ZEGHE, zeghi, s. f. 1. Haină țărănească lungă (pînă la gleznă), împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase; ghebă. Cu căciula într-o parte, El pășește plin de fală, Sara purpurie-i schimbă Zeghea-n mantă triumfală. IOSIF, V. 98. Vine îndată cu o zeghe, pe care o aruncă pe umerii lui Ion. CARAGIALE, O. I 267. Un tînăr purtînd zeghea sîrbească ține mîna pe hangerul de la brîu. ODOBESCU, S. I 100. ♦ Haină făcută din piele de oaie, cu care se îmbracă ciobanii; șubă, sarică, cojoc. E tîrziu acum. În zeghe, Dorm doinașii din cavale; Cîte-o stea, căzînd de veghe, Spre culcuș își face cale. CERNA, P. 141. 2. Postav gros din care se fac unele haine țărănești; dimie,- Variantă: zeghie (LESNEA, A. 111) s. f.