușor. EMINESCU, O. I 117. Chintesență de mizerii de la creștet pînă-n talpă. EMINESCU, O. I 150. Am să-ți descoper niște lucruri care au să te-ngrozească din talpă pînă-n creștet. ALECSANDRI, T. 1095. ♦ Părul capului. Cu creștetele albe preoți cu pisata rară Trezeau din codrii veciniei, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare. EMINESCU, O. I 91. 2. Căpătîi. Cînd voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plîngi. EMINESCU, O. I 129. 3. Punctul cel mai înalt, vîrf (al unui munte, al unei stînci etc.), culme, pisc. În creștetul dealului, șoseaua se desparte. C. PETRESCU, S. 197. S-a oprit pe creștetul colinei, Înfricoșat de-această amenințare. TOPÎRCEANU, S. A. 113. Deasupra capului păretele drept de stîncă își pierdea creștetul aerian în înălțimile albastre ale văzduhului. HOGAȘ, M. N. 182. Pe creștetul munților, zorile Zilei venise. BOLINTINEANU, O. 75. ◊ (Poetic) Soarele, din creștetul cerului, își revarsă pulberea strălucitoare. DELAVRANCEA, T. 59. Din creștetul cerului dogorit, razele cad drept ca niște săgeți de arc. VLAHUȚĂ, O. A. 368. ◊ Fig. Dacă era noroi, călca din piatră în piatră, tot în creștetul pietrelor, scuturînd picioarele ca o pisică. DELAVRANCEA, H. T. 39.

CRISTEI, cristei, s. m. Pasăre călătoare care trăiește prin finețe și semănături și se recunoaște mai ales prin sunetele scîrțîitoare pe care le scoate (Crex pratensis). Deodată apărură lîngă stufuri bibelouri neclintite pe tablele verzi, de frunze de nufăr: găinuși și cristei de apă. SADOVEANU, O. A. II 146. Și poate vă întrebați de n-ar fi fost mai bine să fi rămas în sătucul acela... cu cîntec de cristei în diminețile cu cer cristalin. C. PETRESCU, S. 8. Melodioasa cîntare a crestoasei ciocîrlii și a fricoasei prepelițe... o precurmădin cînd încînd cristeiul cu răgușitul glas. NEGRUZZI S. I 191. – Variante: (regional) cîrstei (TEODORESCU, P. P. 283), crîstei (SANDU-ALDEA, U. O. 192), cristel (SADOVEANU, O. I 284) s. m.

CRISTEL s. m. v. cristei.

CRÎSTEI s. m. v. cristei.

CREȘTET ~e n. 1) Vârful capului. ◊ Din ~ până-n tălpi din cap până-n picioare. 2) Partea cea mai înaltă a unui munte sau deal; creastă; culme; pisc; vârf; coamă; spinare. /a crește + suf. ~et

CRISTEI ~ m. Pasăre călătoare cu penajul brun-roșcat, brăzdat de dungi deschise, care trăiește în câmp și în stufărișul din apropierea bălților. ~-roșu. ~-de-baltă. [Var. cristel] /<sl. krastĕli

cârsteiu m. V. cristeiu.

creștet n. 1. mijlocul părții superioare a capului (de unde perii se împart în diferite direcțiuni): din creștet până’n talpă; 2. (poetic) cap, căpătâiu: la creștet să nu-mi plângi EM.; 3. vârf, muche: creștetul muntelui, arborelui; 4. fig. culme: ajunse la creștetul măririi [Formațiune din crește4: lit. ceea ce crește în sus].

cristeiu m. pasăre băltăreață din ordinul picioroangelor (Crex pratensis). [Slav. KRASTELĬ].

cîrstéĭ, V. cristeĭ.

créștet n., pl. e (d. creastă supt infl. luĭ a crește). Vîrfu capuluĭ omuluĭ. Vîrf, culme: creștetu munților. Din creștet pînă’n tălpĭ, din cap pînă’n călcîĭe, peste tot corpu, în tot corpu: a simți un fior din creștet pînă’n tălpĭ, ignorant din creștet pînă’n tălpĭ.

cristéĭ și cristél m., pl. eĭ (vrom. crăsteĭ, d. vsl. krastelĭ). Est. O pasăre din ordinu celor cu picĭoroange, ceva maĭ mare de cît prepelița și trăitoare pin cîmpiĭ (crex pratensis). Există și o varietate de baltă. – În sud cîrsteĭ.

creștet s. n., pl. creștete

!cristei (reg.) s. m., pl. cristei, art. cristeii

creștet s. n., pl. creștete

cristei/cristel s. m., pl. cristei, art. cristeii

cristel v. cristei

creștet s. n., pl. creștete

cristei/cristel s. m., pl. cristei, art. cristeii

creștet, pl. creștete

cristei

cârsteiu, -tei.

CREȘTET s. 1. (ANAT.) sinciput, vertex, (pop. și fam.) scăfârlie, (Ban. și vestul Olt.) teme. 2. v. căpătâi. 3. v. vârf. 4. v. creastă.

CREȘTET s. 1. (ANAT.) sinciput, vertex, (pop. și fam.) scăfîrlie, (Ban. și vestul Olt.) teme. 2. cap, căpătîi. (Stătea la ~ lui.) 3. (GEOGR.) creastă, culme, pisc, vîrf, (rar) obîrșie, (înv. și reg.) sîmcea, (reg.) piscan, spic, tigvă, titilă, vîrvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. și Maram.) țiclău, (înv.) suiș. (Alpiniștii au ajuns pe ~ muntelui.) 4. (GEOGR.) coamă, creastă, culme, muchie, spinare, sprînceană, (pop.) culmiș. (~ muntelui.)

cîrstei (-i), s. m. – Lișiță (Crex pratensis). – Var. cristei. Sl. krastelŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 83; Conev 48).

cristei¹, cristeiuri, s.n. (reg.) unealtă de pescuit; crâsnic, cristac.

cristei², cristei, s.m. (reg.) 1. pasăre cu glasul răgușit; cârstei. 2. nume de joc (la priveghi).

cristel (de câmp), s.m. – (ornit.) Pasăre călătoare cu penaj brun-măsliniu, care trăiește pe câmp și în stufărișul din apropierea bălților (Crex crex). Semnalizată în zona Dragomirești (Maramureșul istoric). Specie aflată pe lista roșie IUCN (Timur, 2007: 30). – Cf. cârstei, crăstei (< sl. krastělǐ) (Scriban, MDA).

POIANA CRISTEI, com. în jud. Vrancea, situată în Subcarpații Vrancei, pe cursul superior al râului Râmna; 2.903 loc. (2003). Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului (sec. 17, renovată în sec. 19), în satul Odobasca.

a săruta (pe cineva) în creștet expr. a fi mult mai înalt (decât cineva).