proscripție sf [At: SĂULESCU, HR. II, 282/10 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: lat proscriptio, fr proscription] 1 Pedeapsă la care autoritatea publică supunea pe cineva pentru motive politice. 2 Exilare (1). 3 (Rar) Emigrare (1). 4 (În Antichitatea romană) Proscriere (4). 5 (Înv; îs) Listă de ~ Listă afișată ce cuprindea numele condamnaților. 6 (Rar) Interzicere.

PROSCRIPȚIE, proscripții, s. f. (Învechit) 1. Pedeapsă la care autoritatea publică supunea în trecut pe cineva (mai ales, pentru o vină politică), izgonire din patrie (v. surghiun); proscriere. Mărirea voastră o va ridica din toată proscripția și îi va chezășui asigurarea vieții. NEGRUZZI, S. IV 280. Ei decretează legile de proscripție. RUSSO, S. 182. 2. (În antichitatea romană) Punere în afară de lege, osîndire la moarte fără forme de judecată pentru infracțiuni politice (osînda putînd fi executată de oricine-l întîlnea pe condamnat). Listă de proscripție = listă afișată cuprinzînd numele persoanelor declarate în afară de lege.

PROSCRIPȚIE s.f. 1. Procedeu de condamnare la moarte fără judecată, înscriind numele persoanei condamnate pe o listă care se afișa. 2. Izgonire din patrie; surghiun. [Gen. -iei, var. proscripțiune s.f. / cf. fr. proscription, lat. proscriptio].

PROSCRIPȚIE s. f. (în Roma antică) punere în afara legii, condamnare la moarte sau la exil și confiscarea averii fără forme judiciare, pentru infracțiuni politice, înscriind numele celui osândit pe o listă care se afișa. (< lat. proscriptio, fr. proscription)

PROSCRIPȚIE ~i f. v. A PROSCRIE. ◊ Listă de ~ listă afișată care cuprinde numele celor condamnați sau declarați în afara legii. /<lat. proscriptio, ~onis fr. proscription

proscripțiune sf vz proscripție

PROSCRIPȚIUNE s.f. v. proscripție.

proscripți(un)e f. 1. osândire la moarte fără forme judiciare: proscripțiunile lui Sylla; 2. măsuri violente în contra persoanelor în timp de turburări civile; 3. fig. desființare: proscripțiunea unui obiceiu.

*proscripțiúne f. (lat. proscríptio, -ónis. V. circum-scripțiune). Acțiunea de a proscrie, condamnare fără judecată: Roma fu dezolată de proscripțiunile luĭ Sula, Mariŭ și Antoniŭ. Fig. Desființare, suprimare: proscripțiunea unuĭ obiceĭ.

proscripție (punere în afara legii, exil) (rar) (desp. pros-crip-ți-e/pro-scrip-) s. f., art. proscripția (desp. -ți-a), g.-d. art. proscripției; pl. proscripții, art. proscripțiile (desp. -ți-i-)

!proscripție (punere în afara legii, exil) (rar) (pros-crip-ți-e/pro-scrip-) s. f., art. proscripția (-ți-a), g.-d. art. proscripției; pl. proscripții, art. proscripțiile (-ți-i-)

proscripție s. f. (sil. -ți-e; mf. -scrip-), art. proscripția (sil. -ți-a), g.-d. art. proscripției; pl. proscripții, art. proscripțiile (sil. -ți-i-)

proscripție

PROSCRIPȚIE s. v. exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.

proscripție s. v. EXIL. EXILARE. PRIBEGIE. SURGHIUN. SURGHIUNIRE.