12 definiții pentru tevatură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEVATÚRĂ s. f. Zarvă, gălăgie, scandal. ♦ Bucluc, neplăcere. ♦ Tulburare, încăierare, răscoală, răzmeriță. – Din tc. tevatür.

TEVATÚRĂ s. f. Zarvă, gălăgie, scandal. ♦ Bucluc, neplăcere. ♦ Tulburare, încăierare, răscoală, răzmeriță. – Din tc. tevatür.

TEVATÚRĂ s. f. sg. Zgomot, zarvă, gălăgie (mai ales pricinuită de oameni care se ceartă). Nu credea să se facă atîta tevatură pentru nimicul ăsta. ISPIRESCU, L. 272. Peste vreo cîteva zile a pornit la părinții fetei... și aceștia văzîndu-l că vine cu un mare alai și tevatură, s-au bucurat cu toții. POPESCU, B. IV 29. Un zgomot și o tevatură la poarta raiului, de gîndeai că vin tătarii. CARAGIALE, S. 56. ♦ Bucluc, neplăcere, necaz, zbucium. Cum era și rupt de osteneală de atîta călătorie și de atîta tevatură ce avu pe drum, adormi. ISPIRESCU, L. 212. ♦ Tulburare, încăierare; răscoală, răzmeriță. În Prahova nu fusese cine știe ce tevatură și... de o instigație a oamenilor fostului domnitor nu era vorba. PAS, L. I 35. Mălurenii au veche învățătură și pătimire de la tevatura din 1907. SADOVEANU, M. C. 206.

TEVATÚRĂ ~i f. Tulburare mare, însoțită de gălăgie și de scandal; hărmălaie; tărăboi. [G.-D. tevaturii] /<turc. tevatür

tevatură f. tapaj: de ce să mai facem pacolo tevatură? ISP. [Turc. TEVATUR, svon].

tevatúră f., pl. ĭ (turc. ar. tevatür, id.). Sud. Fam. Tărăboĭ, cĭorovoĭală: după multă tevatură, se’nvoiră. Zbucĭum, zăhăĭală: după tevatura sărbărilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tevatúră s. f., g.-d. art. tevatúrii

tevatúră s. f., g.-d. art. tevatúrii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TEVATÚRĂ s. v. hărmălaie.

TEVATÚRĂ s. v. răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, revoltă.

TEVATU s. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era o ~ de nedescris.)

tevatu s. v. RĂSCOALĂ. RĂSCULARE. RĂZMERIȚĂ. RĂZVRĂTIRE. REBELIUNE. REVOLTĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tevatúră (-ri), s. f. – Zarvă, gălăgie, scandal. Tc. tevatür (Șeineanu, II, 359; Lokotsch 2053; Ronzevalle 68), cf. ngr. ταβατούρι.

Intrare: tevatură
tevatură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tevatu
  • tevatura
plural
genitiv-dativ singular
  • tevaturi
  • tevaturii
plural
vocativ singular
plural