24 de definiții pentru probă prubă prublă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRÓBĂ, probe, s. f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ◊ Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. ◊ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. ♦ Spec. Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). ♦ Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eșantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

PRÓBĂ, probe, s. f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ◊ Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. ◊ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. ♦ Spec. Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). ♦ Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eșantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

pro sf [At: CANTEMIR, IST. 164 / V: (îvp) prubă, (reg) ~ovă, prublă / Pl: ~be / E: lat proba, ger Probe, it prova, pn próba, mg probá, fr (é)preuve] 1 Confirmare a unui adevăr, a unui fapt, a unei afirmații etc. 2 (Ccr) Dovadă etc. în sprijinul sau împotriva cuiva sau a ceva ori pentru confirmarea unui fapt, a unei afirmații, a unei presupuneri etc. Si: (rar) probare (3). 3 (Jur; îs) ~ cu martori Dovedire cu martori a unei afirmații, a unei situații etc. în fața instanțelor de judecată. 4 (Îlv) A da ~ (sau ~be) de... A dovedi Si: a demonstra, a proba. 5 (Îvr) Marcă2 aplicată pe un obiect de metal prețios pentru a întări valoarea lui. 6 (În legătură cu verbele „a face”, „a pune la”) Acțiune, cercetare, analiză etc. întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute Si: verificare. 7 (Spc; de obicei în legătură cu verbele „a face”, „a pune la...”) Experiment. 8 (Îla) De (sau, pop, de o) ~ Care servește ca încercare. 9 (Îlav) De (sau, pop, de o) ~ De verificare. 10 (Spc) Încercare a unei mașini, a unui aparat, a unui material, a unui obiectiv tehnic etc. pentru a verifica buna lor funcționare ori însușirile lor tehnice, funcționalitatea lor etc. 11 (Spc) Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte care este în lucru, pentru a vedea dacă se potrivește pe purtător. 12 (Spc) Fiecare dintre părțile din care se compune un examen. 13 (Pgn) Examen. 14 (Spc) Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai largi, în cadrul unui concurs etc. 15 (Îvr; îs) ~ la metale Totru. 16 (Îvr) Vas în care se topeau sau se încercau aurul, argintul etc. 17 (Spc; asr) Repetiție făcută în vederea unei reprezentații, a unei ceremonii etc. 18 (Spc) Verificare a exactității unui calcul matematic. 19 (Udp „de”) Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material, care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective din care face parte Si: eșantion, mostră, (reg) modă1. 20 (Îs) Corp de ~ Epruvetă. 21 (Îs) Arbore de ~ Arbore ales după anumite criterii, apoi doborât, tăiat și stivuit, astfel ca din volumul obținut să se poată deduce volumul unei specii de arbori sau de arbuști. 22 (Reg) Arbore pregătit anume pentru ca anumite insecte parazite să-și depună îl el ouăle, care apoi sunt distruse. 23 (Asr) Text de tipar pe care se operează corecturile tipografice. 24 (Îs) ~be de tipar Modele de tipărituri colecționate de un tipograf pentru a arăta varietatea literelor de care dispune. 25 Analiză a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. 26 Formă particulară care, prin însușirile sale, ilustrează o categorie, un ansamblu de fenomene, o situație generală Si: mostră. 27 (Reg; îe) A-i trage (cuiva) o ~ de bătaie A bate zdravăn pe cineva.

PRÓBĂ, probe, s. f. 1. (De obicei în construcție cu verbele «a face», «a supune», «a pune») Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă un lucru este bine făcut, dacă îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. Tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = numai ca încercare, de încercare. A descoperit ceva mai bun: să ceară abonamente de probă de la ziarele ungurești. REBREANU, I. 66. ◊ Expr. A face (o) probă (sau proba) = a încerca să faci un lucru, pentru a-ți da seama dacă el poate fi făcut în condițiile date. Niște copii... făceau probă de urătură pentru sfintui Vasile. SADOVEANU, P. S. 97. Se urcă, făcu proba și într-un minut fu aproape de pădure. ISPIRESCU, L. 7. A face proba unui calcul matematic = a verifica exactitatea unui calcul prin alt calcul, specific. ♦ Încercare a unei mașini, a unui aparat etc., pentru a constata funcționarea (bună sau rea) a acestora. [Locomotivei] i se face proba. Trece de pe o linie pe alta, e oprită brusc, apoi din nou i se dă frîu liber și ea se lasă condusă. SAHIA, N. 31. 2. Fiecare dintre părțile din care constă un examen. Au trecut cu bine probele scrise și orale. I. BOTEZ, ȘC. 226. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai largi. Schiorii romîni vor concura la probele de coborîre și slalom. ♦ Cantitate dintr-un material care se examinează în vederea stabilirii calității întregului material; eșantion, mostră. Cu linguroiul topitorul ia din cînd în cînd probe, să vadă cum leagă, stingîndu-le cu apă dintr-un rezervor de fier. CONTEMPORANUL, S. II, 1955. nr. 481, 3/4. Plutonierul intrase la vapor să guste probele [de pește] fi să pregătească bărcile. BART, S. M. 73. Corp de probă = epruvetă. 3. Dovadă, mărturie. Niciodată reclamanții n-au probe. STANCU, D. 258. Drept probă, vă voi da și un alt exemplu. CARAGIALE, O. III 207. Probă cu martori = susținere, prin martori, a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. Revoltat de ipocrizia proprietarului, medicul cere proba cu martori, care i se admite. ARGHEZI, P. T. 94. ◊ (În construcție cu verbul «a da») M-am pus pe treabă, voind a da probe de capacitate, de onestitate, de activitate. ALECSANDRI, T. I 370. Ați luat ceva măsuri ca să încredințați pe maghiari că voi sînteți frații lor, că sînteți uniți cu dînșii? Le-ați dat vreo probă de credință ca să se încrează în voi? BOLLIAC, O. 231. – Variantă: (popular) prúbă (SBIERA, P. 99, CONTEMPORANUL, VII 36, ODOBESCU, S. I 480) s. f.

PRÓBĂ s.f. 1. Încercare; (examen de) verificare. ♦ Metodă prin care se constată justețea unui calcul. ♦ Întrecere. 2. Parte dintr-un material care se supune analizei spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material; mostră, eșantion. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 3. Dovadă, mărturie. [< lat. proba].

PRÓBĂ s. f. 1. încercare; (examen de) verificare. ◊ metodă prin care se constată justețea unui calcul. ◊ (sport) întrecere. 2. parte din materialul unei mostre care se supune analizei, spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material. 3. (fot.) copie pozitivă pe hârtie. 4. confirmare, dovadă, mărturie. (< lat. proba, germ. Porbe)

PRÓBĂ ~e f. 1) Fapt care servește la confirmarea unui adevăr; dovadă; mărturie. 2) Acțiune prin care se constată dacă cineva sau ceva corespunde anumitor cerințe; încercare. 3) Fiecare dintre etapele unui examen. 4) Întrecere în cadrul unei competiții sau al unui gen de sport. 5) Parte dintr-un material sau dintr-o substanță după care se poate stabili calitatea întregului; mostră; eșantion. [G.-D. probei] /<lat. proba

probă f. 1. dovadă: am probe despre ce afirm; 2. mărturie, semn sigur: probe de capacitate; 3. încercare: calul se urcă, făcu probă ISP.; 3. verificarea unei operațiuni de calcul: proba diviziunii.

próbă f., pl. e (rus. próba, d. germ. probe, care vine d. lat. proba). Experiență, încercare: a face proba unuĭ cazan, unuĭ pod. Verificare, constatare a adevăruluĭ: a face proba uneĭ operațiunĭ aritmetice. Lucru pin care stabileștĭ adevăru, dovadă, mărturie, semn sigur: a da probe de vitejie, a avea probe despre vina cuĭva. Mostră, exemplar, tip, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ: probe de stofe. Probă de om (Iron.), tip de om, tacîm de om: ce probă de bețiv! De probă, numaĭ ca să vezĭ, să apreciezĭ. – Și prubă (est).

PRÚBĂ s. f. v. probă.

PRÚBĂ s. f. v. probă.

prubă f. pop. probă, încercare. [Lat. PROBA, printr’un intermediar slav sau maghiar].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

próbă s. f., g.-d. art. próbei; pl. próbe

próbă s. f., g.-d. art. próbei; pl. próbe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRÓBĂ s. v. corectură, repetiție.

PRÓBĂ s. 1. v. confirmare. 2. v. dovadă. 3. (JUR.) dovadă, mărturie, probațiune. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 4. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 5. v. verificare. 6. v. experiment. 7. (MAT.) verificare. (~ unei împărțiri.) 8. v. analiză. 9. v. examen. 10. v. mostră. 11. v. eșantion.

PRO s. 1. adeverire, arătare, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstrație, dovedire, întărire, probare, (livr.) coroborare. (~ celor afirmate.) 2. atestare, dovadă, mărturie. (Iată o ~ elocventă.) 3. (JUR.) dovadă, mărturie, probațiune. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 4. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 5. încercare, probare, verificare, (pop.) cercare, (înv.) verificație, verificăciune. (~ unui motor.) 6. experiență, experiment, încercare, (pop.) cercare. (A face o serie de ~ în laborator.) 7. (MAT.) verificare. (~ unei împărțiri.) 8. (MED.) analiză. (~ hepatică.) 9. examen. (Am avut două ~ de susținut.) 10. exemplu, model, mostră, specimen, tip. (Dă-mi mai jos cîteva ~ de...) 11. eșantion, model, mostră, (reg.) modă. (O ~ dintr-un material.)

pro s. v. CORECTURĂ. REPETIȚIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

próbă (próbe), s. f. – Dovadă, încercare. – Mold. prubă. Mr. provă. Lat. proba (sec. XIX), prin intermediul pol., mag. proba, germ. Probe. În mr., din it. prova, cf. ngr. πρόβα. – Der. proba, vb. (a dovedi), din lat. probare; probabil, adj., din fr. probable; probabilitate, s. f., din fr. probabilité; probatoriu (var. probant), adj., din fr. probatoire, probant; contraprobă, s. f., din fr. contre-épreuve; probălui, vb. (a proba; a examina), din mag. próbálni (Gáldi, Dict., 153); probăi, vb. (a proba), sec. XVIII, înv.; probistă, s. f. (actriță cu contract temporar); probui, vb. (a proba), din pol. probować, sec. XVII, înv.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PROBE (< lat. proba, format din probare, a dovedi) Probele sînt mijloacele folosite de orator în stabilirea a ceea ce el voiește să demonstreze. Acestea sînt mărturiile și argumentele. Mărturiile constau în atestarea unui fapt, ca de exemplu, în dezbaterile judiciare, depozițiile martorilor. Argumentele sînt raționamentele pe care oratorul le folosește în sprijinul tezei sale, fie că este vorba de raționamente inductive, care constau din enumerarea unui anumit număr de fapte particulare, pentru a ajunge la o idee generală, fie de raționamente deductive, scoaterea dintr-un principiu general a unei consecințe particulare. În ceea ce privește sursa probelor pentru orator, retoricienii deosebesc două feluri de surse: intrinseci, ca: definiția, enumerația părților, genul și specia, comparația, contrariile, repugnantele, circumstanțele, și extrinseci, ca: autoritatea umană, fondată pe maxime, pe vorbele memorabile ale înțelepților, citate din operele scriitorilor celebri, pe exemple sau fapte izbitoare din istorie.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a pune în probă expr. (pol., înv.) a lua la bătaie (un delincvent în incinta secției de poliție).

Intrare: probă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pro
  • proba
plural
  • probe
  • probele
genitiv-dativ singular
  • probe
  • probei
plural
  • probe
  • probelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pru
  • pruba
plural
  • prube
  • prubele
genitiv-dativ singular
  • prube
  • prubei
plural
  • prube
  • prubelor
vocativ singular
plural
prublă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.