blaznă sf [At: PSALT. SCH. 454 / V: ~asn~, bleaz~, blez~, bleasmă / Pl: blezne / E: vsl блазьиъ „rătăcire, scandal”] (Înv) 1 înșelăciune. 2 Ispită. 3 Arătare. 4 Monstru. 5 Pocitanie. 6 Prostănac. 7 (Trs) Lucru stricat. 8 (Trs) Lucru prost făcut.

†BLAZNĂ (pl. -ne) sf. 1 ‡Înșelăciune, amăgire: ispită ¶ 2 Arătanie, monstru, pocitanie: o ~ de urs... se aținea prin preajma tîrlei (PĂC.) ¶ 3 Duh rău, zînă răutăcioasă (PȘC.) ¶ 4 pr. ext. Nătîng, prost [vsl. blaznŭ].

BLAZNĂ, blazne, s. f. (Reg.) Pocitanie, monstru. – Din sl. blazna.

bláznă f. pl. azne (vsl. blaznŭ, blaznĭ, greșeală, scandal, blazna, împedecare. V. blăznesc, nebleznic, săblaznă). Vechĭ. Înșelăcĭune, amăgire, cursă; sminteală, greșală. Azĭ. Fig. Monstru, iazmă, pocitanie, arătare (pin aluz. la diavolu amăgitor): o blaznă de om. Om prost, păcătos. – Și bleaznă, pl. blezne.

blasnă sf vz blaznă

bleasmă sf vz blaznă

bleaznă sf vz blaznă

bleznă sf vz blaznă

bleáznă V. blaznă.

blaznă (blazne), s. f. – 1. (Înv.) Înșelăciune, seducere, ademenire. – 2. Fantasmă, strigoi. Sl. blaznŭ „eroare” (Miklosich, Lexicon, 10). – Der. blăzni, vb. (înv., a înșela, a seduce), din sl. blazniti; blaznic, adj. (Mold., tont).

BLAZNĂ s. v. ademenire, arătare, atracție, ispită, monstru, pocitanie, pocitură, seducere, seducție, tentație.

blaznă s. v. ADEMENIRE. ARĂTARE. ATRACȚIE. ISPITĂ. MONSTRU. POCITANIE. POCITURĂ. SEDUCERE. SEDUCȚIE. TENTAȚIE.

blaznă, blazne, s.f. (înv.) 1. înșelăciune, cursă. 2. sminteală, greșeală. 3. monstru, pocitanie.