proscriere sf [At: BOLLIAC, ap. GHICA, A. 629 / Pl: ~ri / E: proscrie] 1 Blamare (1). 2 Scoatere a cuiva de sub protecția legilor pe motive politice. 3 Exilare (1). 4 (În Antichitatea romană) Condamnare la moarte pentru infracțiuni politice, fără forme judiciare Si: proscripție (4). 5 (Asr) Interzicere.

PROSCRIERE, proscrieri, s. f. (Învechit) Faptul de a proscrie; proscripție. [Am făcut] din viața mea un șir de închisori, exiluri.. și proscrieri. GHICA, A. 629.

PROSCRIERE s.f. Acțiunea de a proscrie și rezultatul ei; proscripție. [Pron. -scri-e-. / < proscrie].

proscriere (desp. pros-cri-/pro-scri-) s. f., g.-d. art. proscrierii; pl. proscrieri

!proscriere (pros-cri-/pro-scri-) s. f., g.-d. art. proscrierii; pl. proscrieri

proscriere s. f. (sil. mf. -scri-), g.-d. art. proscrierii; pl. proscrieri

PROSCRIERE s. 1. v. surghiunire. 2. v. interzicere.

PROSCRIERE s. v. exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.

PROSCRIERE s. (JUR.) 1. alungare, exilare, gonire, izgonire, ostracizare, surghiunire, (livr.) relegare, relegație. (~ cuiva din patria sa.) 2. interzicere, oprire. (~ duelului.)

proscriere s. v. EXIL. EXILARE. PRIBEGIE. SURGHIUN. SURGHIUNIRE.