Definiția cu ID-ul 938054:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUSTNIC, -Ă, pustnici, -e, s. m. și f. (Și în forma pusnic) Călugăr sau laic care duce o viață aspră, de privațiuni, departe de lume; anahoret, sihastru, eremit. V. ascet. Vinu-i bun și hora-mi place, Iar tu, doamne, fă-mi ce vrei. Numai pustnic nu mă face! COȘBUC, P. II 67. M-am tras în munții voștri și m-am făcut pustnic, să-mi spășesc păcatele. RETEGANUL, P. V 84. Văd dinaintea mea un pustnic sălbatic, cu părul și barba vîlvoi. CARAGIALE, O. III 98. ♦ Fig. Persoană care trăiește izolată de lume (uneori pentru a se reculege, a trăi meditînd). Ai devenit o pusnică... o filozoafă... CAMIL PETRESCU, T. II 228. Bătrînul Dan trăiește ca șoimul singuratic În peșteră de stîncă, pe-un munte singuratic... Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară. ALECSANDRI, P. A. 161. – Variantă: pusnic, -ă s. m. și f.