VERTEX s. n. 1. (Anat.) Sinciput. 2. (Mar.) Punctul ortodromei cu latitudinea cea mai ridicată. 3. (Met.) Punctul cel mai vestic atins de traiectoria unui ciclon. – Din fr., lat. vertex.

vertex sn [At: LM / V: (înv) ~tice s / Pl: ? / E: lat vertex, -icis, fr vertex] 1 Vârf (1). 2 (Atm) Sinciput. 3 Punctul cel mai proeminent al unei formații anatomice. 4 (Mrn) Punctul ortodromei cu latitudinea cea mai ridicată. 5 (Met) Punctul cel mai vestic atins de traiectoria unui ciclon.

vertex s.n. 1 (anat.) Sinciput. ♦ Punctul cel mai proeminent al unei formații anatomice. 2 (mar.) Punctul ortodromei cu latitudinea cea mai ridicată. 3 (meteor.) Punctul cel mai vestic atins de traiectoria unui ciclon în emisfera nordică, de la care acesta își schimbă direcția. • /<fr. vertex, lat. vertex, -icis „vîrf”.

VERTEX s. n. 1. (Anat.) Sinciput. 2. (Mar.) Punctul ortodromei cu latitudinea cea mai ridicată. 3. (Met.) Punctul cel mai vestic atins de traiectoria unui ciclon. – Din fr., lat. vertex.

VERTEX s.n. 1. Creștetul capului (la animalele vertebrate). ♦ Punctul cel mai proeminent al unei formații anatomice. 2. Punct în care ortodroma atinge cea mai mare latitudine. 3. Punctul cel mai vestic atins de un ciclon în emisfera noastră, de la care acesta își schimbă direcția. [< fr., lat. vertex].

VERTEX s. n. 1. sinciput. ◊ punctul cel mai proeminent al unei formații anatomice. 2. punct în care ortodroma atinge cea mai mare latitudine. 3. punctul cel mai vestic atins de traiectoria unui ciclon în emisfera nordică, de la care acesta își schimbă direcția. (< fr., lat. vertex)

vertice² s vz vertex

vertex s. n.

vertex s. n.

vertex s. n.

VERTEX s. (ANAT.) creștet, sinciput, (pop. și fam.) scăfârlie, (Ban. și vestul Olt.) teme.

VERTEX s. (ANAT.) creștet, sinciput, (pop. și fam.) scăfîrlie, (Ban. și vestul Olt.) teme.