23 de definiții pentru regulă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÉGULĂ, reguli, s. f. 1. Normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ◊ Regulă de trei = metodă pentru determinarea celei de a patra proporționale a trei numere date. Regulă de trei simplă = regulă de trei în care numerele sunt direct proporționale. Regulă de trei compusă = regulă de trei în care cea de a patra proporțională se referă la numere care sunt și ele deduse printr-o regulă de trei. ♦ Obicei, linie de conduită, principiu conducător. 2. Rânduială, ordine; regularitate. ◊ Loc. adv. De regulă = de obicei, în mod obișnuit. În (bună) regulă = în ordine, așa cum se cuvine. În toată regula = după toate regulile, în lege. 3. (Pop.) Menstruație. – Din lat. regula, it. regola (cu unele sensuri după fr. règle).

RÉGULĂ, reguli, s. f. 1. Normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ◊ Regulă de trei = metodă pentru determinarea celei de a patra proporționale a trei numere date. Regulă de trei simplă = regulă de trei în care numerele sunt direct proporționale. Regulă de trei compusă = regulă de trei în care cea de a patra proporțională se referă la numere care sunt și ele deduse printr-o regulă de trei. ♦ Obicei, linie de conduită, principiu conducător. 2. Rânduială, ordine; regularitate. ◊ Loc. adv. De regulă = de obicei, în mod obișnuit. În (bună) regulă = în ordine, așa cum se cuvine. În toată regula = după toate regulile, în lege. 3. (Pop.) Menstruație. – Din lat. regula, it. regola (cu unele sensuri după fr. règle).

regulă sf [At: FN, 117 / V: (îrg) răg~ (A: răgu), (înv) ~golă, ~gu / Pl: ~li, (înv) ~le / E: lat regula, fr règle] 1 Normă pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen. 2 Lege. 3 Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. 4 (Îs) ~ de trei Metodă pentru determinarea celei de-a patra proporționale a trei numere date. 5 (Îs) ~ de trei simplă Regulă (4) de trei în care numerele sunt direct proporționale. 6 (Îs) ~ de trei compusă Regulă (3) de trei în care cea de-a patra proporțională se referă la numere care sunt și ele deduse printr-o regulă de trei. 7 (Rar) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice elementare. 8 Principiu conducător Si: precept. 9 (Îlav) De ~ În mod obișnuit. 10 (Îvr) Model. 11 (Înv; nob) Iscusință. 12 (Înv; nob) Înfățișare. 13 (Mai ales în legătură cu verbele „a face”, „a pune”) Ordine. 14-15 (Îljv) În (sau, înv Ia) (bună, perfectă) ~ În ordine. 16-17 (Îal) Așa cum se cuvine. 18-19 (Îljv) În ~ sau în toată ~la (Care este) după toate regulile (1). 20-21 (Îal) Veritabil. 22 (Înv; îlav) Cu ~ Ordonat. 23 (Rar) Punctualitate. 24 (Rar) Muncă. 25 (Pfm) Menstruație.

RÉGULĂ, reguli și regule, s. f. 1. Normă pe baza căreia se desfășoară o activitate, are loc un proces sau se produce un fenomen. V. lege, precept. Are și războiul regulele lui... ca și duelul. CAMIL PETRESCU, U. N. 410. Cîne dresat dupe regulele artei. ODOBESCU, S. III 19. Perfecționatu-s-a limba? Statornicitu-s-au regulele ei? NEGRUZZI, S. I 339. ◊ Regula de trei = metodă pentru determinarea celei de-a patra proporționale a trei numere date. Părintele Duhu... ne dete la regula de trei tema următoare... CREANGĂ, A. 76. Regula de trei simplă = regulă de trei în care numerele sînt direct proporționale. Regula de trei compusă = regulă de trei în care cea de-a patra proporțională se referă la numere care sînt și ele deduse printr-o regulă de trei. ♦ Principiu conducător, linie de conduită, obicei. Eu nu mi-am permis niciodată să-ți dau un sfat... Dă-mi voie, înainte de a pleca, să mă abat de la această regulă. C. PETRESCU, C. V. 363. 2. Rînduială, ordine; regularitate. Să vă urcați în pod și să faceți regulă acolo. PAS, Z. I 272. Domițian își începu slujba cu aceeași statornicie și regulă ca la București. BASSARABESCU, V. 18. Credeam că adusesem partea mea de îmbunătățire teatrului, punînd oarecare regulă. ALECSANDRI, T. II 56. ◊ Loc. adv. De regulă = în mod obișnuit, de obicei. În (bună) regulă = a) în ordine. Uneori în burta șlepurilor, în hambarele goale care se tapisează cu steaguri și bandiere, se dau baluri marinărești cu invitații în regulă. BART, E. 331. Gică Elefterescu se duse la geam și privi afară, frecîndu-și încîntat mîinile. Totul era în regulă. C. PETRESCU, C. V. 111. Soarele era la prînzul cel mare și Irina așezase toate în bună regulă: casa măturată, așternuturile scuturate și strînse, păsările hrănite. BUJOR, S. 78. Calabalîcul meu... se mai alcătuia și dintr-o ghitară veche cu strunele ei în regulă, de care nu m-aș fi despărțit niciodată. HOGAȘ, DR. II 46; b) adevărat, veritabil, așa cum se cuvine, de-a binelea. În toată regula = adevărat, în lege, după toate regulile. Era clar că hoții lucrau după un plan și că este la mijloc un complot în toată regula. REBREANU, R. II 237. 3. (Popular) Menstruație.

RÉGULĂ s.f. 1. Normă pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ De regulă = în mod obișnuit, de obicei. ♦ Principiu, linie de conduită, lege, obicei. 2. Rânduială, ordine, regularitate. [Pl. -li, -le. / < lat. regula, cf. it. regola, fr. règle].

RÉGULĂ s. f. 1. normă pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen. ♦ de ~ = în mod obișnuit. 2. principiu conducător, linie de conduită, precept, obicei. 3. rânduială, ordine, regularitate. (< lat. regula, după fr. règle)

RÉGULĂ ~i f. 1) Normă potrivit căreia se desfășoară o activitate; precept. 2) mat. Mod de rezolvare a unor probleme. * ~ de trei (simplă și compusă) metodă pentru determinarea celei de-a patra mărimi date. 3) Principiu călăuzitor; linie de conduită. ~ de politețe.De ~ în mod obișnuit; de obicei. 4) Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe. ◊ A face ~ a face ordine. În (bună) ~ așa cum trebuie; în ordine. În toată ~a în conformitate cu legea; în deplină ordine. [G.-D. regulii] /<lat. regula, fr. regle

regulă f. 1. ceeace servă a conduce: regulă de purtare; 2. buna ordine: a pune o regulă în cheltuieli; 3. prescripțiuni de bună cuviință: regulele politeței; 4. exemplu de urmat; 5. principii și metode ce servă la practica sau învățarea artelor, științelor, etc.; 6. se zice de principalele operațiuni, aritmetice (adunare, scădere, înmulțire și împărțire).

*régulă f., pl. e ca virgule, maĭ bine de cît ĭ (lat. régula, d. régere, a dirija. V. riglă, răgulă, dirijez). Modu cum trebuĭe să lucrezĭ, să facĭ ceva, să te porțĭ: regulă de purtare, regulă de politeță. Ordine, disciplină: în această școală e mare regulă. Principiŭ, lege, sistemă, metodă, dreptar: după toate regulele arteĭ. Statutele unuĭ ordin religios catolic: regula sfîntuluĭ Francisc. Aritm. Operațiune, mod de a lucra cu numerele: regula adunăriĭ, scăderiĭ, înmulțiriĭ și împărțiriĭ. Regula de treĭ. V. treĭ. Cu regulă, cu rînduĭală, în ordine: a lucra cu regulă (loc. adj. om cu regulă). De regulă, de obiceĭ, de ordinar: acest om se îmbată de regulă. În regulă, de-a binele, realmente: s’aŭ bătut în regulă (loc. adj. bețiv în regulă).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

régulă s. f., g.-d. art. régulii; pl. réguli

régulă s. f., g.-d. art. régulii; pl. réguli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RÉGULĂ s. v. ciclu, menstruație, operație, period.

RÉGULĂ s. 1. v. uzanță. 2. v. canon. 3. v. indicație. 4. normă, precept, principiu, rânduială, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viață.) 5. v. ceremonial. 6. v. precept. 7. v. disciplină. 8. v. ordine. 9. v. rânduială.

REGULĂ s. 1. obicei, rînduială, tipic, uz, uzanță, (înv.) șart. (Care e ~ în aceste împrejurări?) 2. canon, lege, normă, tipic. (O ~ a artei clasice.) 3. indicație, prescripție, (înv.) ustav. (Cîteva ~ pentru respectarea...) 4. normă, precept, principiu, rînduială, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viață.) 5. ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, ritual, rînduială, tipic, (rar) rit, (înv.) politică. (Conform ~ de la curte...) 6. învățătură, normă, precept, principiu, (pop.) poruncă, (înv.) mărturie, porunceală, poruncită. (~ morală.) 7. disciplină, ordine, rînduială. (Obișnuit cu ~; respectați ~.) 8. ordine, organizare, orînduială, rînduială, (înv.) tocmeală, tocmire. (O ~ desăvîrșită domnea acolo.) 9. ordine, rînduială, rost, socoteală, (înv. și reg.) soroc. (Știe ~ lucrurilor.)

regulă s. v. CICLU. MENSTRUAȚIE. OPERAȚIE. PERIOD.

Regulă ≠ debandadă, dezordine


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

régulă (regule), s. f. – Normă. – Var. pl. reguli. Lat. regula (sec. XIX). Este dubletul lui riglă, s. f. (linie), din ngr. ῥίγλα (Gáldi 246). – Der. regula, vb. (a reglementa; a ordona, a determina; familiar, a pedepsi; Arg., a se copula); regulament, s. n. (normă; Arg., copulație); regularisi, vb. (a regulariza; a corecta, a îmbunătăți, a pedepsi); regulator, s. m. din fr. régulateur; neregulat, adj. (iregular; adv., fără nici o regulă). Răgulă, s. f. (clasă, castă), cuvînt folosit numai de Dosoftei, poate un latinism, înțeles de el ca „ordin”.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

RÉGULĂ s. f. (< lat. régula, cf. it. regola, după fr. règle): normă (v.) lingvistică. În mod obișnuit, în limba română se vorbește despre mai multe tipuri de r. lingvistice: r. de despărțire a cuvintelor în silabe, r. ortoepice (de pronunțare corectă), r. ortografice (de folosire corectă a semnelor ortografice și de scriere corectă a cuvintelor), r. de punctuație (de folosire corectă a semnelor de punctuație). R. de despărțire a cuvintelor în silabe sunt r. obligatorii, fixate prin uz, de care țin seama (sau de care ar trebui să țină seama) vorbitorii limbii noastre în folosirea cuvintelor. Cele mai importante dintre aceste r. sunt: a) o consoană așezată între două vocale formează întotdeauna silabă cu vocala următoare: ca-la-mi-ta-te, bu-cu-ri-e etc.; b) două, trei sau patru consoane așezate între două vocale formează silabe diferite: prima consoană trece de obicei la prima silabă, iar celelalte consoane trec de obicei la silaba următoare, ca în cuvintele ac-tiv, as-tăzi, mul-te, poar-tă, as-pru, din-tre, in-dus-tri-e, noas-tre; mon-stru etc.; c) două vocale succesive (în hiat, care nu formează diftong) trec în silabe diferite: prima vocală trece la prima silabă, iar cealaltă vocală, la silaba următoare, ca în cuvintele ce-re-a-le, du-et, fe-e-rie, fi-in-ță, poe-zi-e, zo-o-lo-gi-e etc.; d) o semivocală și o vocală sau două semivocale și o vocală din cadrul unui diftong sau triftong intră toate în aceeași silabă: țea-vă, pia-tră, ief-tin, cior-chi-ne, leor-pă-i, pâi-ne, moa-ră, ro-ua, zi-uă, leoar-că, ve-neau, su-iau, tă-iai etc.; e) grupurile consonantice bl, br, cl, cr, dl, dr, fl, fr, gl, gr, pl, pr, tl, tr, vl, vr rămân în aceeași silabă: ta-blă, a-bra-ziv, de-clam, la-cri-mă, Co-dlea, co-dru, a-fla-se, re-fren, i-so-glo-să, a-grar, po-plin, cea-pra-zar, bâ-tlan, re-tras, e-vla-vi-e, li-vrea etc.; f) grupurile consonantice ct, cț, pt, precedate de consoane, se despart, trecând prima la silaba dinainte, iar a doua la silaba următoare: punc-tu-a-ți-e, func-ție, somp-tu-os etc.; g) cuvintele compuse cu componentele sudate se despart în silabe ținându-se seama de aceste componente: a-tot-ști-u-tor (< a + tot + știutor), bi-ne-ve-nit (< bine + venit), drept-unghi (< drept + unghi), nici-o-da-tă (< nici + o + dată), ori-când (< ori + când), port-al-tói (< port + altoi), scurt-cir-cu-it (< scurt + circuit) etc.; h) cuvintele derivate cu prefixe sau cuvintele împrumutate compuse, cu structură analizabilă în limba română, se despart în silabe ținându-se seama de existența elementelor componente: des-tăi-nu-i (< des + tăinui), ne-sta-bil (< ne + stabil), ne-ști-u-tor (< ne + știutor), dez-ar-ti-cu-la (< dez + articula), in-e-gal (< in + egal), in-a-dec-vat (< in + adecvat), in-o-pe-rant (< in + operant), in-u-man (< in + uman), pre-scri-e (< pre + scrie) etc. R. ortoepice sunt r. de pronunțare corectă a sunetelor și a cuvintelor din limbă. Cele mai importante dintre acestea pentru limba română sunt, în aceiași timp, și r. ortografice. Astfel: 1) după j și ș se pronunță și se scrie a, nu ea, în cuvintele coaja, jale, tânjală, coșar, șapte, ușa etc.; 2) după j și ș se pronunță și se scrie ea, nu a, în sufixele -ean, -eală și -eață ale substantivelor doljean, prăjeală, ieșean, greșeală, roșeață etc.; 3) după j și ș se pronunță și se scrie ă, nu e, în cuvintele plajă, strajă, uriașă, fruntașă etc., în substantivele și adjectivele derivate înfricoșător, crucișător, îngrășământ etc., în formele verbale protejăm, angajăm, înfățișăm, îmbrățișăm etc., în pluralele substantivelor de origine infinitivală angajări, înfățișări, îmbrățișări etc.; tot ă, nu e, se pronunță și se scrie în formele verbale acopăr, acoperă, sufăr, suferă, dădeam, să aibă etc.; 4) după consoanele j și ș se pronunță și se scrie e, nu ă, în rădăcina cuvintelor jecmăni, jelanie, jelui, înșela, ședea, șes etc.; 5) se pronunță și se scrie e, nu i, în finalul elementului de compunere ante-: antepenultim, antevorbitor, antemeridian, antebelic etc.; 6) după consoanele j și ș se pronunță și se scrie î nu i, în gerunziile verbelor de conjugarea I angajând, degajând, înfățișând, îngroșând etc.; tot cu î și nu cu i se pronunță și se scrie în gerunziul verbului a crea: creând și la începutul substantivului întreprindere; 7) în neologisme, e inițial sau e în hiat, la început de silabă, se pronunță și se scrie e, nu ie: ecran, ecuator, epocă, eră, eroism, evident, examen, explozie etc. – aeroport, alee, poem, agreez, creez etc.; 8) e final din sufixul lexical -ețe se pronunță și se scrie e, nu ă, în substantivele bătrânețe, frumusețe, tinerețe etc.; 9) e accentuat, înaintea unei silabe cu vocala e, se pronunță și se scrie e, nu ea: crede, vede, verde etc.; 10) după j, r, s, ș, ț și z, vocala e se pronunță și de scrie e, nu ă, în cuvintele jertfă, reușită, mătase, șed, țepi, zece etc.; 11) după consoanele j, s, ș, ț și z și după grupul consonantic st se pronunță și se scrie i, nu î, în rădăcina cuvintelor jir, singur, mașină, subțire, zile, stinge etc.; tot i, nu î, se pronunță și se scrie în cuvintele imbold, incarna, intitula etc.; 12) se pronunță și se scrie e, nu ă, în prepozițiile către, de și pe; i, nu î, în prepozițiile din, dintre, dintru, dinspre etc.; î, nu ă, în prepoziția până; ă, nu e, în prepoziția după; 13) se pronunță și se scrie i final în pronumele demonstrative de identitate același, aceeași, aceiași, aceleași; în pronumele de întărire însuși, însăși, înșiși, înseși și în adverbele iarăși și totuși; 14) se pronunță și se scrie i, nu e, în sufixul -atic din adjectivele îndemânatic, primăvăratic, tomnatic, văratic, etc. și în prima silabă a adjectivului distructiv; 15) se pronunță și se scrie î, nu ă, în sufixele verbelor derivate din onomatopee, care au pe î în rădăcină: bâjbâi, cârâi, dârdâi, gâgâi, hârâi, mârâi, pârâi, scârțâi, târâi, vâjâi etc.; 16) se pronunță și se scrie o, nu oa, în singularele barocă, echivocă, pedagogă etc., în numeralele două și nouă, în pronumele nouă și vouă și în formele substantivale rouă și ouă; 17) se pronunță și se scrie a-e, nu a-ie în cuvintele aer și faeton și în derivatele primului: aerian, aerisi, aerodrom, aeroport etc.; 18) se pronunță și se scrie e-a, nu e-ia, în cuvintele crea, creare, creație, recrea, recreație, agrea, agreabil, impermeabil etc.; 19) se pronunță și se scrie e-e, nu e-ie, în cuvintele alee, epopee, idee; licee, orhidee; agreez, creez etc.; 20) se pronunță și se scrie i-e, nu i, în formele verbale scriem, scrieți, să scriem, să scrieți, a scrie; 21) se pronunță și se scrie i-i, nu i, în cuvintele conștiință, conștiincios, conștiinciozitate, fiind, fiindcă, ființă, știință etc.; 22) se pronunță și se scrie o-e, nu o-ie, în cuvintele poem, poezie, poet etc.; 23) se pronunță și se scrie o-o, nu o, în cuvintele alcool, cooperator, cooperativă, zoologie, zootehnie etc.; 24) se pronunță și se scrie u-e, nu u-ie, în cuvintele duel, duet, menuet, perpetuez, accentuez etc.; 25) se pronunță și se scrie ia, nu ea, după b, p, m, f, și v, în cuvintele biată, piatră, piață, amiază, fiare, viață etc.; se pronunță și se scrie la fel și în cuvintele aceștia, atâția, aceia, aceiași; 26) se pronunță și se scrie ea, nu a, după s, ț, și z, în cuvintele seamă, seară, seacă, țeapă, țeapăn, zeamă, îmbulzeală etc. și ea, nu ia, în femininele pronominale aceea și aceeași; 27) se pronunță și se scrie ie, nu e, în cuvintele miel, miere, miercuri, fiere, fierbe, piere, piept, pierde, vieți etc. 28) se pronunță și se scrie îi, nu ăi, în cuvintele câine, mâine, pâine și îi, nu ăi, în numeralul ordinal întâi; 29) se pronunță și se scrie uă, nu o, în numeralele două și nouă, în pronumele personale nouă și vouă, în adjectivul nouă, în substantivele piuă, rouă și ziuă și în verbul plouă; 30) se pronunță și se scrie b, nu v, în numele lunilor decembrie, februarie, septembrie, octombrie și noiembrie; 31) se pronunță č și se scrie c, nu ț, în cuvintele cifră, cilindru, ciment, civil, lucernă, viciu etc.; 32) se pronunță d și se scrie d, nu z, în formele verbale aprind, să aprind, ard, să ardă, aud, să audă, cad, să cadă etc.; 33) se pronunță și se scrie h, nu se omite, în cuvintele hegemon, hibrid, hidrogen, hipodrom, hotel etc.; nu se pronunță și nu se scrie h în cuvintele coerent, umor etc.; 34) se pronunță și se scrie j, nu giu, în cuvintele împrumutate din limba franceză, formate cu sufixul -aj: filaj, dresaj, personaj, peisaj, anturaj etc.; se pronunță și se scrie giu, nu j, în neologismele cortegiu, naufragiu, ravagiu etc.; 35) se pronunță și se scrie n, nu i (ie), în formele verbale rămân, să rămână, spun, să spună, țin, să țină etc.; 36) se pronunță și se scrie r, nu i (ie), în formele verbale cer, ceri, să ceară, pier, pieri, să piară, sar, sari, să sară etc.; 37) se pronunță și se scrie s, nu z, în neologismele terminate în -asm și -ism și în derivatele lor: marasm, plasmă, pleonasm, sarcasm, prismă; de asemenea, în cuvintele împrumutate din franceză, formate cu sufixul -ism: parnasianism, socialism, structuralism etc. și în neologismele chermesă, premisă, sesiune etc.; 38) se pronunță și se scrie s, nu ș, în cuvintele deschide, deschis, fisă, scenă, schimba, stand, stofă etc.; 39) se pronunță și se scrie ș, nu j, înainte de n, în cuvintele obișnuit, pașnic, strașnic, veșnic etc.; 40) se pronunță cs, nu s, și se scrie x în cuvintele expeditiv, expediție, experiență, exploatare, explozie etc., iar cș, nu cs, în pluralele ficși și ortodocși; 41) se pronunță gz, nu s sau z, și se scrie x în cuvintele exact, exactitate, examen, exemplu etc.; 42) se pronunță și se scrie cv, nu cu, în cuvintele adecvat, cvartet etc.; 43) se pronunță și se scrie nn, nu n, în derivatele cu prefixul în-, când cuvintele de bază încep cu n-: înnegrí, înnodá, înnoí, înnopta etc.; 44) se pronunță și se scrie n, nu nn, în cuvintele înăbuși, înota, îneca; 45) se pronunță și se scrie r în prepozițiile prin și printre; 46) se pronunță și se scrie z, nu j, în pluralele brazi, chinezi, cruzi, francezi etc. și în singularul dezghețat; 47) se pronunță și se scrie z, nu s, în prefixele dez- și răz- din cuvintele dezamăgi, dezaproba, dezechilibru, dezbrăca, dezdoi, dezgoli, dezlega, dezminți, deznoda, dezrădăcina; răzbate, răzbuna, răzgândi etc.; 48) se pronunță și se scrie v, nu vr, în formele verbale voi, voiesc, voiești, voiește, voim, voiți, voiesc, voiam, voisem, am voit etc.; 49) se pronunță și se scrie corupt, nu: conrupt; se, nu: să (în: se duce); străin, nu strein sau strin etc.

REGULĂ DE CIRCULAȚIE normă având caracter general sau special obligatoriu în desfășurarea activității de zbor în deplină siguranță. Regulile de circulație aeriană privesc încrucișările, depășirile, zborurile la același nivel, patrulările la pantă, prioritățile la aterizare etc. Regula de circulație pe aerodrom vizează deplasările peste pistele de decolare-aterizare, căile de rulaj etc.

regula octavei (fr. règle de l’octave; it. regola dell’ottava), procedeu de armonizare* ce reunește într-o serie de acorduri* mai ales funcțiile* de tonică* și de dominantă* pe scheletul unei game* majore* în urcare și coborâre (există și o serie minori*). Inventată de către theorbistul Maltot, angajat al Operei din Paris, r. avea drept scop realizarea aproape mecanică de către acompaniatori a bașilor (III, 1), sumar sau chiar deloc cifrați*.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

REGÚLĂ (< lat.) s. f. 1. Normă, lege după care se desfășoară ceva; precept. ◊ R. celor trei unități = un principiu fundamental al teatrului în clasicism, potrivit căruia acțiunea piesei trebuie concentrată într-un subiect principal unic (unitatea de acțiune), evenimentele desfășurându-se într-un răstimp de 24 de ore (unitatea de timp) și în același loc (unitatea de loc). Existentă încă în „Poetica” lui Aristotel, cerința unității de acțiune și de timp este întregită în timpul Renașterii cu ideea unității de loc formulată de Gian Giorgio Trissino în Pen. Italică, de Ben Johnson în Anglia, de Cervantes și Tirso de Molina în Spania, de P. Ronsard, Joachim du Bellay, J.C. Scaliger în Franța. Aplicată riguros pentru prima dată de Jean Mairet în pastorală („Silvanire”) și în tragedia clasică („Sophonisbe”), ea a fost susținută de J. Chapelain, G. de Scudery, abatele Fr. d’Aubignac și s-a impus îndeosebi în teatrul francez al sec. 17-18, după ce Boileau a canonizat-o în „Arta poetică”, fiind apoi abandonată o dată cu apariția romantismului. Regula de aur = maximă întâlnită în aproape toate sistemele religioase și etice: „Poartă-te cu ceilalți așa cum ai vrea ca ei să se poarte cu tine”. 2. Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ◊ Regula de trei compusă = r. care determină valoarea unei mărimi depinzând direct sau invers proporțional de alte mărimi. Regula de trei simplă = r. care determină valoarea unei mărimi direct sau invers proporționale cu o lată mărime atunci când se cunosc două valori ale uneia dintre mărimi și o valoare a celeilalte mărimi. 3. (CHIM.) Regula lui Hund = r. conform căreia completarea cu electroni a orbitalilor cu energie egală dintr-un substrat se realizează prin ocuparea fiecărui orbital mai întâi de către un singur electron și numai după aceea are loc ocuparea fiecărui orbital cu câte doi electroni. 4. Rânduială, ordine; regularitate. ◊ Loc. De regulă = în mod obișnuit, de obicei.

NULLA REGULA SINE EXCEPTIONE (lat.) nici o regulă fără excepție – Inițial adagiu din dreptul roman. Astăzi, aceste cuvinte au un sens mai general: realitatea este prea bogată și contradictorie pentru ca să poată fi supusă unor catalogări sau încadrată în formule rigide.

Intrare: regulă
regulă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • regulă
  • regula
plural
  • reguli
  • regulile
genitiv-dativ singular
  • reguli
  • regulii
plural
  • reguli
  • regulilor
vocativ singular
plural
regulă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DLRLC, DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • regulă
  • regula
plural
  • regule
  • regulele
genitiv-dativ singular
  • regule
  • regulei
plural
  • regule
  • regulelor
vocativ singular
plural