odaie² sf [At: BRANDZA, FL. 499 / Pl: odăi / E: nct] (Bot; reg) 1 Obsigă (1) (Bromus secalinus). 2 Obsigă (2) (Bromus sterilis)

odaie¹ sf [At: URECHE, L. 209 / V: (reg) ho~, (înv) oda^[1] / Pl: odăi / E: tc oda, bg одая] 1 Cameră. 2 (Reg) Casă. 3 (Reg) Cămară. 4 (Reg) Sobă. 5 (Pop; îs) ~ (mai) mare, (sau dinainte, întâi, de ținere, curată, cea gătită) Cameră în care se primesc oaspeții. 6 (Reg) Cameră mică și joasă, situată de obicei în spatele casei țărănești. 7 (Înv) Locuință. 8 (Mil; înv) Cazarmă de ieniceri, de seimeni etc., folosită uneori și ca închisoare. 9 (Mil; îvr) Regiment de ieniceri. 10 (Îrg) Așezare gospodărească izolată de sat Si: gospodărie, (reg) conac, curte, măieriște. 11 (Olt; îlav) Prin (sau în) odăi Prin străini. 12 (Îal) Pe la vecini. 13 (Îal) Pe la ușile altora. 14 (Mpl) Cătun. 15 (Reg) Clădire improvizată din bârne sau din scânduri, situată afară din sat, servind drept adăpost pentru ciobani, pădurari, agricultori, (rar) pentru animale etc. 16 Încăpere a stânii, în care se prepară și se păstrează cașul și brânza. 17 (Reg; îf hodaie) Cocioabă. 18 (Reg) Târlă cu grajduri pentru vite. 19 (Reg) Loc împrejmuit, lângă o pășune, în care se închid vitele pe timpul nopții. 20 (Reg) Loc mare de pășunat, luat în arendă. 21 (Reg; rar) Grajd. 22 (Reg) Adăpost în care se țin uneltele de gospodărie Si: șopron, șură.

ODAIE sf. 1 💒 Fie-care din încăperile unei case, cameră: ~ de mîncare, sufragerie; ~ de culcare, de dormit, iatac; ~ de primire, salon ¶ 2 ‡Locuință, apartament: niște șiruri de clădiri... slujeau de locuințe sau odăi copiilor din casă (ODOB.) ¶ 3 🐑 Loc la cîmp sau la pădure unde se adăpostesc vitele sau oile și unde îngrijitorii lor au toate cele trebuincioase pentru menajul lor: stătusem o săptămînă încheiată cu vitele la ~, lîngă apă (SAD.) [tc. odá].

ODAIE, odăi, s. f. 1. Cameră, încăpere. Copiii nerăbdători așteaptă în odaia din dreapta semnalul cînd vor putea intra. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. L. 19. Radu nu se simțea tocmai bine, și-i plăcea să rămîie singur în odaie. VLAHUȚĂ, O. A. 118. În odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie. EMINESCU, O. I 130. ♦ (Învechit) Locuință; apartament. Niște lungi șiruri de clădiri cu tinde slujeau de locuințe sau odăi copiilor din casă, strejilor și slujitorilor domnești. ODOBESCU, S. I 126. 2. (Învechit, regional) Așezare gospodărească izolată de sat, fermă mică, tîrlă de vite etc. Producerea laptelui de la odaia domnului Mișolu este recunoscută de cea mai abundintă de către toți neguțetorii care cumpără laptele de la odăile din această parte a județului. I. IONESCU, D. 358. 3. Otac. Stătusem o săptămînă cu vitele la odaie, lîngă apă. SADOVEANU, la CADE.

ODAIE odăi f. 1) Încăpere în interiorul unei case; cameră. 2) înv. Așezare gospodărească izolată de sat. 3) rar Construcție rudimentară improvizată în câmp, servind ca adăpost; sălaș; colibă. 4) ist. Cazarmă turcească folosită uneori și ca închisoare. [Sil. o-da-ie] /<turc. oda, bulg. odaja

odaie f. 1. cameră, încăpere: odaie de culcare; 2. adăpost de vite pe câmp sau într’o pădure: să mi-l aduci cam cu oi, cam cu odăi... POP.; 3. Tr. cătun format din mici moșii iobăgești; 4. (în vechime) cazarmă: odăile seimenești. [Turc. ODA; sensul 3 din ung. HODÁLY, de aceeaș origină].

odáĭe f., pl. odăĭ (turc. oda, ngr. odás [scris ontâs], bg. sîrb. odaja. D. rom. vine ung. hodály, cătun, și rut. odaĭa, stînă. V. odaliscă). Cameră, încăpere: odaĭe de dormit. Perdea, îngrăditură p. oĭ vara la cîmp orĭ în pădure și în care e și o căsuță: la munte-s oamenĭ care-șĭ fac vacu maĭ mult în pădure pe la odăĭ (Sov. 209), odaĭa luĭ era în fundu pîrăuluĭ (209). Cazarmă (Vechĭ). Cătun (Trans. După ung.). – Și hodaĭe (Trans. Munt.).

hodaie² sf vz odaie¹ corectat(ă)

oda^[1] sf vz odaie¹

ODĂIȚĂ (pl. -țe) sf. 💒 dim. ODAIE.

Odaia-Vizirului f. od. partea din raiaua Brăilei, stăpânită de Domnul Țării românești printr’un ispravnic.

hodáĭe, V. odaĭe.

odaie (pop.) s. f., art. odaia, g.-d. art. odăii; pl. odăi, art. odăile (desp. -dă-i-)

odaie (pop.) s. f., art. odaia, g.-d. art. odăii; pl. odăi, art. odăile (-dă-i-)

odaie s. f., art. odaia, g.-d. art. odăii; pl. odăi

odaie

odaie, -dăi, -dăii gen. a.

odaie (odăi), s. f. – 1. Locuință, sălaș. – 2. Cazarmă, tabără. – 3. Cameră, încăpere. – 4. Fermă, gospodărie. – 5. (Trans.) Casă izolată. – Var. (Munt.) hodaie. Mr. odă, udă, udae. Tc. oda (Roesler 600; Șeineanu, II, 274; Lokotsch 1584), cf. ngr. όντᾶς, alb. odë, bg., sb. odaja. – Der. odăiță, s. f. (cămăruță; casă mai mică); odagiu, s. m. (fecior, valet; argat), din tc. odaci; odăiaș, s. m. (valet; fecior); odăiașe, s. f. (servitoare, fată în casă); odăielnic, adj. (hoinar; linge-blide); odalîc, s. n. (tîrlă cu tot ce ține de ea), din tc. odalik; odaliscă, s. f. (femeie de serviciu în haremul unui sultan; cadînă), dublet al cuvîntului anterior prin intermediul fr. odalisque; odabașă (var. odobașă), s. f. (căpitan), din tc. odobaș. – Din rom. provine mag. hodály „baci” (Candrea, Elemente, 402; Edelspacher 14).

ODĂILE, com. în jud. Buzău, situată în Subcarpații Buzăului, pe râul Bălăneasa; 1.111 loc. (2003). Pomicultură. În satul O., menționat documentar în 1582, se află o biserică de lemn cu hramul Sf. Gheorghe (1826).

ODAIE s. v. adăpost, apartament, așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, obsigă, sălaș.

ODAIE s. v. cameră.

odaie s. v. ADĂPOST. APARTAMENT. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. DOMICILIU. LOCUINȚĂ. OBSIGĂ. SĂLAȘ.

ODAIE s. cameră, încăpere, (pop.) sală, (înv. și reg.) sobă, (reg.) casă, (înv.) cămară, stanță. (Apartament cu două ~.)

ODAIE s.f. 1. (Mold.) Cameră. L-au dus într-altă odaie, a patra, cu mult mai frumoasă decît cele trei ce șăzusă ei. H 1771, 83^v. Odaie. H 1778, 8^r. După acie am întrat într-alte odăi. H 1779¹, 83^v; cf. H 1771, 81^v, 83^{r, 86^{r}, 88^r, 90^v, 93^v, 99^v; H 1778, 8^v; H 1779², 74^v, 75^r, 75^v. 2. (Mold., ȚR) Locuință. A: Au luat și pe lordachie Ruseț vornicul de l-au dus la odae lui; așijdere și pre nepotu-său . . . la odae lui vel cămăraș. NCL II, 301. Logofătul de taină . . . au avut și odaie osebită în curte. GHEORGACHI. B: Odăi au zidit . . . în Ierusalim. BIBLIA (1688). 3. (Mold.) Cazarmă, folosită uneori și ca închisoare. S-au așăzatu Oprea la odăile dorobanților. URECHE. I-au dus la odae de siimeni de i-au închis. NCL II, 294. Mai tocmit-au și cîteva casă în curțile domnești și odăile simenilor. NECULCE; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. ♦ Regiment de ieniceri. Au poroncit hanul și pașa de i s-au . . . rădicat și odăile cele ienicerești ce-l păzeau. AXINTE URICARIUL. 4. (Mold.; ȚR) Tîrlă cu grajduri penlru vite; stînâ. A: Lupul stolnicul . . . avînd poroncă de la domnul ca să calce odăile turcești și pe văcarii turcilor să-i puie pe toți la bir. PSEUDO-E. KOCtĂLNICEANU. B: Odăi de oi vom face. BIBLIA (1688). Etimologie; tc. oda, bg. odaja.

ODAIE¹ s. f. 1. Cameră, încăpere; (regional) casă, cămară, sobă. Au zidit spital mare la marginea Bucureștilor, cu multe hodăi. DIONISIE, C. 184. Alăturea cu curtea grădinii este și un han cu odăi de zid bune, unde se poate face orice fel de așăzămînt sau fabrică. CR (1833), 80²/37. Am zis slugii mele... să afume odaia cu hârtiile aceste. NEGRUZZI, S. I, 66. Mergi în odaia matale de te mai liniștește. ALECSANDRI, T. I, 342, cf. 56. În odaie, Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie. EMINESCU, O. I, 130, cf. 168. Talpa iadului a chemat pe necunoscuta drumeață în odaia împăratului. CREANGĂ, P. 97. După cîteva minute eram amîndoi într-o odaie deosebită a otelului. GANE, n. III, 79. Nu vezi că ești în odaia ta? CARAGIALE, O. II, 272. Se învoiră a-i da o odaie să lucreze numai Prăslea singur. ISPIRESCU, L. 91. Pe zidul alb de la odaie, Urcînd, Zăresc ușoara lor văpaie. MACEDONSKI, O. I, 32. Radu nu se simțea tocmai bine și-i plăcea să rămîie singur în odaie. VLAHUȚĂ, O. a. I, 117. Moșneagul îmi surîde voios... umplînd odaia cu aerul rece de afară. PĂUN-PINCIO, P. 97. Cu timpul cad palatele regale... Și regi ajung păianjenii-n odăi. COȘBUC, P. II, 287. Cei mai isteți între meșterii vremii din rodnica Troie ... odaie au făcut și sală și curte lui Paris. MURNU, I. 125. A treia zi mi-am căutat o odaie mobilată, ieftină, căci hotelul mi-ar fi mîncat repede bănișorii. REBREANU, I. 475, cf. id. R. II, 200. Bietele odăi! Pentru întîia oară curățenia lor strălucitoare era lovită cu cruzime. BASSARABESCU, S. N. 15. Paradisul nostru... se întindea și mai departe pînă la odăile de serviciu. GALACTION, O. 329. Își luă bună seara și trecu în odaia lor. C. PETRESCU, C. V. 99. Una din cele patru odăi ale casei din Popa-Nan era odaie de musafiri. TEODOREANU, m. II, 58, cf. 194. La dreapta și la stînga acestei „odăi a scaunului” (sala tronului cum am zice), erau alte două camere mari. C. GANE, TR. V. 232. În odaie era un miros ușor de flori de primăvară. SADOVEANU, O. II, 179. Toate cele patru odăi ale acestei case dărăpănate au fost reparate pe dinăuntru. CAMIL PETRESCU, O. III, 182. Odaia era mică, mai curînd vizuină decît odaie. STANCU, R. a. IV, 263. Se făcea că eram cu tine acasă la mamaia, știi, în odaia cea mare. GALAN, Z. R. 161. Mobilele desperecheate, cîte au mai rămas, sînt îngrămădite spre mijlocul odăii. V. ROM. noiembrie 1954, 5. Mărculeasa iar zicea, Cum zicea apoi pleca, În trei hodăi se pitula. ȘEZ. IX, 172. ◊ (Regional) Odaia cu focul sau odaia focului = tinda. CHEST. II 290/73, ib. 297/73. ♦ (Popular, adesea urmat de determinări ca „(mai) mare”, „dinainte”, „întîi”, „de ținere”, „curată”, „cea gătită” etc.) Cameră în care se primesc oaspeții. cf. CHEST. II 307/15, 29, v 63 supl., ALRM II/I h 278, A V 15. ♦ (Regional) Cameră mică și joasă, situată de obicei în spatele casei țărănești. v. chiler. [Pentru curățenie] ne-am mutat în odaie. com. din CIORĂȘTI – RÎMNICU SĂRAT. 2. (Învechit) Locuință, apartament, casă. Odăi au zidit... în Ierusalim. BIBLIA (1688), 353¹/4, cf. 17²/50. Au luat și pe Iordachi Ruset vornicul de l-au dus la odaia lui. N. COSTIN, LET.²II , 81. Logofătul de taină... au avut și odaie osebită în curte. GHEORGECHI, ap. TDRG. Odăile ce se afla în Tîrgu Grîului... să vor da cu chirie. GT (1839), 4. Niște lungi șiruri de clădiri cu tinde... slujeau de locuințe seau odăi copiilor din casă, strejilor și slujitorilor domnești. ODOBESCU, S. I, 126. 3. (Mil.; învechit) Cazarmă de ieniceri, de seimeni etc., folosită uneori și ca închisoare. S-au așăzatu Oprea la odăile dorobanților. URECHE, L. 209. De toată oastea aproape de șesezeci de mii și ieniceri o mie orînduiți din odăile ienicerești. M. COSTIN, LET, I, 238/32. Scîrbindu-se Nicolai Vodă pe Gheorghie velvistiernic, l-au aruncat la siimeni, la lefe, de l-au închis la odăile sale. N. COSTIN, LET. II, 94/24. Mai tocmit-au și cîteva casă în curțile domnești și odăile simenilor. NECULCE, L. 308. Și l-au sfătuit să șadă ascuns la odăi. ȘINCAI, HR. II, 247/19. Cazarma lor era lîngă zidul curții și se numea odăile seimenești. BĂLCESCU, m. V. 649. De cînd odăi turcești s-a făcut, Zarafii s-a pribegit. BALADE, III, 120. ♦ (Rar) Unitate, regiment de ieniceri. Au poroncit hanul și pașa de i s-au... rădicat și odăile cele ienicerești ce-l păzeau. AXINTE URICARIUL, LET.² II, 142, cf. ȘIO II₁, 274. 4. (Învechit și regional) Așezare gospodărească izolată de sat (CHEST. II 35/156, V 77 supl.), gospodărie, măieriște (LB), curte, conac (ALRM II/I h 371). Dîndu-i un loc de odaie den hotarul târgului nostru leșului (a. 1680). IORGA, S. D. XI, 78. Fiecare oaspe ce trăgea la odaia lui era primit cu dragă inimă. CREANGĂ, A. 19. Intri însă pe drumul neted în păduricea aceea și vezi că nu e numai o gospodărie de oameni, o hodaie, ci un sat întreg ce stă tihnit în umbra pometului bogat. LUC. V, 35. La Cărpiniș a fost carpini cîn s-a făcut hodăile. GRAIUL, I, 21, cf. 104. ◊ (Prin Olt.) loc. adv. Prin (sau în) odăi = prin străini, pe la vecini; pe la ușile altora. Trăia cu cerșitul prin odăi (a. 1816). IORGA, S. D. VII, 16. Frundzî verdi di-alunicî, Măi drăguțî șî măi Nicî, Cum îmbli șî ti-mprimblăi Pin hanuri șî pin odăi. VASILIU, C. 64, cf. CIAUȘANU, V. 184. Ana nu este acasă, a plecat în odăi. CV 1950, nr. 4, 40. ♦ (Mai ales la pl.) Cătun. cf. ȘĂINEANU, D. U., CHEST. V 15 supl. ALR I 379/30, 35, 59, 61, 77, 138, 140, 251. 5. (Regional) Clădire (improvizată) din bîrne sau din scînduri, situată afară din sat, la pășune, la pădure etc., servind drept adăpost pentru ciobani, pădurari, agricultori, (rar) pentru animale etc. (v. sălaș, colibă, otac). Văcarul să întoarsă înnapoi la odaie-ș. HERODOT (1645), 47. Să dea numai căte bani 66... pentru căte doi cai de odaie care poartă odăile dupe oile lor (a. 1735). IORGA, S. D. X, 383, cf. LB. Fiecare la fînațul seu are o odaie. I. IONESCU, p. 368, cf. 364, ȘIO I, 237, PAMFILE, I. C. 433, DIACONU, VR. XXIX, h I 7, II 3, 28, IV 152, IX 267, 284, 496, X 153, 188, XI 98, 437, XIV 59, XVI 383, XVIII 141, I. CR. VI, 252, CHEST. II 36/65, V 37/94, ib. 14, 17, 23, 33, 61 supl., ALR I 1 458/594, ib. 1 707/776. ♦ Una dintre încăperile stînii, în care se prepară și se păstrează cașul și brînza. v. celar cîșlărie. cf. VASILIU, C. 204, CHEST. V 34/10, 20, 120/20, 121/20, 68, ib. 3 supl. ♦ (În forma hodaie) Cocioabă (Strehaia). ALRM II/I h 332/848. 6. (Regional) Tîrlă cu grajduri pentru vite; loc în preajma pășunii unde stau vitele noaptea. v. staul, stînă. cf. odalîc. Odăi de oi vom face. BIBLIA (1688), 120²/49. Să aședzi odaia acmu în graba, ca să nu treacă vreame a sămănăturii (a. 1750). IORGA, S. D. XXI, 243. Lupul stolnicul... avînd poroncă de la domnul ca să calce odăile turcești și pe văcarii turcilor să-i puie pe toți la bir (sfîrșitul sec. XVIII). let.² III, 220. Părinților ce să află le vine împotrivă ca să fii odaie sau tîrlă de vite lîngă păretile șchitului (a. 1807). ȘTEFANELLI, D. C. 335. La Herăstrău, la odaia ce este acolo, sînt 32 vite mari (a. 1814). DOC. EC. 162. Aflîndu-mă la odaia numită Cioara, am dat zahara la vite. I. IONESCU, C. 228/19. Cînepa se seamănă în fînațe, în ocoalele vitelor de la odăi. ib. P. 366, cf. CREANGĂ, GL. Vom porunci la odaie să-i dea în fiecare zi lapte. ap. DDRF, cf. VASILIU, C. 204, ALR I 1 122/782, ib. 1 790/790. ♦ Loc mare de pășunat, luat în arendă (Bonț – Gherla). CHEST. V 11 supl. 7. (Mai ales la Sadoveanu) Grajd. Acel popas cuprinde cămări pentru călători străini, precum și odaie pentru dobitoace și slujitori. SADOVEANU, O. XII, 355. Găsiră la odaie un cal străin; argații îi luau șaua și-l grijeau. id. ib. XIII, 277, cf. 754. 8. (Regional) Adăpost în care se țin uneltele de gospodărie; șopron, șură. cf. ALR I 689/746, 932. – pl.: odăi. – Și: (regional) hodaie, (învechit, 3) oda (ȘIO I, XXIX; pl. odale) s. f. – Din tc. oda, bg. одая.

ODAIE² s. f. (Bot.; regional) Obsigă (Bromus sterilis, Bromus secalinus). BRANDZA, FL. 499, GRECESCU, FL. 632. – pl.: odăi. – Etimologia necunoscută.