brio-¹ [At: DN³ / E: fr bryo-] Element prim de compunere cu semnificația: 1 Mușchi. 2 Plantă.

brio² sn [At: VLAHUȚĂ, D. 15 / E: fr brio] 1 (Muz; îlav) Cu ~ Cu multă însuflețire Si: vioi. 2 (Îal) În mod remarcabil Si: strălucit.

brio² s.n. (muz.) Execuție cu multă vioiciune. ◊ Loc.adv. Cu brio = a) cu multă însuflețire; b) în mod remarcabil, strălucit, excepțional. Pornește cu mult brio grandioasa simfonie (CAR.). • /<it., fr. brio.

brio¹- elem. de compunere „mușchi de pămînt”. • /<fr. bryo-; cf. gr. βρύον.

BRIO s. n. (Numai în loc. adv.). Cu brio = (mai ales în legătură cu executarea unei bucăți de muzică) cu multă însuflețire. Bacalbașa dirija acuma un an, cu talent și cu mult brio, o foaie literară. GHEREA, ST. CR. III 178. Călcînd pedala, porni cu brio primele tacturi de la figura-ntîi. VLAHUȚĂ, A. O. III 11. Pornește cu mult brio grandioasa simfonie. CARAGIALE, M. 165. – Pronunțat: bri-o.

BRIO s. n. (În expr.) Cu brio = cu multă însuflețire. – It. brio (fr. brio).

BRIO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „mușchi”, „plantă”. [Pron. bri-o-. / < fr. bryo-, cf. gr. bryon].

BRIO s.n. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu brio = însuflețit, vioi, cu vervă, cu vioiciune. [Pron. bri-o. / < it., fr. brio].

BRIO² s. n. vioiciune, veselie, ♦ cu ~ = în mod remarcabil, strălucit. (< it., fr. brio)

BRIO-¹ elem. „mușchi de pământ”. (< fr. bryo-, cf. gr. bryon)

BRIO n. muz. Tehnică înaltă de execuție muzicală. * Cu ~ a) cu multă vioiciune; însuflețit; vioi; b) cu mult succes; în mod strălucit; excepțional. /<it., fr. brio

brio n. Muz. 1. execuțiune vie; 2. fig. vioiciune, foc.

*brío n. idecl. (it. brio, de orig. celt.). Căldură, foc, vioicĭune în artă: a cînta cu brio, ce brio!

CON BRIO loc. adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu vervă, cu însuflețire. – Loc. it.

con brio [At: DEX² / E: it con brio] (Muz; imem) Cu însuflețire.

CON BRIO loc. adv. (Muz.; indică modul de execuție) Cu vervă, cu însuflețire. – Loc. it.

CON BRIO loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu strălucire. [< it. con brio].

CON BRIO loc. adv. (muz.) cu vervă, cu însuflețire. (<it. con brio)

brio s. n., art. brioul (mai ales în: cu (mult) brio)

brio (con ~) (muz.) (it.) loc. adj., loc. adv. (execuție ~, a executa ~)

brio s. n., art. brioul

brio s. n.

con brio (it.) loc. adv.

con brio loc. adv.

brio s. m. – Însuflețire, vivacitate. It. brio, cf. fr. brio (accentul ca în it.).

brio (sau con ~), (cuv. și loc. it., „vervă, însuflețire”), indicație de expresie prin care se cere o însuflețire; se întâlnește adeseori în completarea unei indicații de tempo (2) (ex.: allegro con b.).

BRIO- „mușchi de pămînt”. ◊ gr. bryon „mușchi” > fr. bryo-, germ. id., engl. id. > rom. brio-. □ ~fil (v. -fil₁), adj., care trăiește pe mușchi; ~fite (v. -fit), s. f. pl., încrengătură de plante cu corpul diferențiat în rizoizi, tulpină și frunze, cu structură foarte simplă, al căror tip este mușchiul; ~id (v. -id), adj., asemănător cu mușchiul de pămînt; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în briologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul mușchilor de pămînt; ~spor (v. -spor), s. m., celulă reproducătoare asexuată specifică briofitelor; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de mici nevertebrate acvatice, care trăiesc în colonii fixate pe fundul apei, avînd aspect de mușchi de pămînt.