21 de definiții pentru soartă

SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În superstiții) Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În concepțiile mistice) Forță supranaturală despre care se crede că hotărăște irevocabil, fatal, toate acțiunile și întâmplările din viața oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viața (sau o parte a vieții) unei ființe (umane); condiție de viață. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

SOÁRTĂ, sorți, s. f. (Și în forma soarte) 1. (La origine, în concepțiile mistice) Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; ceea ce se crede că îi este hărăzit cuiva în viață, independent de voința lui; destin, fatalitate, noroc; (popular) dată, scrisă, ursită. O soartă vitregă face ca pulberea multor oameni mari să fie risipită în vînturi! SADOVEANU, E. 104. Ea lupte-se cum biet o ști, C-așa ne dete soartea, Că și noi ne-am luptat pe-aci Cu greul și cu moartea. COȘBUC, P. II 59. Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții, Deopotrivă-i stăpînește raza ta și geniul morții. EMINESCU, O. I 130. Fugi de aceste locuri și mă părăsește soartei mele nenorocite. ALECSANDRI, T. I 436. 2. Condiție de viață, stare, împrejurare, situație (bună sau rea) în care se află cineva. V. viitor. Eu n-am uitat, fiindcă era soarta mea în joc. C. PETRESCU, C. V. 105. Fii bărbat în orice soartă; și-n cădere și-n izbîndă, Privind cu sîngele rece la răsplată sau osîndă. HASDEU, R. V. 156. Ascultă: fii blîndă și-nțeleaptă. O soartă strălucită la mine te așteaptă. ALECSANDRI, T. II 263. Nu știu dacă ideea cea dintîi... ar fi fost aceea de a îmbunătăți soarta locuitorilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 150. Soarta părinților noștri a pregătit pe a noastră; instituțiile lor sînt baza instituțiilor noastre. BĂLCESCU, O. I 7. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodămînt. La Stalingrad... s-a hotărît soarta ultimului război mondial. STANCU, U.R.S.S. 215. 3. (Învechit și regional, numai în expr.) A trage sorțile = a trage la sorți, v. sorț. – Variantă: soárte s. f.

soártă s. f., g.-d. art. sórții (în expr. și: soártei); pl. sorți

soártă s. f., g.-d. art. sórții; pl. sorți

SOÁRTĂ s. 1. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (livr.) fatum, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orândă, parte, rânduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.) 2. situație, stare. (Nu știe nimic de ~ lor.) 3. deznodământ, sfârșit. (~ bătăliei s-a decis.)

SOÁRTĂ s. v. placentă.

SORȚI s. pl. v. șansă.

SORȚI s. pl. v. recrutare.

soárte (-órți), s. f.1. Destin, ursită. – 2. Ipostază, circumstanță, stare, condiție. – 3. Parte rezervată de destin fiecăruia. – 4. Operație magică pentru a ghici viitorul. – 5. Sistem de recrutare pentru serviciul militar. – 6. Probabilitate favorabilă. – 7. Placentă. – Var. soartă. Mr. soarte „placentă”, megl. sorți. Lat. sǒrtem (Pușcariu 1603; REW 8107), cf. it., port. sorte, prov., fr., cat. sort, sp. suerte. Cu sensurile 4-6 se folosește mai ales la pl. Der. din lat. *exorta, de la exorῑri (Giuglea, Cercetări, 23; Pascu, I, 158) este improbabilă. Cf. alb. šort (Philippide, II, 556). Der. sorti, vb. (a destina, a predestina; refl., Munt., despre un copil – a face pe el); sorți (var. însorți), vb. (a arunca sorții; a face vrăji); sorțar, s. m. (persoană care a tras la sorți pentru serviciul militar); sorțaș, s. m. (persoană ursită). – Din rom. provine bg. soarta „placentă” (Capidan, Raporturile, 228).

SOÁRTĂ sorți f. 1) (în concepții mistice) Forță supranaturală despre care se crede că determina desfășurarea evenimentelor; ursită; fatalitate; destin. ~ vitregă. ~ crudă. 2) Concurs de împrejurări inevitabile. ◊ În voia ~ei la întâmplare. 3) Rezultat final al unei acțiuni; deznodământ. [G.-D. sorții] /<lat. sors,~tis

soartă f. 1. destin, considerat drept cauza diferitelor evenimente ale vieții: a-și plânge soarta; 2. efectul destinului, stare bună sau rea: a-și îmbunătăți soarta; 3. hazard care decide ceva: a trage la sorți; 4. pl. parte: de om avea sorți cu noroc AL.; 5. locul sau casa în care stă fătul în pântecele mă-sei: soarta vacei se îngroapă la izvor spre a avea lapte cu îmbelșugare. [Lat. SORTEM].

soártă f., pl. e și sorțĭ (din maĭ vechĭu, azĭ Trans., soarte, pl. sorțĭ, d. lat. sŏrs, sŏrtis, it. pg. sorte, pv. fr. cat. sort, sp. suerte. V. sorț). Vechĭ. Sorț: după soarte împărți D-zeŭ limbi(lor) pămîntul, în mînile tale sorțile mele (Cor. Ps. 77,54 și 30,16). Lucru obținut pin sorț. În soarte, la sorțĭ, pin sorțĭ. Azĭ. Destin, ursită: o soartă amară, grea, fericită. Pop. Rar. Placentă, membrana care acopere fătu. Soarta armelor, hotărîrea lucrurilor pin războĭ: așa a fost soarta armelor. V. noroc, menire, fatalitate.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

SOÁRTĂ s. 1. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (rar) predetermináție, (înv. și pop.) stríște, (pop.) dátă, făcút, noroceálă, norocíre, orî́ndă, párte, rînduiálă, scrísă, soróc, (înv. și reg.) sorocíre, (reg.) úrsă, urseálă, (înv.) predestináție, preursíre, preursítă, tríște, ursitoáre, (grecism înv.) proorizmós, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.) 2. situație, stare. (Nu știe nimic de ~ lor.) 3. deznodămînt, sfîrșit. (~ bătăliei s-a decis.)

AUDACES FORTUNA IUVAT (lat.) norocul (soarta) îi ajută pe cei îndrăzneți – Vergiliu, „Eneida”, X, 284: „Audentes fortuna iuvat”.

FORTES FORTUNA ADIUVAT (lat.) norocul (soarta) ajută pe cei tari – Terențiu, „Phornio”, act. I, scena 4, 25. V. și Audaces fortuna iuvat.

FORTUNA MULTIS DAT NIMIS, SATIS NULLI (lat.) multora soarta le dă prea mult, nimănui destul (cât i-ar trebui) – Martial, „Epigrammata”, 12, 10, 2.

HABENT SUA FATA LIBELLI (lat.) cărțile își au soarta lor – Terentianus Maurus, „De littersi, syllabis, pedibus et metris”, 258: „Procaptu lectoris, habent sua fata libelli” („Încăpute pe mâna cititorului, cărțile își au soarta lor”). Autorul acestui vers a avut el însuși o soartă tristă, întrucât cartea sa de prozodie a fost dată uitării, iar aforismul acesta atribuit altor scriitori latini.

UT FATA TRAHUNT (lat.) cum le-o târî soarta – A te lăsa în voia soartei, a lăsa ceva la voia întâmplării.

Intrare: soartă
soartă (g.-d. soartei)
Surse flexiune: DOR, DOOM 2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular soartă soarta
plural
genitiv-dativ singular soarte soartei
plural
vocativ singular
plural
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular soartă soarta
plural sorți sorțile
genitiv-dativ singular sorți sorții
plural sorți sorților
vocativ singular
plural