tertip n. 1. (sens învechit) sistemă, plan: încât se atinge despre dreapta judecată, despre tertipul lumii AL.; 2. mijloc (mai adesea neonest): spuse fetei cu ce tertipuri umblă să-i încerce bărbăția ISP.; 3. pl. chichițe, clenciuri: nu se uita la tertipurile și la renghiurile ce-i tot juca ISP. [Turc. TERTIB, ordin, dis-pozitiune, plan, proiect: sensurile vorbei în limba modernă au nuanțe peiorative necunoscute vechii limbi].