8 definiții pentru sinciput


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SINCIPÚT, sincipute, s. n. Parte din osul capului care reprezintă punctul cel mai înalt al cutiei craniene; creștetul capului. – Din fr., lat. sinciput.

SINCIPÚT, sincipute, s. n. Parte din osul capului care reprezintă punctul cel mai înalt al cutiei craniene; creștetul capului. – Din fr., lat. sinciput.

SINCIPÚT s.n. Osul craniului care corespunde creștetului capului; vertex. ♦ Bregmă. [Pl. -te, -turi. / < fr. sinciput, cf. lat. sinciput < semi – jumătate, caput – cap].

SINCIPÚT s. n. os al craniului care corespunde creștetului capului; vertex. ◊ bregmă. (< fr., lat. sinciput)

*sínciput n., pl. e (lat. sinciput, sincipitis, d. semi, jumătate, și caput, cap. V. occiput). Anat. Creștetu capuluĭ – P. declinare trebuie accentuat sincipút.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sincipút s. n., pl. sincipúte

sincipút s. n., pl. sincipúte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SINCIPÚT s. (ANAT.) creștet, vertex, (pop. și fam.) scăfârlie, (Ban. și vestul Olt.) teme.

SINCIPUT s. (ANAT.) creștet, vertex, (pop. și fam.) scăfîrlie, (Ban. și vestul Olt.) teme.

Intrare: sinciput
sinciput1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sinciput
  • sinciputul
  • sinciputu‑
plural
  • sincipute
  • sinciputele
genitiv-dativ singular
  • sinciput
  • sinciputului
plural
  • sincipute
  • sinciputelor
vocativ singular
plural
sinciput2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sinciput
  • sinciputul
  • sinciputu‑
plural
  • sinciputuri
  • sinciputurile
genitiv-dativ singular
  • sinciput
  • sinciputului
plural
  • sinciputuri
  • sinciputurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sinciput

etimologie: