țundră sf [At: ANON. CAR. / V: țon~, țoan~ / Pl: ~re / E: nct] 1 (Trs; Ban) Haină țărănească largă și lungă, purtată deopotrivă de bărbați și de femei, făcută din dimie de culoarea naturală a lânii și tivită pe margini și pe la cusături cu șnur negru, roșu, albastu etc. 2 (Reg; îe) A fi lovit cu mâneca ~rei A fi prostănac. 3 (Trs; Ban; pex) Haină uzată. 4 (Ban; Trs) Epitet dat unei femei cu purtări imorale. 5 (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 6 (Reg) Melodie după care se execută țundra (5).

❍ȚUNDRĂ (pl. -dre) sf. Trans. Băn. 1 👕 Zeghe; suman: Murășan cu țundra sură, Treci Murășu să-ți dau gură, Murășan cu țundra albă, treci Murășu de ți-s dragă (IK.-BRS.); o cămașă pe dînsul de borangic... și pe deasupra cu țundra prinsă de gît cu încheieturi (ISP.) ¶ 2 F Băn. Femeie stricată, depravată [ung. condra].

ȚUNDRĂ, țundre, s. f. (Regional) Haină țărănească largă și lungă pînă la genunchi, făcută din dimie și tivită pe margini și pe la cusături cu șnur; zeghe, suman. Mi-a bătut un moș la poartă, Biet țăran cu țundra sură. GOGA, C. P. 63. Păgubașu dormea-n șură, Învelit cu țundră sură. MARIAN, S. 192. Cu țundră neagră-mbrăcată, Cu cizme roși încălțată. TEODORESCU, P. P. 178. Murășan cu țundră albă, Treci Mureșu de ți-s dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. – Variantă: țoandră (SEVASTOS, N. 278, I. CR. I 2) s. f.

ȚUNDRĂ ~e f. reg. Haină țărănească lungă, făcută dintr-o țesătură groasă de casă (împodobită cu găitane). /Orig. nec.

țúndră f., pl. e (ung. cundra, condra, candra; rut. cundri, zdrențe). Trans. Sarică.

țondră sf vz țundră

❍ȚUNDRIȚĂ (pl. -țe) sf. Trans. 👕 dim. ȚUNDRĂ: Pe la noi, prin Gîrboviță, Umblă foamea pe uliță, Îmbrăcată cu ~ Și în cap cu căciuliță (IK.-BRS.).

ȚOANDRĂ s. f. v. țundră.

ȚONDRĂ s. f. v. țundră.^[1]

țundră (reg.) s. f., g.-d. art. țundrei; pl. țundre

țundră (reg.) s. f., g.-d. art. țundrei; pl. țundre

țundră s. f., g.-d. art. țundrei; pl. țundre

țundră (-re), s. f. – 1. Haină groasă. – 2. Cîrpă. – 3. Femeie stricată, prostituată. Origine incertă. Se consideră drept der. din mag. condra, rut. cundra „cîrpă” (Tiktin; Candrea, Gáldi, Dict., 166), dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom. Cf. țoandră; ar putea fi vorba de un cuvînt expresiv, cu același sens și fonetism ca buleandră, fleand(u)ră, handră. Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 218, se gîndea la un dacic *tunndra. Cf. țandără.

țundră, țundre s. f. (înv.) prostituată

ȚUNDRĂ s. v. sarică.

ȚUNDRĂ s. v. zeghe.

țundră s. v. ZEGHE.

ȚUNDRĂ s. sarică, (Maram.) gubă. (~ de cioban.)

ȚUNDRĂ s.f. (Ban.) Suman, zeghe. Czondrĕ Bracca. Vile indumentum rusticanum. AC, 333. Etimologie: magh. condra.

țundră, țundre, s.f. (reg.) 1. haină țărănească largă și lungă de dimie. 2. dans popular. 3. femeie imorală.

țúndră, țundre, s.f. (reg.) Haină țărănească: „Scoală și slujnicele / Să-ți măture tot curțâle / Cu poalele țundrelor” (Bilțiu, David, 2007: 26). – Din magh. condra, ucr. cundra „cârpă” (Candrea, Galdi, după DER).