7 intrări

63 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMARA, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.

amara vt [At: DEX2 / Pzi: ~rez / E: fr amarer] 1 A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2 A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației.

AMARA, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.

AMARA vb. I. tr. A fixa un obiect pe o navă sau pe altă ambarcație pentru a nu se deplasa din cauza balansului. ♦ A lega cu un cablu (o navă etc.). [< fr. amarrer, cf. amarre – cablu, lanț].

AMARA vb. tr. a fixa obiectele, instalațiile de la bordul unei (aero)nave. (< fr. amarrer)

A AMARA ~ez tranz. 1) (nave) A lega de țărm sau de o altă navă. 2) (obiecte aflate pe o navă) A fixa, pentru a împiedica deplasarea în timpul navigației. /<fr. amarrer

Amara f. 1. lac mineral în județul Râmnicu-Sărat; 2. stațiune balneară, lângă Călărași.

AMAR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

AMAR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

AMAR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

AMARĂ, amare, s. f. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcație de țărm sau de o altă navă. – Din fr. amarre.

AMARĂ, amare, s. f. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcație de țărm sau de o altă navă. – Din fr. amarre.

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire.

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire.

amar, ~ă [At: COD. VOR. 125/5 / Pl: ~i, ~e, ~uri sn / E: lat amarus, -a, -um] 1 a (D. gust; îoc dulce) Care produce la înghițire o senzație de gust neplăcut, la fel cu aceea a pelinului, a fierii etc. 2 a (Îs) Leacuri ~e[1] Medicament cu gust rău. 3 a (Îs) Sare ~ă Substanță compusă din sulf, oxigen și magneziu, întrebuințată ca purgativ Si: sulfat de magneziu. 4 a (Îs) Migdale ~e Un soi de fructe ale migdalului, cu gust amar. 5 a (Îs) Cireșe ~e Fructele cireșului amar. 6 a (Îe) A avea (a-și simți, a-i fi) gura ~ A simți un gust amar în gură (fără a fi suferind). 7 a (Fig) Mâhnitor. 8 a (Îs) Viață ~ă, zile ~e Trai nesuferit, plin de necazuri. 9 a (Îs) Pâine ~ă Avut agonisit cu multe necazuri, cu multe umiliri. 10 a (Îs) Durere ~ă Durere adâncă. 11 a (Rar) Răutăcios. 12 a Care denotă amărăciune sufletească. 13 av (Fig) Cumplit. 14 sn (Fig) Jale. 15 sn (Îe) A-și vărsa ~ul A-și povesti necazurile. 16 sn (Îe) A-și înghiți ~ul A răbda necazurile suferind în tăcere. 17 sn (Îe) A-și mânca ~ul cu cineva A trăi (o viață nefericită) alături de cineva. 18 sn (Îe) A bea tot ~ul A simți toată amărăciunea unei întâmplări ori a unei vieți dureroase. 19 sn (În imprecații) Dă-I (lasă-l) ~ului Dă-l (sau lasă-l) în plata Domnului. 20 sn (Îlav) Cu ~ Cu ciudă, cu obidă. 21 sn (Urmat de prepoziția „de”) Mult. 22 sn (Construit cu „de” sau cu dativul) Exprimă compătimirea Cf biet, vai.[2] corectat(ă)

  1. Leacuri ~Leacuri ~e Ladislau Strifler
  2. Migdale ~Migdale ~e Ladislau Strifler

ama sf [At: CADE / Pl: ~re / E: fr amarre] (Mrn) 1 Odgon prin care se leagă o corabie de țărm sau de altă corabie. 2 Orice funie folosită la legarea mărfurilor de pe un vas.

amărî [At: CORESI, ap. HEM 1023 / V: (reg) ~mări / Pzi: ~răsc / E: lat *amarira] 1 vtr (Îoc îndulci) A face (ceva să aibă gust) amar (1). 2 vr A deveni amar (1). 3 vtr (Fig) A produce amărăciune în sufletul cuiva. 4 vt A necăji pe cineva. 5 vt (Șîe) A ~ viața, traiul sau zilele cuiva A face cuiva viața, traiul, zilele amare, nesuferite. 6 vr A se mâhni, a-și face sânge rău. 7 vtr (Mai ales îe) A-și ~ inima, zilele, traiul, viața A-și face inimă, trai, viață, zile amare din pricina cuiva sau a ceva. 8 vr A duce o viață amară, un trai ca vai de el.

AMAR I. adj. 1 De un gust neplăcut, ca al pelinului, al fierii, etc. (contr. DULCE): ~ ca fierea, ca veninul, ca pelinul; migdale ~e; familiar: rădăcina învățăturii e ~ă, dar rodul ei e dulce (ZNN.); 🔬 pop. sare , sulfat de magneziu 2 fig. Trist, mîhnitor, chinuitor, dureros, crud; grozav: ajunsese în cea mai ~ă sărăcie (NEGR.); În păduri troznesc stejarii, E un ger ~, cumplit! (ALX.); zile ~e, traiu nesuferit, plin de necazuri: și eu, proastă, să nu știu nimic și să-mi fac zile ~e (CAR.); cînd ți-i lumea mai ~ă (ZNN.), cînd nu mai știi ce să faci de supărare, de necazuri; durere ~ă, durere adîncă, pătrunzătoare; lacrimi ~e, care izvorăsc din cauza unei dureri adînci; pîine ~ă, se zice de ceea ce se agonisește cu multe umiliri, cu multe necazuri. II. adv. Cu multă durere, grozav: a (se) plînge ~; a chinui ~. III. (pl. -ruri) sn. 1 fig. Chin, necaz, durere, mîhnire adîncă: simte numai ~ și necazuri într’astă lume (SLV.); proverb: cine n’a gustat ~ul nu știe ce e dulcele; proverb: a-și mînca ~ul cu cineva, a trăi împreună cu cineva împărțind cu el binele și răul; proverb: a-și înghiți ~ul, a răbda necazurile, a suferi în tăcere; cu ~, loc adv. cu multă durere, grozav, amarnic 2 Atîta ~: pre sine să vor vedea iarăș într’atîta ~ și dureare și în usturime netrecută (VARL.), de unde familiar expresiunea: atît(a) ~ de, atîta mulțime, sau ce (de) ~ de, ce mulțime, sau numai ~ de, o mulțime (comp. o groază de bani): văzînd pe cucoșul său... înconjurat de atît ~ de galițe (CRG.); nu i se întîmplase niciodată, în atîta ~ de vreme, nimic din cîte visase (VLAH.); e greșită construcțiunea atîția amari de...: de atîția ~i de ani vecini cu moșiile (D.-ZAMF.) (👉 MARE). IV. interj. Exprimă o mîhnire sau durere adîncă, o amenințare, mai adesea în construcția vai și ~: cînd venia apoi iarna, ... vai și ~ ! (SLV.) [lat. amarus].

*AMA (pl. -are) sf. 1 Funie ce slujește spre a opri o corabie la uscat sau spre a o lega de altă corabie 2 ori-ce fel de funie ce se întrebuințează spre a lega diferite lucruri într’o corabie: am întîlnit bricul turcesc, i-am dat ~ și l-am remorcat (I.-GH.) [fr. amarre].

AMĂREL I. adj. dim. AMAR. II. AMĂREA (pl. -rele) sf. 🌿 Trans. = ARMURAR.

AMĂRÎ (-ărăsc) I. vb. tr. 1 A face amar: băutura aceasta mi-a amărît gura 2 fig. A întrista, a mîhni adînc, a necăji: mi-a amărît zilele, viața, sufletul; asta o amăra pe copilă pînă ’n fundul sufletului (CAR.). II. vb. refl. 1 A deveni amar 2 fig. A se mîhni adînc, a se necăji, a se chinui: cum nu m’aș căina și nu m’aș ~, că iată sînt olog (ISP.) 3 A duce o viață plină de necazuri: iacă mă amărăsc și eu pe aici, pe lîngă casă (S.-V.) [lat. *amarire].

AMĂRÎT, -Î I. adj. sm. f. 1 p. AMĂRÎ 2 fig. Adînc mîhnit, necăjit, supărat: viață ~ă; traiu ~; zile ~e; cînd gîndesc, ~ul de mine, că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez (CRG.) 3 Om ~ (ȘEZ.), om uscat, de care nu se mai prinde carnea. II. adv. Cu durere, amarnic: văitîndu-se în văpaie pînă ’n gît (PANN).

AMAR2, -Ă, amari, -e, adj. I. (Mai ales despre alimente și băuturi) Care are gustul caracteristic al fierii, al pelinului sau al chininei; (despre gust) ca al fierii, al pelinului sau al chininei. Mălaiul a căpătat un gust amar. ◊ Ileana lui Pîrîu... își frecă fața îndelung de stîlpul aspru al gangului către care se apleca, grea de frunze amare, o creangă de vișin. CAMILAR, TEM. 183. Nu dau leacuri amare... Ci tot buze rumeioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374. Nalt cît casa, Verde ca mătasa, Dulce ca mierea, Amar ca fierea (Nucul și nuca). TEODORESCU, P. P. 235. ◊ Sare amară v. sare. Migdală amară v. migdală. Cireașă amară v. cireașă.Expr. A avea gura amară = a simți în gură un gust amar. II. Fig. 1. Care trezește o suferință morală sau (mai rar) fizică; chinuitor, dureros. Veranda nepodită și plină de gropi, școala hîrbuită, curtea și totul îți făcea o impresie amară de neîngrijite și părăginire. DAN, U. 134. Coprins de griji amare, Nu mai sînt decît răbdare. MACEDONSKI, O. I 40. E un ger amar, cumplit! ALECSANDRI, P. A. 115. ♦ (Adverbial, în legătură cu verbe ca «a regreta», «a se căi» etc.) Din tot sufletul, foarte mult; amarnic. Ai să regreți amar că fiul tău rămîne cu educația lui Pintilie. SADOVEANU, N. F. 7. În fond regreta amar faptele întîmplate. BART, E. 166. ♦ (Despre suflet, sentimente și, p. ext., despre manifestări ale lor) Trist, dureros, aducător de tristețe. Un zîmbet amar îmi trecu pe buze. HOGAȘ, M. N. 19. Un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. Binele ades vine pe urmele mîhnirii Și o zîmbire dulce dup-un amar suspin. ALEXANDRESCU, P. 77. Amară-i frunza de nuc, Mai amar dorul ce-l duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. ◊ (Adverbial) Ai mai spus, Manole... asemenea vorbe neînțelepte, a replicat amar țițaca Leona. SADOVEANU, N. F. 46. ♦ Care denotă amărăciune sufletească. Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurii lui se adînci vădit. EMINESCU, N. 71. 2. Plin de suferință, chinuit, trist, necăjit, aducător de suferințe. Amară tinereță am avut, a isprăvit el cu sprîncenele încruntate. SADOVEANU, N. F. 17. A mîncat bătăi și băut venin; a umblat lume amară, a trecut multe ape. SADOVEANU, N. F. 104. ◊ Expr. Pîine (sau, regional, pită) amară = mijloace de existență cîștigate prin trudă, prin muncă grea. Umbla moțul rătăcind pe țară... Șargul rupea piatra cu copita. Calea lungă, și amară pita. BENIUC, v. 154. A face (cuiva) zile amare = a-i face cuiva neajunsuri, necazuri, a-i face traiul nesuferit. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. Pe cîmp, cu potopul iernatic Amar cărăușii se luptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 61. Am să te pedepsesc amar pentru nesocotința ta. ISPIRESCU, L. 87. 3. Răutăcios. Își arătară antipatia lor... prin vorbe amare și împungătoare. BALCESCU, O. II 268. Dulce la limbă, amar la inimă.

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. 1. Refl. A căpăta gust amar, a deveni, a se face amar. Smîntina s-a amărît.Intranz. (Rar) Ce-a fost verde-a veștejit, Ce-a fost dulce-a amărît, Ce-a fost vesel s-a mîhnit! ALECSANDRI, P. P. 336. ◊ Tranz. Frunza de pelin amărăște vinul. 2. Tranz. Fig. A produce amărăciune în sufletul cuiva, a întrista, a îndurera. Dorule, m-ai amărît! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137. ◊ (Cu privire la viață, la trai, la zile) Un frate al meu și un fiu al său fac tot ce trebuie ca să-mi amărască viața. SADOVEANU, N. F. 33. Pentru ce să-i amărăști [mamei] Și zilele puține? Că n-are-n lume bun și drag Decît pe mine. COȘBUC, P. I 75. Dulce maică, dragi surori... Ștergeți voi lacrimile, Nu v-amărîți zilele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 193. ◊ Absol. Fig. Gura îndulcește, gura amărăște.Refl. De ce te căiești, băiețele, și te amărăști? ISPIRESCU, L. 313. Coasa-n cui a ruginit Și eu, maică, n-am venit; Tare ti-i fi amărît! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. ♦ Refl. A duce o viață amară, plină de suferințe. Sînteți sănătoasă? – Iacă, mă amărăsc și eu pe aici, pe lîngă casă. SLAVICI, la TDRG.

TRIFOI, trifoi, s. m. Nume dat mai multor plante din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole în trei lobi și cu florile strînse în măciulii, dintre care unele se cultivă ca plante de nutreț (Trifolium). Acuma pe rouă Trifoiul e bun de tăiat. BENIUC, V. 138. Se simțea stăpînul lor și-și făcea planurile cum va ara fîneața cutare, iar cutare porumbiște cum va semăna-o cu trifoi. REBREANU, I. 92. Foaie verde de trifoi, Vino, bădiță, la noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77. ◊ Compuse: trifoi-mare = sulfină; trifoi-mărunt = plantă cu tulpină ramificată, cu flori galbene-aurii (Trifolium strepens); trifoi-măcriș = măcrișul-iepurelui; trifoi-de-lac (-de-baltă sau -amar) = trifoiște (2); trifoiul-caprelor = sulițică; triîoi-galben = trifoiaș; trifoi-alb = trifoi cu tulpină tîrîtoare, cu flori albe sau trandafirii (Trifolium repens).

AMAR2, -Ă, amari, -e, adj. I. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul caracteristic fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. II. Fig. 1. Chinuitor, dureros; trist. Ea varsă desperată Un plîns amar (COȘBUC). ◊ (Adverbial) A regretat amar faptele întîmplate (BART). 2. Chinuit, necăjit. Amară tinerețe am avut (SADOVEANU). ◊ Expr. Pîine amară = mijloace de existență cîștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. Am să te pedepsesc amar (ISPIRESCU). 3. Răutăcios. – Lat. amarus.

AMARĂ, amare, s. f. Funie cu care se leagă o corabie la țărm sau de altă corabie. – Fr. amarre.

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) îndurera. – Lat. *amarire.

AMA s.f. (Mar.) Cablu folosit pentru amararea ambarcațiilor, a navelor. [< fr. amarre].

AMA s. f. cablu pentru amararea ambarcațiilor. (< fr. amarre)

AMAR1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are gustul pelinului, al fierii, al chininei. Cireșe ~e. 2) fig. Care produce amărăciune; chinuitor; trist; necăjit. ◊ Pâine ~ă existența câștigată cu trudă. /<lat. amarus

AMARĂ ~e f. Cablu care servește la amararea diferitelor ambarcații și nave. /<fr. amarre

A SE AMĂRÎ mă ~ăsc intranz. 1) A deveni (mai) amar. 2) fig. A deveni amărât; a se întrista; a se scârbi. /< lat. amarire

A AMĂRÎ ~ăsc tranz. A face să se amărască. /<lat. amarire

amar a. 1. aspru și neplăcut la gust; 2. fig. trist, rău: 3. amarnic: e ger amar, cumplit! AL. [Lat. AMARUS]. ║ n. durere, necaz, jale: so acopere n vieață de a zilelor amaruri AL. ║ adv. rău, foarte: plâng amar, amar oftez! AL. ║ int. vai! cât de mult, amar de noi, ne lipsești la amândoi! AL.

amărî v. 1. a face amar; 2. fig. a supăra pe cineva, a-l întrista. [Lat. AMARESCERE].

amár, -ă adj. (lat. amárus, it. amáro, pv. amar, fr. amer). De un gust aspru și neplăcut (ca chinina orĭ pelinu), în opoz. cu dulce: migdale amare. Fig. Trist, plin de suferință: viața amară, zile amare. Care arată adîncă tristeță: lacrimĭ amare. Agonisit cu multă suferință: o pîne amară. S. n., pl. urĭ. Chin, necaz, suferință: cine n’a gustat amaru nu știe ce-ĭ zaharu (Prov.). A-țĭ mînca amaru cu cineva (saŭ undeva), a trăi gustînd cu cineva (saŭ undeva) zile bune saŭ rele. A-țĭ înghiți amaru, a suferi în tăcere. A-țĭ vărsa amaru, a-țĭ descărca necazu. Mare număr, mare cantitate: după atîta amar de anĭ, atîta amar de lume. O băutură alcoolică amară aperitivă originară din Olanda (și numită și biter). Cu amar, cu amărăciune: a plînge cu amar. Interj. Vaĭ: vaĭ și amar de voĭ, amar de viața ta!

amărăsc, a v. tr. (d. amar). Fac amar. Fig. Supăr, întristez mult.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

amara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amarez, 3 amarea; conj. prez. 1 sg. să amarez, 3 să amareze

amara (a ~) vb., ind. prez. 3 amarea

amara vb., ind. prez. 1 sg. amarez, 3 sg. și pl. amarea

amar1 adj. m., pl. amari; f. ama, pl. amare

ama (parâmă) s. f., g.-d. art. amarei; pl. amare

amărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărăsc, 3 sg. amărăște, imperf. 1 amăram; conj. prez. 1 sg. să amărăsc, 3 să amărască

amar1 adj. m., pl. amari; f. amară, pl. amare

ama (cablu) s. f., g.-d. art. amarei; pl. amare

amărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărăsc, imperf. 3 sg. amăra, perf. s. 3 sg. amărî, 3 pl. amărâră, m.m.c.p. 3 sg. amărâse, pl. amărâseră; conj. prez. 3 să amărască; ger. amărând; part. amărât

amar adj. m., pl. amari; f. sg. amară, pl. amare

ama s. f., g.-d. art. amarei; pl. amare

amărî vb., ind. prez. 1sg. și 3 pl. amărăsc, imperf. 3 sg. amăra; conj. prez. 3 sg. și pl. amărască

amărî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărăsc, imperf. amăra, conj. amărască)

amărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -rît prt., -rîre inf. s., -rîtor adj. v.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TRIFOI-AMAR s. v. plutică, trifoiște.

AMĂRÎ vb. a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mîhni, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata.)

trifoi-amar s. v. PLUTICĂ. TRIFOIȘTE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

amar (-ră), adj.1. Care are gustul fierii, pelinului etc. – 2. (S. n.) Amăreală, gust amar. – 3. Cantitate (numai după o expresie cantitativă, ca atît, cît, ce, ce de, mult). – Mr. amar, megl. (an)mar, istr. amǫr. Lat. amārus (Pușcariu 73; Candrea-Dens., 53; REW 406; DAR); cf. vegl. amuár, it. amaro, v. prov. amar, fr. amer, sp. amargo. Expresia amar de mine, amar mie coincide cu sicil. amaru mia, port. amaro de mi. Sensul 3 este curios. I. Morărescu, BF, I, 178-181, a încercat să-l explice prin etimologie pop., din expresia atîta *mare de (timp), interpretat ca atît amar(e) de (timp); uzul ar fi, în acest caz, aceleași ca it. mare „abundență”, sp. la mar de. Cf. observațiile împotriva acestei explicații ale lui L. Spitzer, BF, II, 162-4. Mai curînd este vorba de o valoare emfatică a adj. (ca în cazul lui biet invariabil), tratat ca s.; emfaza este evidentă și în uzul constant al lui atîta în locul lui atît (cf. nuanța de atîta curaj, față de atît curaj). În privința valorii exacte a expresiei, o construcție de tipul ce amar mai aveam (Agîrbiceanu) arată clar că trebuie să se înțeleagă ce amar (de mine) mai aveam, deci că exprimă compasiunea, și numai în al doilea rînd ideea de cantitate. Der. amărăcios, adj. (amar), pe care Pușcariu 74 și REW 403 îl reduc la un lat. *amaritiōsus, de la amarĭties, dar care este probabil un der. cu suf. -cios ca supărăcios, căcăcios etc.; amărăciune, s. f. (mîhnire, amărîre); amărăluță, s. f. (gențiană, Cicendia filiformis); amăreală, s. f. (amărăciune, plantă, Polygala vulgaris); amăreață, s. f. (amărăciune), considerat în general ca reprezentant al lat. *amarĭtia, în loc de amarĭties (Pușcariu 76; Candrea-Dens., 54; REW 403; lipsește în DAR), cf. it. amarezza, prov. amareza, dar care poate fi și o formație internă; amărel, s. m. (ciulin); amărie, s. f. (amărăciune); amăriu, adj. (amărui); amarnic, adj. (amar; teribil, cumplit); amărui, adj. (cu gust ușor amar); mărunc(ă), s. f. (Crizantemă, Chrysanthemum vulgare). Amărî, vb. (a face să capete gust amar; a mîhni), cf. mr. amărăscu, s-a încercat să se explice pe baza lat. *amărῑre, din clasicul amărēscĕre (Pușcariu 75; REW 400; DAR; Pușcariu, Dacor., V, 67). Se opune acestei der. rezultatul î, care indică o der. în interiorul rom., ca în pîră › pîrî, ocară › ocărî (cf. Graur, BL, V, 87), pe cînd lat. ar fi dat *amări. Explicațiile încercate pentru a justifica prezența în forma lat. a unui grup rr, care ar explica schimbarea (contaminarea cu *amarrῑre), din v. germ. *marrjan, după Giuglea, Dacor., II, 390 și Gamillscheg, Rom. germ., II, 263; sau cu marrubium după Jos. Brüch, ZRPh., LVI, 529-33, nu sînt convingătoare. – Der. amărîre, s. f. (amărăciune; gust amar); amărît, s. m. (nefericit, nenorocit; sărac); amărîtor, adj. (care amărăște; descurajator).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AMARA 1. Liman fluviatil cu apă sărată în Lunca Buzăului; c. 60 ha. Se mai numește și Balta Amară. 2. Liman fluviatil cu apă sărată pe cursul inferior al Ialomiței, lîngă Slobozia; 156 ha. Ad. max.: 3 m. Calitățile terapeutice ale lacului (apă minerală sulfată, cloruro-sodică și magneziană și nămol sapropelic) au determinat dezvoltarea stațiunii balneoclimaterice cu același nume. 3. Com. în jud. Ialomița, pe malul lacului cu același nume: 7.314 loc. (1991). Întreprindere de panificație. Stațiune balneoclimaterică, cu funcționare permanentă din anul 1900, renumită pentru valoarea curativă a nămolului și a apelor traumatice, ginecologice și a unor boli asociate. Sanatoriu balnear.

Iberis amara L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (caliciul format din 4 sepale mici, corolă cu petale întregi, dintre care cele 2 exterioare sînt mai mari decît cele interioare) cu parfum suav, albe, scurt- pedunculate, cruciforme, dispuse în raceme, la vîrful tuturor ramificațiilor. Frunze alterne, puțin dințate, lanceolate pînă la oblong-obtuze. Tulpină erectă, ramificată spre vîrf, pînă la 40 cm înălțime.

In cauda venenum (lat. „În coadă e veninul”, adică: la urmă e partea amară) – Este un proverb latin, referitor la faptul că veninul scorpionului se găsește în coada lui. Îl aplicăm astăzi – întocmai ca și romanii la vremea lor – cu privire la un discurs, la o scrisoare, la o convorbire etc. care a început fără răutate, dar care la sfîrșit și-a vărsat toată fierea. FOL.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-i face (cuiva) zile amare / fripte expr. a șicana (pe cineva), a hărțui continuu (pe cineva).

Intrare: Amara
Amara nume propriu
nume propriu (I3)
  • Amara
Intrare: amara
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amara
  • amarare
  • amarat
  • amaratu‑
  • amarând
  • amarându‑
singular plural
  • amarea
  • amarați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amarez
(să)
  • amarez
  • amaram
  • amarai
  • amarasem
a II-a (tu)
  • amarezi
(să)
  • amarezi
  • amarai
  • amarași
  • amaraseși
a III-a (el, ea)
  • amarea
(să)
  • amareze
  • amara
  • amară
  • amarase
plural I (noi)
  • amarăm
(să)
  • amarăm
  • amaram
  • amararăm
  • amaraserăm
  • amarasem
a II-a (voi)
  • amarați
(să)
  • amarați
  • amarați
  • amararăți
  • amaraserăți
  • amaraseți
a III-a (ei, ele)
  • amarea
(să)
  • amareze
  • amarau
  • amara
  • amaraseră
Intrare: amar (adj.)
amar2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOOM 3
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amar
  • amarul
  • amaru‑
  • ama
  • amara
plural
  • amari
  • amarii
  • amare
  • amarele
genitiv-dativ singular
  • amar
  • amarului
  • amare
  • amarei
plural
  • amari
  • amarilor
  • amare
  • amarelor
vocativ singular
plural
amar3 (adv., interj.) adverb interjecție
adverb (I8)
Surse flexiune: DOOM 3
  • amar
  • ama
Intrare: amară
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ama
  • amara
plural
  • amare
  • amarele
genitiv-dativ singular
  • amare
  • amarei
plural
  • amare
  • amarelor
vocativ singular
plural
Intrare: amărî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amărî
  • amărâre
  • amărât
  • amărâtu‑
  • amărând
  • amărându‑
singular plural
  • amărăște
  • amăraște
  • amărâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amărăsc
(să)
  • amărăsc
  • amăram
  • amărâi
  • amărâsem
a II-a (tu)
  • amărăști
(să)
  • amărăști
  • amărai
  • amărâși
  • amărâseși
a III-a (el, ea)
  • amărăște
  • amăraște
(să)
  • amărască
  • amăra
  • amărî
  • amărâse
plural I (noi)
  • amărâm
(să)
  • amărâm
  • amăram
  • amărârăm
  • amărâserăm
  • amărâsem
a II-a (voi)
  • amărâți
(să)
  • amărâți
  • amărați
  • amărârăți
  • amărâserăți
  • amărâseți
a III-a (ei, ele)
  • amărăsc
(să)
  • amărască
  • amărau
  • amărâ
  • amărâseră
Intrare: Iberis amara
compus
  • Iberis amara
Intrare: trifoi-de-lac
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trifoi-de-lac
  • trifoiul-de-lac
plural
genitiv-dativ singular
  • trifoi-de-lac
  • trifoiului-de-lac
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trifoi-de-baltă
  • trifoiul-de-baltă
plural
genitiv-dativ singular
  • trifoi-de-baltă
  • trifoiului-de-baltă
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trifoi-amar
  • trifoiul-amar
plural
genitiv-dativ singular
  • trifoi-amar
  • trifoiului-amar
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

amara, amarezverb

  • 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. DEX '09 DN
  • 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. DEX '09 DN
etimologie:

amar, amaadjectiv

  • 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: dulce
    • format_quote Mălaiul a căpătat un gust amar. DLRLC
    • format_quote Ileana lui Pîrîu... își frecă fața îndelung de stîlpul aspru al gangului către care se apleca, grea de frunze amare, o creangă de vișin. CAMILAR, TEM. 183. DLRLC
    • format_quote Nu dau leacuri amare... Ci tot buze rumeioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374. DLRLC
    • format_quote Nalt cît casa, Verde ca mătasa, Dulce ca mierea, Amar ca fierea (Nucul și nuca). TEODORESCU, P. P. 235. DLRLC
    • chat_bubble A avea gura amară = a simți în gură un gust amar. DLRLC
  • 2. figurat Chinuit, chinuitor, dureros, necăjit, trist. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Veranda nepodită și plină de gropi, școala hîrbuită, curtea și totul îți făcea o impresie amară de neîngrijire și părăginire. DAN, U. 134. DLRLC
    • format_quote Coprins de griji amare, Nu mai sînt decît răbdare. MACEDONSKI, O. I 40. DLRLC
    • format_quote E un ger amar, cumplit! ALECSANDRI, P. A. 115. DLRLC
    • format_quote Un zîmbet amar îmi trecu pe buze. HOGAȘ, M. N. 19. DLRLC
    • format_quote Un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. DLRLC
    • format_quote Binele ades vine pe urmele mîhnirii Și o zîmbire dulce dup-un amar suspin. ALEXANDRESCU, P. 77. DLRLC
    • format_quote Amară-i frunza de nuc, Mai amar dorul ce-l duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Ai mai spus, Manole... asemenea vorbe neînțelepte, a replicat amar țîțaca Leona. SADOVEANU, N. F. 46. DLRLC
    • format_quote Amară tinereță am avut, a isprăvit el cu sprîncenele încruntate. SADOVEANU, N. F. 17. DLRLC
    • format_quote A mîncat bătăi și băut venin; a umblat lume amară, a trecut multe ape. SADOVEANU, N. F. 104. DLRLC
    • 2.1. (și) adverbial Din tot sufletul, foarte mult. DLRLC
      sinonime: amarnic
      • format_quote Ai să regreți amar că fiul tău rămîne cu educația lui Pintilie. SADOVEANU, N. F. 7. DLRLC
      • format_quote În fond regreta amar faptele întîmplate. BART, E. 166. DLRLC
    • 2.2. Care denotă amărăciune sufletească. DLRLC
      • format_quote Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurii lui se adînci vădit. EMINESCU, N. 71. DLRLC
    • 2.3. (și) adverbial Cumplit, strașnic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pe cîmp, cu potopul iernatic Amar cărăușii se luptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 61. DLRLC
      • format_quote Am să te pedepsesc amar pentru nesocotința ta. ISPIRESCU, L. 87. DLRLC
    • chat_bubble Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Umbla moțul rătăcind pe țară... Șargul rupea piatra cu copita. Calea lungă, și amară pita. BENIUC, v. 154. DLRLC
    • chat_bubble A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. figurat Răutăcios. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: răutăcios
    • format_quote Își arătară antipatia lor... prin vorbe amare și împungătoare. BALCESCU, O. II 268. DLRLC
    • format_quote Dulce la limbă, amar la inimă. DLRLC
etimologie:

ama, amaresubstantiv feminin

  • 1. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcație de țărm sau de o altă navă. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

amărî, amărăscverb

  • 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Smântâna s-a amărât. DLRLC
    • format_quote intranzitiv rar Ce-a fost verde-a veștejit, Ce-a fost dulce-a amărît, Ce-a fost vesel s-a mîhnit! ALECSANDRI, P. P. 336. DLRLC
    • format_quote Frunza de pelin amărăște vinul. DLRLC
  • 2. figurat A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dorule, m-ai amărît! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137. DLRLC
    • format_quote Un frate al meu și un fiu al său fac tot ce trebuie ca să-mi amărască viața. SADOVEANU, N. F. 33. DLRLC
    • format_quote Pentru ce să-i amărăști [mamei] Și zilele puține? Că n-are-n lume bun și drag Decît pe mine. COȘBUC, P. I 75. DLRLC
    • format_quote Dulce maică, dragi surori... Ștergeți voi lacrimile, Nu v-amărîți zilele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 193. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Gura îndulcește, gura amărăște. DLRLC
    • format_quote De ce te căiești, băiețele, și te amărăști? ISPIRESCU, L. 313. DLRLC
    • format_quote Coasa-n cui a ruginit Și eu, maică, n-am venit; Tare ti-i fi amărît! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. DLRLC
    • 2.1. reflexiv A duce o viață amară, plină de suferințe. DLRLC
      • format_quote Sînteți sănătoasă? – Iacă, mă amărăsc și eu pe aici, pe lîngă casă. SLAVICI, la TDRG. DLRLC
etimologie:

trifoi-de-lacsubstantiv masculin

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.