COSMOPOLIT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit.

cosmopolit, ~ă [At: KOGĂLNICEANU, ap. DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: fr cosmopolite] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) lipsită de sentiment patriotic. 3-4 smf, a (Persoană) care admiră tot ce este străin țării sale. 5 a (Înv) Pestriț, provenit din amestecul mai multor naționalități. 6-13 smf, a (Persoană) care se manifestă în sensul cosmopolitismului (1-4). 14-21 smf, a (Persoană) care susține cosmopolitismul (1-4). 22 a Care aparține mai multor culturi. 23 a Care este comun mai multor țări sau tuturor țărilor Si: universal. 24-27 a Referitor la cosmopolitism (1-4). 28-31 a Care aparține cosmopolitismului (1-4). 32 a (D. plante; rar) Cu o largă răspândire geografică.

COSMOPOLIT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. ♦ (Ieșit din uz) Care era atras de tot ce era străin. 2. Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor nationalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit.

COSMOPOLIT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. Care ține de cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. Sub dominația burgheziei și moșierimii o lungă perioadă de timp s-a manifestat cu violență valul cosmopolit, mistic și șovin al literaturii burgheze. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 91. Burghezia romînă are o veche tradiție cosmopolită. V. ROM. iulie-august 1948, 294. ◊ (Substantivat) Cosmopoliții fără de patrie cad foarte ușor în brațele spionajului anglo-american. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 580. 2. (Învechit; în faza preimperialistă) Care ține de mai multe culturi, comun tuturor țărilor, universal. Prin exploatarea pieței mondiale, burghezia a dat un caracter cosmopolit producției și consumației din toate țările. MARX-ENGELS, M. C. 37. ◊ Pestriț, amestecat (prin prezența diferitelor naționalități și limbi). Viața aceștia mic port cosmopolit e originală și interesantă. BART, E. 130.

COSMOPOLIT, -Ă adj. 1. (Adesea s.) Referitor la cosmopolitism; cu manifestări de cosmopolitism. 2. (În faza preimperialistă) Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări; universal. ♦ (Despre orașe etc.) Pestriț, amestecat (prin componența populației și prin varietatea limbilor vorbite). ♦ (Despre plante) Care are o largă răspîndire geografică. [Cf. fr. cosmopolite, it. cosmopolita, gr. kosmopolites < kosmos – univers, polites – cetățean].

COSMOPOLIT, -Ă adj. 1. (și s.) referitor la cosmopolitism; cu manifestări de cosmopolitism. 2. care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări; universal. ◊ (despre orașe etc.) pestriț, amestecat. 2. (despre plante, animale) cu o largă răspândire geografică; ubicvist (1). (< fr. cosmopolite, /1/ rus. kosmopolit)

COSMOPOLIT² ~tă (~ți, ~te) m. și f. Adept al cosmopolitismului. /<fr. cosmopolite

COSMOPOLIT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) Care ține de cosmopolitism; propriu cosmopolitismului. Concepție ~tă. 2) Care cuprinde persoane originare din toate țările; populat de naționalități diferite. Oraș ~. /<fr. cosmopolite

cosmopolit m. 1. cel ce se consideră cetățeanul universului; 2. cel ce trăește când într’o țară și când într’alta.

*cozmopolít, -ă s. și adj. (vgr. kosmopolites, d. kósmos, lume, și polites, cetățean). Cetățean al lumiĭ întregĭ, ca și cum toate țările ar fi țara ta. Care n’are patrie fixă și se mută de colo colo. Compus din multe națiunĭ: în orașele marĭ e multă populațiune cozmopolită.

cosmopolit adj. m., s. m., pl. cosmopoliți; adj. f., s. f. cosmopolită, pl. cosmopolite

cosmopolit adj. m., s. m., pl. cosmopoliți; adj. f., s. f. cosmopolită, pl. cosmopolite

cosmopolit adj. m., s. m., pl. cosmopoliți; f. sg. cosmopolită, pl. cosmopolite

cosmopolit.