TEVATURĂ s. f. sg. Zgomot, zarvă, gălăgie (mai ales pricinuită de oameni care se ceartă). Nu credea să se facă atîta tevatură pentru nimicul ăsta. ISPIRESCU, L. 272. Peste vreo cîteva zile a pornit la părinții fetei... și aceștia văzîndu-l că vine cu un mare alai și tevatură, s-au bucurat cu toții. POPESCU, B. IV 29. Un zgomot și o tevatură la poarta raiului, de gîndeai că vin tătarii. CARAGIALE, S. 56. ♦ Bucluc, neplăcere, necaz, zbucium. Cum era și rupt de osteneală de atîta călătorie și de atîta tevatură ce avu pe drum, adormi. ISPIRESCU, L. 212. ♦ Tulburare, încăierare; răscoală, răzmeriță. În Prahova nu fusese cine știe ce tevatură și... de o instigație a oamenilor fostului domnitor nu era vorba. PAS, L. I 35. Mălurenii au veche învățătură și pătimire de la tevatura din 1907. SADOVEANU, M. C. 206.