27 de definiții pentru volbură bolbură holbură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÓLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej; p. ext. furtună. ♦ Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦ Fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie. 2. Vârtej de apă; vâltoare, bulboană. II. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie; rochița-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormițele (Convolvulus arvensis). [Var.: hólbură, bólbură s. f.] – Lat. *volvula (< volvere).

VÓLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej; p. ext. furtună. ♦ Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦ Fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie. 2. Vârtej de apă; vâltoare, bulboană. II. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie; rochița-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormițele (Convolvulus arvensis). [Var.: hólbură, bólbură s. f.] – Lat. *volvula (< volvere).

VÓLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vînt puternic cu vîrtejuri; vîrtej, p. ext. furtună. Moara a ars-o pojarul și au spart-o volburile vîntului. SADOVEANU, O. L. 13. Volbura crește mereu, iar cerul se-ntunecă-n roșu. COȘBUC, P. II 61. Nu ne lua cu cuvîntul, Ca și volbura și vîntul. TEODORESCU, P. P. 179. ♦ Trîmbă (de zăpadă, de nisip), sul; învolburare. Din zare-n zare, cerul era scund și încenușat, pe-alocuri cu volburi de nouri albicioși. V. ROM. noiembrie 1953, 154. Parcă simt cum coborîm Ca-ntr-un vis, prăpăstii negre, cum urcăm pe munți cu soare, Cum răzbim prin codri falnici și prin volburi de ninsoare. EFTIMIU, Î. 36. Zbura ca un gînd, ca o vijelie printre volburele de nisip ce se ridicau în urmă-i. EMINESCU, N. 22. ♦ Fig. Învolburare, învălmășeală; gălăgie. Din volbura de vorbe, se deapănă ușor Un cîntec ce sporește mai larg, tot mai sonor. VLAHUȚĂ, O. A. 58. [Graurii] se scoală toți deodată cu mare volbură și trec repede ca un nor negru îndesat. ODOBESCU, S. III 31. 2. Vîrtej de apă; viitoare, bulboană. Vuiesc pe Bistrița nahlapii Și cîntă volbura la Toance. Plutașii dîrzi, în sforul apei, înfig prăjina ca o lance. TOPÎRCEANU, P. 250. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. VLAHUȚĂ, O. A. II 116. Prin volbura apelor... se rostogoleau acum cu vuiet rădăcinile de copaci. ODOBESCU, S. III 183. II. Plantă erbacee agățătoare cu tulpina subțire, cu frunze ovale, cu flori albe sau roze, cu corola în formă de pîlnie; crește pe arături, prin grădini și pe lîngă drumuri (Convolvulus arvensis); rochița-rîndunelei, poala-rîndunicii, poala-maicii-domnului. Mă-nvolb Ca volbura-n cea grădină. BIBICESCU, P. P. 256.- Variantă: hólbură (SADOVEANU, O. III 258, CONACHI, P. 301) s. f.

VÓLBURĂ1 ~i f. 1) Vânt puternic cu vârtejuri. 2) Loc unde apa formează vârtejuri; vârtej de apă; vâltoare; bulboană; 3) fig. rar Învălmășeală gălăgioasă; agitație zgomotoasă; vâltoare; tumult; vâlvă. [G.-D. volburii] /<lat. volvula

VÓLBURĂ2 ~i f. Plantă erbacee cu flori de culoare albă sau roz, care au formă de pâlnie; poala (sau rochița) rândunicii. /<lat. volvula

volbură f. 1. partea râului unde apa fierbe, ochiu de apă; 2. vârtej puternic de vânt; 3. plantă cu tulpina volubilă și cu florile odorante, albe sau roze, crește prin arături și pe lângă drumuri (Convolvulus arvensis). [Lat. *VOLVULA].

vólbură și (Mold. pop.) hólbură f., pl. ĭ (lat. pop. *volvula, d. *volvulus, cl. convólvulus, volbură, d. vólvere, a rostogoli, a răsuci. V. boltă, învolb, vultoare, devoluțiune). Vechĭ. Vifor furtună. Azĭ. Rotogol, vîrtej (de apă, de abur, de fum): volburĭ de mare (Con. 280), se făceaŭ volburĭ în urma vaporuluĭ, volburĭ ĭeșeaŭ din hornu locomotiveĭ. O plantă cățărătoare sîlbatică cu florĭ albe în formă de pîlnie (convólvulus arvensis), numită și bólbură, bólboră (Ban. Olt. Serbia), hólbură (Mold.), volvură (unde?) și rochia rînduniciĭ. V. cupa (vaciĭ) și zorele.

BÓLBURĂ s. f. v. volbură.

BÓLBURĂ s. f. v. volbură.

bólbură2 sf vz volbură

BÓLBURĂ s. f. V. volbură.

HÓLBURĂ s. f. V. volbură.

Holbură m. personaj legendar: locuțiunea moldovenească Satul lui Holbură corespunde celei muntene Târgul lui Cremene, ambele desemnând un loc unde fiecare e stăpân și unde își poate face toate mendrele.

bólboră și -ură V. volbură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vólbură s. f., g.-d. art. vólburii; pl. vólburi

vólbură s. f., g.-d. art. vólburii; pl. vólburi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VÓLBURĂ s. I. v. bulboană. II. (BOT.) 1. (Convolvulus arvensis) rochița-rândunelei, rochița-rândunicii, (pop.) poponeț, (reg.) cămașa-lui-Dumnezeu, cămașa-Maicii-Domnului, poala-rândunicii, rochia-rândunelei, rochița-păsăricii, rochița-păsăruicii, (prin Munt. și Olt.) răcorele (pl.). 2. volbură mare (Convolvulus sepium și silvaticus) = (reg.) cupa-vacii.

VÓLBURĂ s. v. coloană, cupa-vacii, sul, trâmbă, vârtej, zorea.

volbură s. v. COLOANĂ. CUPA-VACII. SUL. TRÎMBĂ. VÎRTEJ. ZOREA.

VOLBURĂ s. I. bulboacă, bulboană, ochi, valvîrtej, vîltoare, vîrtej, (rar) scoc, (reg.) bulbuc, ciulniță, dîlboană, sfredel, șipot, toancă, vîrtecuș, (Transilv. și Ban.) dălbină, (Olt. și Transilv.) dornă, (prin Munt.) șioi, (prin Transilv. și Maram.) știbloancă, (Mold., Bucov. și Transilv.) știoalnă, (Bucov., Transilv. și Mold.) știulboană, (Transilv., Ban. și Olt.) toaie, (Ban.) vir, (înv.) smîrc. (~ a unei ape curgătoare.) II. (BOT.) 1. (Convolvulus arvensis) rochița-rîndunelei, rochița-rîndunicii, (pop.) poponeț, (reg.) cămașa-lui-Dumnezeu, cămașa-Maicii-Domnului, poala-rîndunicii, rochia-rîndunelei, rochița-păsăricii, rochița-păsăruicii, (prin Munt. și Olt.) răcorele (pl.). 2. volbură mare (Convolvulus sepium și silvaticus) = (reg.) cupa-vacii.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

vólbură, volburi, s.f. – (bot.) Plantă erbacee cu tulpină subțire, târâtoare sau agățătoare; rochia rândunicii, holbură (Calystegia sepium – holbură mare; Convolvulus arvensis – holbură mică): „Și mă-ta țiind volbură / Și mie zicându-mi noră” (Bârlea, 1924, I: 210). – Lat. *volvula (< volvere) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

vólbură, -i, s.f. – (bot.) Plantă erbacee cu tulpină subțire, târâtoare sau agățătoare; rochia rândunicii, holbură (Calystegia sepium – holbură mare; Convolvulus arvensis – holbură mică): „Și mă-ta țiind volbură / Și mie zicându-mi noră” (Bârlea 1924 I: 210). – Lat. *volvula (DEX).

hólbură, holbure, s.f. – (bot.) Plantă cu flori mari și albe sub formă de clopoței, care se încolăcește pe tulpina porumbului; troscoțel; „Că i-oi hi atuncea noră / Când i-a crește-n prag holbură” (Calendar, 1980: 82). – Din volbură (< lat. *volvula, din volvere) (Scriban, DEX, MDA).

hólbură, -e, s.f. – (bot.) Plantă cu flori mari și albe sub formă de clopoței, care se încolăcește pe tulpina porumbului; troscoțel; „Că i-oi hi atuncea noră / Când i-a crește-n prag holbură” (Calendar 1980: 82). – Din volbură (< lat. *volvula, din volvere).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CONVOLVULUS L., ZORELE PITICE, VOLBURĂ, fam. Convolvulaceae. Gen originar din regiunile temperate și subtropicale, peste cca 150 specii, plante erbacee, mar puțin, subfrutescente pînă la mici arbuști, unele erecte, altele volubile sau repente, înalte de 40-50 cm. Flori, (caliciul liber, ovar 2-locular, stigmat cu lobi cilindric-cuneați) infundibuliforme, viu colorate. Plante rustice, cu înflorire (vara) bogată.

Intrare: volbură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volbură
  • volbura
plural
  • volburi
  • volburile
genitiv-dativ singular
  • volburi
  • volburii
plural
  • volburi
  • volburilor
vocativ singular
plural
bolbură1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bolbură
  • bolbura
plural
  • bolburi
  • bolburile
genitiv-dativ singular
  • bolburi
  • bolburii
plural
  • bolburi
  • bolburilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • holbură
  • holbura
plural
  • holburi
  • holburile
genitiv-dativ singular
  • holburi
  • holburii
plural
  • holburi
  • holburilor
vocativ singular
plural

volbură convolvulus (2) bolbură holbură

  • 1. Vânt puternic cu vârtejuri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: vârtej 3 exemple
    exemple
    • Moara a ars-o pojarul și au spart-o volburile vîntului. SADOVEANU, O. L. 13.
      surse: DLRLC
    • Volbura crește mereu, iar cerul se-ntunecă-n roșu. COȘBUC, P. II 61.
      surse: DLRLC
    • Nu ne lua cu cuvîntul, Ca și volbura și vîntul. TEODORESCU, P. P. 179.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: sul trâmbă învolburare 3 exemple
      exemple
      • Din zare-n zare, cerul era scund și încenușat, pe-alocuri cu volburi de nouri albicioși. V. ROM. noiembrie 1953, 154.
        surse: DLRLC
      • Parcă simt cum coborîm Ca-ntr-un vis, prăpăstii negre, cum urcăm pe munți cu soare, Cum răzbim prin codri falnici și prin volburi de ninsoare. EFTIMIU, Î. 36.
        surse: DLRLC
      • Zbura ca un gînd, ca o vijelie printre volburele de nisip ce se ridicau în urmă-i. EMINESCU, N. 22.
        surse: DLRLC
    • 1.3. figurat Învălmășeală gălăgioasă; agitație zgomotoasă.
      exemple
      • Din volbura de vorbe, se deapănă ușor Un cîntec ce sporește mai larg, tot mai sonor. VLAHUȚĂ, O. A. 58.
        surse: DLRLC
      • [Graurii] se scoală toți deodată cu mare volbură și trec repede ca un nor negru îndesat. ODOBESCU, S. III 31.
        surse: DLRLC
  • 2. Vârtej de apă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: bulboană vâltoare vârtej 3 exemple
    exemple
    • Vuiesc pe Bistrița nahlapii Și cîntă volbura la Toance. Plutașii dîrzi, în sforul apei, înfig prăjina ca o lance. TOPÎRCEANU, P. 250.
      surse: DLRLC
    • Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. VLAHUȚĂ, O. A. II 116.
      surse: DLRLC
    • Prin volbura apelor... se rostogoleau acum cu vuiet rădăcinile de copaci. ODOBESCU, S. III 183.
      surse: DLRLC
  • 3. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie (Convolvulus arvensis).
    exemple
    • Mă-nvolb Ca volbura-n cea grădină. BIBICESCU, P. P. 256.
      surse: DLRLC

etimologie: