16 definiții pentru pustnic pusnic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ.

PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ.

PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -e, s. m. și f. (Și în forma pusnic) Călugăr sau laic care duce o viață aspră, de privațiuni, departe de lume; anahoret, sihastru, eremit. V. ascet. Vinu-i bun și hora-mi place, Iar tu, doamne, fă-mi ce vrei. Numai pustnic nu mă face! COȘBUC, P. II 67. M-am tras în munții voștri și m-am făcut pustnic, să-mi spășesc păcatele. RETEGANUL, P. V 84. Văd dinaintea mea ten pustnic sălbatic, cu părul și barba vîlvoi. CARAGIALE, O. III 98. ♦ Fig. Persoană care trăiește izolată de lume (uneori pentru a se reculege, a trăi meditînd). Ai devenit o pusnică... o filozoafă... CAMIL PETRESCU, T. II 228. Bătrînul Dan trăiește ca șoimul singuratic În peșteră de stîncă, pe-un munte singuratic... Vechi pustnic, rămas singur Un timpul său afară. ALECSANDRI, P. A. 161. – Variantă: púsnic, -ă s. m. și f.

PÚSTNIC ~ci m. 1) Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume ducându-și viața în post și rugăciuni; sihastru; schimnic; ascet. 2) fig. Persoană care duce o viață izolată și aspră. /<sl. pustyniniku

pustnic m. 1. cel ce trăiește în pustiu; 2. fig. om care trăiește retras. [Slav. PUSTYNĬNĬKŬ].

pústnic m. (vsl. pustynĭkŭ, bg. pustinnikŭ, sîrb. pustinik, pustnic, pusnik, blestemat, afurisit; rus. pustýnnik). Sihastru, schimnic, eremit, anahoret, călugăr retras singur în pustietate. – Și pusnic (ca crîsnic, vrîsnic). Vechĭ și pustínic.

PÚSNIC, -Ă s. m. și f. v. pustnic.

PÚSNIC, -Ă s. m. și f. v. pustnic.

PÚSNIC, -Ă s. m. și f. v. pustnic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pústnic (pust-nic) s. m., pl. pústnici

pústnic s. m. (sil. mf. pust-), pl. pústnici

pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice

pústnică s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PÚSTNIC s. anahoret, ascet, eremit, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ul trăiește prin locuri pustii.)

PUSTNIC s. anahoret, ascet, eremit, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ul trăiește prin locuri pustii.)

Intrare: pustnic
  • silabație: pust-
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pustnic
  • pustnicul
  • pustnicu‑
plural
  • pustnici
  • pustnicii
genitiv-dativ singular
  • pustnic
  • pustnicului
plural
  • pustnici
  • pustnicilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pusnic
  • pusnicul
  • pusnicu‑
plural
  • pusnici
  • pusnicii
genitiv-dativ singular
  • pusnic
  • pusnicului
plural
  • pusnici
  • pusnicilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)